Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 12.07.2018
REVISTA PRESEI 12.07.2018
click aici
     

      ADEVARUL

      BBC: Cât din energia Germaniei provine de fapt din Rusia

     Summitul NATO de miercuri de la Bruxelles a debutat cu tensiuni după ce președintele SUA, Donald Trump, a acuzat Germania că "este prizonera" Rusiei, motivând că Berlinul depinde energetic de Moscova.

     Potrivit BBC e adevărat că Germania se bazează pe Rusia în privința importului de gaze naturalem Totuși, gazele reprezintă mai puțin de 20% din mixul de surse de energie al Berlinului. "Germania este prizoniera Rusiei, pentru că ea își trage 60 - 70% din energia sa de la Rusia", a declarat Trump. "Ei plătesc miliarde de dolari Rusiei, iar noi trebuie să-i apărărm contra Rusiei (...). Asta nu e normal", a subliniat președintele SUA. Cancelarul Angela Merkel i-a replicat lui Trump spunându-i că a trăit într-o parte a Germaniei controlate de Rusia și a subliniat că acum țara sa este una independentă. "Eu am trăit într-o parte a Germaniei controlată de Uniunea Sovietică și sunt foarte fericită că suntem uniți în libertate în Republica Federală Germania și putem spune, astfel, că nu putem determina propriile politici și lua propriile decizii, iar acesta este un lucru bun", a declarat Merkel, fără să facă referire la Trump.

      Dragnea, la Antena 3: Iohannis e implicat direct în condamnarea mea. El a semnat decretul de revocare a șefei DNA de teama suspendării

     Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri seară, la Antena 3, că suspendarea președintelui Klaus Iohannis e sută la sută sigură și că doar o minune ar face să se schimbe lucrurile. De asemenea, l-a acuzat pe șeful statului că este direct implicat în decizia de condamnare a sa.

     Principalele declarații: Suspendarea în momentul de față e 100% sigură. Poate doar dacă se apare o minune se schimbă acest lucru. Cred că ăsta a fost motivul principal (suspendarea-n.r.) pentru care a semnat decretul de revocare. Cât a stat, 31 de zile, din câte înțelesesem nu avea nicio rezervă în a disprețui Constituția, ci doar teama suspendării. În ceea ce privește revocarea în sine este un prim pas. Este unul mic. Doar schimbarea doamnei Kovesi nu rezolvă problema, toți acești ani de abuzuri îngrozitoare. Acțiunea trebuie să continue. Nu trebuie să avem vreo ezitare de susținere a Legilor Justiției, Codurile penale să fie promulgate, publicate și intrate în vigoare. Doar faptul că a semnat decretul de revocare nu înseamnă că acesta era singurul motiv de suspendare. Președintele care ar tebui să fie al tuturor românilor blochează în mod constant activitatea Parlamentului prin contestare și retrimitere a unor legi importante și necesare, care trebuiau să intre în vigoare. Participă la proteste împotriva Guvernului, incită lumea să iasă la proteste, trimite consilieri prezidențiali să amenințe, să inducă teamă unui judecător de la CCR și e un șir lung de încălcări ale Constituției

      BANCHERUL

      Unii clienti ai BRD au probleme cu accesarea contului de pe telefoanele mobile

     Mai multi clienti ai BRD s-au plans la Reclamatiibanci.ro ca nu-si mai pot accesa conturile de pe telefoanele mobile, prin intermediul site-ului mybrdnet.ro, intrucat nu le mai apare fereastra unde trebuie sa introduca parola.

     Fereastra cu numere dispuse aleatoriu din care trebuie aleasa parola pentru accesul in sistemul de internet banking al BRD este o solutie de securitate unicat pe piata bancara, restul bancilor utilizand SMS-uri, parole alfanumerice sau e-token, o aplicatie care furnizeaza o parola unica.

     "După perioada de mentenanță nu mai pot accesa contul de my brd. Nu mai pot scrie parola deoarece nu îmi mai afișează căsuța cu numere. Va rog ca în cel mai scurt timp să-mi rezolvați problema deoarece am nevoie de acces la aplicație. Aștept răspuns pe email sau pe sms pe numărul de contact", ne-a scris un client al BRD, in urma cu doua zile, in 9 iulie.

     Am luat legatura cu purtatorul de cuvant al BRD, pentru a sesiza aceasta problema, in vederea rezolvarii problemei clientului, insa situatia nu a fost cunoscuta de specialistii bancii. Acesta a precizat ca serviciul de internet si mobile banking nu are probleme de functionare, iar problema sesizata de client ar putea fi cauzata de telefonul mobil pe care acesta il utilizeaza.

     Numai ca ieri alti clienti ai BRD ne-au trimis mesaje in care se plangeau ca nu mai pot introduce parolele pentru a accesa mybrd net de pe telefoanele mobile: "Nu pot accesa contul deoarece nu-mi afiseaza casuta cu numere", "Incerc sa intru in cont dar nu.mi da voie sa bag parola".

      COTIDIANUL

      Va fi pus Traian Băsescu sub urmărire penală?

     Săptămâna trecută, magistrații Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție (PÎCCJ) au primit ultimul set de documente (dosarul nr. 550/P/2018) referitoare la o afacere care a prejudiciat statul român cu circa 100 milioane euro.

     Personajele principale ale acestui dosar stufos sunt fostul președinte al României Traian Băsescu și omul de afaceri Cătălin Năstase, acesta din urmă fiind și autorul plângerilor penale în urma cărora s-a întocmit lucrarea. Din actele depuse de Năstase reiese că fostul primar al Capitalei Traian Băsescu, împreună cu un grup de subordonați și complici, ar fi retrocedat ilegal o suprafață uriașă de teren în nordul Bucureștiului, situată chiar pe magistralele de apă potabilă. Astfel, pe lângă prejudiciul adus statului și unor persoane private, fostul primar ar fi pus în pericol sănătatea și viața bucureștenilor.

     Pe scurt, cu circa un an în urmă (12 iunie 2017), instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, decidea că, "în baza art. 335 Cod procedură penală, va constata legalitatea și temeinicia Ordonanței nr. 22/II-2/2017 din 06 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a dispus infirmarea parțială a Ordonanței nr. 149/P/2016 din 18 noiembrie 2016 cu privire la dispunerea soluței de clasare a cauzei privind plângerea formulată de Năstase Cătălin împotriva lui Traian Băsescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 309 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 367 Cod penal și redeschiderea urmăririi penale în cauză" - încheierea nr. 337, dosar nr. 7946/3/2017.

     Pentru că Traian Băsescu a fost înalt demnitar, cauza a fost declinată către magistrații PÎCCJ, care urma să efectueze cercetările în noul dosar format nr. 550/P/2018. Lucrurile sunt mai complicate, senatorul PMP Traian Băsescu neputând fi pus sub urmărire penală fără avizul actualului președinte al țării, Klaus Iohannis. Mai multe amănunte puteți găsi în documentele atașate.

      CURIERUL NATIONAL

      Prima declarație a președintelui Iohannis după revocarea lui Kovesi

     Prezent miercuri, 11 iulie, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu a avut niciodată ca opțiune să nu respecte decizia Curții Constituționale, dar acest lucru nu înseamnă că și-a schimbat părerea despre activitatea DNA și a lui Kovesi, care "au făcut o treabă foarte bună", potrivit Hotnews.

     ,,Cred că vă amintiți și-mi face plăcere să o spun cu voce tare: eu respect statul de drept, Constituția. Și nu o spun de slogan. Calea românească trebuie să fie calea democrației consolidate. Eu îmi doresc pentru țara mea o întărire a statului de drept. E evident că primul om în stat respectă statul de drept, deciziile CCR. Niciun moment nu a fost pentru mine o opțiune să nu respect statul de drept, să nu respect Constituția. Vreau să fie foarte clar: dacă cineva se bucură că lupta anticorupție încetinește, nici vorbă. Trebuie să meargă înainte. DNA e un corp de profesioniști foarte bine pregătiți. DNA va merge mai departe", a declarat Klaus Iohannis.

      JURNALUL NATIONAL

      Kovesi, mutată la mișto de CSM la DIICOT Sibiu. Taica Lazăr a readus-o imediat în Parchetul General

     Secția de Procurori a CSM a decis, ieri, ca Laura Codruța Kovesi să își continue activitatea ca procuror cu funcție de execuție în cadrul Biroului Teritorial Sibiu al DIICOT, structură de la care aceasta provine, încă dinaintea preluării, în 2006, a primului mandat de procuror general al României. Câteva ore mai târziu, Augustin Lazăr, procuror general, a emis un ordin prin care a delegat-o pe Kovesi ca procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului General. Practic, de fiecare dată când Laura Kovesi a epuizat, la termen sau prin revocare, vreun mandate la vârful Parchetelor, DIICOT Sibiu a reprezentat pentru aceasta doar trambulina pentru propulsarea într-o nouă funcție importantă în sistemul judiciar. Ce urmează? Lazăr caută o funcție cu adevărat importantă pentru fosta șefă a DNA, în ciuda faptului că aceasta a fost revocată tocmai ca urmare a activităților întreprinse în funcțiile importante deținute.

     Ziua de ieri reprezintă o etapă intermediară pentru cariera profesională a Laurei Codruța Kovesi, după ce, la începutul acestei săptămâni, a fost revocată din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Atât Secția de Procurori din cadrul CSM, cât și Secția de Procurori în Materie Disciplinară a aceluiași for au luat în discuție două lucrări care o privesc în mod direct pe fosta șefă a DNA. Prima entitate a hotărât, pentru scurtă vreme, viitorul loc de muncă al Laurei Kovesi, ședință la care a participat inclusiv ministrul Justiției, Tudorel Toader, omul care a făcut posibilă demiterea acesteia de la vârful parchetului anticorupție. Astfel, Secția de Procurori a hotărât ca Laura Codruța Kovesi să-și continue activitatea ca procuror, începând cu data emiterii decretului de revocare din funcția de conducere de la DNA, respectiv din 9 iulie, la DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu.

      NATIONAL

      Iohannis isi pune piciorul in ghips!

     Preocupat sa dreaga busuiocul dupa ce-si descoperise "latura mesianica" prin opunerea ostentativa a mutarii Ambasadei Romaniei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Klaus Iohannis va continua sa "inghita" tot ce i se va cere, fara sa-i mai pese macar de pierderea like-urilor feisbuciste cu care altadata se mandrea atata. Insa dupa ce urecheala neoficiala si-a luat inca dinainte de a decola spre Bruxelles, la Summit-ul NATO unde Donald Trump este decis sa puna Germania cu botul pe labe, "neamtul" a inceput sa constientizeze pana si el, in ciuda "autismului" politic de care a dat dovada pana acum, ca degeaba da atatea dovezi de docilitate. Si ca nici macar revocarea Laurei Coduta Kovesi, ejectarea de zilele viitoare a lui Daniel Horodniceanu din fruntea DIICOT si abandonarea "liniei Pahontu" s-ar putea sa nu-l mai ajute chiar atat de mult in indeplinirea visului de a prinde un al doilea mandat.

     Si ca daca presedintelui american Donald Trump i se va face informarea completa cu privire la pozitia lui Iohannis, una orientata fatis impotriva alinierii Romaniei pe axa Washington - Tel Aviv, atunci totul va fi in zadar. Si singura lui sansa de a scapa din aceasta pozitie umila si situatie ingrata deopotriva este sa-si puna piciorul in ghips si sa fuga de urgenta in concediu medical la Sibiu, barem pana ce se vor mai linisti apele. Insa cum Iohannis stie foarte bine, de cateva zile, ca proiectul lui se afla pur si simplu la mana lui Dragnea, cu siguranta ca seful statului va continua sa incerce sa dea noi semnale de impaciuire, cel mai important fiind, fara indoiala, reevaluarea proiectului guvernamental de mutare a Ambasadei Romaniei in Israel. 
V.D.
 

 

.