REUTERS: Credit Agricole, amendată cu 787 milioane de dolari pentru încălcarea sancţiunilor aplicate de SUA

Adina Lateş
Internaţional / 20 octombrie 2015

Credit Agricole, amendată cu 787 milioane de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice ale SUA

Un al doilea grup bancar francez, Credit Agricole (CA), a acceptat să plătească autorităţilor SUA 787 milioane de dolari pentru închiderea investigaţiilor privind încălcarea unor sancţiuni aplicate Iranului, Sudanului şi altor state, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reprezentanţii Credit Agricole şi ai Departamentului Justiţiei din SUA nu au comentat informaţia.

Acesta este cel mai recent caz în care o bancă străină încearcă să rezolve problema încălcării sancţiunilor. Din 2009, aproximativ 12 bănci, majoritatea europene, au plătit autorităţilor SUA amenzi în valoare totală de 14 miliarde de dolari, pentru astfel de încălcări.

Credit Agricole este acuzată de violarea sancţiunilor impuse de SUA statelor Iran, Sudan, Myanmar şi Cuba, în perioada 2003 - 2008, susţin sursele, potrivit cărora şi alte bănci, cum ar fi UniCredit SpA (Italia), Societe Generale (Franţa) şi Deutsche Bank AG (Germania) sunt investigate.

În 2014, BNP Paribas a fost amendată cu 8,97 miliarde de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, printre care Cuba, Sudan şi Iran, în perioada 2004-2012.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. SUA -i si procuror si judecator si cel ce aplica "legea americana" in lume (de parca nu mai exista si alt mod de a gindi corect pe planeta noastra a tuturor nu numai a lor), cind "toti calca pe bec" iar ei sunt sfinti, BNP amendata, CA amendata, VW amendata ca nu face, Assad poate sa mai conduca numai "cit spun ei", Rusia este "balaur comunist", Romania o mare baza militara, Germania depozit de bombe atomice americane in Europa, Franta nu poate vinde nevele Mistral cui le-a comandat si platit, etc. multe, dar ei "stat super-politienesc" aduc DEMOCRACY si LIBERTY in lume!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb