Gala BURSA 2018

REVISTA PRESEI 18.10.2018

P.E.
Revista Presei /

REVISTA PRESEI 18.10.2018

Adevărul

PNL va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei

Publicaţia Adevărul scrie că purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a anunţat ieri că PNL va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

"PNL a decis să iniţieze o moţiune simplă împotriva lui Tudorel Toader, pentru toată activitatea acestei unelte politice a lui liviu Dragnea la conducerea Ministerului justiţiei, care, în mod ticălos, parşiv, se foloseşte de observaţiile forurilor internaţionale pentru a mai da o lovitură sistemului de justiţie din România, asigurându-şi astfel titulatura de călău al independenţei justiţiei", a declarat Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al liberarilor, potrivit Adevărul.

Acesta a mai punctat faptul că OUG pe legile Justiţiei "blochează activitatea parchetelor şi duce la o epurare a procurorilor incomozi din structura DNA".

Bancherul

BNR impune scăderea gradului de îndatorare la credite de la 47% la 40%, o măsură mai dura decât recomandarea FMI, dar un exemplu de calcul arată că nu vor fi schimbări majore

Bancherul notează că Banca Naţională a României (BNR) a decis să reducă la 40% gradul maxim de îndatorare (ponderea ratei din salariu) la creditele în lei şi 20% la cele în valută, de la 47% cât este în prezent la creditele ipotecare şi 45% la cele de consum, pentru a preveni supraîndatorarea populaţiei, o măsură care ar putea determina, în schimb, o scădere a volumelor de noi credite, într-o perioada de decelerare a creşterii economice.

BNR susţine că măsură va avea un impact nesemnificativ asupra creşterii economice, însă Fondul Monetar Internaţional (FMI) a calculat că noile norme ar putea determina scădea volumelor de noi credite cu 12% pe an, arată Bancherul.

De altfel, FMI a recomandat un grad de indatoare mai mare, de 50%, caz în care creditarea ar scădea cu doar 7%.

Cotidianul

Acord pe legea offshore. Ce s-a stabilit

Cotidianul scrie că PSD şi ALDE au ajuns la un consens în privinţa modificărilor la legea offshore, liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu precizând că, în urma şedinţei din coaliţie, s-a decis ca 50% din producţia de gaz din Marea Neagră să se tranzacţioneze pe bursa din România, iar investiţia celor care operează să se deducă maxim 30% din impozitul pe venitul suplimentar.

Decizia a fost luată ieri după o întâlnire a lui Liviu Dragnea, liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu cu reprezentanţii ALDE - Andrei Gerea şi Toma Petcu.

"La rugămintea şi la solicitarea colegilor din ALDE, ne-am reîntâlnit pentru a ne pune de acord asupra unor aspecte tehnice. (...) Am discutat şi fără patimă şi pur tehnic, având un singur interes, ca statul român şi România de pe această lege să câştige cât mai mult. Nu a fost o negociere - dă-mi mie, na-ţi ţie procente", a afirmat Suciu, conform Cotidianul.

Curierul Naţional

Noi taxe care afectează coşul de cumpărături al românilor

Curierul Naţional notează că o nouă modificare adusă Legii 249/2015 privind ambalajele şi modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, produce un impact major asupra tuturor participanţiilor direcţi si indirecţi în gestionarea deşeurilor. În baza acestei ordonanţe (O.U.G. 74/2018), Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, se pregăteşte să aprobe un Ordin de Ministru care va mări semnificativ costurile pentru producătorii locali prin impunerea unor taxe suplimentare ce se vor plăti direct primăriilor.

"Proiectul de OM pe care Ministerul Mediului se grăbeşte să-l aprobe are un impact major asupra numeroaselor domenii de activitate şi industrii, afectând economia locală în ansamblu, dar şi producători locali şi importatorii. Nu dorim să bulversăm miile de importatori care la rândul lor vor fi obligaţi să crească preţurile la raft. Această modificare intempestivă se va răsfrânge asupra populaţiei şi va afecta clar costul coşul de cumpărături al românilor", declară Iulian Stoicescu, Director General Union SA., potrivit Curierul Naţional.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită