Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 18.07.2018
REVISTA PRESEI 18.07.2018
click aici
      ADEVARUL

     Condamnați la termoficare: autoritățile primesc dreptul să interzică debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire

     Autoritățile locale primesc prin lege dreptul de a stabili în ce zone este obligatorie încălzirea locuințelor în sistem centralizat. Cei care locuiesc în aceste zone nu vor putea să opteze pentru soluții individuale de încălzire.Autoritățile locale vor putea obliga dezvoltatorii imobiliari să furnizeze energie termică în sistem centralizat, dacă aceștia vor construi locuințe în zone declarate ca fiind "unitare" din punct de vedere al încălzirii. Pentru românii care se vor muta în aceste locuințe, debranșarea de la sistemul centralizat va fi imposibilă, potrivit unor modificări aduse în Parlament la legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică, aflate în prezent la președinte, pentru promulgare. Legea, adoptată recent de Camera Deputaților, prevede că nu se vor mai putea debranșa de la sistemul centralizat de termoficare decât cei care se află în afara arealelor declarate de primării "zone unitare de încălzire". Modificarea vine după ce parlamentarii au schimbat definiția "zonei unitare de încălzire", precizând că în cadrul acesteia "se adoptă o singură soluție tehnică de încălzire în condiții de eficiență economică și protecția mediului".

     Cu alte cuvinte, un consiliu local poate să stabilească pe zonele noi pe care se vor construi locuințe un sistem unic de încălzire bazat pe energie termică. Când consiliile locale vor da autorizații de construire unor dezvoltatori, dacă au inclus această zonă de construire într-o zonă unitară de încălzire, dezvoltatorii vor fi constrânși să furnizeze energie termică doar în sistem centralizat. Așadar, ei nu pot construi apartamentele cu încălzire prin centrale termice individuale. Asta pentru că în aceste zone, nefiind încă locuite, nu există asociații de proprietari care să-și dea acordul/dezacordul în privința acestui lucru.

      BANCHERUL

      Mugur Isarescu a renuntat la principii si profita si el de stat ca tot omul fara scrupule: de ce sa nu iau si pensie, pe langa salariul de la BNR?

     "Am zis ca asa e frumos, sa nu iau si pensie, si salariu de la Banca Nationala", declara guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in august 2017, dupa ce a fost luat la rost de "hateri" precum senatorul Daniel Zamfir sau fostul bancher Lucian Isar, cei care l-au acuzat ca din 2014, cand a implinit varsta de pensionare, 65 de ani, primeste atat salariu de la BNR, cat si pensie.

     "Dar daca o sa tot insistati pe tema asta, probabil ca la un moment dat o sa-mi depun dosarul si o sa iau si pensia", a adaugat Isarescu, duplicitar. Si poate ca pentru a le face in ciuda, si-a depus dosarul de pensie chiar de a doua zi.

     Asa se explica aparitia in declaratia de avere a lui Isarescu, recent publicata, a pensiei de 2.324 de lei (in jur de 2.000 de euro) incasate incepand din luna septembrie 2017.

     Pensie care se adauga venitului anual incasat de la BNR, in valoare de 787.206 lei in 2017, in scadere cu 22%, echivalentul a 225.417 lei, fata de anul precedent, 2016, cand a fost de 1 milion de lei, dar de asemenea in scadere cu 11%, echivalentul a 131.446 de lei, fata de 2015, cand a atins 1,1 milioane lei.Conducerea BNR a fost nevoita, anul trecut, sa-si dezvaluie valoarea veniturilor, tinute la secret pana atunci, dupa acuzelor sustinute ale "haterilor" pomeniti mai sus, promovati de presa de scandal, in mare parte aservita politic, nicidecum in urma criticilor venite din partea presei profesioniste obiective sau a celei independente, printre care s-a aflat si Bancherul.ro. (vezi aici detalii)

     Guvernatorul Isarescu a justificat atunci cresterea salariului din ultimii ani prin incasarea unei indemnizatii de pensionare, in valoare de 12 salarii, acordata de BNR tuturor angajatilor.

      COTIDIANUL

     Comandantul suprem Trump e în mâna inamicului

     "Dezastru absolut", "luni, Trump ne-a trădat", scrie San Francisco Chronicle după întâlnirea de la Helsinki între președinții rus și american. "Dați-vă demisia. Salvați-vă sufletele. Salvați onoarea sau ceea ce a mai rămas din ea", îi îndeamnă The Washington Post pe colaboratorii președintelui Trump. "Trump a conspirat cu Rusia. În mod public!", scrie cotidianul din capitala SUA.

     Presa americană este revoltată că președintele Donald Trump nu a profitat de summitul din Finlanda pentru a-l înfrunta pe omologul rus în chestiunea acuzațiilor aduse de justiția americana privind implicarea Rusiei în alegerile din America. Mai grav, Trump a ales să pună sub semnul întrebării probele adunate de serviciile secrete americane privind această ingerință și să încline spre cu poziția lui Vladimir Putin. Până și presa apropiată până acum de Trump l-a taxat pe președinte.Fox News l-a criticat pe Trump și a arătat că președintele a mers prea departe, că a ignorat probele serviciilor secrete americane. "În loc să i se opună lui Putin, Trump a propus cooperarea cu Rusia în problemele create tocmai de Rusia. Est ca și cum i-ai cere unui criminal să-și ancheteze propriile crime", a scris site-ul conservator care, de regulă, susține poziția Casei Albe. Conferința de presă de la Helsinki "i-a dat lui Trump o imagine foarte proastă. A părut defazat în raport cu realitatea și faptele", a spus unul dintre prezentatorii Fox News. "Este cel mai stupefinat moment al unei președinții în timpul căreia stupefacția a devenit un lucru obișnuit", scrie CNN.

     Ce l-a putut face pe cel care a promis să ducă politica "America first" să ia partea unui lider suspectat că a atacat Statele Unite? "Un asemenea comportament este atât de pervers, atât de contrar valorilor și intereselor americane, încât nu se impune decât o concluzie: ori Donald Trump lucrează pentru serviciile ruse, ori îi place să joace acest rol în fața camerelor de luat vederi", scrie The New York Times.

     CNN nu exclude însă că prestația lui Donald Trump de la Helsinki se datorează șantajului rus cu informații compromițătoare. Președintele Putin, într-unul din rarele interviuri pentru presa americană, oferit luni celor de la Fox News, a respins încă o data acuzația că serviciile ruse au adunat date compromițătoare despre Donald Trump sau familia lui. Los Angeles Times alege o altă explicație: Donald Trump a negat influența Rusiei și a respins probele serviciilor americane, pentru că altfel ar fi delegitimat alegerile ce l-au adus la Casa Albă. O altă explicație a ziarului californian: "Trump îl admira pe Putin pur și simplu pentru că oamenii ca Trump admiră oameni ca Putin".

     The New Yorker analizează limbajul trupului celor doi lideri și sugereaza ca Vladimir Putin s-a impus ca masculul alfa, ca șef de haită la Helsinki. Putin a sosit cu întârziere la întâlnire, așa cum a făcut-o și Donald Trump la recentul Summit G7. Aceeași metaforă canină este folosită și de Boston Globe, care scrie că, la întâlnirea din Finladna, "Putin și-a mângâiat pudelul".

      CURIERUL NATIONAL

      Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență pe tema mediului

     Guvernul s-a reunit marți, 17 iulie, în ședință la Palatul Victoria pentru a adopta o Ordonanță de Urgență pe mediu care trebuie să se pună în acord cu o Directivă europeană, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, potrivit Digi24. Astfel, el a negat informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Guvernul ar urma să adopte o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea. De asemenea, Tăriceanu a spus că nu a discutat cu Liviu Dragnea despre acest subiect și că o astfel de măsură trebuie analizată atent.

     "Nu s-a discutat subiectul (unei ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea - n.r.). Cred că a fost aruncat în presă pe anumite canale, nu e prima oară când se întâmplă și atunci văd că foarte mulți mușcă la subiect și subiectul se umflă. Am fost și astăzi întrebat, dar nu am făcut declarații publice pentru că eram îmbrăcat nepotrivit. E un subiect care îi pasionează pe foarte mulți. Să nu credeți cumva că vreau să închid subiectul. Nu vreau să credeți că mi-e teamă sau mă jenez să discut acest subiect. Primul lucru pe care vreau să îl remarc este cel că această idee a unei amnistii și a unei grațieri nu ar fi de neconceput. S-a mai făcut în România, ultima dată cu foarte mulți ani în urmă", a declarat Călin Popescu Tăriceanu la TVR, citat de Hotnews.

      JURNALUL NATIONAL

     Crime la fabrica de ciment. Doi bărbați, reținuți pentru uciderea a doi paznici

     Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi suspecți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, respectiv omor calificat asupra a doi paznici aflați într-o hală din Capitală, aceștia fiind acuzați că ar fi bătut un alt paznic în 2017, care ulterior a decedat.

     "În noaptea de 15-16.07.2018, în incinta unei fabrici situate pe bd. Timișoara, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, cei doi inculpați ar fi exercitat acte de violență asupra victimelor M.M. și C.M., agenți de pază care-și desfășurau activitatea la obiectivul menționat, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior și lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis, marți, AGERPRES.

      NATIONAL

     Restantierii la intretinere se pot trezi cu ipoteca

     "Asociatia de proprietari are ipoteca legala asupra apartamentelor si altor spatii proprietati individuale ale proprietarilor din condominiu, precum si un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cota de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari. De asemenea, pentru aceleasi creante, asociatia de proprietari beneficiaza de un privilegiul general mobiliar asupra bunurilor mobile situate in apartamentele si celelalte spatii proprietati individuale amplasate in condominiul respectiv. Privilegiul vizeaza doar bunurile mobile situate in imobilul cu privire la care exista sumele datorate", potrivit proiectului noii legi.

     Cum si cand se va ajunge la ipoteca: presedintele asociatiei va fi obligat sa anunte in scris proprietarul ca are restante, dupa care asociatia va avea dreptul de a-l actiona in judecata pentru neplata cotelor la contributie mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 de zile de la afisarea listei. Cu alte cuvinte, garantii si puteri sporite "sefului de bloc", la doua luni de la scadenta te poate da in judecata si se poate duce linistit la cartea funciara pentru a-si inscrie ipoteca. Ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil si se poate radia la cererea la cererea presedintelui asociatiei de proprietari sau a proprietarului pe baza chitantei ori a altui inscris prin care asociatia confirma plata sumei restante. Nu-s cam multe privilegii si celeritate, mai ales ca multi datornici provin din populatia activa (de bine de rau pensionarii au un venit garantat) si pana la urma tot isi platesc restantele? Si mai e o chestiune: in toate orasele sunt mii de cazuri de abuzuri ale presedintilor asociatiilor de proprietari, "sifonare" de fonduri, expertize contabile si penalitati facute dupa ureche(penalitatile nu sunt obligatorii si intarzie de fapt plata intretinerii) si alte modalitati de pacalire a locatarilor care nu cunosc aceste tertipuri, desi sunt infractiuni grave. Nimeni nu zice ca e in regula sa ai restante, dar e nefiresc ca oamenii sa ajunga la cheremul presedintelui si a administratorului blocului, dupa principiul pentru unii muma si pentru altii ciuma. Prevederile noii legi a asociatiilor de proprietari nu se aplica inca, ca sa intre in vigoare, trebuie promulgata de presedintele Iohannis si publicata in Monitorul oficial. 
A.M.
 

 

.