Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 27.08.2018
REVISTA PRESEI 27.08.2018
click aici
     Adevărul

     Reuniunea Anuală a Diplomației Române începe astăzi, ministrul german al Afacerilor Externe este invitat special

     Publicația Adevărul despre Reuniunea Anuală a Diplomației Române: "Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR) începe astăzi, tema ediției fiind "Diplomația - un pilon al României Centenare". Invitatul special al ediției din acest an a reuniunii diplomației este ministrul federal al afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas".

     De asemenea, Adevarul susține că: "Prezența înaltului oficial german confirmă stadiul foarte bun al relației bilaterale, precum și nivelul deosebit al dialogului privilegiat dintre România și Germania. Totodată, vizita are loc în perspectiva preluării de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, Germania fiind unul dintre partenerii cu care România cooperează strâns la nivel european", subliniază MAE într-un comunicat. Potrivit sursei citate, ținând cont de prioritățile și obiectivele de politică externă ale României, printre principalele teme dezbătute în cadrul sesiunilor se numără preluarea la 1 ianuarie 2019 a Președinției Consiliului Uniunii Europene, relațiile bilaterale și cele strategice, cooperarea regională, vecinătatea estică, ONU, diplomația economică, diplomația culturală și științifică.

     La reuniune participă ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, alături de șefii misiunilor diplomatice și consulare ale României. De asemenea, la sesiunile plenare ale evenimentului vor fi prezenți reprezentanți ai Corpului Diplomatic străin acreditat la București, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, membri ai Guvernului și ai Parlamentului, dar și înalți responsabili din Ministerul Afacerilor Externe. Un demers important din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2018 îl reprezintă o serie de vizite la obiective de interes economic din teritoriu și întâlniri cu autorități locale, inițiativă implementată în premieră la ediția de anul trecut, care s-a bucurat de succes ca parte integrantă a evenimentului, precizează MAE".

     Bancherul

      Creditele de consum din România sunt mai ieftine decât în Ungaria, în ciuda creșterii ROBOR

     Conform datelor statistice ale Bancii Centrale Europene: " Dobanda de politica monetara din Ungaria este doar 0,9%, desi inflatia a urcat la 3,4%, iar ROBOR-ul lor la 3 luni (BUBOR) are un nivel de doar 0,26%, dar cu toate acestea dobanda la creditele de consum se mentine la peste 12% pe an".

     Bancherul arată ca dobânda medie este doar 10%: "Comparativ, in Romania, dobânda de referintă a băncii centrale este 2,5%, cu 1,5 puncte mai mare decât în Ungaria, ROBOR la 3 luni este 3,30%, cu trei puncte peste cel din Ugaria, dar cu toate acestea dobânda medie la creditele de consum este doar 10%, cu două puncte mai mică. Și asta în ciuda faptului că pe parcursul ultimului an dobânda la credite a crescut cu un punct, după ce ROBOR a urcat, la rândul său, cu peste trei puncte, iar BNR a majorat rata de referință de trei ori în acest an, de la 1,75% la 2,5%.

     La creditele ipotecare, în schimb, creșterea dobânzii este mult mai pronunțată în România: de la 3,5% în vara anului trecut a ajuns la 5% în prezent, așadar cu 1,5 puncte procentuale. Asta în principal din cauza creditelor Prima Casa, a căror dobânda este indexată la evoluția ROBOR la 3 luni, care a crescut cu peste trei puncte în ultimul an".

     Cotidianul

      Încăierare pe pesta porcină

     Cotidianul anunță că: "Pesta porcină amplifică scandalurile existente deja între Opoziție și Putere".

     Senatorul PNL Iancu Caracota îi cere premierului Viorica Dăncilă să comunice "imediat" efectele economice negative ale pestei porcine africane iar președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, îi cere explicații publice privind respingerea cererii liberalilor de convocare a unei sesiuni extraordinare în scopul constituirii unei comisii de anchetă pe această temă.

     "Solicit premierului Viorica Dăncilă să comunice imediat efectele economice negative ale acestei maladii! Solicit președintelui PSD Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, să dea explicații publice de ce solicitarea PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei - ce avea ca scop și constituirea unei comisii de anchetă privitoare la efectele pestei porcine africane - a fost respinsă", afirmă Caracota într-un comunicat remis duminică. Acesta reamintește că a doua fermă de porci ca mărime din Europa, aflată în județul Brăila, a fost afectată de pesta porcină africană, urmând ca 140.000 de animale să fie ucise. "Această realitate se întâmplă pe fondul unei totale iresponsabilități a autorităților centrale care au luat măsuri primitive de stopare a epidemiei, precum arderea culturilor, fără a pune în aplicare strategia Comisiei Europene privind combaterea pestei porcine africane", susține Caracota.

     Curierul National

      Statele Unite au anulat ajutorul economic destinat palestinienilor din Cisiordania și Gaza

     Curierul Național relatează că:"Donald Trump dorește ca, în acest fel, să-i forțeze pe palestinieni să revină la masa negocierilor, având la bază un plan american, conceput de ginerele său, Jared Kushner, și colaboratori ai săi. Diplomați, specialiști în problemele Orientului Apropiat avertizează că de oprirea acestor ajutoare va profita ramura cea mai radicală a palestinienilor, mișcarea islamistă Hamas".

     De asemenea publicația anunță că: "Anularea ajutorului în valoare de 200 milioane dolari anual pentru palestinienii din Cisiordania și Gaza este o nouă lovitură severă dată de Donald Trump Autorității palestiniene după ce, oricum, relațiile lor se tensionaseră considerabil în urma transferării ambasadei americane la Ierusalim. Palestinienii, care revendică Ierusalimul de est drept capitala lor, consideră că Washingtonul nu mai poate pretinde să fie mediator într-un proces de pace cu Israelul. Mai mult, suprimând ajutorul financiar destinat palestinienilor, Casa Albă încearcă să slăbească Autoritatea palestiniană, să facă presiuni asupra liderului acesteia, Mahmoud Abbas, pentru a-l determina să revină la masa negocierilor având drept bază de discuții un plan de pace în Orientul Mijlociu întocmit chiar de Washington".

     Jurnalul National

      Ce ipoteze sunt luate în calcul în cazul incendiului de la Palatul Episcopal din Oradea

     Publicația informează că: "Reprezentanții ISU, ai Poliției Bihor și Prefecturii au susținut duminică o conferință de presă comună, pentru a explica măsurile luate în intervenția la incendiul de la Palatul episcopal, ei declarând că sunt luate în calcul mai multe ipoteze privind cauza acestuia".

     Jurnalul National afirmă că: "Azi dimineață s-a întrunit o comisie de cercetare a cauzei incendiului, au demarat activitatea, care va dura, având în vedere că sunt luate în calcul mai multe ipoteze. Când se va finaliza cercetarea, vom reveni cu informații privind cauza incendiului", a declarat prim-adjunctul inspectorului-șef de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, maiorul Csilik Alexandru, șeful de tură care a coordonat intervențiile la incendiul de sâmbătă".

      De asemenea, publicația relatează că: "Sâmbătă seară, cu o oră înainte de semnalarea apariției focului de la ora 21,49, la ora 20,46, un orădean de pe strada Mihai Pavel a făcut o sesizare la 112, în care atrăgea atenția asupra unor flame și scântei la un corp de iluminat public din apropierea palatului, al cărui sistem de iluminat public este racordat la rețea, a menționat el". 
A.M.
 

 

.