Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 23.08.2017
REVISTA PRESEI 23.08.2017
click aici
     ADEVARUL

     Emmanuel Macron vine să seducă Europa de Est

     Liderul de la Élysee începe miercuri un turneu în Europa Centrală și de Est, în cadrul căruia va ajunge și în România și în care este de așteptat să explice linia dură adoptată cu privire la lucrătorii est-europeni. Președintele Franței, Emmanuel Macron, va încerca săptămâna aceasta să le demonstreze alegătorilor săi că nu a uitat de unul dintre principalele sale angajamente electorale - acela de a schimba Uniunea Europeană, astfel încât să devină mai "protectoare" cu cetățenii săi. Turneul său prevede numai trei opriri. Miercuri, Emmanuel Macron se va afla la Viena, unde se va întâlni cu cancelarul austriac, dar și cu premierul ceh și cu cel slovac. Joi, liderul de la Élysee va fi la București, unde se va întâlni cu Klaus Iohannis și cu Mihai Tudose. Iar vineri se va afla la Varna, unde va avea discuții cu președintele bulgar, Rumen Radev, și cu premierul Boiko Borisov.

     Vara dă în clocot pe toate meridianele: joaca de-a războiul anunță explozia iminentă - Iulian Chifu

     Vara anului 2017 a fost dominată de o răbufnire a demonilor războiului, în toate formele sale, pe toate meridianele. Mai întâi memoria Războiului Rece a început să bântuie din nou cancelariile, după ce Coreea de Nord a revenit în prim plan cu amenințarea nucleară globală după lansarea unei rachete balistice intercontinentale. Războiul spionilor între SUA și Rusia a fost readus în prim plan de ingerințele Moscovei în alegerile prezidențiale americane, în timp ce în SUA demonii rasismului, excepționalismului alb și supremației majoritarilor, combinată cu neofascism și Ku Klux Klan au fost readuși în plină stradă.

     Legea confiscării extinse face primul pas cu piciorul stâng

     Guvernul condus de Mihai Tudose a aprobat un proiect de lege privind confiscarea extinsă a averilor provenite din activități infracționale fiind presat de necesitatea transpunerii unei directive europene. Această inițiativă, care trebuie adoptată și de Parlament, ar avea, potrivit specialiștilor, mai multe lacune, fiind posibilă chiar declararea sa ca neconstituțională. Politologul Radu Carp subliniază faptul că actuala formă a proiectului de lege nu va trece de CCR, în condițiile în care prevederile ar duce la încălcarea a două alineate ale articolului 44 din legea fundamentală. "Problema este acel articol stupid din Constituție, fără echivalent nicăieri în lume, care prevede ca orice bun se prezumă a fi dobândit licit.

     Tun marca "Tel Drum"

     Achiziția unei stații de asfaltare de către Tel Drum ar fi de fapt o schemă de obținere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea prețului, susțin inspectorii Oficiului de Combatere a Spălării Banilor. Motivul: firma care a vândut utilajul ar fi fost într-o relație de afiliere cu Tel Drum. Cei implicați neagă acuzațiile. Directorul general al Tel Drum, Petre Pitiș, s-a prezentat, ieri, la DNA unde a fost chemat de procurori pentru a asista la perchezițiile informatice în dosarul în care săptămâna trecută a fost pus sub urmărire penală pentru obținerea ilegală de fonduri europene. El a infirmat cu tărie informațiile apărute în presă, potrivit cărora în spatele societății s-ar afla liderul PSD, Liviu Dragnea.

     Vestul sălbatic. Noi focuri de armă în Lugoj

     Fenomen scăpat de sub control, la Lugoj. Pentru a doua oară în ultimele patru zile pe străzile orașului au răsunat focuri de armă, trase într-un conflict dintre două clanuri de romi. Incidentul vine la doar câteva zile de la un alt conflict armat și la scurt timp după alte conflicte violente în urma cărora nimeni nu a fost reținut. Printr-un comunicat de presă, Poliția Timiș a anunțat că a fost deschis un dosar penal, făcându-se cercetări pentru identificarea autorilor. In încercarea de a recupera cartușele, polițiștii au fost la un pas de a se lua la bătaie cu rromii, care doreau și ei să pună mâna pe cartușele goale.

     Cum vor arăta avioanele de luptă ale viitorului care vor zbura singure

     Aeronave precum Eurofighter Typhoon sau F-35 se folosesc de tehnologii aflate mult înaintea vremii lor, însă și costul acestora este unul pe măsură. În viitor, avioanele de luptă se vor pilota mai mult singure, rolul pilotului fiind mai mult de "manager", adică va fi un fel de supervizor uman care va avea grijă de restul ansamblului tehnologic. Realitatea virtuală poate oferi factorului uman o multitudine de atuuri de care să se folosească atunci când este în luptă. În plus, inteligența artificială este deja prezentă pe ultimul model de Typhoon, avion aflat în dotarea statelor din Vestul Europei, precum Marea Britanie, Franța sau Germania. Tehnologia se folosește de patru calculatoare care gândesc mișcările viitoare în câteva fracțiuni de secundă, pentru a ajuta pilotul.

     Noul Duster,o noua premiera istorica pentru Dacia!

     Dacia își relansează cel mai de succes model, Duster, iar toată Europa așteaptă cu nerăbdare sa vadă ce îmbunătățiri va aduce producătorul deținut de Renault. Jurnaliștii de la Autoplus au obținut prima imagine cu noul model, care va fii bazat pe aceeași platforma pentru a menține costurile reduse. Dar noul Duster va avea un aspect mai dinamic, cu grila din fată si faruri schimbate in totalitate. Noul Duster va fi mai mare cu câțiva centimetri, iar Dacia va lansa in premiera o varianta cu 7 locuri in 2018, denumita Grand Duster. Jurnaliștii francezi au mai aflat ca sunt șanse mari ca noul Duster sa fie lansat cu aceeași gama de motorizări ca varianta actuală. Prețul de pornire va rămâne neschimbat, iar Duster va rămâne cel mai ieftin SUV din Europa: 11.900 de euro. Noul Duster va fi lansat in luna septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.

     RCS&RDS, trimiși în judecată de procurorii DNA pentru că l-ar fi mituit pe Mitică Dragomir

     Compania RCS&RDS a fost trimisă în judecată de procurorii DNA fiind acuzată de dare de mită și spălare de bani. În același dosar, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, este acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani. Mai mulți șefi din cadrul companiei RCS&RDS au fost trimiși în judecată: directorulul general și președintele consiliului de administrație, Alexandru Oprea (complicitate la dare de mită), administratorul Ioan Bendei (dare de mită și complicitate la spălare de bani), coordonatorul activității juridice Mihai Dinei și directorul general Serghei Bulgac (spălare de bani). A fost inculpată și una din societățile care ar fi fost controlate de RCS&RDS, Integrasoft SRL (complicitate la spălare de bani).

     History difuzează documentarul "Regele care l-a păcălit pe Hitler"

     Televiziunea History a difuzat aseară documentarul "Regele care l-a păcălit pe Hitler", în care Regele Mihai vorbește despre războiul secret dus împotriva lui Hitler și Stalin. In film, intitulat "Regele care l-a păcălit pe Hitler", Regele Mihai I își spune propria poveste despre războiul secret dus împotriva lui Hitler, dar și a lui Stalin. În seara zilei de 23 august 1944, românii de pretutindeni erau strânși în jurul radioului să asculte un mesaj de maximă importanță pentru viitorul țării adresat națiunii de Regele Mihai I. Regele, care nu împlinise la acea vreme 23 de ani, a decis arestarea prim-ministrului Ion Antonescu, renunțarea la sprijinul acordat Germaniei și alăturarea României Aliaților.

     Italienii și chinezii vor să construiască podul peste Dunăre de la Brăila

     Două asocieri au depus până acum oferte pentru construirea podului peste Dunăre de la Brăila, contract estimat la 525 de milioane de euro, a anunțat marți Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură au depus oferte asocierea Astaldi SpA (Italia) - IHI Infrastructure Systems (Japonia) și asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) - China Road and Bridge Corporation (China) - Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania)- Euro Construct Trading '98 SRL (Romania)- CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China)- CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

     BANCHERUL

     Polonia reinvie legea conversiei creditelor in franci elvetieni

     Cu doar cateva zile inainte ca Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, sa avertizeze, la inceputul acestei luni, ca polonezii nu au adoptat nici pana astazi legea privind conversia in zloti a creditelor in franci elvetieni (CHF) la cursul istoric, dupa cum a promis in campania electorala de anul trecut presedintele Andrzej Duda, reprezentantul unui partid extremist la putere in Polonia, Lege si Justitie, care ingrijoreaza Europa, un consilier al presedintelui a prezentat o noua versiune a legii. Si la noi, dupa cum se stie, tot un extremist, avocatul Gheorghe Piperea, a propus o lege identica de conversie a creditelor in CHF la cursul istoric, votata in unanimitate de Parlament, declarata insa ilegala de Curtea Constitutionala, unul dintre motive fiind tocmai acela ca este in contradictie cu directivele europene.

     COTIDIANUL

     Hai la lupta cea mare! - Cornel Nistorescu

     Eșecul anticorupției lansate de americani, de europeni și dirijată de Traian Băsescu nu ne-a fost de ajuns. Efectele catastrofale asupra tuturor sectoarelor și instituțiilor n-au provocat în mintea lui Klaus Iohannis nici un semn de îndoială. Reflexele de tip proletar existente în justiție, în gîndirea de căprar a unor generali din SRI sau ideile de sorginte marxist-leninistă care mai colindă mintea unor înalți demnitari ne-au dus înspre acest nou protocol de colaborare în lupta anticorupție. Protocolul incriminat trădează calitatea justiției și nivelul științelor juridice plus calitatea democrației românești. Este una de comandă, de mobilizare, una de butaforie ieftină, nici măcar frumos colorată. Și care se adaptează uneori comic, alteori monstruos, în funcție de subiect, de campanie și de cel vizat.

     Demisie surpriză din PNL

     Europarlamentarul Ramona Mănescu a demisionat din Partidul Național Liberal. "Nu mai sunt, am demisionat", a spus europarlamentara, pentru stiripesurse.ro, întrebată dacă a demisionat din PNL. Conform unor surse, Mănescu se va alătura ALDE și ar putea fi urmată și de soțul său, fostul primar Rareș Mănescu. Ramona Mănescu este al treilea europarlamentar care părăsește PNL, după după Norica Nicolai și Renate Weber.

     Președinția SUA aleasă în 2016 a luat sfârșit

     Președintele Donald Trump renunță la unii dintre cei mai apropiați colaboratori în încercarea de a se apropia de "mlaștina" de la Washington, sistemul pe care l-a denunțat, și a promis că îl va schimba în timpul campaniei electorale. După ce a rămas fără generalul Michael Flynn, fost șef al spionajului militar și primul său consilier pentru Securitate, renunțând și la șeful de cabinet Reince Priebus, președintele s-a despărțit și de Steve Bannon, consilierul său strategic, considerat ideologul administrației Trump, acuzat pentru că i-a sugerat președintelui să adopte o poziție interpretată drept favorabilă mișcărilor de extremă dreapta. Totul începe acum să se învârtă în jurul generalului John Kelly, noul șef de cabinet, cerberul Casei Albe, și al generalul Herbert McMaster, consilierul pentru Securitate. Ei sunt cei care au stat la baza deciziilor de "epurare" a echipei inițiale instalate de Trump.

     CURENTUL

     PSD susține că are sprijinul societății civile pentru noul pas către statul polițienesc

     Recent șefi din Jandarmerie au fost săltați de DIICOT pentru cămătărie și șantaj. Mai exact, șeful Statului Major din Jandarmerie și șeful Bazei de Administrare și Deservire din cadrul Jandarmeriei Române acționau exact ca niște interlopi. Acum PSD propune un proiect de lege prin care Jandarmeria primește atribuții în domeniul cercetării judiciare, idee susținută și de ministrul de Interne, Carmen Dan. Președintele Comisiei de Apărare a PNL, deputatul Ovidiu Raețchi, a solicitat PSD să retragă proiectul : "Proiectul de lege susținut de ministrul de Interne, Carmen Dan, care transformă Jandarmeria în organ de cercetare judiciară este periculos, neconstituțional și anti-democratic. Este nevoie de o clară separare a puterilor între cei care asigură ordinea în stradă și cei care realizează cercetarea penală".

     CURIERUL NATIONAL

     Ucenicia, o șansă pentru tineri

     În luna martie, Guvernul României a aprobat proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/200 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr. 335/ 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții din învățământ superior. Radu Godeanu, vicepreședinte UGIR: Partea bună a acestui proiect este că finanțarea va fi riguros monitorizată. Mihai Rohan, președinte CIROM: De mai bine de zece ani primim studenți în practică

     Lista băncilor despre care premierul a spus că poate "ne cred fraieri"

     Premierul Mihai Tudose a anunțat că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat verificări la două din băncile care activează în România și nu sunt pe profit, pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Dacă se ajunge la situația prezentată de premier, atunci vom avea parte de fenomenul bank-run, adică o retragere masivă a economiilor din bănci, ceea ce va duce, bineînțeles, la falimentul băncilor în cauză. Și cum băncile sunt legate între ele, vom avea parte de un efect de domino care va afecta întregul sistem economic. Potrivit Cotidianul, pe listă se află 6 din cele 11 bănci sistemice, adică BCR, Banca Transilvania, Bancpost, Garanti, OPT și Piraeus.

     Mediul de afaceri în 2016 comparativ cu 2008

     Tabloul macroeconomic din perioada recentă seamănă izbitor de mult cu cel din anul 2008: creștere economică record alimentată de consum (care determină adâncirea deficitului comercial, pe fondul avansului importurilor mai rapid decât creșterea exporturilor) și creșterea creditării (care determină majorarea prețurilor la imobiliare), majorarea deficitului fiscal (cauzat de, pe de o parte, performanța slabă a colectării veniturilor fiscale care creează o fiscalizare redusă a creșterii economice, și, pe de altă parte, majorările salariale și ajutoarele sociale oferite de sectorul public). Poate singurele diferențe notabile, în sens negativ, sunt datoria publică de două ori mai mare în PIB (deși la un nivel sub jumătate față de media UE).

     Ambasada SUA din Rusia suspendă temporar acordarea de vize

     Ambasada SUA din Rusia a suspendat temporar procesarea solicitărilor de vize pentru non-imigranți ca răspuns la expulzarea de către Kremlin a diplomaților americani, scrie The Moscow Times. "Din cauza plafonului impus de guvernul rus în privința personalului diplomatic din Rusia, toate operațiunile cu vize pentru non-imigranți din Rusia vor fi suspendate pe 23 august", a transmis ambasada într-un comunicat. "Operațiunile vor fi reluate pe 1 septembrie în Moscova; operațiunile cu vize de la consulatele SUA vor rămâne suspendate pe termen indefinit", se mai spune în comunicat. Pentru cetățenii ruși, anunțul înseamnă că acordarea de vize va dura cu luni mai mult.

     EVENIMENTUL ZILEI

     Ziua când toată țara defila sub atenta îndrumare a conducătorilor comuniști

     Arestarea mareșalului Antonescu și ieșirea României din războiul împotriva Națiunilor Unite au fost transformate de regimul comunist în "revoluția de eliberare națională și socială, antifascistă si antiimperialistă. In prima parte a perioadei comuniste, sărbătoarea de 23 August era eclipsată de 1 mai, Ziua Muncii. In anii 60`ambele zile erau prilej de mare sărbătoare. Abia in anii 70 ziua națională s-a impus ca importanță.

     DIGI, replică pentru Kövesi

     "Foștii și actualii membri ai conducerii RCS&RDS și INTEGRASOFT au acționat în conformitate cu legea, iar acuzațiile vor fi contestate", se arată într-un anunț al Digi Communications publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB). Reamintim că astăzi fostul administrator de la Digi 24 a fost trimis în judecată pentru spălare de bani. Și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, alături de societatea RCS & RDS și alte șase persoane, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani, potrivit DNA.

     Lovitura de teatru marca Sorin Grindeanu!

     Sorin Grindeanu dă politica pe diplomație? Potrivit unor surse B1tv, fostul premier ar fi fost numit ambasador la Chișinău. Reamintim că în luna iunie 2017, președinții organizaților județene ale PSD și conducerea centrală a partidului au votat să nu-l mai susțină în funcție pe premierul Sorin Grindeanu. Fostul premier a refuzat atunci să demisioneze cerând garanția că Președintele Klaus Iohannis va numi un premier tot de la PSD. Grindeanu a cerut atunci, la pachet, și demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD. Site-ul stiripesurse.ro a vorbit despre o întâlnire secretă între fostul premier, Sorin Grindeanu și Liviu Drganea, președintele PSD și despre o posibilă reconciliere între cei doi.

     JURNALUL NATIONAL

     Lia Olguța Vasilescu: Punctul de pensie va ajunge la 1.775 de lei

     Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a vorbit la "Punctul de Întâlnire" de noua lege a pensiilor, aflată acum în lucru la ministerul pe care îl conduce. "Am constituit echipele de la Casele de Pensii. După ce vom avea varianta aleasă de liderii coaliției, vom putea trimite textul final Parlamentului, undeva în luna octombrie. Nu știm exact dacă se va întâmpla ca la legea salarizării, dacă o vom avea în decembrie, dar nu pot să dau un termen foarte exact, pentru că nu mai depinde de ministerul nostru. Să nu uităm că sunt peste 5 milioane de pensionari în plată la ora actuală, cărora va trebui să li se calculeze pensia, presupune și o reorganizare a Caselor de Pensii din fiecare județ" a explicat Lia Olguța Vasilescu. Potrivit ministrului, punctul de pensie va crește până la 1.775 de lei, în 2020.

     Minerul, pensionara și veterinarul, specialiștii Guvernului la Tarom

     Tarom este exemplul de manual al unei companii publice cu un potențial economic uriaș, dar pe care managerii numiți strict pe criterii politice de către stat o îngroapă în datorii. Pe o piață a aviației ce cunoaște salturi anuale de 10%, Tarom este depășită de aproape toate companiile private low-cost care operează în România, în condițiile în care mai bine de jumătate din angajații săi sunt la sol, unde nu se știe prea bine ce fac, în afară de faptul că s-au organizat în vreo nouă sindicate. Pe de altă parte, e greu de crezut că se va urni ceva, din moment ce la șefia Tarom au fost parașutate genii ale aviației precum un veterinar, o jurnalistă, un fost spion Doi și-un Sfert, un șef de mină etc.

     Sindicatul ANP cere revocarea eliberării condiționate a lui Gigi Becali

     Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor solicită revocarea eliberării condiționate ale cunoscutului om de afaceri Gigi Becali, după ce l-ar fi amenințat pe directorul Penitenciarului Jilava. Doleanțele lor au fost exprimate printr-o scrisoare deschisă remisă presei, dar și prin solicitarea oficială către Administrația Națională a Penitenciarelor. "Ex-deținutul Gheorghe Becali a intervenit în direct într-o emisiune de televiziune din data de 19 august 2017 (ora 17.43) unde a afirmat cât se poate de explicit că i-a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că acesta nu a aprobat o nouă învoire pentru vărul său, încă deținut, Victor Becali", se spune in scrisoare.

     Corina Crețu a aprobat alocarea a 66,5 milioane de euro pentru continuarea a două mari proiecte de infrastructură a apei în România

     Aproximativ 66,5 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în două mari proiecte de infrastructură a apei în România. Cofinanțarea pentru faza a doua a proiectelor este asigurată prin acest Fond, în cadrul actualei perioade de programare (2014-2020). În județul Mehedinți, 39 de milioane de euro si in judetui Arad, 27,5 milioane de euro vor fi investite în faza a doua a proiectului "Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare".

     NATIONAL

     Gușă dă DIGI la ruși!

     Cosmin Gușă, analistul patron idolatrizat de subalternul sau Rareș Bogdan, a salivat după banii rușilor, ajungând sa facă slujuri rusofile de tot penibilul, așa cum până si "Russia Today" se jenează să mai facă. De fapt, există voci care susțin că tocmai prestația slugarnică a lui Gușă din toata aceasta perioadă, in care s-a repezit, fără să-i ceară nimeni, să curețe orice scamă mediatică de pe umerii lui Putin i-au împins pe rușii care aveau misiunea să investească într-o televiziune din România să refuze "oferta de nerefuzat" a patronului de la Realitatea, considerându-l pe acesta prea compromis ca sa mai poată reprezenta o soluție viabila pentru sprijinirea intereselor diplomatice ale Moscovei.

     Alarmă: mii de scoli nu au avize si autorizații!

     O situație alarmanta pe care o recunoaște si Ministrul Educației, Liviu Pop. In prezent doar aproximativ 6.500 de clădiri școlare au aviz si autorizație PSI, dintr-un total de peste 31.000. Asta după ce, in Capitala "europeană", Primăria Sectorului 5 a anunțat demolarea unor corpuri ale scolii 141, unde, acum trei luni, un tavan s-a năruit.

     PUTEREA

     Liviu Dragnea îi ia APĂRAREA Ministrului Transporturilor

     Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat mulțumit de activitatea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, și a Cabinetului Mihai Tudose. A arătat, în schimb, că a fost nemulțumit de activitatea fostului ministru PNL al Transporturilor, Ludovic Orban, potrivit Agerpres. Întrebat cum comentează intenția PNL de a depune o moțiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, Dragnea a spus: "Eu sunt mulțumit (n.r. - de activitatea lui Răzvan Cuc). N-am fost mulțumit de activitatea ministrului Orban cât a fost la Transporturi și, dacă vrea detalii, îl invit la o discuție. Dacă vrea detalii, dar să se gândească serios", a spus Dragnea, la Călărași. În context, el s-a arătat mulțumit de activitatea Guvernului.

     ROMANIA LIBERA

     Baronul PSD de Olt, Paul Stănescu, și-a angajat toată familia în instituțiile statului

     Vicepreședintele PSD, senatorul Paul Stănescu, a împânzit instituțiile statului cu membri ai familiei sale și cu oameni de casă. Fratele îi este coleg de Parlament, soția este consilier la Ministerul Educației, cuscra inspector școlar adjunct, tatăl a fost primar de comună. La familia propriu-zisă se adaugă membri ai familiei extinse - apropiați promovați în posturi importante în Executiv. Stănescu și-a extins rețeaua preluând și gașca lui Darius Vâlcov, fostul său adversar.

     Liviu Dragnea laudă "producția istorică" la multe culturi agricole

     Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, anunță că România a depășit anul acesta 10 milioane de tone la producția de grâu, ceea ce nu s-a mai reușit până acum, dar a înregistrat și cea mai mare producție de rapiță din istoria țării, de 1,7 milioane de tone. "Avem producții istorice în 2017, în România. La grâu, secară și triticale s-a depășit o producție de 10 milioane ce tone, ceea ce nu s-a mai reușit până acum în România. La rapiță sunt 1,7 milioane de tone, cea mai mare producție din istoria acestei țări. De asemenea, la mazăre avem 300.000 de tone, iar producția la orz și orzoaică este cea mai mare din ultimii 23 ani ani", a precizat Dragnea.

     ZIARUL FINANCIAR

     Celebra bancă Rothschild este în spatele americanilor care vor să cumpere Bancpost

     Fondul de investiții american Varde, care are în spate 12 miliarde de dolari, lucrează cu celebra bancă Rothschild în încercarea de a cumpăra Bancpost, cel mai valoros activ bancar scos la vânzare în acest moment în România. Varde se luptă cot la cot cu Banca Transilvania pentru Bancpost, banca numărul nouă pe piață, cu active de 11 mld. lei (2,5 mld. euro) și o cotă de 2,9%. De partea cealaltă, consultanții Eurobank, proprietarul Bancpost, sunt băncile Mediobanca și HSBC de la Londra. Interesant este că bancherii de la Rothschild sunt istoric consultanții Erste și ai CEO-ului Andreas Treichl. Rothschild a fost în spatele Erste în achiziția BCR în 2005. Dacă Banca Transilvania, numărul doi de pe piață, reușește să cumpere Bancpost, va ajunge la o cotă de 16% și se va bate pentru prima poziție în România cu BCR.

     Rusia începe să dezvolte un răspuns la sancțiuninile impuse de Statele Unite

     Moscova începe să ia în considerare un răspuns la extinderea sancțiunilor anti-ruse din partea SUA, a declarat marți ministrul adjunct de Externe rus Serghei Ryabkov, potrivit agenției de știri TASS. Ministerul Rus al Afacerilor Externe a încărcat comentariul la pagina oficială a acestuia. "Washingtonul a decis să acționeze în același mod", a spus Ryabkov. "De data aceasta, pe tema Coreei de Nord. Tendința spre distrugerea persistentă a relațiilor bilaterale, inițiată de administrația Obama, a fost continuată". "Totuși, nu ne pierdem speranța că vocea rațiunii va prevala în timp, și omologii noștri din Statele Unite vor recunoaște inutilitatea acestor sancțiunilor", a declarat Ryabkov. "Cu toate acestea, vom pregăti un răspuns în această situație." a mai spus ministrul adjunct de Externe al Rusiei.

     Economia mondială este în plină expansiune și crește mai sincronizat ca oricând în ultimii 20 de ani, însă capitalismul este în retragere

     În economia mondială, optimismul abundă. Comerțul global a început să accelereze după cinci ani de mers chinuit, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului. Prețurile metalelor industriale sunt la cotele maxime ale ultimilor ani. În miezul Europei, Bundesbank asigură că economia germană continuă să crească puternic mulțumită exporturilor industriale. În UE doar Finlanda a surprins prin scăderea economiei în trimestrul II. Finlanda, una dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii, încă nu și-a revenit din șocul prăbușirii Nokia, iar sancțiunile economice impuse vecinului Rusia i-au acutizat durerea. Dacă economia mondială este în expansiune, globalizarea capitalului este în retragere. Economiile dezvoltate trimit în străinătate semnificativ mai puțin capital sub forma investițiilor directe străine în comparație cu vremurile de dinainte de criză. 
Willy Homner
 

 

.