Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 11.07.2018
Reuters: Un război comercial global - veste bună pentru exportatorii de cereale din bazinul Mării Negre
click aici
     Un război comercial între SUA și China ar putea stimula și mai mult exporturile de cereale din bazinul Mării Negre, susțin traderii și analiștii intervievați de Reuters.

     Potrivit acestora, noi oportunități pentru a vinde grâu, porumb și soia boabe în China și chiar în Uniunea Europeană ar urma să apară pentru principalii exportatori de cereale din bazinul Mării Negre (Rusia, Ucraina și Kazahstan), care au început deja să conteste dominația deplină a SUA pe piețe precum Nigeria sau Mexic.

     Vineri, SUA și China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanșat cel mai mare război comercial din istorie.

     Potrivit estimărilor Consiliului Internațional al Cerealelor (IGC), ponderea ocupată de statele din regiunea Mării Negre pe piața internațională a grâului a urcat până la 37% în 2017/18, depășind confortabil SUA și Canada împreună, scrie Agerpres.

     China este cel mai mare producător mondial de grâu dar cu toate acestea gigantul asiatic importă anual aproximativ patru milioane de tone de grâu. Conform datelor oficiale, în sezonul iunie 2017/mai 2018, SUA au exportat 902.400 de tone de grâu spre China, mai puțin decât cele 1,56 milioane tone exportate în sezonul anterior.

     Rusia și Ucraina, care în mod tradițional exportau grâu spre Africa de Nord și Orientul Mijlociu, și-au majorat în sezonul 2017/18 livrările spre Vietnam, Indonezia, Filipine, Spania, Tunisia, Tanzania, Sudan, Oman, Mexic și Kenya. O destinație în care grâul din Rusia a reușit să scoată de pe piață grâul american este Nigeria, țară care la fel ca și Brazilia preferă în mod tradițional grâul cu un conținut bogat în proteine.

     Un semn îngrijorător pentru grâul american este că în luna iulie Brazilia a cumpărat grâu din Rusia pentru prima dată în ultimii opt ani.

     "În această nouă eră a războaielor comerciale, prețurile au o voce mai puternică decât cuvintele", spune Swithun Still, directorul firmei Solaris, specializată în tranzacționarea produselor agricole rusești. "China este posibil să cumpere mai multe cereale și oleaginoase din zona Mării Negre și mai multă fasole din America de Sud. Mexicul a început să cumpere cantități mari de grâu rusesc, iar acest lucru va continua atât timp cât prețurile sunt atractive comparativ cu grâul american", a adăugat Swithun Still.

     O dispută comercială dintre SUA și China ar putea stimula și exporturile de grâu și soia boabe din zona Mării Negre. Recent, autoritățile rusești au raportat exporturi record de 850.000 de tone de soia boabe spre China în sezonul 2017/2018, mai mult decât dublu față de cele 340.000 de tone în sezonul anterior.

     "Țările din Marea Neagră, în special Rusia, ar putea să își intensifice livrările de soia boabe spre China în situația în care vor exista întreruperi în livrările din SUA", susține analistul Svetlana Malysh. Aceasta a adăugat că războiul comercial reprezintă o șansă pentru Ucraina să își majoreze livrările de porumb spre UE, care în luna iunie a introdus o taxă vamală de 25% pentru porumbul american.

     De asemenea, China se poate îndrepta spre porumbul din Ucraina și Rusia în cazul în care își va reduce achizițiile din SUA, potrivit lui Matt Ammermann, analist la INTL FCStone. 
.
 

 

.