Masa Rotundă - România și Rusia în căutare de noi formate de cooperare
BURSA 02.10.2018

F.B.
 
mărește imaginea
      Adevărul
     *  Cum a fugit Viorica Dăncilă de ziariști la Craiova, după gafa cu "deconcesionarea". "Ce vreți să vă mai spună? Ajunge!"
     Ana Popescu, redactor al ziarului Adevărul, scrie că ziariștii din Craiova au fost informați în cursul dimineții de ieri că Viorica Dăncilă nu va da declarații pentru presă la festivitățile organizate la deschiderea anului universitar. "Doamna ministru vă răspunde la întrebări la Fabrica de Avioane", au transmis cei din stafful Guvernului. La Fabrica de Avioane, reprezentanții presei au așteptat-o pe Viorica Dăncilă după două ore de la terminarea festivităților de la Universitatea din Craiova. Au fost îndrumați în locurile unde li s-a indicat să-și monteze camerele și li s-a sugerat să rămână pe loc până când vine prim-ministrul. Când a ajuns la uzină, Viorica Dăncilă a fost rugată de angajați să urce într-un avion, dar cineva din staff a răspuns în locul dumneaei "altădată". În schimb, premierul a rostit un discurs, iar imediat după aceea a plecat teoretic să viziteze o hală a fabricii.
     "Voi cu camerele, rămâneți pe loc! Nu mai mergem în alt pavilion. Doamna premier se întoarce tot aici să vă dea declarații", a spus același angajat de la Guvern care le arătase jurnaliștilor unde să-și așeze aparatura. Câțiva ziariști i-au cerut explicații oficialului când au observat că Viorica Dăncilă este condusă, de fapt, spre ieșirea din uzină. "Eu sunt angajat la Guvern. Nu știu, așa au zis organizatorii să va spun", a răspuns angajatul Guvernului. "Nu are răspunsurile scrise, ce nu înțelegeți? Cum să mai vorbească?", au replicat supărați jurnaliștii. "Ce mai vreți să vă spună? Aveți ce să scrieți. Ajunge! Lăsați-ne să trecem!", a adăugat un alt reprezentant din staful premierului. Surse din administrația locală locală afirmă că Viorică Dăncilă ar fi primit asigurări ferme din partea ministrului Lia Olguța Vasilescu că va fi ferită de întrebări incomode.
     Bancherul
     *  Dobânzile la creditele imobiliare și finanțările pentru firme continuă să crească, deși au depășit cu mult avansul ROBOR și al dobânzii de referință a BNR
     Ziarul Bancherul notează că seismul ROBOR din toamna anului trecut, urmat de trei creșteri de dobândă ale BNR de la începutul acestui an, continuă să producă replici printre dobânzile la creditele imobiliare și la finanțările pentru firme, care au urcat în luna august, în timp ce costul total (DAE) al creditelor de consum s-a stabilizat.
     În august, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) medie la creditele pentru locuințe a crescut la 6,03%, de la 5,81% în iulie, în timp ce dobânda la creditele pentru firme a urcat de la 5,90% la 6,02%, fiind a șaptea creștere lunară consecutivă, începând din februarie, conform statisticilor BNR.
     În cazul creditelor de consum, DAE a rămas stabilă, la 10,9%, pentru a treia lună consecutiv. Costul creditelor cu dobândă variabilă (creditele ipotecare și cele pentru firme) a crescut pe parcursul ultimului an cu 2,25 puncte procentuale, mai mult decât ROBOR-ul și decât dobânda de referință a BNR. Costul finanțărilor pentru firme, care se indexează, de asemenea, cu dobânzile pieței interbancare, a avut o evoluție identică: dobânda a crescut de la 3,78% la 6,02%, așadar cu 2,24 puncte, de trei ori mai mult decât creșterea dobânzii de referință a BNR.
     În concluzie, se poate spune că întărirea politicii monetare a BNR (majorarea dobânzii de referință, creșterea ROBOR și deficitul de lichiditate) nu numai că s-a transferat integral pe piață bancară, ba chiar s-a revărsat peste indicii de referință.
     Scumpirea creditelor nu a determinat însă reducerea volumelor de credite noi acordate de bănci. Dimpotrivă, acestea au crescut.
     Cotidianul
     *  Liviu Dragnea a aflat verdictul
     Publicația Cotidianul notează că instanța supremă a decis ieri redeschiderea unui dosar Tel Drum, în care este vizat și liderul PSD, Liviu Dragnea. Instanța a admis cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale in rem și numai cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia este definitivă.
     DNA a depus cererea pe data de 3 iulie având ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală (art. 335 alin. 4 NCPP)".
     Ancheta în acest dosar a fost inițial închisă în 2013, însă procurorii au cerut redeschiderea urmăririi penale, motivând că la momentul anchetei, probele nu au fost administrate în mod corespunzător și acum dețin probe noi.
     Această cauză vizează privatizarea Tel Drum, precum și reabilitarea unor drumuri județene. În dosar mai sunt vizați Victor Piperea, Ion Mirancea, Mugur Bătăuș, Victorița Păscuțu, Gheorghe Giui și omul de afaceri Marius Fișcuci (fost patron al Tel Drum).
     Liderul PSD s-a referit chiar săptămâna trecută la acest dosar. "Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai țin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu știam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă", a afirmat Dragnea.
     DNA anunța anul trecut că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la 30 septembrie 2016.
     Curierul Național
     *  Oprea revine la butoanele politicii. UNPR participă la europarlamentare
     Publicația Curierul Național scrie că fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunțat sâmbătă, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al UNPR, că partidul va participa singur la alegerile europarlamentare de anul viitor.
     ,,Vom participa la europarlamentare. Sperăm într-un rezultat bun. Vom pune umărul la prezidențiale pentru un președinte care este cel mai bun pentru România, iar la alegerile din 2020 să facem o figură bună la locale și să intrăm din nou în Parlamentul României", a spus Gabriel Oprea la Iași. De asemenea, el a spus că UNPR nu exclude nici posibilitatea unei alianțe.
     Privitor la necesitatea finalizării litigiului dintre Uniunea Națională pentru Progresul României și PMP, Oprea a declarat că spera ca problema să se rezolve pe cale amiabilă.
     ,,Trebuie să ne rezolvăm problema juridică cu PMP. Noi sperăm pe cale amiabilă. Dacă nu... legea și o sentință ne va da dreptate, fiindcă chiar avem dreptate. (...) Este nevoie să ne aducem înapoi membrii de partid, am avut sute de mii de membri de partid, să îi convingem să revină înapoi la UNPR, să revină și să vină la noi foarte mulți patrioți români, oameni de valoare, așteptăm militarii în rezervă, polițiști, jandarmi, pompieri pentru care ne-am bătut și ne batem pentru drepturile lor, iar cei activi să ne urmărească proiectele și să ne voteze", a mai adăugat acesta.
     Totodată, Comitetul Executiv Național al UNPR a adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care își exprimă indignarea față de modul cum este condusă România.
     
     Jurnalul Național
     *  8 octombrie - ofensiva totală politică și judiciară
     Jurnalul Național scrie că cel puțin șase evenimente, cu implicații politice majore, vor avea loc în ziua de luni care urmează. Fiecare dintre acestea pot afecta, într-o mai mică sau mai mare măsură, atât stabilitatea coaliței de guvernare, cât și, punctual, a Guvernului Dăncilă. Pe 8 octombrie vom afla atât rezultatul Referendumului pentru definirea familiei, cât și remanierile guvernamentale, dar în aceeași zi, la Înalta Curte de Casație și Justiție începe, simultan, judecarea apelurilor în două dosare extrem de importante: dosarul lui Liviu Dragnea și dosarul actualului secretar general al Guvernului, Toni Greblă.
     Debutul celei mai fierbinți zile a acestei toamne îl reprezintă centralizarea rezultatelor Referendumului pentru familie, care se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni. Guvernul, care organizează acest scrutin, dă testul electoral al scoaterii la vot a peste șase milioane de alegători, pentru a putea fi întrunit cvorumul necesar validării acestui referendum.
     Prezența la vot reprezintă un test major pentru mobilizarea partidelor aflate la putere în perspectiva anului electoral 2019, care înseamnă două rânduri de alegeri - cele europarlamentare și cele prezidențiale. Pe 8 octombrie, urmează să aflăm dacă Referendumul urmează să fie validat sau nu și dacă propunerea legislativă pentru modificarea definiției Familiei, din Constituție, va întruni numărul de voturi necesar, mai arată Jurnalul Național. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Internaţional
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,56 milioane lei (2,04 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Bursele asiatice închid în teritoriu pozitiv prima ședință de tranzacționare a săptămânii curente.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a scăzut cu 2,04 bani în fața monedei naționale
     * Francul s-a depreciat la 4,0659
     Banca Națională a României (BNR) a anunțat astăzi un curs de referință de 4,6671 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,02 bani comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6669 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
      Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,30%, de la 3,28%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
175 milioane metrii cubi de apă
Jurnal Bursier
22.10.2018
     * Rulaj de 39,86 milioane de lei
     Șapte dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au terminat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în teritoriul pozitiv, în contextul...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, din cauza rezultatelor financiare dezamăgitoare raportate de unele companii din sectorul auto și cel al...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BVB
     * BET-NG, singurul indice în creștere
       * BET-NG, singurul indice în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de joi, deprecieri pentru opt dintre cei nouă indici,...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
18.10.2018
BVB
     * Rulaj de numai 37 milioane de lei, în condițiile lipsei transferurilor de tip "deal"
       Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 37,16 milioane de lei, sub valoarea înregistrată în ședința anterioară,...  click să citești tot articolul
18.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs negativ în a doua parte a zilei de ieri, din cauza evoluțiilor din sectorul auto, generate de apariția informației conform căreia vânzările de mașini s-au...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 octombrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8814
2.3863
3.0994
4.0659
0.1807
0.6256
0.2259
4.6671
5.2855
1.4444
3.5941
0.2397
0.4927
1.0873
0.0621
0.4516
0.7172
4.0557
0.2831
1.0917
0.5844
0.0552
0.3584
0.2103
2.6694
0.0394
0.1443
1.1042
0.6279
0.1238
159.4364
5.6439
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
15.10.2018
     Italian finance minister, Giovanni Tria, recently said that the yield of government bonds is not justified by the fundamental aspects of the budget and it is expecting a drop in them, in order for "the negative effects on the banking system to be avoided".  click here to read the entire article
12.10.2018
     * American president criticized the central bank for raising the interest rates
     * Bloomberg: The richest people in the world have lost 99 billion dollars following the drops in the stock market
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "There is no real danger of us being faced with a stock market crash"
     
     The stock markets of the world saw major drops yesterday, especially those in Asia and Europe, following the Wednesday evolutions of the American markets. Yesterday, on the markets, panic came as a result of American president Donald Trump against the central bank (Federal Reserve - Fed), concerning the interest rate hikes.  click here to read the entire article
01.10.2018
REPORT FROM ROME
     Some people mistake direct democracy with "the popular democracy regime" of communism. No, it is called direct democracy, because the decision is not mediated by representatives.  click here to read the entire article
26.09.2018
THE ROMANIAN DEVELOPMENT CONFERENCE STRATEGY / LÁSZLÓ BORBÉLY, STATE ADVISOR:
     * "We should more seriously concern ourselves with the durable development concept"
     
     The National Strategy for Sustainable Development of Romania will be completed by October 1st, according to Laszlo Borbely, State Counselor, Head of the Department for Sustainable Development of the Government, who states:  click here to read the entire article
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
.