Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 01.08.2018
REVISTA PRESEI 1.08.2018
click aici
     Adevărul

      Poliția și-a dat doctoratul în necunoașterea legilor ca să "aresteze" plăcuțele anti-PSD

     Publicația Adevărul despre scandalul plăcuțelor ani-PSD: "Bâlbe în cascadă ale Poliției pentru a justifica "arestarea" numerelor de înmatriculare anti-PSD. După ce au invocat o prevedere abrogată a unei convenții internaționale, șefii Poliției au pretins că "aceste aspecte se vor stabili cu exactitate și certitudine în cursul anchetei".

     Conform publicației Adevărul: "Poliția Română nu a reușit nici marți să dea o explicație plauzibilă pentru suspendarea permisului de conducere al lui Răzvan Ștefănescu - care și-a înmatriculat mașina în Suedia cu numere anti-PSD - în condițiile în care potrivit legii nu avea niciun motiv să recurgă la asemenea măsuri. În schimb, proprietarul mașinii, care și-a personalizat mașina Audi cu numărul "M..EPSD", a anunțat că va depune o plângere împotriva polițiștilor, pentru că l-au audiat în prezența copilului său în vârstă de 8 ani. "Pentru copil voi face plângere penală, pentru că nu mi se pare corect. N-am omorât pe nimeni, mă putea lăsa o oră să merg să las copilul undeva. N-au fost de acord, mi-au spus că trebuie să mergem la poliție și voi face plângere penală", a anunțat Răzvan Ștefănescu care ieri a fost audiat din nou de polițiștii rutieri".

     Bancherul

      Cea mai mare banca din Romania a intrat intr-o zona imprudenta, nesanatoasa si nesustenabila, de creditare excesiva a populatiei, in detrimentul firmelor

     Conform Bancherul: "BCR, cea mai mare banca din Romania, s-a lasat angrenata in euforia consumului si a acordat in acest an de sapte ori mai multe credite populatiei decat firmelor, ceea ce reprezinta o strategie imprudenta, nesanatoasa si nesustanabila, in opinia guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, el recomandand bancilor sa se concentreze pe finantarea sectorului real al economiei, si anume finantarea afacerilor, intrucat creditarea populatiei a ajuns la saturatie".

     De asemenea, publicația relatează că: "BCR a acordat populatiei credite noi de consum si imobiliare in valoare de 4,1 miliarde lei in prima jumatate din acest an, de peste sapte ori mai multe decat finantarile acordate firmelor, care s-au ridicat la doar 568 milioane lei. Cota de piata la credite noi acordate firmelor de catre BCR a fost de doar 4,5%, in conditiile in care volumul total de credite noi acordate firmelor de bancile romanesti s-au ridicat la 12,4 miliarde lei".

     Conform Bancherul: "Cota de piata a BCR la creditele noi pentru populatie a fost de aproape 24%, asadar de cinci ori mai mare. La nivelul sistemului bancar, situatia este mult mai echilibrata, valoarea creditelor noi pentru populatie a fost de 17,3 miliarde lei in primul semestru, comparativ cu credite noi pentru populatie de 12,4 miliarde lei. Cota de piata a BCR la stocul total de credite pe segmentul finantarii companiilor a scazut cu un punct in ultimul an, la doar 11,7%, in timp ce in cazul creditelor pentru persoanele fizice a urcat usor, la 16,4%, de la 16,3%".

     Cotidianul

      Dosarele Cozma, mutate la alt DNA

     Cotidianul anunță că: "Dosarele familiei Cosma vor fi instrumentate de procurorii anticorupție de la altă structură DNA decât cea de la Ploiești. De aici înainte, procurorii bucureșteni vor fi cei care se vor ocupa de cazurile în care sunt implicați cei trei membri ai familiei Cozma. Anunțul a fost făcut chiar de DNA București, într-un comunicat de presă.

     "Ca urmare a efectuării controlului dispus la Serviciul Teritorial Ploiești, au fost identificate dosarele penale în care procurorii din cadrul Serviciului desfășoară activitatea de urmărire penală în cauze care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma. Cu referire la aceste dosare, în contextul punerii în mișcare a urmăririi penale și al dispunerii măsurii controlului judiciar, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de fostul șef al Serviciului Teritorial Ploiești, procurorul Onea Lucian Gabriel, și pentru a nu exista suspiciuni cu privire la imparțialitatea procurorilor care efectuează urmărirea penală în dosarele respective, procurorul șef al DNA Anca Jurma a dispus preluarea de către Structura centrală a acestor dosare", anunță DNA.

     Cotidianul relatează că: "Secția pentru procurori a CSM a decis, luni, suspendarea din funcție a procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, după ce Parchetul General i-a plasat sub control judiciar pentru infracțiunile de inducere în eroare a organelor judiciare și complicitate la infracțiunea de represiune nedreaptă".

     Curierul National

     Ministrul Justiției, despre amnistie și grațiere

     Curierul Național relatează că: "Într-un interviu acordat marți, 31 iulie, la DC News, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a discutat despre OUG pentru grațiere și amnistie. Întrebat de către Bogdan Chiriac dacă va urma o ordonanță de urgență, acesta a răspuns: "Eu nu sunt Guvern, eu sunt doar membru al Guvernului. Articolul 73 litera h din Constituție, din legea fundamentală, spune că regimul infracțiunilor și pedepselor se reglementează prin lege organică".

     Ministrul Justiției a mai precizat într-un interciu că: "Din 90 și până acum au fost adoptate patru acte de clemență prin regimul constituțional existent (...) Ca să nu deschid un subiect sensibil, nu uitați că tot prin Constituție, potrivit art. 115, guvernul este abilitat să adopte ordonanțe de urgență care, pentru a produce efecte juridice, sigur, în opinia mea greșit scrie în Constituție că ordonanța produce efecte din ziua, momentul publicării în Monitorul Oficial. O adopți azi, o publici azi în Monitor, azi intră în vigoare, azi produce efecte juridice, s-a dus cu previzibilitatea și celelalte. Dar trebuie alte două condiții suplimentare, să fie depusă la secretarii celor două Camere, să fie publicată în Monitorul Oficial. Prima condiție, la rândul ei, presupune o altă condiție, ca Parlamentul să fie în activitate".

     Jurnalul National

      Cine câștigă din falimentul CFR Marfă

     

     Jurnalul Național scrie că: "CFR Marfă, operatorul național de transport de marfă pe calea ferată, are datorii de 190 de milioane de euro. Acestea provin în mare parte din neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), iar Uniunea Europeană face presiuni ca societatea să scape de această datorie prin onorarea sa cât mai rapidă. Numai că plata acesteia ar însemna falimentul operatorului".

     Publicația informează: "Tot dinspre Bruxelles apar semnale conform cărora orice posibil demers de remediere sau chiar inițiativă a statului român de a scoate operatorul național din impas ar fi catalogată ca fiind un ajutor de stat pentru o companie de stat, fapt ce ar afecta loialitatea concurenței de pe piață, spune Viorel Lucaci, specialist în transportul feroviar. Prin urmare o infuzie de capital, un împrumuturi cu garanție guvernamentală sau ștergerea sau eșalonarea de datorii nu ar fi acceptată de Comisia Europeană, spune Lucaci".

     De asemenea, Jurnalul Național scrie că: "CFR Marfă este prinsă între două ansambluri de interese foarte puternice, unul de sorginte comunitară, celălalt cu o valoare strategică tot mai mare în contextul geopolitic actual al României, consideră specialistul în transportul feroviar.

     Primul centru, cel comunitar european, este format din instituțiile și actorii care direct sau indirect sub egida unei 'corectitudini a pieței europene de transport feroviar' solicită operatorului național din România plata datoriei respective, putând conduce în mod implicit chiar la falimentul acestuia, cu toate implicațiile ce ar apărea de aici".

     National

      Tataie, du-te `napoi la nevasta!

     National anunță că: "Dupa cum dezvaluiam cu putina vreme in urma, procurorii anticoruptie au primit in ultima perioada mai multe puncte de vedere oficiale din partea unor importante structuri ale statului cu privire la ordinele date "pe persoana fizica" de catre Gabriel Oprea, pe cand acesta era vicepremier in Guvernul finului Ponta si ministru de Interne. Iar daca anchetele privind deplasarile "faraonice" ale acestuia in tara, uzand nepermis de resursele logistice si umane care in mod normal ar fi trebuit alocate altor activitati isi vad oricum de drumul lor in instanta, iata ca ies la iveala noi amanunte incendiare cu privire la comportamentul fostului vicepremier pe cand acesta se apropiase atat de mult de "Soarele Puterii", incat incepuse deja sa dea ordine cum sa-i fie mobilat viitorul birou de sef al Serviciului Roman de Informatii".

     National afirmă: "Culmea este insa ca daca majoritatea depozitiilor de pana acum s-au axat pe atitudinea de-a dreptul dictatoriala a fostului vicepremier fata de subaltern sau colaboratori, din informatiile intrate in posesia naostra reiese ca, in cadrul anchetei privind moartea tragica a politistului Bogdan Gigina din luna octombrie 2015 au fost date si declaratii care au scos in relief si latura romantica, mai putin cunoscuta, a omului Gabriel Oprea". 
V.D.
 

 

.