CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 02.09.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * A început sesiunea parlamentară
     Legea grațierii, legile Justiției - prin care președintele e scos din circuitul de numire a șefilor DNA, DIICOT și Înaltei Curți de Casație și Justiție - , Legea lobby-ului, precum și Fondul Suveran de Investiții sunt inițiative care se află pe masa deputaților și senatorilor în această sesiunea parlamentară. Cel mai controversat pachet de acte normative care urmează să intre în dezbaterea Parlamentului în această toamnă este reprezentat chiar de modificările la legile Justiției, făcute publice miercuri seară de ministrul Tudorel Toader. Criticate din toate părțile, de la președintele Klaus Iohannis, la opoziție, Parchetul General, Inspecția Judiciară, Asociația Magistraților, Ambasada SUA și cetățenii care au ieșit în stradă, modificările propuse de Tudorel Toader legilor Justiției par să restabilească dominația factorului politic asupra sistemului judiciar.
     * S-au împărțit funcțiile în Camera Deputaților
     Deputații au aprobat vineri, în cadrul primei ședințe de plen din noua sesiune parlamentară, cu 244 de voturi "pentru", componența Biroului Permanent, PSD urmând să aibă șase posturi, PNL - două, în timp ce USR, UDMR, ALDE și grupul minorităților vor avea fiecare câte un reprezentant. Social-democrații vor fi reprezentați în Biroul Permanent de trei vicepreședinți: Florin Iordache, Petru Gabriel Vlase, Carmen-Ileana Mihalcescu, doi secretari: Georgian Pop, Ioana Bran și un chestor - Mircea-Gheorghe Draghici. Potrivit algoritmuluii, PNL va avea o funcție de vicepreședinte - Ben-Oni Ardelean și una de secretar - Cristian Buican. Grupului USR îi va reveni o funcție de secretar, în persoana lui Ionuț Moșteanu.
     * Taberele din USR au ajuns la compromis: Ghinea a fost înlocuit din funcția de secretar al Camerei
     USR l-a înlocuit din funcția de secretar al Camerei Deputaților pe Cristian Ghinea cu Ionuț Moșteanu, deputat aflat tot în aripa liberală a partidului, deși grupul deputaților USR este dominat de oamenii lui Nicușor Dan. Schimbarea reprezintă, de fapt, un compromis între cele două tabere. Grupul deputaților USR este dominat de susținătorii lui Nicușor Dan, care au cerut schimbarea lui Cristian Ghinea din funcția se secretar al Camerei Deputaților, ca semn de răzbunare pentru referendumul intern soldat cu plecarea lui Nicușor Dan din partid. Numai că Cristian Ghinea a refuzat să plece din conducerea Camerei Deputaților și a cerut ca schimbarea sa să fie supusă la vot în interiorul grupului. Pentru a nu declanșa un nou scandal intern, cele două părți au ajuns la o înțelegere: Ghinea a fost schimbat cu un alt deputat din tabăra USR- liberal: Ionuț Moșteanu.
     * Șeful CNAS, Marian Burcea, și alte 13 persoane, reținute de DNA
     Procurorii DNA au reținut 14 persoane în dosarul decontărilor de servicii medicale la domiciliu, printre cei reținuți numărându-se șeful CNAS Marian Burcea și alți membri ai conducerii, fostul șef al CASMB Lucian Bara, reprezentanți ai unor societăți prestatoare de servicii în domeniul medical, precum și o avocată din Baroul București. Numirea președintelui CNAS Marian Burcea "avea la bază relațiile bune dintre viitorul președinte și șeful partidului cu majoritate parlamentară", potrivit afirmațiilor făcute într-o interceptare de doctorul Corneliu-Dan Blendea, șeful Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ilfov.
     * Premierul va merge luni în plen pentru a da explicații despre starea economiei
     Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, că premierul Mihai Tudose va veni luni în Parlament pentru a prezenta starea exactă a economiei, a investițiilor și execuției bugetare pentru fiecare minister și, de asemenea, de unde intenționează să ia Guvernul bani pentru viitor "pentru că toate cheltuielile angajate nu pot fi acoperite". "Există foarte multe semne de îngrijorare generate de o serie de dezbateri și informații apărute în spațiul public, unele dintre ele lansate chiar de premierul Tudose care par că vor conduce România într-o criză similară celei din 2008-2009", a declarat Raluca Turcan. Ea a precizat că în momentul de față suntem într-o situație care trebuie explicată de la vârful Guvernului, pentru că există creștere economică, însă, în același timp, România are un deficit în creștere și încasări tot mai slabe la bugetul statului.
     * Kaufland, amendat cu 10.000 de lei. Discriminare cu repetiție la Odorheiu Secuiesc
     O echipă de la Protecția Consumatorului Harghita s-a deplasat, vineri dimineață, la supermarketul Kaufland din Odorheiu Secuiesc, pentru a verifica în ce măsură faptele relatate de un blogger clujean sunt reale. Situația s-a repetat, motiv pentru care compania a fost amendată. Directorul OPC Brașov susține că nu este vorba despre un caz izolat. "S-a constatat că vânzătoarea de la grill nu înțelege limba română și nu a putut să comunice cu un client român, motiv pentru care s-a aplicat amenda de 10.000 de lei pentru faptul că prestarea serviciilor nu se poate realiza în mod corespunzător", a declarat directorul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu.
     * Rectorul UBB: "Sunte zone în Secuime unde cultura și limba române sunt Cenușărese. Toți cetățenii români trebuie să cunoască româna"
     Rectorul Universității "Babeș-Bolyai", Ioan-Aurel Pop, susține că incidente precum cel de la Odorheiu Secuiesc sunt rezultatul implicării factorului politic pe fondul centenarului și al unor atitudini de genul "Nu avem ce sărbători". El spune că, deși sunt zone în Secuime unde "cultura și limba române sunt Cenușărease", toți cetățenii țării trebuie să cunoască limba oficială.
     * ANAF scoate la licitație bunuri sechestrate ale lui Sorin Ovidiu Vîntu din Sulina, Giurgiu și Tulcea
     Procurorii au pus sechestru pe mai multe imobile din țară și pe mai multe conturi bancare, unele din străinătate, în dosarul Petromservice, în care 12 persoane, printre care Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca, au fost trimise în judecată pentru un prejudiciu de peste 80 de milioane de euro. Potrivit unor anunțuri postate ieri, ANAF scoate la vânzare, la data de 28 septembrie a.c., mai multe bunuri ale Imobiliare Network 2002 SA București, ale debitorului Sorin Ovidiu Vântu. Imobilele sunt un teren intravilan în suprafață totală de 14.278 mp, situat în Sulina, un hotel și un restaurant cu regim de înălțime P plus 3, suprafață construită la sol 2.046 mp. Prețul de pornire a licitației este de 4,36 milioane lei, la care se adaugă TVA.
     * Primul serial istoric despre geto-daci, la un pas de faliment
     Producția primului serial românesc despre daci și romani, "Getae", este în pericol - pentru a doua oară - de a nu mai vedea lumina ecranului. Realizatorii au dezvăluit că episodul-pilot a fost abandonat din nou de cei din echipa de filmare. Într-un comunicat oficial postat pe pagina de Facebook, echipa Getae anunța că a ajuns într-un impas cu producția. Singura soluție pentru finalizarea proiectului, salutat cu deosebit entuziasm la debut, este campania de strângere de fonduri, pe care realizatorii o vor demara luna aceasta. Episodul-pilot al producției "Geto-dacii. Superstiții și război", realizată de Carpathian Pictures, trebuia să fie difuzat în primăvara anului 2017. Dacă totul mergea conform planului, o dublă premieră urma să se înregistreze în România în această primăvară.
     * Ungaria nu va primi bani de la Uniunea Europeană pentru gardul anti-imigranți
     Comisia Europeană a respins ideea de a finanța gardul construit de Ungaria pentru blocarea trecerii imigranților. "Uniunea Europeană nu finanțează construcția de ziduri ori garduri la frontierele externe", a transmis vineri un purtător de cuvânt al Executivului UE. "Este posibilă finanțarea din fonduri comunitare pentru gestionarea măsurilor de securizare a frontierelor. Oricum, țările trebuie să știe că solidaritatea europeană nu este un drum cu sens unic", a subliniat oficialul CE, referindu-se la refuzul Ungariei de a primi imigranți pe baza sistemului de cote.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Ovidiu Tender, plângere la DNA pentru ABUZ!
     Lipsa de stabilitate a Justiției din România, un lucru criticat mai ales din exterior, aduce în față situații care șochează. Ultimul caz este al judecătorului Gheorghe Bugarsky, de la Curtea de Apel Timișoara. Acesta trebuia să țină cont, în cazul omului de afaceri Ovidiu Tender, de hotărîrea CCR 405/2016 prin care abuzul de serviciu a fost dezincriminat și astfel condamnatul să beneficieze de o reducere importantă a anilor pe care îi are de ispășit. Cu toate acestea, judecătorul a decis să ignore legea CCR, informează luju.ro.
     * Un PREȘEDINTE al ROMÂNIEI, implicat în dosarul "Black Cube"
     Dosarul "Black Cube" se află acum în atenția mai multor instituții din România, deoarece o firmă israeliană esta acuzată că ar fi spionat-o pe Laura Codruța Kövesi, la cererea unui președinte al României. Într-un reportaj despre dosarul "Black Cube", transmis de TV2, s-au făcut dezvăluiri foarte importante referitoare la afacerea prin care Kövesi, șefa DNA, a fost spionată de o firmă israeliană de intelligence. Ido Mirkowskz, purtatorul de cuvant al Black Cube: "Nu este niciun dubiu că Black Cube a acționat în România după legile din această țară și în mod oficial, cu o autoritzație de la cel mai înalt nivel din România. Vom continua să facem tot ce este posibil pentru ca acest caz să aiba un final fericit și să îi aducem acasă pe Ron și David cât mai repede". Întrebat dacă poate dezvălui identitatea angajatorului, acesta a declarat că nu poate oferi date cu privire la clienții companiei.
     * Stadionul Dinamo a revenit în posesia Ministerului Afacerilor Intern.
     O Hotărâre de Guvern, cu numărul 616, din 30 august 2017, care a fost publicată în Monitorul Oficial, anunță că stadionul Dinamo a trecut din posesia lui Nicolae Badea, în cea a Ministerului de Interne. Astfel, arena va putea intra în planul de reabilitare pentru Campionatul European din 2020. "În perspectiva Turneului Final EURO 2020, actul normativ reprezintă o nouă etapă în demersurile întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne pentru crearea condițiilor necesare realizării unei noi arene sportive, distinctă de cea existentă, fără pistă, în acord cu așteptările suporterilor iubitori de fotbal", se precizează în comunicatul MAI, publicat pe contul oficial al clubului FC Dinamo.
     * Dan Diaconu, despre LEGĂTURILE CIA, Coldea și DNA
     Celebrul economist Dan Diaconu, într-o nouă postare pe contul personal de socializare, face un comentariu interesant pe tema legăturilor între Coldea, CIA, DNA, și ce se ascunde în spatele acelor decorații, întrebând: Vă mai amintiți scandalul biroului atașatului CIA de la DNA? "Maior și Koldea au fost medaliați de către CIA, iar această știre n-a stârnit mari reacții. Hai să o recitim în termenii necesari, îndeamnă economistul Diaconu. Așadar fostul număr unu și fostul număr doi ai principalului serviciu secret autohton sunt premiați și apreciați de către mahării din CIA, unul dintre numeroasele servicii secrete americane. În mod normal, un serviciu secret este un soi de coloană vertebrală a unei țări..
     * Șefii editorilor europeni semnalează tendințe dictatoriale la noi
     România se reîntoarce la regimul comunist. Cel mai important cotidian, La Stampa, sesizează tendința de a adopta manuale unice, statale, pentru orice materie. De la clasa I-a până la ultima clasă de liceu. Tendința autoritară, nouă și în același timp veche, fiindcă aduce aminte de vremuri apuse, de regimuri comuniste și fasciste, renaște în România. Până și Iohannis a fost înștiințat de către Henrique Mota, președintele Federației editorilor europeni, avertizându-l că: această chestiune privește toți copiii europeni și însuși viitorul Europei.
     * Uzina din Craiova a produs astăzi ultimul Ford B-Max VIDEO
     Oficialii Ford România au anunțat că ieri a ieșit de pe linia de asamblare a uzinei din Craiova ultimul model B-Max. După două săptămâni de pauză, producția va fi reluată, însă vor fi asamblate doar modele EcoSport. B-MAX este model lansat in urmă cu cinci ani, mai precis in iunie 2012. De atunci si până in prezent s-au construit aproape 280.000 de unități. Conform oficialilor Ford, motivul scoaterii din producție a acestui mono volum și înlocuirea lui cu SUV-ul EcoSport este legat de evoluția pieței: "clasa mica a evoluat, iar mono volumele sunt înlocuite treptat de SUV-uri si Crossovere. Aici se încadrează si modelul EcoSport, a cărui producție va demara in această toamnă la fabrica noastră din Craiova, in urma unei investiții de 200 de milioane de euro".
     * JURNALUL NATIONAL
     * Piperea contra Câțu
     O gravă suspiciune de manipulare a Bursei prin declarațiile senatorului liberal Florin Câțu a aprins dezbaterea pe teme economice. Câțu a lansat ideea că Executivul pregătește o impozitare a activelor bancare, printr-o taxă specială de o,5 la sută, ceea ce a provocat imediat o scădere a acțiunilor băncilor cotate pe Bursa de Valori București. Analiștii pieței au apreciat că Banca Transilvania și BRD, COTATE PE BVB au avut fluctuații importante după declarația lui Câțu. O publicație economică specializată a preluat mesajul lui Câțu și a pus în sarcina guvernului măsura, considerată ca iminentă. Avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al Primului ministru Mihai Tudose a dezmințit informația că se pregătește introducerea taxării activelor bancare și l-a invitat pe Florin Câțu la prudență în declarațiii.
     * Fostul președinte CNAS, Marian Burcea, arestat preventiv
     Fostul președinte CNAS, Marian Burcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care procurorii DNA investighează decontări ilegale de la CASMB. Potrivit Biroului de Presă al Curții de Apel București, judecătorii au mai decis arestarea preventivă și a lui Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, a Mariei Costică și a Cristinei Manta. În schimb, Irina Adelina Geambașu urmează să fie cercetată în arest la domiciliu.
     * Dragnea: Nu l-am propus pe Marian Burcea la CNAS
     Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că nu l-a propus pe Marian Burcea la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. "Nu eu l-am propus pe domnul Burcea la CNAS. Asta nu înseamnă că am avut sau am o părere proastă despre dumnealui. Dar dacă anchetatorii au ajuns la această concluzie, să meargă pe această pistă. Nu există niciun fel de influență a mea în propunerea sau numirea domnului Burcea la Casa de Sănătate, dar mai mult nu vreau să comentez despre ce este în dosar pentru că nu știu. (...) Dacă este în referatul DNA, să investigheze să vedem ce află", a afirmat Dragnea, la Parlament.
     * Statul a uitat în sertar facturi neachitate de patru miliarde de euro
     În România, cele mai multe facturi neachitate au peste un an (61%), urmate de cele cu întârzieri de peste nouă luni (20%). Valoarea facturilor restante din economie a crescut semnificativ în ultimii ani, iar Guvernul arată de fiecare dată cu degetul spre companiile private. La o privire mai atentă însă, descoperim că nici companiile și regiile unde statul este unic acționar sau acționar majoritar nu prea respectă disciplina financiară, acestea înregistrând plăți restante la sfârșitul primului semestru al anului de circa cinci miliarde de lei. Suma este doar vârful icebergului pentru că, luând în calcul și anii din urmă, restanțele acestor unități sar de patru miliarde de euro.
     * Mercuria din Hong Kong, în cărți pentru cuprul de la Roșia Poieni
     Compania Mercuria Holdings Ltd. din Hong Kong a fost declarată câștigătoarea licitației internaționale organizate de către compania Cupru Min Abrud pentru vânzarea a 80.000 de tone de concentrat de cupru în următorii doi ani. Licitația a fost însă contestată de compania românească Ronefer SRL, urmând ca verdictul să fie dat săptămâna viitoare. Deși prețul este confidențial, surse apropiate companiei au declarat că, dacă afacerea se perfectează cu chinezii, prețul va fi mai mare cu cinci milioane de dolari pe an față de precedentul contract încheiat pentru vânzarea concentratului cu compania românească Ronefer. De altfel, aceasta este și cea care a contestat licitația, potrivit acelorași surse, care au mai precizat că Ronefer ducea concentratul cumpărat de la Cupru Min Abrud tot în China pentru prelucrare. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 14:27
UPDATE
     * ACTUALIZARE 17:01 Dragnea: "Am discutat cu Klemm despre dezvoltarea componentei economice a Parteneriatului strategic"
     Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că a discutat cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, despre dezvoltarea componentei economice a Parteneriatului Strategic cu SUA, președintele PSD declarându-se "nemulțumit" de faptul că aceasta este foarte puțin dezvoltată, potrivit News.ro.
     -------
     Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, l-a primit astăzi, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 17:33
     Enel, prin intermediul subsidiarei sale Enel Green Power Germania (EGP Germania), a semnat un acord cu compania germană de energie eoliană Enertrag și cu compania elvețiană pentru soluții de stocare a energiei, Leclanche, pentru a construi și administra o centrală de stocare în baterii de litiu-ion cu o capacitate de 22 MW în Cremzow, în statul german Brandenburg, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 17:13
     În cursul acestei dimineți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București au percheziționat locații din București și din județele Ilfov și Argeș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, în domeniul comerțului cu piese auto și accesorii, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, dat publicității.  click să citești tot articolul
Internaţional, 16:47
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 16:15
     Fosta judecătoare Geanina Terceanu a a fost condamnată definitiv, de Înalta Curte, la șapte ani de închisoare cu executare, Ioan Becali a primit 3 ani de închisoare, iar Borcea, care primise și el o sentința cu executare în prima instanța, a fost achitat, potrivit Hotnews.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.02.2018
BVB
     * BET­-FI, singurul indice în creștere
       Volumul înregistrat în prima zi de tranzacționare a săptămânii a fost de doar 25,5 milioane de lei (5,47 milioane de euro), cu mult sub nivelul înregistrat în ședința anterioară, de circa 66...  click să citești tot articolul
20.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, în contextul unui volum redus, dat fiind că au fost închise atât piețele americane, cât și unele din Asia.  click să citești tot articolul
19.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii trecute în creștere, cea mai mare apreciere, dintre indicii bursei, de 1,19%, fiind marcată...  click să citești tot articolul
19.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au crescut vineri, încheind cea mai bună săptămână din 2016 până în prezent, pe fondul reducerii semnificative a volatilității.  click să citești tot articolul
16.02.2018
BVB
     * Volum de 66,5 milioane de lei
       Rulajul înregistrat ieri la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 66,55 milioane de lei (14,28 milioane de euro), cu mult peste valoarea înregistrată în ședința anterioară, de 24 de milioane...  click să citești tot articolul
16.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, după ce "Airbus" SE a raportat o situație financiară bine primită de piață.
     Titlurile constructorului de avioane "Airbus"...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9802
2.3838
2.9998
4.0408
0.1841
0.6261
0.2141
4.6623
5.2861
1.4946
3.5246
0.2249
0.4821
1.1242
0.0666
0.4678
0.9996
3.7780
0.3217
1.1680
0.5951
0.0583
0.3520
0.2031
2.7795
0.0395
0.1396
1.0285
0.6266
0.1199
162.4854
5.4830
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
.