Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 14.09.2017
REVISTA PRESEI 14.09.2017
click aici
     ADEVARUL

     Se naște Super-Europa. România, rol important în planurile lui Juncker pentru viitorul Uniunii Europene

     Jean Claude Juncker a prezentat miercuri, 13 septembrie, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, viziunea sa despre noua Europă care, după plecarea Marii Britanii, va fi mai integrată, mai democratică și mai puternică având caracteristicile unui stat federal. În acest context, României îi va reveni un rol cu totul special, având președinția europeană începând cu ianuarie 2019. Va fi un președinte al Europei, ales direct, după cum a sugerat Junker. Acest președinte va întruni prerogativele președintelui Consiliului, funcție deținută în prezent de Donald Tusk, și pe cele ale președintelui Comisiei, post ocupat în prezent de Jean-Claude Junker. Va exista o armată europeană până în 2025. Europa va respira cu cei doi plămâni, Vestul și Estul. România și Bulgaria trebuie să intre în Schengen.

     Europa la ceasul coliziunilor și dezbinărilor

     România a fost evocată pozitiv la Strasbourg. Peședintele Comisiei Europene menționa Sibiul ca gazdă, în 2019, a unei reuniuni comunitare post-Brexit, menite să deseneze harta viitorului Uniunii. În al cărei spațiu Schengen România și Bulgaria ar urma să intre grabnic. Ce frumos. În genere, în cuvântarea sa despre starea Comunității, Jean Claude Juncker i-a zugrăvit Uniunii o imagine de viitor idilică. Una orientată, dacă dăm crezare viziunii demnitarului luxemburghez francofon și germanofon, către o fereastră deschisă spre noi zări, speranțe de binefaceri și de unitate, datorate conducerii ei franco-germane. Ar fi sublim portretul acestei Comunități fericite care-și dă mâna de la est la vest. Și invers. Ar fi, dacă cei 27 ar rămâne împreună cu adevărat, nu doar formal, spre a se certa mai abitir. Și dacă realitatea n-ar contrazice superba imagine.

     Mihai Goțiu a fost lovit de Mirel Palada la B1 TV, în pauza publicitară

     Senatorul USR Mihai Goțiu a fost agresat fizic de Mirel Palada, sociolog și fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, în timpul unei pauze publicitare de la B1 TV. Goțiu a declarat ulterior că va depune plângere la Poliție, după ce a fost lovit cu pumnii și cu picioarele. În emisiunea "Talk B1", moderată de Nadia Ciurlin, Mihai Goțiu și Mirel Palada s-au contrat puternic, iar în pauza publicitară sociologul l-a bătut pe senatorul USR, lovindu-l cu pumnul în zona feței și spărgându-i nasul, potrivit site-ului B1 TV.

     Un român convertit la Islam a fost reținut de procurorii DIICOT pentru acte de terorism

     Procurorii DIICOT l-au reținut pentru 24 de ore pe Cristian Bîrzu, român convertit la Islam și identificat cu indicatori de radicalizare, pentru săvârșirea infracțiunilor de acte de terorism, inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și trafic de migranți. Potrivit DIICOT, Cristian Bîrzu, domiciliat în Roman, județul Neamț, cetățean român convertit la islam și identificat cu indicatori de radicalizare, după ce a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania și în Romania, "și-a exprimat intenția de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne.

     Oracle își aduce în România majoritatea activităților de suport hardware din Europa

     Compania americană Oracle, cel mai mare producător mondial de aplicații software, va transfera majoritatea activităților europene de suport hardware către România, pentru a reduce costurile actuale, procesul de lichidare a unor operațiuni fiind deja lansat, au declarat surse citate de publicația britanică The Register. Subsidiara din România a Oracle este principalul jucător de pe piața românească de software, cu peste 3.630 de angajați anul trecut, fiind a doua filială a companiei ca mărime din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, după cea din Marea Britanie. Anul trecut, Oracle a avut în România afaceri de 908 milioane lei și un profit net de 23,7 milioane lei. Pe plan global, Oracle are birouri în 145 de țări și peste 130.000 de angajați, înregistrând anul afaceri de peste 40 miliarde dolari.

     Dacia Duster - a doua generație

     Dacia începe să devină o marcă pe care restul lumii o privește cu un cocktail de admirație, teamă și invidie. Are o rețetă care până în acest moment nu a putut fi copiată de nimeni, și ce este cel mai important... VINDE, iar a doua generație Dacia Duster va face lucrurile și mai interesante. Un model care văzut și pipăit la Frankfurt lasă o impresie pozitivă. Dacă până acum Duster, un SUV de buget își câștiga clienții cu factorul rațional, de acum adaugă și emoția la opțiunea de cumpărare. Prețurile noii generații vor fi similare, ne putem aștepta la un plus de 5%.

     Mineri în kaki. De ce? O întrebare pentru Roman și Iliescu

     Documentul publicat marți de Pressone.ro, privind implicarea Armatei în mineriada din 13-15 iunie 1990, reprezintă o piesă extrem de importantă în deslușirea evenimentelor de acum mai bine de 27 de ani. Și nu atât în ceea ce privește contribuția minerilor în zdrobirea protestatarilor, cât în ceea ce privește rolul ce le fusese rezervat după. Documentul, datat 19 iunie 1990 și desecretizat în această vară la cererea Parchetului, este o notă a unui serviciu logistic al Armatei, prin care generalul-maior Ioniță Botoș (unchiul celui care avea să devină procuror general al României, Ilie Botoș) cerea adjunctului ministrului Apărării să i se scadă din inventar hrană și echipamente în valoare de 866.009,30 de lei, care fuseseră distribuite, la cererea Guvernului Roman, unor "forțe civile care au participat la restabilirea ordinei și liniștei în capitala țării". Adică minerilor.

     Supernava produsă în România pentru o firmă din Anglia

     Șantierul naval de la Galați a contribuit major la darea în exploatare a unei noi nave de excepție, unicat la nivel mondial. Lansată la apă la Galați în primăvara acestui an, nava a ajuns în Olanda, unde s-a făcut armarea, iar pe 6 septembrie a primit botezul oficial, în portul Rotterdam, urmând să poarte numele de Bibby WaveMaster 1. Nava amintită, care a costat circa 250 de milioane euro a fost comandată de concernul britanic Bibby Marines (o firmă cu 210 ani vechime) care o va folosi la întreținerea și reparația instalațiilor eoliene din Marea Nordului. Bibby WaveMaster1 este o adevărată bijuterile navală, căci dispune de dotări impresionante, cum nu mai înglobează nicio altă ambarcațiune.

     Catalonia, o bombă cu ceas

     Tensiunile cresc între puterea centrală de la Madrid și autoritatea separatistă de la Barcelona, care nu cedează și se încăpățânează să-i aducă pe catalani la urne pe 1 octombrie pentru a-și declara independența față de Spania. Președintele separatist al regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, și șeful Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, sunt în conflict deschis, iar confruntarea pare iminentă între cei doi. Primul ține cu tot dinadinsul să-și îndeplinească promisiunea de separare a regiunii pe care o conduce de Spania și intenționează astfel să-i cheme pe catalani la vot pentru a se exprima în acest sens, în timp ce al doilea exclude destrămarea țării și amenință cu punerea în aplicare a deciziei justiției, care a declarat "ilegal" referendumul din Catalonia, prevăzut să aibă loc la 1 octombrie.

     Israel, prima țară din lume care sprijină crearea unui stat kurd

     Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat miercuri că țara sa sprijină "eforturile legitime" ale kurzilor pentru crearea unui stat al lor, înaintea unui referendum de independență programat pe 25 septembrie în Kurdistanul irakian, relatează ABC News. Într-un comunicat, Netanyahu afirmă că Israelul respinge Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și îl consideră drept organizație teroristă. Cu toate acestea, premierul israelian dă asigurări că "sprijină eforturile legitime ale poporului kurd de a avea un stat al său". Kurzii din Irak intenționează să organizeze un referendum pe 25 septembrie pentru crearea unui stat al lor. Parlamentul irakian s-a opus acestui plebiscit. Deși trăiesc pe un teritoriu compact cuprins între părți din Irak, Iran, Siria și Turcia, kurzii, estimați la 40 de milioane, nu au avut niciodată un stat al lor.

     BANCHERUL

     La ce bancă e mai bine să ai cont de TVA

     Noul sistem de plata defalcata a TVA (Taxa pe Valoarea Adăugată), care se va aplica opțional de la 1 octombrie si obligatoriu de la 1 ianuarie 2018, deși a fost criticat de firme, întrucât le va aduce costuri suplimentare, va creste birocrația si le va diminua lichiditățile, obligă companiile să facă două plăti la achitarea unei facturi, in loc de una, ca in prezent. Ceea ce înseamnă că băncile își vor dubla câștigurile din comisioanele pentru încasări si plăti, daca o firma optează pentru deschiderea unui cont de TVA la o bancă si nu la Trezorerie, unde contul de TVA este gratis.

     COTIDIANUL

     Traian și povestea care a luat foc la Orăștie - Cornel Nistorescu

     Marți după-amiază, televiziunile s-au întrecut în relatări despre incendiul de la fabrica de vopseluri din Orăștie. Prostii din goana calului și a microfonului. Acolo nu s-a produs niciodată un litru de vopsea. Poate din greșeală. "La Lanolină", cum i se spunea fabricii de produse chimice Terpena, nu se mai produce nici lanolină. Fabrica a pornit de la marea descoperire a lui Ion Cocrean, pe vremea cînd era un simplu inginer la mult mai faimoasa fabrică de cojoace din Orăștie. El a aflat că de pe lîna pieilor de oaie spălate înainte de tăbăcit se poate scoate lanolină, o substanță la mare preț în industria cosmetică. Comuniștii au făcut stația-pilot, dar fabrica de lanolină n-a mai prins producția. A venit așa-zisa revoluție și a dat faliment. Peste cîțiva ani, stația-pilot, zisă și Lanolina, a fost cumpărată de Traian, rivalul lui Ion, cel care a inventat-o.

     Dorin Cioabă a fost reținut

     Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a fost reținut pentru 24 de ore la Drobeta Turnu Severin, dar nu și soția sa, au declarat, pentru Agerpres, surse polițienești din Mehedinți. Reținerea a fost decisă în urma perchezițiilor efectuate, miercuri, de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor de pe raza județelor Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București. Cioabă a declarat miercuri că el și soția sunt nevinovați, dar că trebuie să meargă la poliție pentru declarații.

     Macron față cu "leneșii" și "cinicii" Franței

     Funcționari, muncitori și studenți participă în Franța la prima mare acțiune de protest împotriva modificării Codului muncii de către regimul Macron. Marți au fost anunțate 180 de manifestații și circa 4.000 de apeluri la grevă, o acțiune care va continua și miercuri. În plus, Confederația Generală a Muncii (al doilea cel mai mare sindicat din țară și principalul din mediul public) a anunțat proteste și pentru 21 septembrie, iar două zile mai târziu vor veni protestele organizate de Franța Nesupusă, partidul de stânga condus de Jean-Luc Melenchon. Este primul "test al străzii" pentru reformele președintelui Emmanuel Macron: reducerea drastică a salariilor compensatorii în caz de concediere, excluderea sindicatelor din negocierea contractelor de muncă pentru IMM-uri, drepturi mult mai largi pentru companii la angajare și concediere.

     CURIERUL NATIONAL

     Continuă tensiunile pe piața taximetriei

     Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să verifice modul în care cei care fac transport de persoane neautorizat, nelicențiat, în spatele aplicației UBER încasează bani de la clienți. Pe de altă parte, UBER reacționează și consideră că ,,amenințarea celor de la COTAR este absurdă". Absolut toți șoferii parteneri UBER sunt înregistrați ca PFA sau SRL și plătesc anual milioane lei taxe la bugetul statului pentru veniturile generate prin intermediul platformei UBER, iar pasagerii primesc o factură fiscală după fiecare cursă, fără excepție. La rândul său, compania UBER are o subsidiară înregistrată în România, și plătește, de asemenea, taxe și impozite la buget, conform legislației în vigoare", a declarat Alexandra Corolea, purtător de cuvânt UBER.

     Alegerile legislative din Norvegia: Dreapta a obținut o victorie la limită

     Conservatoarea Erna Solberg își păstrează funcția de premier în țara "cea mai fericită din lume", chiar dacă viitorul său guvern va fi fragil deoarece echilibrul între Dreapta și Stânga "s-a strâns considerabil". După deschiderea, luni seară, a 92,3% din sufragii, cele patru partide ale coaliției de dreapta ce s-au aflat anterior la guvernare - conservatorii, Partidul populist al Progresului (antimigrație), liberalii și creștin-democrații - au fost creditate cu o foarte redusă majoritate, de doar 89 mandate din cele 169 cât are Parlamentul. De subliniat însă faptul că este pentru prima oară, în ultimii 30 de ani, când Dreapta, în totalitatea ei, câștigă alegerile din Norvegia după ce anterior s-a aflat la putere.

     A venit rândul Nuclearelectrica să fie curățată de bani pentru a acoperi gaura din buget

     Nuclearectrica a anuntat miercuri ca Ministerul Energiei i-a solicitat sa distribuie 110 milioane de lei, sub forma de dividende, catre actionarii societatii. Plata dividendelor ar urma sa fie facuta pe 3 noiembrie. Solicitarea va fi discutata in sedinta actionarilor din 28 septembrie, transmite HotNews.

     EVENIMENTUL ZILEI

     Activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, prelungită cu 60 de zile

     Deputații și senatorii au decis, în ședința de ieri, să prelungească activitatea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea pentru alegerile prezidențiale din 2009 cu 60 de zile. Grupurile parlamentare PNL, USR și PMP au votat împotriva acestei măsuri. Parlamentul a decis înființarea comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, după dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a susținut că în noaptea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, George Maior și Vasile Dîncu se aflau acasă la Gabriel Oprea și discutau în aceeași încăpere despre rezultatul alegerilor.

     Țuțuianu: "Am plecat cu lacrimi în ochi"

     Ministrul demisionar al Apărării, Adrian Țuțuianu, a confirmat la Antena3 că cel care i-a cerut demisia a fost președintele partidului, Liviu Dragnea. El a mai explicat că a trimis la Guvern comunicatul de la care i s-a tras demisia. În plus, fostul ministru al Apărării, l-a acuzat pe șeful său de partid că a promis militarilor creșterea unor venituri, fapt care a dus la situația despre care se vorbea în comunicatul buclucaș. "Am avut mai multe discuții cu ministerul de finante. Nu era vorba că nu sunt bani, banii erau în trimestrul 4, dar problema a fost că nu puteam sa-i aduc în trimestrul 3. Dragnea a avut o întâlnire cu soldații, unde s-a constatat că există anumite probleme și s-a acordat o creștere bugetară. S-a ajuns în situatia în care aveam nevoie de sume mari pentru a acoperi cheltuielile", a mai spus Adrian Țuțuianu.

     Guvernul TUDOSE ne-a PRĂBUȘIT. A anunțat BNR

     Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,631 miliarde euro, în primele șapte luni din acest an, în creștere cu 63,11%, comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), date miercuri publicității. În perioada ianuarie - iulie 2017, datoria externă totală a crescut cu 2,055 miliarde de euro.

     Jocurile MURDARE ale UE în Catalonia și Scoția

     Interelese diferite determină Bruxelles-ul să adopte un dublu standard cras față de cererile de independență ale celor două regiuni europene. Uriașul miting pentru independența Cataloniei, de luni, nu a trecut neobservat la Bruxelles. Catalonia a convocat un referendum privind ruperea de Spania, deși Curtea Constituțională a Spaniei și guvernul de la Madrid au declarat că votul este ilegal. Scoția este și ea o regiune, unde se încearcă organizarea unui referendum (al doilea!) pentru independență, pe fondul negocierilor pentru Brexit. Ca și Catalonia, Scoția dorește și ea să rămână în UE.

     JURNALUL NATIONAL

     Profitul Pilonului II, "mâncat" de comisioane

     Fondurile de pensii private obligatorii au început să aibă randamente tot mai mici în ultimii ani. Dacă în august 2010, rata medie de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private din România, calculată pe ultimii doi ani, era de peste 15,6%, în august 2012 a ajuns la 6,29%, iar în august 2017, la 5,34%. Reducerea dobânzilor bancare și, implicit, la titlurile de stat a afectat rentabilitatea Pilonului II, în condițiile în care legea de înființare limitează investirea banilor numai în plasamente foarte sigure. În plus, și comisioanele ridicate practicate de societățile de administrare mănâncă o bună parte din acest mic randament.

     Prima rectificare bugetară pe 2017, aprobată de Guvern

     Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului pe 2017, în ședința de Guvern de miercuri, fiind menținut deficitul bugetar de 2,95% din PIB, se arată într-un comunicat de presă al Executivului, remis AGERPRES."Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată astăzi de Guvern în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash", se arată în document.

     Fabrica Zahărul Oradea, pusă pe butuci de strategiile nemțești

     De la 1 octombrie, cotele de zahăr impuse de Uniunea Europeană dispar și, odată cu ele, se vor anula și prețurile minime impuse pentru achiziția sfeclei de zahăr de la producători. Deși, teoretic, această măsură ar putea deschide noi oportunități producătorilor de zahăr și cultivatorilor de sfeclă de zahăr, în realitate măsura ar putea avea efect de bumerang în unele țări. În 1990, România avea 33 de fabrici de zahăr, dar astăzi mai există doar șase. Numărul lor ar putea scădea la cinci după ce nemții de la Pfeifer&Langen au anunțat că vor închide fabrica pe care o dețin la Oradea, în cazul în care nu reușesc să o vândă.

     NATIONAL

     Cina de taina George Maior - Hillary Clinton!

     Aproape toate întâlnirile oficiale ale ambasadorului nostru sunt doar cu "foști" ai "regimului democrat" care a pierdut Puterea in fata "Marelui Blond". Însă aceasta este doar "agenda oficială" a lui George Maior, cel care, in paralel, are întâlniri cu mult mai spectaculoase. Numai că fostul șef al SRI nu are nicio intenție de a devoala aceste întâlniri cu iz conspirativ, care se pare că sunt mai mult in interes propriu decât in cel al reprezentării oficiale a statului român. In cursul zilei de luni George Maior a avut o întâlnire mai mult decât discreta, intr-un restaurant intim din Pittsburg, Washington D.C., cu nimeni alta decât Hillary Clinton, cea pe care aproape toata lumea o dădea ca sigură drept noul președinte al SUA.

     Bitcoin este o mare frauda

     Mult râvnita moneda virtuala va produce o criza de proporții in viată reală, este de părere Jamie Dimon, șeful celei mai mari bănci americane. El a comparat ascensiunea rapidă a bitcoin cu criza lalelelor din Olanda si a prezis ca investitorii care pariază pe aprecierea continua a monedei virtuale vor avea o soarta similara comercianților de bulbi din secolul XVII. La fel ca mania lalelelor, bula speculativa creata de bitcoin se va sparge, iar lucrurile "nu se vor sfârși cu bine", avertizează acesta. El a făcut astfel referire la faptul ca, in 1637, preturile la lalele in Olanda au scăzut subit, iar cei care investiseră masiv in comerțul cu aceste flori au avut de suportat șocul unei colaps asemănător cu cele mai dure crize economice ale vremurilor moderne.

     PUTEREA

     Ministerul Educației îi amenință cu dosar penal pe profesorii care folosesc manuale auxiliare neaprobate de Minister.

     Ministerul Educației Naționale (MEN) a transmis o notă inspectoratelor școlare județene și al municipiului București prin care anunță că este interzisă utilizarea de auxiliare școlare neaprobate de minister, iar în cazul în care nu este respectată această obligație atunci MEN "își rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate". În documentul respectiv se precizează că articolul 69 alineatul 1 din Legea Educației Naționale cu numărul 1/2011 stipulează că în cadrul unităților de învățământ preuniversitar se folosesc numai manuale școlare și auxiliare care sunt aprobate de către Ministerul Educației Naționale.

     S-au ÎNȚELES! Cine va fi noul ANTRENOR al Naționalei României!

     Naționala României va avea un nou antrenor, de această dată unul de origine română. Cosmin Contra (41 de ani) a ajuns la un acord cu Federația Română de Fotbal și va prelua naționala "tricoloră" din mâinile germanului Christoph Daum. "Guriță" era a doua variantă a forului prezidat de Răzvan Burleanu, după Dan Petrescu, acesta din urmă refuzând propunerea celor de la "Casa Fotbalului". Contra are de gând să-și ia adio de la Dinamo înaintea meciului de sâmbătă, cu CS "U" Craiova, tocmai pentru a parafa contractul cu FRF. Tehnicianul și gruparea din "Ștefan cel Mare" își vor încheia socotelile pe care amiabilă, deoarece în contractul lui Contra cu "roș-albii" există o clauză care să-i permită acest lucru.

     ROMANIA LIBERA

     În regimul Dragnea, crește accelerat numărul asistaților social

     Potrivit statisticilor oficiale ale ministerului Muncii, din 2012 în 2017 numărul beneficiarilor indemnizației lunare pentru persoane cu handicap a crescut cu circa 15%. În aceeași măsură au crescut și beneficiarii "bugetului complementar lunar pentru persoane cu handicap". În 2012, ministerul Munci oferea ajutoare sociale pentru 542.156 persoane cu handicap. În mai 2017, erau 629.881. În medie, numărul lor a crescut cu circa 15.000 pe an, dar în cinci luni de guvernare Dragnea, în 2017, saltul a fost de peste 12.000 de persoane. Sunt două posibile explicații pentru această evoluție: fie existau numeroase persoane care au așteptat regimul PSD ca să-și depună dosarele, fie a crescut substanțial numărul fraudelor.

     ZIARUL FINANCIAR

     Ce se întâmplă pe piața pharma?

     Accesul pacienților la medicamente ar putea să fie îmbunătățit dacă statul ar aduce medicamente generice care să înlocuiască produsele retrase de pe piață, dacă ar avea o situație clară a stocurilor de medicamente și producătorii ar furniza direct spitalelor, așa cum se întâmplă în Spania și Franța - sunt câteva soluții propuse de jucătorii din industria farma la summitul ZF Health & Pharma, organizat de ZF în parteneriat cu MedLife, ADEM, Pfizer, Antibiotice, Roche, Terapia, Bondoc și Asociații, Janssen, ADRF, Respiro, Affidea și RASCI. Summitul a reunit cei mai importanți jucători din industria farma.

     România plătește mai bine: Ponderea plasamentelor investitorilor străini în titluri de stat românești au urcat în S1 2017 la 18,2%

     Intrările de investiții străine de portofoliu pe piața titlurilor de stat însumau la sfârșitul primului semestru din acest an aproape 25 mld. lei, iar ponderea deținerilor nerezidenților în totalul portofoliului de datorie publică internă a urcat la 18,2%, conform celor mai recente statistici ale Ministerului Finanțelor. Plasamentele investitorilor străini în titluri de stat românești depășesc atât nivelul de la sfârșitul anului trecut, cât și ponderea de la finele primului semestru din 2016. În iunie 2016, ponderea deținerilor nerezidenților era de 17,2%. Analizând structura deținerilor străinilor, se observă că portofoliul de titluri de stat în lei aparținând nerezidenților era la finele lunii iunie 2017 de circa 23,7 mld. lei, iar deținerile străinilor de titluri denominate în euro emise pe piața internă au urcat până la 287,3 mil. euro, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

     Cel mai mare fond suveran al lumii trece de 1.000 miliarde $ pentru prima dată

     Valoarea fondului suveran norvegian, cel mai mare din lume, a atins o valoare echivalentă cu 1.000 miliarde de dolari pentru prima dată în istorie, relatează The Independent. Potrivit specialiștilor, valoarea fondului a fost puternic sporită de creșterea burselor de acțiuni la nivel mondial și a performanței solide a monedei unice europene. Fondul norvegian deține aproximativ 1,3% din toate acțiunile listate la nivel mondial și aproximativ 2,3% din toate cele listate în Europa. Creat în 1998, valoarea acestuia este în prezent peste dublul PIB-ului țării. Inițial, valoarea fondului era așteptată să atingă un vârf de 1,3 ori PIB-ul în anii 2020. 
Willy Homner
 

 

.