Reuters: CEFC are probleme cu lichidităţile

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

CEFC China Energy, un conglomerat care realiza achiziţii masive în trecut, este pregătit să plătească rate anuale de 36% pentru finanţarea pe termen scurt, un semn al crizei de numerar cu care se confruntă, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, anunţă Agerpres.

Luna aceasta, media din China a informat că preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC susţine că aceste informaţii sunt "iresponsabile" şi "nefondate" .

Guosheng Group, o firmă de investiţii deţinută de Guvernul din Shanghai, va evalua situaţia financiară a CEFC, ca parte a procesului de restructurare şi preluare, susţin sursele. Acestea adaugă faptul că, încă din 2017, CEFC a luat legătura cu bănci din umbră pentru credite costisitoare pe termen scurt, un semn al crizei de numerar cu care se confruntă compania.

În ianuarie, CEFC ar fi împrumutat un miliard de yuani (158 de milioane de dolari) de la Bida Holding Group, la o rată anuală de 36%. De asemenea, au fost abordaţi şi alţi creditori: Shenzhen Qianhai Everbright Financial Holding Investment Management, Wanxiang Trust şi Bohai International Trust, o divizie a HNA Capital, pentru împrumuturi costisitoare, anunţă sursele.

Reprezentanţii CEFC au declarat, fără detalii suplimentare, că informaţiile privind împrumuturile sale costisitoare menţionate în ştire "nu sunt corecte".

Conglomeratul cu sediul în Shanghai are împrumuturi pe termen scurt scadente în primul semestru din 2018, în valoare de aproximativ 44 miliarde de yuani (6,94 miliarde de dolari), conform raportului financiar pe 2017.

Datoria sa totală se ridica la 117 miliarde de yuani la 30 iunie 2017, faţă de active totale de 169 miliarde de yuani.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită