CONFERINȚA "Viitorul pieței de capital românești" - Ediția a VI-a
BURSA 08.07.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Prima întâlnire bilaterală între Putin și Trump
     Președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au avut o întâlnire care a durat mai bine de două ore, la summitul G20 de la Hamburg. Cei doi lideri au ajuns la un acord pentru încetarea focului în sud-vestul Siriei și au discutat despre implicarea Rusiei în ultimul scrutin prezidențial din Statele Unite. Secretarul de Stat american Rex Tillerson a declarat că Donald Trump a deshis întâlnirea cu Vladimir Putin manifestându-și îngrijorarea cu privire la ingerințele Rusiei în alegerile din noiembrie anul trecut din Statele Unite, iar președintele rus a negat că a avut vreun amestec. La rândul său, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor că Trump i-ar fi dat asigurări omologului său de la Kremlin că acceptă declarațiile acestuia potrivit cărora Rusia nu s-a amestectat în ultimul scrutin prezidențial american.
     * Liderii G20 s-au reunit la Hamburg într-un context tensionat
     Summitul G20 de la Hamburg a început vineri într-un climat tensionat, marcat de amenințarea teroristă și de violențele din acest oraș-port, dar și cu multe întrebări legate de poziționarea președintelui american Donald Trump, încă un debutant în politica internațională, pe diverse subiecte sensibile ale lumii, cum ar fi încălzirea globală și viitorul relațiilor comerciale.
     * Milioane de oameni speră ca G20 să rezolve problemele lumii
     Milioane de oameni speră ca liderii țărilor membre ale Grupului Celor Douăzeci (G20) să rezolve problemele lumii, le-a spus vineri cancelarul german Angela Merkel șefilor de stat și de guverne reuniți la Hamburg. Ea s-a declarat convinsă că fiecare dintre ei va face un efort în vederea unor "rezultate bune". Însă "soluții pot fi găsite dacă noi suntem pregătiți să facem compromisuri", a subliniat ea la începutul unui prânz de lucru în cursul căruia participanții la summit au discutat despre creșterea economică mondială și comerț.
     * Primarul din New York merge în Hamburg pentru a se alătura protestelor față de Trump
     Primarul orașului New York, Bill de Blasio, se îndreaptă spre Hamburg, Germania, unde sâmbătă va lua cuvântul în cadrul demonstrațiilor împotriva politicii președintelui Statelor Unite, Donald Trump, precum și a creșterii mișcărilor populiste din Europa, relatează Bloomberg. Potrivit unui comunicat de presă, primarul urmează să meargă în Berlin și apoi în Hamburg, unde va participa la o demonstrație organizată de către un grup numit "Hamburg Zeigt Haltung" (n.red.: Hamburgul ia atitudine), ce coincide cu participarea lui Trump la G20. Într-un alt mesaj, Hamburg Zeigt Haltung preciza că vor plăti ei cheltuielile de deplasare ale primarului, pentru ca în Germania, zilele astea "să nu se audă doar vocea președintelui Trump".
     * Cum împarte premierul Tudose banii
     În cadrul ședinței de guvern de joi, Executivul a stabilit cele 10 ministere ale căror cheltuieli, în calitate de principali ordonatori de credite, vor fi incluse în Strategia fiscal-bugetară care se va elabora pentru perioada 2018-2020. Printe ele se numără ministerul condus de Sevil Shaidehh, cel condus de Lia Olguța Vasilescu, precum și cel al Apărării Naționale.
     * RISE Project, investigație despre legătura Dragnea-Tel Drum.
     RISE Project a publicat, aseară, investigația ce ar fi pornit de la un raport secret al Direcției Generale de Protecție Internă, serviciul secret al Ministerului de Interne, din care ar rezulta legăturile lui Liviu Dragnea cu SC Tel Drum. Publicarea articolului a fost amânată în urma unui control al ANAF la redacția Rise Project. Pe de altă parte, reprezentanții DGPI susțin că "presupusul document secret" publicat de Rise Project nu îi aparține. La finalul unei conferințe de presă cu premierul, șeful Fiscului a invocat secretul fiscal când a fost întrebat ce plângeri au fost depuse la Antifraudă pentru a justifica controalele la sediul RISE Project. Bogdan Stan a precizat că aceste investigații nu au loc în funcție de agenda politicienilor și nu sunt împotriva libertății presei.
     * Băsescu: Dragnea e intangibil ca urmare a partidelor de tenis și a chermezelor cu Ponta, Ghiță, Coldea, Maior, Kovesi la vilele SRI
     "Foarte mulți se întreabă de ce, până acum, nici Parchetul General,nici DNA-ul și nici Parlamentul nu au început o anchetă serioasă legată de afacerile domnului Dragnea, fie că vorbim de Tel Drum, afacerile din Brazilia, afacerile cu terenuri de vânătoare, afaceri cu ferme de porci, cu iazuri, cu terenuri și multe altele", scrie Băsescu pe pagina sa de Facebook. "Au curs râuri de cerneală în presă, au fost informații date de instituții specializate legat de afacerile lu Dragnea și ale acoliților săi". "Și totuși, nimic. Dragnea este intangibil. Oare de ce ?", Liderul PMP Traian Băsescu susține că faptul că Liviu Dragnea este "intangibil" până și pentru Codruța Kovesi se explică prin "partidele bisăptămânale de tenis și chermezele din perioada 2010 - 2014, la care participau Dragnea, Ponta, Ghiță, Coldea, Maior la vilele SRI, acompaniați la partea de șpriț și de «Zeița Dreptății»".
     * Campusul școlar la care se lucrează de un deceniu
     O investiție de care ar fi trebuit să beneficieze câteva sute de copii și tineri din mai multe comune din sud-estul județulul Sălaj este abandonată în buruieni, după ce înercările autorităților locale de a finaliza proiectul au fost sortite eșecului. În 2007, comuna sălăjeană Hida era cuprinsă într-un amplu program guvernamental ce prevedea construirea de campusuri școlare la zeci de unități de învățământ preuniversitar din România. I-au fost alocați 1,2 milioane de lei, cu promisiunea că în anii ce vor urma, vor veni și alți bani, astfel încât în zonă să fie ridicat un campus școlar modern, prevăzut cu școală, atelier, cantină-club, internat pentru elevi și garsoniere pentru profesori, unde să fie comasați elevii din comunele Hida, Sînmihaiu Almașului, Dragu și Zimbor.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Prin descinderea comandoului ANAF, Liviu Dragnea a vrut să afle cine e în spatele Rise Project - Ion Cristoiu
     Liviu Dragnea n-are viziune de lider politic la nivel național; concepția sa despre lume și viață nu trece de hotarele județului Teleorman. Asta nu înseamnă că Liviu Dragnea e un tăntălău. Cam tot ce-a făcut pînă acum dovedește că are, dacă nu inteligența cerută de conducerea unei țări, atunci măcar viclenia de a conduce un județ. Prin urmare, nu cred că Liviu Dragnea a trimis comandoul ANAF socotind că ziariștii de la site se vor scăpa pe ei văzînd niște persoane dînd buzna în redacție și cerîndu-le cheile de la sertare. Ca toți ziariștii, și cei de la Rise Project știu că în România azi poți fi mare ștab la ANAF și mîine coleg de celulă cu încă vreo zece la Arestul central.
     * Cardurile, bancomatele și POS-urile Băncii Transilvania nu vor funcționa în noaptea de sâmbătă spre duminică
     Anunț important făcut de una dintre cele mai mari bănci din România. Cardurile și bancomatele nu vor putea fi folosite pentru 4 ore. Cardurile, bancomatele și POS-urile Băncii Transilvania nu vor funcționa în noaptea de sâmbătă spre duminică, în 8/9 iulie, între orele 0:00 - 4:00, când vor fi făcute actualizări în sistemul informatic, informează un comunicat al băncii. BT precizează că a ales weekendul și respectivul interval orar pentru ca eventualul disconfort generat să fie cât mai redus, anunță Agerpres. În acest context, Banca recomandă clienților să își asigure o rezervă de numerar și să realizeze tranzacții cu cardurile, respectiv folosirea bancomatelor și POS-urilor BT în afara intervalului orar menționat.
     * Ce mesaj a transmis Papa Francisc participanților la G20
     Evenimentul de la Hamburg nu îl poate lasă indiferent pe Papa Francisc și din acest motiv a lansat astăzi un mesaj pentru liderii lumii: să acorde "o prioritate absolută problemelor cu care se confruntă persoanele sărace și marginalizate și eforturilor demarate pentru încetarea războaielor". "Trebuie să acordăm o prioritate absolută săracilor, refugiaților, suferinzilor, celor evacuați și celor excluși, fără distincție de naționalitate, rasă, religie sau cultură, și să respingem conflictele armate", a afirmat papa Francisc într-un mesaj trimis cancelarului german Angela Merkel, gazda summit-ului G20.
     * Udrea: Sondajele din campania electorală le discutam cu COLDEA și MAIOR
     Aseară Elena Udrea a avut o intervenție telefonică în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, mărturisind că nu știa de noul dosar disjuns despre campania electorală. "Am aflat astăzi, de la RTV, despre disjungerea referitoare la plățile din campania electorală. Nu stiu mai mult. Dar, știu că rezultatul sondajelor candidatului PMP le discutam cu domnii Maior și Coldea. Comentam sondajele Caselor apropiate SRI. Dâncu le făcea pentru SRI și le discutam cu ei". "Mă surprinde că la momentul respectiv activitatea de consultanță electorală nu stârnea suspiciunea că banii erau din acțiuni de corupție cum se crede acum. Domnul Coldea nu era preocupat de asta. Nu era nicio preocupare cu ce se plăteau sondajele la vremea aceea", a continuat Elena Udrea.
     * Daea are un "geamăn" - Ministrul EDUCAȚIEI
     Liviu Pop, ministrul Educației, a scăpat porumbelul. Acesta a afirmat ca educația este gratis pentru toți copiii, deoarece părinții plătesc pentru ea. "Educația e gratuită conform Constituției. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plătește nimic", a spus Liviu Pop. Acesta a mai afirmat ca este rolul părinților să își îndrume copiii în ceea ce privește lucrurile pe care le vor învăța la șscoală.
     * JURNALUL NATIONAL
     * Simona Halep s-a calificat în optimi la Wimbledon
     Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o pe chinezoica Shuai Peng, locul 37 WTA, cu scorul de 6-4 7-6. Românca s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon și va juca împotriva Victoriei Azarenka. Halep (25 ani, a doua favorită) s-a impus după o oră și 38 de minute, într-un meci echilibrat cu Peng (31 ani, 37 WTA), salvând chiar o minge de set. Simona Halep și-a asigurat un cec de 147.000 de lire sterline și 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe belarusa Victoria Azarenka, victorioasă cu 3-6, 6-1, 6-4 în fața britanicei Heather Watson.
     * G20: Hamburg este sub asediul anarhiștilor
     Noi ciocniri au izbucnit vineri dimineață în marginea summitului G20 de la Hamburg, unde mai mulți manifestanți au incendiat mașini al poliției germane, a anunțat aceasta pe Twitter, potrivit AFP. Poliția federală a semnalat o 'operațiune în desfășurare împotriva unor persoane violente' care au lansat cockteiluri Molotov și au incendiat 'mașini de patrulare' în cartierul Altona, în apropierea unui comisariat. Un fotograf al DPA a transmis că circa 25-30 de mașini au fost incendiate în cartierele Altona și Blankenese. Poliția a sfătuit populația să evite zona și să se țină la distanță de protestatarii violenți, potrivit DPA. În același timp, sute de demonstrați din diferite părți ale orașului au încercat să treacă de cordoanele de securitate din apropierea locului unde are loc summitul, pentru a perturba reuniunea liderilor celor mai mari 20 de economii ale lumii.
     * Guvernul Tudose pregătește momentul T0 în Justiție
     Dacă impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate au dinamitat Guvernul Tudose chiar din ziua învestirii, noul program de guvernare al Executivului prevede modificări substanțiale și la capitolul Justiție. Varianta 2.0 a programului arată că noul cabinet a fost însărcinat cu o misiune specială: resetarea sistemului judiciar. Momentul T0 așteptat de liderii PSD apare camuflat sub așa-zisa necesitate a adoptării unui "moment de reînceput înaintea intrării în anul centenar". Modificarea programului de guvernare pe baza căruia a funcționat Guvernul Grindeanu a venit cu măsuri noi în fiscalitate (impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) însă nu a ignorat nici alte capitole considerate sensibile de liderii PSD.
     * Străinii, invitați în România, iar românii, trimiși în vacanțe exotice mai ieftine decât în Europa
     Meshek Wings, unul dintre cei mai importanți touroperatori din Israel, continuă tradiția de a aduce turiști israelieni în București tot timpul anului, oferindu-le și circuite opționale, iar pe Litoral, în perioada iunie-septembrie. După ce în 2014 a deschis cu succes curse charter către Constanța și București, iar în 2016 către Oradea, oferind și pachete turistice pentru Sibiu, omul de turism israelian de origine română Meidan Butnaru anunță diversificarea destinațiilor pentru acest an. Astfel, pentru sezonul 2017, turiștii israelieni aleg, pe Litoralul românesc, pe lângă stațiunile deja consacrate Mamaia și Neptun și stațiunea Costinești, respectiv pe Valea Prahovei, pe lângă Sinaia și Predeal, și stațiunea Azuga. De asemenea, stațiunea Bran a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști israelieni. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 08:00
     Curtea Constituțională (CCR) dezbate marți, de la ora 12:00 sesizările formulate de președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prin care cei doi cer ca șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, să fie obligată să răspundă la întrebarea dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 și, de asemenea, ca Parchetul General să transmită o copie a dosarului către comisia parlamentară de anchetă privind scrutinul din urmă cu opt ani, potrivit unei surse din presă.  detalii
Internaţional, 07:56
     Trei dintre principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în depreciere.  detalii
Internaţional, 07:52
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI,
     Patru dintre principalii indici bursieri asiatici erau în depreciere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  detalii
Revista Presei, 07:46
     * ADEVARUL
     * Tribunalul PSD a decis: Sevil și Rovana, nevinovate
     Liderii PSD au dat deja verdictul în cazul dosarului DNA privind Insula Belina și Brațul Pavel. Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, ambele miniștri în Guvernul Tudose, sunt nevinovate în ochii partidului. Liviu Dragnea a lăsat de înțeles că PSD și ALDE se vor opune solicitării DNA de ridicare a imunității Rovanei Plumb, deci ancheta va fi blocată în cazul acesteia.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, după ce, în alegerile de duminică, cancelarul german Angela Merkel a câștigat cel de-al patrulea mandat în fruntea țării, însă și-a redus majoritatea...  detalii
26.09.2017
BVB
     * Titlurile FP, cele mai lichide
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 83,83 milioane de lei (18,23 milioane de euro), în contextul în care opt...  detalii
25.09.2017
BVB
     * Acțiunile "Fondul Proprietatea" au scăzut cu 1,41%
       Ședința de tranzacționare de vineri a ieșit în evidență prin scăderea tuturor indicilor Bursei de Valori București (BVB), BET coborând cu 0,48%, aceasta fiind cea de-a șaptea ședință consecutivă în...  detalii
25.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene au urmat un curs mixt vineri, în urma unui discurs al premierului britanic Theresa May privind ieșirea țării sale din UE.  detalii
22.09.2017
BVB
     * Piața, dominată de raportarea tranzacției prin care FP a vândut 2,56% din SNP și de listarea obligațiunilor IIB
     * "SIF Banat-Crișana" și-a răscumpărat aproape 540.000 din acțiuni,...  detalii
22.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, sectorul bancar fiind în ascensiune după ce Federal Reserve (Fed) din SUA a indicat, în ziua precedentă, că va continua să majoreze costul...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 septembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0783
2,3502
3,1374
3,9747
0,1766
0,6178
0,2188
4,5965
5,2337
1,4807
3,4515
0,2175
0,4942
1,0767
0,0675
0,4818
1,0992
3,8670
0,2914
1,2374
0,5840
0,0595
0,3417
0,2173
2,8148
0,0385
0,1467
1,0528
0,6142
0,1168
161,0893
5,4848
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.09.2017
FINANCE MINISTRY LAYS GROUNDWORK FOR BUYING GOVERNMENT BONDS DIRECTLY THROUGH THE TREASURY
     The Ministry of Public Finance (MFP) has created the legal framework which will allow it to sell government bonds to the population directly through the State Treasury and intends to use that...  details
21.09.2017
ANDRE CAPPON, CBM GROUP:
     Andre Cappon, the president of the CBM, Inc. group of New York, comes with a different perspective on the future development of the Bucharest Stock Exchange than that of the current management of...  details
19.09.2017
     * Anghel continues to act illegally and puts Sobolewski on the list, even though he didn't submit his candidacy
       Three candidates have been included in the race for the CEO seat of the Bucharest Stoch Exchange (BVB), during the internal selection process initiated by the Board of Directors, namely, Paul...  details
13.09.2017
PSD LEADERS HAVE APPROVED THE CREATION OF A COMMISSION TO INVESTIGATE THE ANRE
     * Elections at the ANRE this autumn
       Social Democrat leaders have approved the request of PM Mihai Tudose to set up an investigation commission which would audit the activity of the National Authority for the Regulation of the Energy...  details
12.09.2017
THE MISSION OF BSE PRESIDENT LUCIAN ANGHEL
     * The press release about the results of the BSE has omitted mentioning the IPO of Nuclearelectrica
     * Even though it quotes PwC, the data posted by the BSE differs from that of the consulting firm
       In a promotional campaign that isn't justified by reality in any way, the Bucharest Stock Exchange (BVB) is being maneuvered by its president Lucian Anghel into posting wacky press releases...  details
11.09.2017
THE CONTRACT INCLUDES A NON-COMPETE CLAUSE
     Even though the Bucharest Stock Exchange has announced it is looking for a CEO, it is likely that Ludwik Sobolewski will remain on the payroll of the BSE for two more years, because his contract...  details
11.09.2017
FINANCE MINISTRY ONCE AGAIN CONFIRMS WHAT BURSA HAS REPORTED BEFORE:
     Hundreds of millions of Euros have gone from our banks to tax havens, Minister of Public Finance Ionuț Mișa states, in an interview with a financial newspaper. The official thus confirms what BURSA...  details
07.09.2017
     * "I hope that the government won't use the new fiscal regime of royalties as an intimidation tool against hydrocarbon producers"
     * Interview with PNL Lucian Bode, former minister of the economy
       Reporter: What is your opinion on the decision of the authorities to once again change the Energy Strategy?
     Lucian Bode: To me, the unreliability of the current government is...  details
05.09.2017
THE ONLY CANDIDATE FOR THE BOARD OF THE EXCHANGE, IN THE GENERAL SHAREHOLDER MEETING OF SEPTEMBER 14TH
     * Mr. Hanga hopes for a constructive approach and aimed at the future, and at the development of the BSE
       Radu Hanga, senior advisor for the Board of Directors of Banca Transilvania, is the only candidate proposed to fill out the Board of the Bucharest Stock Exchange, after the death of Cristian Micu,...  details
05.09.2017
ENERGY MINISTRY WANTS TO UPDATE THE ENERGY STRATEGY, BY MID-OCTOBER
     * State secretary Andrei Maioreanu: "The updating of the Strategy was necessary, because the existing draft was predominantly focused on the objectives expressed by the EU and less on the objectives of the Romanian energy system"
     * Ion Lungu: "Each government devises a new strategy"
       The amendment of the Energy Strategy in one month is a bad joke, says Jack Cutișteanu, CEO of Petprod, reacting to the announcement made by the representatives of the Ministry of Energy, according...  details
30.08.2017
ISAR, ABOUT THE CONSTANT INCREASE OF THE EURO:
     * Senator Daniel Zamfir wants to call Mugur Isărescu in for hearings, next week
     * Isar: "The opening of the parliamentary session involves multiple negotiations"
     * The leu has weakened to 4.5985 lei against the Euro
       The leu yesterday weakened again, reaching the level of 4.5985 lei against the Euro, after on Monday it was quoted at 4.5958 lei.  details
29.08.2017
     * Dochia: "The pension fund management firms will close down on their own if the fee gets eliminated"
     * Aurelian Dochia: "The government's communication is a permanent blunder, and the result is that nobody is interested anymore in what the authorities are saying"
     * PFP: "The current government, starting with its own prime-minister, is characterized by a ferocious economic illiteracy"
       The 2nd pension pillar continues to be the focus of politicians, who come out with conflicting statements on the matter. After last week, PM Mihai Tudose and deputy prime-minister Marcel have...  details
25.08.2017
THE BSE CRISIS
     The embarrassing situation generated at the Bucharest Stock Exchange (BSE) by its former CEO Ludwik Sobolewski, who, with the complicity of BSE president Lucian Anghel, has tried, against the will...  details
24.08.2017
IF THE CONTRIBUTION IS REDUCED
     * "If the state pension system is the only one that gets kept, eventually the state may be unable to pay the pensions", says Dochia
       The 2nd pension pillar is once again grabs the attention of the public, after information from sources surfaced yesterday that the Ministry of Public Finances intends to cut by half the...  details
23.08.2017
     Ludwik Sobolewski announced, on Monday night, that he has decided not to exercise his mandate as CEO of the Bucharest Stock Exchange, "even though he could", invoking an alleged difference...  details
.