REVISTA PRESEI 08.10.2018

E.A.
Revista Presei /

REVISTA PRESEI 08.10.2018

Adevărul

Prezenţa la ură: 20,41%. Cine câştigă şi cine pierde din eşecul referendumului

Adevărul scrie că referendumul pentru modificarea Constituţiei, în sensul familiei tradiţionale, nu va fi validat pentru că n-a întrunit cvorumul de prezenţă (30%). Deşi PSD, PNL, Biserica Ortodoxă şi alte culte neoprotestante au îndemnat electoratul să iasă la urne, doar 20,41% din totalul votanţilor înscrişi pe listele electorale s-au prezentat la vot, insuficient ca Legea fundamentală să fie revizuită, astfel încât căsătoria să fie definită clar ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, şi nu, mai vag, ca legătura dintre soţi, notează publicaţia.

În aceste considerente, Adevărul consemnează că principalul câştigător al eşecului de duminică este întreaga societate românească, în condiţiile în care campania pentru referendum a dezbinat populaţia chiar mai mult decât au reuşit politicienii. Astfel, un referendum - pe care o tabără l-a considerat "al urii sociale", iar cealaltă "al normalităţii tradiţionale" - s-a soldat cu un eşec împăciuitor.

Bancherul

Curtea de Conturi pierde definitiv procesul cu BCR Banca pentru Locuinte; clientii bancii pot sa-si incaseze prima de stat, blocata din 2015

Conform publicaţiei Bancherul, Curtea de Conturi a pierdut la Înalta Curte de Casaţie, procesul cu BCR Banca pentru Locuiţe, pe care a acuzat-o că a acordat ilegal prima de stat în valoare de până la 25% pe an din economiile clienţilor, astfel că aceştia îşi vor putea primi banii aferenţi primei de stat, blocaţi din 2015.

Cele doua bănci pentru locuinţe din România (BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe) au fost acuzate de Curtea de Conturi, în urma unui control desfăşurat la finalul anului 2015, că au primit subvenţii publice pe care le-au utilizat pentru a obţine profituri, investindu-le în principal în titluri de stat, în loc să le plaseze în credite imobiliare, conform scopului OUG 99 din 2006 privind funcţionarea acestor bănci speciale.

Decizia nr.3111 a Înaltei Curţi: "Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 1227 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2018", notează Bancherul.

Astfel că, efectul deciziei definitive a instanţei supreme este că prima de stat va putea fi deblocată şi încasată de clienţii BCR Banca pentru Locuinţe, precum şi de clienţii Raiffeisen, fiind vorba de aceeaşi cauză, astfel că este de aşteptat o decizie asemenatoare şi în cazul acestei bănci.

Cotidianul

PSD şi "numărul gigant" de la vot

Publicaţia Cotidianul susţine că PSD l-a trimis duminică seara pe secretarul general adjunct, Codrin Ştefănescu, să comenteze votul. Liderul PSD Liviu Dragnea n-a mai apărut după eşecul referendumului.

Ştefănescu a luat în braţe, după închiderea secţiilor, cele "4 milioane de voturi", susţinând că "românii au venit în număr gigant la vot", dar că "e eşecul românilor în general". Acesta a dat vina pe adversari pentru ce s-a întâmplat.

"Pentru cei de la USR e o fantasmă. Domnul Orban spune că a fost un vot de blam pentru Dragnea. În primul rând acesta nu a fost un vot politic. Evident sunt nişte aberaţii de la acest partide, PMP, USR, PNL şi Iohannis au vehiculat-o în ultima săptămână ca formă de boicot. 4 milioane de români e o cifră gigant, 4 milioane de români au venit să se exprime. Să nu ieşi ca preşedinte să spui că vei veni la vot, să ceri poporului să iasă la vot, să te ascunzi şi să te duci în ultimele minute aşa cu sictir. Uitaţi-vă ce cozi au fost în diaspora", a declarat Codrin Ştefănescu.

Acesta a vorbit şi despre un presupus boicot la secţii.

Jurnalul Naţional

Scandal în PNL după eşecul Referendumului pentru familie

Jurnalul Naţional consemnează că este scandal în PNL după eşecul Referendumului pentru familie şi pe care Ludovic Orban l-a susţinut, inclusiv în ziua votului. Potrivit publicaţiei fostul preşedinte al liberalilor, Alina Gorghiu, l-a pus la zid pe Orban.

"Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradă. #ajunge", a scris Gorghiu pe Facebook.

Curierul Naţional

Klaus Iohannis a votat la referendum, la o secţie din Sibiu

Curierul Naţional scrie că preşedintele Klaus Iohannis a votat duminică seară la referendumul privind redefinirea familiei.

Şeful statului s-a prezentat la urne, singur, în jurul orei 19.30, la Şcoala generală 4, din Sibiu, la Secţia de votare 68, conform publicaţiei.

La ieşirea de la urne, Klaus Iohannis nu a făcut declaraţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită