Gala BURSA 2018

REVISTA PRESEI 25.10.2018

T.T.
Revista Presei /

REVISTA PRESEI 25.10.2018

Adevărul

Fiscul schimbă regulile privind contractele de închiriere

Publicaţia "Adevărul" scrie că ANAF a supus dezbaterii publice un proiect de ordin pentru aprobarea procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi conţinutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune".

Conform proiectului, contractele de locaţiune încheiate prin înscris, sub semnătură privată, pot fi înregistrate la organele fiscale centrale, din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru înregistrarea contractului de locaţiune, locatorul depune "Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune", prevăzută în Anexa nr.2 la ordin, denumită, în continuare, cerere, însoţită de o copie a contractului de locaţiune. Conformitatea cu originalul a copiei se efectuează de către locator prin înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia.

Bancherul

BRD este acuzată că nu închide conturile inactive ale clienţilor, ba chiar le deschide linie de credit, după care-i raportează la Biroul de Credit

Publicaţia "Bancherul" informează că BRD - Group Societe Generale este acuzată de un client că nu i-a închis un cont pe care nu l-a mai folosit timp de trei ani. Mai mult, banca i-a deschis, fără să-l întrebe, o linie de credit, denumită, în jargonul bancar, descoperit neautorizat de cont, taxându-l suplimentar pentru un serviciu inexistent. După ce timp de trei ani clientul nu a primit nici măcar extrase de cont, banca franceză i-a trimis o notificare că-l raportează la Biroul de Credit.

"Am deschis un cont în euro cu card în 2014 la BRD, pe care nu l-am mai utilizat de 3 ani. Astăzi am primit un plic că voi fi raportat la Biroul de credite dacă nu achit 73 de euro.

Pe lângă asta, m-am trezit că în acel plic mai era menţionat că mai am la ei un cont de credit (linie de credit cum îi zic ei) deschis fără acordul meu şi fără să fiu informat despre el. Acolo figurez direct cu un debit restant de 36 de euro.

Întrebarea mea este următoarea: de ce BRD nu mi-a trecut contul într-o stare inactivă, după 6 luni de inactivitate, aşa cum specifică că au dreptul în condiţiile general bancare?" se notează în reclamaţia clientului BRD.

Cotidianul

"Vine o vreme a evaluării pentru fiecare", varianta pentru Tudorel Toader

Publicaţia "Cotidianul" este de părere că propunerea de revocare a lui Augustin Lazăr a încins la maximum scena politică, înfierbântată deja. PSD apără evaluarea făcută de Tudorel Toader şi promite să-l evalueze pe ministrul însuşi "exact" ca pe Lazăr, în vreme ce Opoziţia a luat foc.

Deputatul PSD Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare pentru legislaţia privind justiţia, a apreciat, ieri, că evaluarea procurorului general era necesară, susţinând în acelaşi timp că şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va fi evaluat "exact" cum a fost evaluat procurorul general, Augustin Lazăr.

"Exact ca la domnul Lazăr, fără îndoială şi domnul Toader va fi evaluat. Cine îl evaluează pe domnul Toader? Doamna prim-ministru. Eu aştept opinia doamnei prim-ministru. M-am întâlnit astăzi cu dumneaei şi erau alte chestiuni în Biroul permanent. Aştept opinia dumneaei, probabil că luni sau marţi, cred că săptămâna viitoare. A făcut şi foarte multe lucruri bune domnul Toader, a făcut şi lucruri mai puţin bune, cum ar fi spre exemplu legislaţia care cred eu că trebuia asumată întâi de minister şi apoi - nu de parlament. Dacă ne uităm la cea mai importantă legislaţie din ultima perioadă, cea care vizează legile justiţiei, cele trei, sau codurile, cred că aici Ministerul Justiţiei trebuia să fie mai pro-activ", a declarat Florin Iordache la Realitatea TV.

Naţional

Mega contracte pe cadavrul jurnalistului Jamal Khashoggi

Publicaţia "Naţional" susţine că, după ce s-a aşezat lângă regele Abdallah al II-lea al Iordaniei pentru a asista la forumul Future Investment Initiative (FII) care are loc la Riad, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman a făcut , zâmbind, apoi, o baie de selfies.

FII a debutat pe fondul crizei internaţionale generată de asasinarea jurnalistului critic al puterii de la Riad, Jamal Khashoggi, în consulatul saudit din Istanbul. "Sunt zile dificile, traversăm o criză", a dat ochii peste cap ministrul saudit al Energiei, Khaled al-Faleh, la hotelul Ritz-Carlton care găzduieşte forumul FII. Anul trecut, Mohammed bin Salman (33 de ani) a fost aclamat după ce a lansat prima ediţie a FII, ca un tânăr vizionar, liderul unui regat saudit "deschis şi moderat". Moderată sau nu, Arabia Saudită rămâne primul exportator mondial de petrol.

Consecinţă a dosarului Khashoggi, mai multe firme occidentale au anunţat că vor boicota FII şi îi vor izola pe saudiţi. Dar nu toate, se vede treaba, pentru că, încă de marţi (forumul se încheie astăzi), organizatorii au anunţat semnarea a 12 "megacontracte" în valoare totală de 55 miliarde de dolari, în special în sectorul energiei, petrochimiei şi transporturilor, au anunţat organizatorii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită