Gala BURSA 2018

REVISTA PRESEI 17.10.2018

T.T.
Revista Presei /

REVISTA PRESEI 17.10.2018

Adevărul

Ordonanţa lui Tudorel Toader goleşte DNA de toţi procurorii

Publicaţia "Adevărul" consideră că Ordonanţa de Urgenţă pe Legile Justiţiei, elaborată în miez de noapte, adoptată luni dimineaţă şi publicată în Monitorul Oficial 30 de ore mai târziu, urmează să lase dosare importante fără anchetatori.

Activitatea DNA ar putea fi paralizată ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă prin care au fost modificate Legile Justiţiei. Este vorba de articolul VIII, care spune că procurorul DNA trebuia să fi dat un examen în faţa Secţiei pentru procurori din CSM, lucru pe care nu l-a făcut niciunul dintre magistraţi, deoarece prevederea abia a intrat în vigoare.

"Articolul VIII: Procurorii care, la dată intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", este unul dintre articolele din ordonanţă.

Bancherul

Bancpost nu va mai exista din 31 decembrie 2018, când va fi preluată de Banca Transilvania

Publicaţia "Bancherul" susţine că Banca Transilvania (BT) va prelua, de la începutul anului viitor, clienţii, angajaţii şi unităţile Bancpost, după finalizarea, la sfârşitul acestui an, a fuziunii prin absorbţie a acestei bănci, astfel că ultima zi lucrătoare la Bancpost va fi 28 decembrie 2018.

În cazul în care clienţii Bancpost nu acceptă contactarea de către Banca Transilvania sau refuză noile condiţii contractuale cu aplicabilitate înainte de finalizarea fuziunii, la sfârşitul acestui an, aceştia vor fi notificaţi în termenul legal înainte de fuziune, indicându-li-se în mod clar modul în care produsele Bancpost vor fi preluate de către Banca Transilvania.

În privinţa celor 147 de unităţi teritoriale pe care le avea Bancpost la finalul lui 2017, BT le va prelua pe cele active la sfârşitul lui 2018, data efectivă a fuziunii.

Fuziunea nu are că efect concedieri individuale sau colective şi nu implică o modificare substanţială a condiţiilor de muncă în detrimentul salariaţilor Bancpost sau Băncii Transilvania, a precizat BT.

Cotidianul

Tensiuni între Ungaria şi Ucraina. Când autonomia teritorială se loveşte de naţionalism şi servicii secrete

Publicaţia "Cotidianul" notează că, în primăvara acestui an, guvernul de la Kiev a decis să renoveze şi să redea în folosinţă cazărmile din Berehove, un oraş din Transcarpatia, provincia ce se învecinează cu Romania, Ungaria şi Slovacia. Autorităţile ştiau bine de ce fac asta, consideră publicaţia. Ungaria solicita deja autonomia teritorială a zonei în care se concentra minoritatea maghiară. În scurt timp, au apărut tensiuni în zonă, consulul maghiar a fost expulzat, au apărut "liste negre" cu etnici maghiari pe site-uri ucrainene de extremă-dreapta, conectate la serviciile secrete de la Kiev.

Totul a inceput la finalul lunii septembrie, prin publicarea pe internet a unor imagini cu cetăţeni ucraineni de etnie maghiară, care depun jurământul şi primesc paşaportul Ungariei din mâna consulului, care, mai mult, le cere să păstreze secretul. Ucraina interzice dubla cetăţenie, însă nu are o lege care sa prevadă sancţiuni împotriva acesteia.

Guvernul a acţionat şi l-a expulzat, la inceputul lunii octombrie, pe consulul Ungariei la Berehove, acuzat pentru nerespectarea legilor din ţara în care este acreditat. Site-ul Hungarian Spectrum arată ca Viktor Orban este convins de faptul că Ucraina nu-şi va găsi niciodată loc în NATO şi UE şi, în cele din urmă, va trebui să îşi reglementeze diferendele cu Moscova, cedând o parte din teritoriul estic, controlat acum de separatişti.

Naţional

Toader ii spune "PA" lui Lazar la o cafea

Publicaţia "Naţional" informează că ministrul Justiţiei a spus că, în scurt timp, va anunţa care este nivelul profesional al procurorului general al ţării noastre, Augustin Lazăr. Toader a declarat că a finalizat "în cea mai mare parte" evaluarea acestuia şi că, în curând, îl va invita la o cafea, probabil să-i spună "PA", apreciază publicaţia.

Toader a mai precizat că va face cunoscute elementele de evaluare şi concluziile raportului. Întrebat dacă, după cum s-a exprimat, finalizarea evaluării este o chestiune de zile, ministrul Justiţiei a replicat: "Da, de zile, şi luna are zile". Acesta a mai spus că, înainte de prezentarea raportului, va avea o discuţie şi cu Augustin Lazăr. "Sigur, va avea o discuţie cu mine, dacă dânsul va da curs. Înainte de raport îl voi invita, îl voi servi cu o cafea şi vom discuta", a afirmat ministrul.

Toader a anunţat, în 25 august, într-un mesaj publicat pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. STIL BOLȘEVIC : LUMEA VREA PE EXAMENE, APOI ,,pa" ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1 ROBOT = 1000 MAGISTRAŢI !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită