CONFERINȚA Viitorul bursier al SIF-urilor și FP - Ediția a III-a
BURSA 01.02.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Guvernul a modificat Codurile penale
     Guvernul a dezincriminat, printr-o Ordonanță de Urgența (OUG) care nu a fost pe ordinea de zi, abuzul în serviciu, infracțiune de care este acuzat, printre mulți alți politicieni, și Liviu Dragnea. OUG a fost publicată în Monitorul Oficial la ora 01.20. Potrivit textului, o parte a ordonanței își face deja efectele, iar o altă parte se va aplica peste 10 zile. 15.000 de oameni au protestat în fața Guvernului și alte câteva mii în țară. În mod ironic, OUG a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 13. 15.000 de oameni au protestat în fața Guvernului și alte câteva mii în țară. Potrivit unor participanți la protest, oamenii s-au înțeles să iasă din nou în stradă în această dimineață la ora 09.00. 15.000 de oameni au protestat în fața Guvernului și alte câteva mii în țară.
     * Pacea de la Cotroceni: avem buget
     Președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu au ajuns la un acord, în CSAT, pe tema finanțării serviciilor secrete, măsură ce a deblocat întregul buget al României și a evitat un scandal surd între Palate. În ciuda criticilor, șeful statului și-a dat girul pe noul buget, însă cu o condiție: Guvernul să vireze sume mai mari către instituțiile de securitate la rectificarea bugetară de la mijlocul anului. "CSAT a avizat favorabil bugetele pe securitate națională. Guvernul s-a angajat ca la rectificarea bugetară să vină în completarea acestor sume acolo unde apar probleme, în special în domeniul salarizării personalului", a spus Klaus Iohannis.
     * Noua versiune a ordonanței de urgență privind Codul penal
     Noutatea absolută este faptul că Guvernul a inclus un articol prin care exclude explicit de la inculparea pentru abuz în serviciu emiterea, elaborarea și adoptarea de acte normative. Guvernul s-a asigurat că nu va putea fi acuzat pentru abuz în serviciu pentru maniera în care a emis aceste ordonanțe, întrucât a adugat la definirea acestei infracțiuni următoarea excepție: "Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative". O excepție identică ca la abuzul în serviciu a fost adăugată și la articolul care definește infracțiunea de favorizare a făptuitorului.
     * PNL ia în calcul o demisie în bloc din Parlament, pentru a se ajunge la alegerile anticipate
     PNL ia în calcul o demisie în bloc din Parlament, pentru declanșarea alegerilor anticipate. Liderii partidului au discutat posibilitatea ca toți cei 99 de senatori și deputați liberali să demisioneze din Parlament în semn de protest față de adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale, pentru a provoca alegeri anticipate. Semnalul l-a dat, marți noaptea, deputatul PNL Adriana Săftoiu. Ea a scris pe Facebook următorul mesaj: "Cred că doar alte alegeri mai pot restabili situația! Partidele care nu sunt de acord cu acest gest incalificabil al PSD, care domină Parlamentul, trebuie să demisioneze ducând la alegeri anticipate! PNL are mâine de decis parcursul!".
     * Dragnea, despre proteste: Nu am înțeles exact care este supărarea
     Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți, referitor la protestele care au avut loc în întreaga țară, că el "nu a înțeles exact care este supărarea", iar un act guvernamental "nu se poate desfășura în felul acesta". "Dacă nici deciziile Curții nu mai sunt importante, trebuie să decidem asta, dar împreună cu Curtea Constituțională", a spus el. Întrebat în ce decizie a CCR spune că trebuie limitat abuzul în serviciu doar la un anumit prag cu prejudiciu de 200.000 lei sau oricare prejudiciu, Liviu Dragnea a spus că în România nu mai există pedeapsă administrativă. "Toată lumea vorbește pentru orice greșeală, la închisoare. Din ce am înțeles de la niște juriști care au analizat acest proiect, până la acea sumă nu înseamnă că nu pățește nimic. Înseamnă că acea sumă se recuperează, dar pe cale civilă", a completat președintele Camerei Deputaților.
     * Klaus Iohannis critică dur modificarea codului penal
     Klaus Iohannis a criticat vehement adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență privind modificarea Codului Penal, susținând că PSD și ALDE au profitat de electoratul care dorea un trai mai bun pentru a slăbi legislația anticorupție. Într-o postare pe contul său oficial de Facebook, președintele Klaus Iohannis afirmă că astăzi este zi de doliu pentru statutul de drept, care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiției, dreptății și luptei împotriva corupției. Președintele spune că sfidarea PSD la adresa poporului este deplină, iar de astăzi misiunea sa este să restabilească statului de drept, pentru care se va bate până în ultima zi a mandatului său.
     * Ce schimbări aduce 1 februarie în buzunarele românilor
     De la 1 februarie intră în vigoare o serie de măsuri economico-fiscale care vin în sprijinul românilor cu venituri mici și medii, dar îi afectează pe cei care obțin salarii cu mult peste medie. Salariul minim urcă la 1.450 de lei. Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care salariul minim brut se majorează cu 200 de lei (16%), de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, începând cu 1 februarie. De această majorare urmând să beneficieze aproximativ 2,1 milioane de angajați, dintre care peste 30.000 lucrează în sectorul bugetar. Cresc amenzile rutiere. Odată cu majorarea salariului minim pe economie crește și cuantumul amenzilor de circulație. Salarii majorate în administrația locală. Guvernul a mai decis să majoreze, de la 1 februarie, cu 20% salariile și sporurile încasate de personalul plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale.
     * Traian Băsescu: "Voi renunța la șefia PMP"
     Traian Băsescu a anunțat, marți, pe Facebook, că intenționează să părăsească funcția de președinte al PMP și că va declanșa procedurile de "predare a ștafetei", el afirmând că și-a atins obiectivul de a crea un partid nou care să acceadă în Parlamentul European și în Parlamentul României. El a anunțat că va renunța la șefia partidului, iar procedura de desemnare a unui nou președinte al PMP va fi declanșată imediat.
     * Scrisoarea lui Dorin Cioabă către Donald Trump: Romii vor să lucreze la zidul dintre SUA și Mexic
     Autointitulatul rege al romilor din România, Dorin Cioabă, i-a transmis o scrisoare președintelui american Donald Trump în care precizează că romii vor să muncească la construirea zidului dintre SUA și Mexic, deoarece aceștia nu au de lucru și situația lor financiară este "foarte precară". Mai mult, "oferta de execuție e la un preț scăzut". Președintele american Donald Trump a semnat pe 25 ianuarie ordinul executiv privind construcția unui zid la granița dintre Statele Unite ale Americii și Mexic, care are o lungime de aproximativ 3.200 de kilometri. Președintele SUA a afirmat, într-un interviu difuzat de televiziunea ABC News, că lucrările la zidul de la frontieră vor începe în următoarele șase luni, iar planificarea acestora va demara imediat.
     * Lupte grele în estul Ucrainei. Kievul a instituit stare de urgență la Avdiivka
     Cel puțin 13 persoane au fost ucise în ultimele trei zile în estul separatist al Ucrainei, unde schimburile de focuri dintre trupele guvernamentale și insurgenții proruși s-au intensificat începând de duminică dimineață. Estul Ucrainei se confruntă cu cele mai sângeroase schimburi de focuri de la anunțarea ultimului armistițiu, la 29 decembrie anul trecut. Schimburi de focuri răzlețe au avut loc în cursul săptămânii trecute, dar situația s-a înrăutățit duminică dimineață, a doua zi de la discuția telefonică dintre noul președinte american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin. Luptele se dau în principal la Avdiivka, un oraș industrial aflat sub controlul forțelor guvernamentale și situat la 17 kilometri nord de Donețk, fieful rebelilor.
     * BANCHERUL
     * Băncile au acordat in 2016 mai multe credite in lei decât in anii de euforie dinaintea crizei din 2008
     Febra consumului, stimulată de scăderea preturilor si creșterea salariilor, i-a determinat pe români să se împrumute, in 2016, mai mult chiar decât o făceau in 2007 si 2008, primii ani de euforie după aderarea la UE, urmați de dusul rece al crizei izbucnite la finalul lui 2008. Băncile au acordat populației si firmelor credite noi in lei in valoare de 55,5 miliarde lei in 2016, cu 13,4% (6,6 miliarde lei) mai multe decât in 2015 si in creștere semnificativa, cu 47% (17,8 miliarde lei) fata de 2014, arata ultimele statistici publicate de BNR. In 2007, volumul de credite noi in lei se ridica la 47,3 miliarde lei, mai puține decât in 2015 si 2016, însă atunci băncile dădeau si multe credite in valuta, euro si franci elvețieni (CHF), care aveau dobânzi semnificativ mai mici decât cele in lei.
     * BCR câștigă procesul cu SIF Oltenia, care a contestat fuziunea băncii cu subsidiarele imobiliare
     Tribunalul București a respins cererea SIF Oltenia, acționarul minoritar al Băncii Comerciale Romane (BCR), de a nu aproba fuziunea băncii cu subsidiarele sale, BCR Real Estate Managenent SRL (REM) si Bucharest Financial Plazza SRL (BFP), firme care dețin in proprietate sediul central al BCR, clădirea din Piața Victoriei, de lângă Palatul CEC, precum si majoritatea unităților BCR din toata tara. Decizia nu este definitiva, putând fi atacată cu apel la instanța superioară, Curtea de Apel București.
     * COTIDIANUL
     * Modificarea Codurilor. Reacția lui Kovesi: un proiect mai rău decât cel inițial
     Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat pentru Agerpres că nu poate să comenteze efectele actelor normative adoptate marți seară de Guvern, deoarece nu cunoaște conținutul acestora, însă a precizat că proiectul transmis în cursul aceleiași zile spre avizare CSM este mai rău decât cel inițial și lipsește de relevanță lupta împotriva corupției în România. "Am fost surprinsă să văd că acest proiect nu conține observațiile pe care sistemul judiciar, în special DNA, le-a făcut la proiectul inițial. Mai mult decât atât, nu înțelegem de ce este așa de mare urgență pentru a sta noaptea și a da un punct de vedere pe legi atât de importante cum sunt Codul penal și Codul de procedură penală. (...) Pot să spun că acest proiect nou este mai rău decât proiectul inițial din perspectiva luptei anticorupție, practic lipsește de relevanță lupta împotriva corupției în România", a spus ea.
     * Ludovic Orban, achitat de ÎCCJ
     Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus marți achitarea fostului deputat Ludovic Orban pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, potrivit Agerpres. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru și unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
     * CURIERUL NATIONAL
     * 6.400 de imobile date în plată în 2016
     La sfârșitul anului trecut se înregistraseră, la nivel național, aproximativ 6.400 de notificări de dare în plată, volumul creditelor notificate ridicându-se la 1,8 - 1,9 miliarde de lei, a afirmat Florian Neagu, directorul adjunct al Direcției de Stabilitate Financiară din BNR. BNR se aștepta la 300.000 de notificări, pentru o valoare totală a creditelor de 42 - 43 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că notificările depuse până acum reprezintă doar 2% Ritmul în care aceste notificări se depun a scăzut sensibil, de la circa 1.000 de notificări lunar la 100 - 150 de notificări. Florian Neagu, BNR: Există peste 500 de notificări de dare în plată pentru 2, 3 sau mai multe imobile, care, potrivit deciziei CCR, nu pot fi admise.
     * Curtea de Conturi a descoperit prejudicii de 410 mil. euro
     Curtea de Conturi a descoperit prejudicii totale de 410 mil. euro, în cadrul verificărilor efectuate în anul 2015, se arată în Raportul de activitate al Curții, abia dat publicității, potrivit căruia a formulat 158 de sesizări către organele de urmărire penală, din care 124 de sesizări la solicitarea camerelor de conturi. Misiunile de audit financiar și de conformitate, efectuate de Curtea de Conturi în anul 2016, au identificat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, constatându-se abateri care au condus fie la nestabilirea, neurmărirea și neîncasarea unor venituri bugetare, fie la producerea unor prejudicii ori denaturarea unor date și informații din situațiile financiare.
     * Fără vaccin anti-hepatită B până în 2018
     Vaccinul împotriva hepatitei B va lipsi din România până în ianuarie 2018. Lipsesc și alte vaccinuri și peste trei sute de medicamente. Companiile farmaceutice au anunțat că vor retrage de tot de pe piață aproape 100 de produse. Și avertizează că încă 800 de mii de bolnavi pot rămâne fără tratament, dacă se aplică ieftinirea de 35% promisă de guvern. Producătorii nu mai pot aduce în România vaccinul împotriva hepatitei B. Invocă motive care țin de producție și au notificat Agenția Națională a Medicamentului. La noi, mai sunt doar 22.500 de doze, în toată țara. Autoritățile vor asigura imunizarea la vârsta de șase luni cu vaccin hexavalent, care include și protecția împotriva hepatitei B.
     * TVR s-a lăsat prejudiciată cu 25 mil. lei
     Auditul financiar realizat de Curtea de Conturi asupra SRTv a scos la iveală faptul că, în perioada 2009 - 2011, societatea a vândut spațiu publicitar către SC Splendid Media, acceptând includerea unor clauze defavorabile acesteia, prin acte adiționale succesive, și "nu a exercitat clauzele contractuale sancționatorii, la care avea dreptul în condițiile nerealizării obiectivelor de etapă, a răspuns favorabil tergiversărilor și compromisului propuse de comisionar și a reziliat, cu mare întârziere, contractul, în condițiile în care obiectivele nu au fost îndeplinite, cu consecința prejudicierii SRTv cu suma de 24.858 mii lei". Alte prejudicii, de aproape 10 mil. lei, au fost provocate în urma contestării în instanță a deciziilor de concediere, dispuse în anul 2013, moment după care SRTV a achitat despăgubiri persoanelor reintegrate.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Formularul 088 a dispărut! Cum obții cod de TVA!
     Formularul 088 pentru obținerea codului de TVA a dispărut de astăzi. Firmele care vor să fie plătitoare de TVA trebuie doar să completeze o cerere. Cererea se depune la ANAF și codul este primit automat. Însă verificările nu dispar, spune fostul șef al ANAF, Dragoș Doroș. De la 1 februarie, codul de TVA se obține direct, pe baza unei cereri. Formularul era un filtru care evalua întâi contribuabilul, și cei care nu ofereau suficiente garanții pentru intenția și capacitatea lor de a desfășura activități economice taxate cu TVA, nu primeau codul.
     * Asediu: SPP a izolat clădirea guvernului, jurnaliștii au fost evacuați prin spate
     Mai mulți jurnaliști care au participat la conferința de presă de aseara de la Guvern au fost blocați aproape două ore în Palatul Victoria, din cauza protestului spontan organizat în în fața sediului Guvernului. După anunțul privind adoptarea OUG de modificare a Codurilor penale și după ce oamenii au venit în fața Guvernului pentru a protesta, angajații SPP au primit ordin să nu lase pe nimeni să mai intre sau să iasă din Palatul Victoria. Ziariștii acreditați la Guvern au rămas blocați în Palatul Victoria, nefiindu-le permis să părăsească Guvernul, anunță observator.tv. Premierul și miniștrii au plecat din Palatul Victoria imediat după ședința de Guvern, mai scrie portalul stiripesurse.ro.
     * Ședință de URGENȚĂ la Consiliul Superior al Magistraturii pe modificările din Codurile PENALE
     Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se va reuni, miercuri, pentru a aviza proiectul de Ordonanță de Urgență adoptat marți de Guvern pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Inițial, ședința CSM era programată pentru joi, 2 februarie. Solicitarea a fost făcută în cursul zilei de marți, de către ministrul Justiției Florin Iordache.
     * JURNALUL NATIONAL
     * ANRM a stabilit incorect prețul de referință al gazelor, iar redevențele au fost mai mici cu 4,6 miliarde de lei
     Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a stabilit în mod incorect prețul de referință al gazelor naturale, prin urmare redevențele cuvenite bugetului de stat au fost mai mici cu circa 4,6 miliarde de lei, se arată în raportul pe 2015 al Curții de Conturi, publicat marți pe site-ul instituției. În ceea ce privește domeniul petrolier, s-a constatat că în inventarul bunurilor din domeniul public nu au fost incluse toate zăcămintele confirmate, existând zăcăminte care nu au fost inventariate. De asemenea, ANRM nu a descalificat unii participanți la apelul public de ofertă, în condițiile în care documentele prezentate de aceștia fie erau incomplete, fie nu îndeplineau condițiile legale privind perioada de utilizare.
     * Magistrala 6 de metrou, prioritară pentru Executiv; terenurile din zonă,expropriate după adoptarea unei Hotărâri de Guvern
     Terenurile din zona vizată de proiectul Magistralei 6 de metrou, Secțiunea 1 Mai - Otopeni, vor fi expropriate după adoptarea unei Hotărâri de Guvern în acest sens, informează Ministerul Transporturilor. Potrivit unui comunicat al MT, remis marți seara AGERPRES, ministrul de resort, Răzvan Cuc, s-a întâlnit, cu ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii, pe tema Magistralei de metrou 6 - Secțiunea 1 Mai - Otopeni.
     * NATIONAL
     * Vlad Moisescu vrea din nou la șefia PNL!
     In timp ce clamează "pe persoana fizică", pe la "plimbaricile" de duminica seara, resetarea clasei politice, liberalii tocmai ce s-au avântat intr-un "dat la gioale" generalizat in sânul partidului. Si, odată cu apropierea alegerilor interne in PNL, tocmai ce au scos capul si încearcă să revină din nou la butoane tot vechii "baroni" care au dus partidul la niște scoruri electorale dezastruoase. Iar după ce Marian Petrache încearcă o metoda de învăluire, băgându-l la înaintare pe Dan Motreanu, pentru a se putea ocupa in liniște de pregătirea subterana a propriei candidaturi la președinția partidului, a venit rândul unui alt "nemuritor" sa joace o carte mare. Este vorba despre Vlad Moisescu, cel care încearcă sa acapareze din nou filiala Sector 1 a PNL, pana nu de mult una dintre cele mai puternice din tara.
     * Valvis ii cere lui Maior sa ridice telefonul pentru el
     Brandul miliardarului Jean Valvis, Aqua Carpatica, nu se simte prea bine pe piața din America. Consumatori exigenți si având la îndemână o oferta extrem de generoasă, americanii au zis mai întâi "wow", ca mai apoi sa exclame "bau" după ce au mai cercetat si ei si au văzut că "cea mai pură apa din lume" nu e chiar atât de pură. Surse din cadrul Ministerului de Externe au declarat pentru "National" ca, in ultima vreme, omul de afaceri Jean Valvis bombardează pur si simplu misiunile diplomatice ale României de pe teritoriul SUA si nu numai pentru a interveni pentru businessul elvețianului grec. Ce atașați, ce consilieri, ce ambasadori...direct agenți de vânzări!
     * Primăria Capitalei si-a tras firmă de construcții!
     Consiliul General al Municipiului București a aprobat rapid(36 voturi "pentru", doar 4 "împotriva" si o abținere) un proiect privind înființarea unei societăți pe acțiuni cu scopul construirii, vânzării si închirierii de locuințe. Pentru cine? Pentru tineri, anunța primărița Gabriela Firea: "SC Trustul de Clădiri Metropolitane București SA va construi locuințe sociale si pentru tineri". De unde vin banii? De la bugetul local, firește: pentru acest proiect Primăria Capitalei vrea sa aloce 12 milioane de lei. Fondatorii si acționarii noii societăți sunt doi la număr: CGMB va deține 99,9% din capitalul social(119.880 de acțiuni), si SC Service Ciclop SA, cu 0,1%(120 de acțiuni), iar valoarea unei acțiuni este 100.000 de lei. Societatea Service Ciclop este deținută, integral, de Consiliul General, din 1990.
     * PUTEREA
     * Guvern infractor. Dovada: ordonanța care schimbă Codul Penal a fost publicată NOAPTEA
     După ora 01.00, cei de la Monitorul Oficial au publicat Ordonanța de Guvern privind modificarea Codului Penal, adoptată marți seara în ședința executivului. Monitorul Oficial nr. 0092 din 2017 Actul nr. 13 din 31 Ianuarie 2017 Emitent: Guvernul României Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Prevederile din Codul Penal intră în vigoare în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, în timp ce prevederile din Codul de procedură penală intră în vigoare imediat. Liviu Avram, de la Adevărul, a remarcat că Guvernul s-a asigurat că nu va putea fi acuzat pentru abuz în serviciu pentru maniera în care a emis aceste ordonanțe, întrucât a adugat la definirea acestei infracțiuni următoarea excepție: "Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".
     * PNL, mutare împotriva Guvernului GRINDEANU, în Parlament
     Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că liberalii vor depune miercuri moțiune de cenzură împotriva Guvernului, cu privire la proiectele referitoare la justiție adoptate de Guvern. "Mâine depunem moțiunea de cenzură. Textul este aproape finalizat, avem semnăturile strânse", a declarat Raluca Turcan, marți seara, pentru Agerpres. Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, spune că România se află într-un moment de cotitură, subliniind că un partid care a câștigat alegerile "guvernează pentru hoți". "Ca hoții, noaptea, l-au albit pe Liviu Dragnea. România se află într-un moment de cotitură. La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeana și aproape 100 de ani de la Marea Unire, un partid câștigă alegerile și guvernează fără pic de rușine, pentru hoți", a scris marți Raluca Turcan pe Facebook.
     * Curtea de CONTURI dă de pământ cu Ministerul SĂNĂTĂȚII
     Aparatură medicală pentru spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății, în valoare de peste 55 de milioane de lei, nu a fost pusă în funcțiune sau nu a fost utilizată în scopul pentru care a fost achiziționată, au fost realizate plăți nejustificate și nelegale pentru anumite contracte și servicii de analiză și au fost acordate sporuri salariale care nu respectă prevederile legale pentru personalul din instituțiile publice aflate în subordinea ministerului, se arată în raportul Curții de Conturi pe 2015, publicat marți, informează News.ro. În raport se menționează că, în vederea construirii și dotării a 28 de spitale de urgență și a 15 spitale județene de urgență din subordinea Ministerului Sănătății, nu au fost valorificate studii de prefezabilitate și fezabilitate, ghiduri arhitecturale, proiecte tehnice și servicii de expertiză, în valoare totală de aproximativ 114,8 milioane de lei.
     ROMANIA LIBERA
     * Nu e totul pierdut! Rebeliunea penalilor poate fi înăbușită!
     PSD a comis o eroare fatală, ce-l poate costa totul in punct de vedere politic. Grațierea în crucea nopții, mișelește, a unor fapte penale și redefinirea abuzului în serviciu, măsuri de care vor beneficia zeci de politicieni acuzați sau condamnați pentru corupție, este o sfidare fără drept de apel a majorității românilor. Este foarte posibil ca acest gest nesăbuit, nedemocratic, demn de o țară bananieră, să genereze o reacție masivă de respingere în sânul societății. Fără îndoială, PSD riscă să trezească din adormire majoritatea tăcută a electoratului, care nu s-a prezentat la vot pe 11 decembrie 2016 și care a făcut posibilă victoria social-democraților în alegerile parlamentare. Dacă această majoritate tăcută a electoratului va paraliza, prin proteste de stradă, România în zilele următoare, toate soluțiile politice vor fi puse din nou pe masă. Inclusiv alegerile parlamentare anticipate.
     * O lecție șocantă pentru români: Când e votat un infractor, mafia e legiferată
     Aseară, România a primit o lecție dură. Poate cea mai dură lecție, de la Mineriade încoace. A învățat ce se întâmplă când puterea ajunge la un infractor. Infractorul Liviu Dragnea a mers până la capăt. În ciuda protestelor fără precedent din ultimele două săptămâni. În ciuda normelor elementare de Drept și chiar în ciuda bunului-simț, infractorul Liviu Dragnea a dispus să fie emise ordonanțele penale care îl scapă pe el și pe alte câteva mii de politicieni penali de Justiție. Livid la față, cu o mină cadaverică, ministrul Justiției a anunțat marți seara că mafia e oficial legiferată în România. Pentru că așa a vrut un condamnat penal care e șeful PSD și pentru că acest partid are cei mai mulți politicieni cu probleme penale, Iordache a anunțat că a emis ordonanțele de urgență care satisfac pretențiile lui Dragnea.
     * Dictatura lui Dragnea a început de azi. Marțea neagră împotriva Justiției a devenit realitate
     Disprețul complet pe care PSD-ul condus de Liviu Dragnea îl arată pentru România este absolut șocant. Politicianul teleormănean a intrat de marți, 31 ianuarie 2017, în galeria conducătorilor discreționari care sperie în prezent Europa, din care mai fac parte figuri sinistre precum președintele turc Recep Tayyip Erdongan sau premierul ungar Viktor Orban. Comparația nu este exagerată. Numai un lider cu nestăpânite pulsiuni dictatoriale este capabil să treacă cu limuzina cu geamuri fumurii a corupției peste opoziția a 100.000 de oameni care au ieșit în stradă, pe ger, tocmai pentru a cere Guvernului să nu aprobe mișelește două acte normative care încalcă toate regulile democrației, două ordonanțe care favorizează bandistimul de stat și care dau o lovitură uriașă dată tot mai șubredei lupte anticorupție din România.
     * ZIARUL FINANCIAR
     * Hoții la miezul nopții: guvernul a denunțat unilateral contractul social
     Pare ireal. O așa batjocoră nu i s-a mai întâmplat țării asteia de 27 de ani. Miniștrii guvernului au acționat asemenea unui grup infracțional. Nu au lăsat să vină ziua măcar. În plină noapte, pe furiș ca hoții, au adoptat legislația care-i absolvă pe apropiații lor de acuzațiile de corupție pentru care ar fi trebuit să răspundă, mai mult, le lasă mână liberă pentru jaful pe care-l pregătesc în viitor. Toate argumentele de bun simț împotriva relaxării legislației privind abuzul în serviciu au fost aduse. Mai fac o observație doar. Actuala putere nu mai are nicio legitimitate. A scuipat pe contractul social pe care l-a încheiat când a ajuns la putere. În democrațiile reprezenative ca a noastra, puterea aleasă reprezintă poporul. În aceasta seară, guvernul - dacă mai poate fi numit astfel - nu a reprezentat poporul, ci un grup de infractori. Asta nu trebuie tolerat, nici de popor, nici de Justiție.
     * În cifre, economia zonei euro stă din ce în ce mai sigur pe picioare. Politica este cea care ar putea s-o împingă în jos
     Creșterea economică a zonei euro a accelerat spre sfârșitul anului trecut, permițând regiunii să evolueze în 2016 mai bine decât Statele Unite, rata șomajului a ajuns în decembrie la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani, iar inflația s-a apropiat în ianuarie de ținta BCE. Economia zonei euro pare, în sfârșit, că merge în direcția cea bună, însă alte detalii nu lasă loc de prea mult optimism. Economia Franței, una dintre cele mai mari din UE, și-a mai revenit, dar a rămas anemică, crescând mai lent decât a estimat guvernul. Lumea, încă șocată de rezultatul alegerilor din SUA, se întreabă ce șanse are să câștige alegerile președințiale din Franța din primăvara aceasta Marine Le Pen, liderul unui partid antieuro și antiimigranți despre care nu există îndoială că ar provoca destrămarea zonei euro dacă ar avea ocazia. Iar Grecia s-ar putea îndrepta către un nou bailout.
     * EBA cere crearea unei "bănci rele" în UE pentru eliminarea creditelor toxice din sistem
     Autoritatea Bancară Europeană (EBA) cere Bruxelles-ului să creeze un fond care să achiziționeze credite toxice de miliarde de euro de la bănci în încercarea de a ieși din cercul vicios al profiturilor în scădere, creditării slabe și creșterii economice reduse, scrie Financial Times. Andrea Enria, președinte al EBA, arată că problema creditelor neperformante din Europa, care ia amploare, necesită măsuri urgente, băncile resimțind povara unor credite toxice de peste 1.000 miliarde de euro. Enria crede că UE riscă o soluționare mult mai lentă a problemei comparativ cu Japonia, deși europenii au identificat problema mult mai rapid decât japonezii. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 07:58
     US Geological Survey a anunțat azi dimineață că un seism puternic cu magnitudinea de 6,9 a avut loc în apropiere de insulele Komandore, relatează Reuters.  detalii
Revista Presei, 07:23
     * ADEVARUL
     * Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute"
     Curtea Supremă a pronunțat, marți, sentința în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea a fost judecată, alături de alți șapte inculpați, pentru luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.  detalii
Internaţional, 07:21
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI,
     Trei dintre principalii indici bursieri asiatici erau în creștere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  detalii
Internaţional, 07:10
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în apreciere.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
29.03.2017
SIBEX
     După jumătate din ședința de marți, piața futures de la Sibiu se situa într-o poziție la fel de slabă ca în ședința anterioară, anunțându-se un nou rezultat modest.  detalii
29.03.2017
BVB
     * Piața, dominată de "deal-ul" de 27,3 milioane lei cu titluri "SIF Banat-Crișana"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de ieri, de încheierea unei tranzacții de tip "deal", de 27,3 milioane lei (5,99 milioane de euro), cu...  detalii
29.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au fluctuat ieri, după două zile de declin, generat de temerile investitorilor cu privire la capacitatea președintelui american Donald Trump de a-și implementa...  detalii
28.03.2017
SIBEX
     După ce săptămâna trecută lichiditatea derivatelor a scăzut, așteptările pentru prima zi a săptămânii curente nu puteau fi foarte generoase.  detalii
28.03.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 17,5 milioane de lei...  detalii
28.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate pe piețele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, după ce, vineri, Congresul american nu a adoptat normele din sectorul îngrijirii sănătății, alimentând temerile...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1887
2,3271
3,1289
4,2536
0,1684
0,6118
0,2307
4,5514
5,2663
1,4718
3,7868
0,2145
0,4929
1,0715
0,0734
0,4774
1,1593
4,1912
0,3257
1,3405
0,6088
0,0645
0,3765
0,2219
2,9422
0,0367
0,1545
1,1410
0,6124
168,8541
5,7241
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
28.03.2017
ON MARCH 29TH, JUSTICE MINISTER WILL BE CONDUCTING THE EVALUATION OF THE HEADS OF THE PROSECUTORS' OFFICE OF THE HIGH COURT OF CASSATION AND JUSTICE AND OF THE NATIONAL ANTI-CORRUPTION DEPARTMENT
     * Laura Codruța Kovesi: "I haven't been asked to resign, and I don't intend to"
     * Băsescu: "The criminal faction made up of Livia Stanciu, Laura Kovesi or Florian Coldea wanted to take over the Romanian state and has been supported by a barefaced guy like Hans Klemm"
       The chief prosecutor of the DNA, Laura Codruța Kovesi, yesterday had a meeting with Justice Minister Tudorel Toader, after which she stated that she wasn't going to resign as head of the DNA...  details
27.03.2017
     Greece's national motto is "Freedom or death", and the title of the state hymn is "Hymn to Freedom". On March 25th, the Greek republic celebrates its National Day, which marks...  details
23.03.2017
     The survival of empires, and even that of countries that do not harbor such ambitions, depends on the existence of at least two fundamental conditions: a functional economy, that ensures its...  details
22.03.2017
AS THE PROPRIETATEA FUND POSTED LOSSES UNDER THE IFRS SYSTEM,
     * The offer by which the Proprietatea Fund bought back 640 million of its own shares, at a price of 0.91 lei per share, oversubscribed almost tenfold
     * The Proprietatea Fund is waiting for the approval of the ASF for a new capital reduction
       An issue raised by lawyer Gheorghe Piperea, last year - the fact that the Proprietatea Fund has reduced its share capital, even though it was posting losses in 2015, a fact which is prohibited by...  details
21.03.2017
GABRIEL PURICE, BRM:
     * "Our opinion is that approximately 20-25% of the Romanian population really needs the price of natural gas to be subsidized, while the rest can bear its liberalization", according to the Romanian Commodities Exchange (BRM) CEO
      * Purice: "The BRM has never supported or agreed to making it mandatory to trade all the natural gas contracts on the exchange"
     * (Interview with Mr. Gabriel Purice, President And CEO of the Romanian Commodities Exchange)
       The recent debates on the Emergency Government Ordinance 64/2016 concerning the liberalization of the natural gas market starting with April 1st have caused arguments in the Industries Commission...  details
20.03.2017
     * Interview with H.E. Mr. Kisaburo Ishii, The Ambassador of Japan to Bucharest
     * "I don't think that Japanese banks would be interested in opening branches in Romania at the moment"
     * "At present, JICA does not have the right to offer financial aid to new projects in Romania any longer"
     * "Bucharest is missing the big picture in what regards urban planning"
       His Excellency, Kisaburo Ishii, the Ambassador of Japan to Bucharest, arrived in Romania in October 2015.  details
20.03.2017
     * There are market rumors that the Banca Transilvania group, as well as Swiss Capital are the most important players in the elections
     * The ASF can use sanctions for acting in concert to tilt the scales in favor of one side or the other
       The elections for new elections at the SIF are causing tumult on the stock market. What's at stake are the assets of 1.69 billion Euros of the five companies.  details
17.03.2017
     * Bankruptcy trustee RTZ & PARTNERS SPRL has rejected their request of an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting March 27th
       A group of "Romcab" (MCAB) shareholders, who together hold more than 5% of the company, has asked for an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting of March 27th: the...  details
16.03.2017
AFTER IOHANNIS SENT THE LAW BACK TO THE PARLIAMENT
     The governor of the NBR will not have criminal and civil immunity for his position of president of the National Committee for Macroprudential Oversight, according to the new form of the law which...  details
15.03.2017
CRISTINA CHIRIAC:
     WTCB was created in 1994, as a joint Romanian-French company, in which the Romanian party held 55% of the shares. The World Trade Center București complex also includes the 4-star Pullman hotel,...  details
14.03.2017
     The signals on the domestic market, as well as the ones from the international markets, increasingly show us that the budget "fantasy" of the new government will be very costly for Romania,...  details
13.03.2017
FINANCE MINISTRY SAYS THAT THE LIKELIHOOD OF DEFAULTS ON FIRST HOME LOANS IS LOW:
     * MFP: "The fact that the ANAF will foreclose on the debtors discourages them from defaulting on their First Home loan payments"
     * Piperea: "The ANAF not only forecloses on the debtors, but it also charges penalties of 18% per annum"
     * Ministry of Public Finance: "The program stipulates the total loan cost to be equal to the 3-month ROBOR plus a margin of a maximum of 2% a year"
     * Analysts estimate that the ROBOR will rise in the coming years
     * Ciprian Dascălu, chief-economist at ING Bank: "In the second half of the year we expect upwards adjustments of the interest rate, amid inflation growth forecasts"
       The amounts paid to banks by the National Fund for the Guarantee and Counterguarantee of Small and Medium Enterprises Loans (FNGCIMM) for the First Home Program get recouped from debtors, through...  details
10.03.2017
     * The four big international audit and consulting firms - Ernst&Young (EY), Deloitte, KPMG and PricewaterhouseCoopers (PWC) - have drawn up the most important bailout banking programs
       Nongovernmental organization Transnational Institute (TNI) of Holland recently published an analysis of the costs and losses borne by the European taxpayers for the rescue of some of the important...  details
08.03.2017
FOLLOWING THE POLISH MODEL
     * BVB: "We are confident that such non-refundable loans could represent a sufficient stimulus for Romanian businesspeople to consider using the Bucharest Stock Exchange for financing"
       The management of the Bucharest Stock Exchange (BSE) wants the Romanian state to subsidize the listing costs for small and medium companies in Romania, following the Polish model, according to...  details
07.03.2017
SOURCES:
     * "Banks don't pay taxes unless they want to; between 2011-2015, out of the 46 banks, 19 paid a profit tax in some of those years, and the other banks never paid anything"
     * "The competent institutions should check whether banks with foreign companies are doing hostile takeovers of Romanian companies"
     * "Expenses with the sale of non-performing loans are fully deductible"
     * "Since 95% of the banking system is owned by foreign capital, banks could freeze the financing of Romania's economy"
       Romanian banks only pay taxes if they want to, as they have a very complicated profit reporting system, according to official, very reliable sources.  details
.