Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 05.09.2018
REVISTA PRESEI 5.09.2018
click aici
     Adevărul

      Guvernul a început șantajul la Iohannis cu România luată ostatică. Ce se întâmplă cu salariile bugetarilor

     Publicația Adevărul susține că ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici îl acuză pe șeful statului că-i lasă pe angajații la stat fără leafa pe luna septembrie, deși, pe hârtie, Guvernul are prevăzuți bani în buget până la finalul anului

     În aceste considerente, Adevărul scrie că noul proiect de rectificare bugetară menține tăierile de buget pentru Administrația Prezidențială și pentru Serviciul Român de Informații, în timp ce pentru celelalte servicii scăderile sunt mai mici comparativ cu proiectul inițial. Astfel, Administrația Prezidențială va avea, în continuare, bugetul redus cu 11,1 milioane lei. La fel și SRI, căruia îi scade bugetul cu 113 milioane de lei.

     Bancherul

      Bancile romanesti trebuie sa aplice la platile in euro si retragerile de numerar de pe carduri in strainatate aceleasi comisioane ca la tranzactiile in lei

     Pentru a argumenta de ce băncile românești trebuie să aplice aceleași comisioane la plățile în euro ca la tranzacțiile în lei, publicația Bancherul introduce un pasaj de pe site-ul Comisiei Europene: "Cand faci o plata externa in euro, lei sau coroane suedeze in cadrul UE, banca nu te poate taxa mai scump decat echivalentul unei tranzactii nationale. Chiar si bancile din afara UE sunt obligate sa aplice aceasta regula".

     Regula se aplica pentru urmatoarele tipuri de tranzactii:

     - transferurile intre conturile bancare dintre doua tari UE diferite

     -retrageri de numerar la bancomate (ATM) din tari UE

     - plati cu carduri de debit si carduri de credit pe teritoriul UE

     - tranzactii tip direct debit

     Cotidianul

      Firea apasă pe accelerație în războiul cu Dragnea

     Publicația Cotidianul, este de părere că războiul din interiorul PSD se acutizează. De asemenea. Publicația susține că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marți seara, că o retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului "ar fi benefică", în cazul în care liderul PSD nu reușește să își schimbe modul de lucru, ceea ce nu crede că se poate întâmpla.

     "Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu alți colegi. Din punctul meu de vedere, da (ar trebui să facă un pas în spate, n.r.). (...) Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu nimeni, nu am cerut acceptul nimănui. Ori schimbă modul de lucru și renunță la a se mai consulta doar cu două-trei persoane - multe care nici nu fac parte din Guvern - deci ori schimbă total modul de lucru, dar nu cred că poate să lucreze în acest sens, pentru că ar fi făcut-o - dacă poate, ar fi minunat - dacă nu, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid și nu atât pentru partid, cât pentru țară", a spus Gabriela Firea, la TVR, întrebată fiind dacă Liviu Dragnea ar trebui "să facă un pas în spate".

     National

      "Neamtul" isi ia jucariile si pleaca!

     Publicația "National", susține că președintele Iohannis nu este ingrijorat de probleme economice, financiare sau alte prioritati ale romanilor de rand, ci doar de taierea fondurilor operative ale serviciilor secrete.

     De asemenea, publicația este de părere că "neamtul" a mers totusi prea departe, mai ales ca partenerii strategici sunt deja cu ochii pe noi, suspendarea sedintei Consiliului Suprem de Aparare al Tarii prin care urma sa se deblocheze rectificarea bugetara atat de asteptata lasandu-i masca pe toti cei prezenti. 
V.D.
 

 

.