Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 18.07.2018
REPORTAJ
Cu trenul se poate rata chiar și întâlnirea cu... moartea!
click aici
     Orice călătorie cu trenul este o aventură. Vorbim de călătoriile interne, este posibil ca mai la "vest" de paralela 45 aventura să se transforme în plăcere.

     Vineri, la oră de maximă aglomerație din punctul de vedere al celor care fac naveta, mă îndreptam spre un oraș din Moldova cu trenul IR1655. Lume multă, griji cât cuprinde, o parte dintre oameni mergeau cu treburi la Buzău, Bacău... alții după vin la Focșani, câțiva în vacanță la Slănic Moldova, iar o femeie mai în vârstă la înmormântare. Înmormântarea altcuiva, evident. Geamantane pline, bidoane goale, un televizor inteligent și o coroană cu "regrete eterne". Discuțiile erau destul de slăbuțe, două laptopuri și numeroase telefoane înghițeau toată atenția celor tineri, câteva integrame (încă sunt la modă!!!) pe ale celor mai experimentați, somnul îi cotropise pe obosiți. După Ploiești, un domn, pensionar, care se tot jucase la un telefon (dacă ar fi fost om, aparatul ar fi dat vara aceasta examenul de bacalaureat) l-a abordat pe un tânăr fără menajamente. Era curios ce poate să facă atât cu telefonul în mână, că el s-a plictisit, că a făcut la socoteli cât nu a făcut când a fost elev. De fapt încercând să fie "la modă" omul nu găsise la propriul telefon altceva decât funcția "calculator" și de la București până la Ploiești adunase, împărțise și înmulțise până s-a plictisit.

     Când totul părea să se cufunde în amorțeală, puțin după Buzău, trenul a oftat de două ori și a leșinat la marginea orașului. În primă fază s-a crezut că se așteaptă la un stop. După ce prin vagon a trecut controlorul, care ridica spasmodic din umeri, oamenii au început să facă presupuneri pe marginea opririi. "Are întârziere trenul de Sucea­va și până nu trece nu avem cale liberă", "A cedat locomotiva", "Alt sinucigaș, să vedeți cât așteptăm până vine poliția". După 30 de minute a reapărut controlorul, i-a șoptit ceva unei doamne care înjura mai cu patos, doamna a tăcut, controlorul s-a retras. Pe geam s-a observat apariția "echipei" de intervenție. Un angajat al CFR. Singur. Dotat cu veșnicul ciocănel cu coadă lungă, a început să testeze șinele, osiile și orice parte metalică îi sărea în cale. La cum se strâmba, situația era gravă, după 5 minute s-a retras. În minutul 50 al așteptării noastre, s-a activat femeia cu coroana. A început să o agite, a dat un telefon, după care a început să plângă. Veștile de la telefon erau rele, ceva legat de ora înmormântării, dacă trenul mai întârzia mult "pierd legătura și pierd mortul". Supărată a pus coroana peste televizorul inteligent.

     Asta este o performanță pentru orice tren, din orice țară, să te facă să ratezi întâlnirea cu moartea. Ar merita brevetat!

     O tânără, care lucra ceva la un telefon, o tabletă și un laptop, a început să-și evalueze viața. Mai exact, calcula cât trebuie să-i plătească CFR-ul pentru fiecare minut pierdut. Avea niște tarife uluitoare. În două ore băga lejer instituția în insolvență. Chiar dacă ții moartea la distanță e posibil ca viața să nu te mai lase să trăiești.

     Fără niciun anunț, după o oră și puțin, dar nu ne încurcăm cu minute, ca să nu mai vorbim de secundele care în Japonia provoacă demisii, trenul a plecat. Încet, fără grabă, întârzierea trebuie repectată, de ce să te grăbești să o recuperezi.

     Graba strică treaba! 
Dan Nicolaie
 

 

.