REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 16.01.2013

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei /

FINANCIAL TIMES

Demisionează directorul de operaţiuni din cadrul Yahoo

Yahoo şi-a pierdut directorul de operaţiuni, Henrique de Castro, care a fost adus în compania americană de către directorul executiv Marissa Mayer cu numai un an în urmă, ca parte a strategiei sale de redresare.

JC Penney va tăia 2.000 de posturi

Lanţul american de distribuţie JC Penney va reduce 2.000 de locuri de muncă şi va închide 33 de magazine neperformante din SUA, în următoarele luni, decizia fiind anunţată la doar câteva zile după ce firma estima că trimestrul al patrulea a fost unul "puternic".

Walmart, acuzat de încălcarea drepturilor angajaţilor

Lanţul american de distribuţie Walmart a fost acuzat de către o agenţie federală de încălcarea drepturilor lucrătorilor în timpul unor greve.

Consiliul Naţional pentru Relaţii de Muncă, organismul care supraveghează practicile din domeniu, a depus o plângere, ieri, acuzând Walmart că ameninţă, aplică sancţiuni disciplinare sau concediază lucrătorii care au luat parte la greve în 14 state, în 2012.

WALL STREET JOURNAL

BYD China vrea să investească 100 milioane dolari în Brazilia

Compania auto chineză BYD vrea să investească până la 100 de milioane de dolari într-o fabrică în Brazilia, care să producă până la 4.000 de autobuze electrice pe an.

Dacă va fi realizată, investiţia va fi cea mai mare pe care o face BYD în afara graniţelor.

Alcoa închide liniile de producţie de la Massena East

Producătorul american de aluminiu Alcoa Inc. va închide, în primul trimestru din acest an, cele două linii pe care le mai deţinea la o topitorie din New York (Massena East), considerând că acestea nu mai sunt competitive.

Creşte profitul Bank of America

Profitul Bank of America Corp. a crescut în ultimele trei luni din 2013, pe fondul reducerii costurilor şi provizioanelor. Câştigul net a fost de 3,44 milarde dolari, faţă de 732 milioane de dolari în trimestrul al patrulea din 2012.

NEW YORK TIMES

Investiţiile directe în China, la nivel record în 2013

China a atras un nivel record de investiţii străine directe în 2013, respectiv 117,6 miliarde dolari, ceea ce arată încrederea investitorilor în a doua mare economie mondială. Ministerul Comerţului de la Beijing a informat că investiţiile străine directe în China au sporit cu 5,3% anul trecut, comparativ cu 2012.

ZTE vrea să livreze 60 de milionane de smartphone-uri anul acesta

Producătorul chinez de smartphone-uri ZTE Corp. vrea să livreze peste 60 de milioane de smartphone-uri la nivel global, anul acesta, faţă de circa 40 de milioane anul trecut, urmărind să obţină o cotă mai mare pe piaţa dominată de Samsung Electronics şi Apple.

Creştere solidă pentru vânzările Carrefour

Retailer-ul francez Carrefour a raportat o creştere solidă a vânzărilor sale în 2013, pe fondul evoluţiilor din America Latină şi Asia, dar şi al redresării din Spania şi Franţa.

Compania a avut vânzări de 84,3 miliarde euro în 2013, cu 2,5% mai mari decât în anul anterior.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS