BURSA 10.02.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Sorin Grindeanu a trișat și ne-a păcălit pe toți
     Demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, este cel mai mărunt eveniment al zilei de joi. Primele două ca importanță sunt: refuzul Curții Constituționale de a judeca excepția ridicată de Avocatul Poporului asupra ordonanței 13 și devoalarea schemei prin care Guvernul Grindeanu a trișat opinia publică și a manipulat procesul legislativ în așa fel încât, deși a abrogat-o, ordonanța 13 să poată intra totuși în vigoare. Dacă ar fi fost un om onest și de bună credință, Sorin Grindeanu putea să abroge parțial ordonanța 13: să păstreze acele prevederi necesare și să elimine prostiile emanate din capul lui Florin Iordache sau din alte capete de partid.
     * Șerban Nicolae, juristul PSD: CCR face o greșeală considerând OUG13 ca abrogată definit
     Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD și președintele Comisiei Juridice, este de părere că judecătorii CCR au greșit atunci când au considerat că Ordonanța 13 este abrogată definitiv și au hotărât că sesizarea Avocatului Poporului rămâne fără obiect. Curtea Constituțională nu a judecat pe fond Ordonanța de Urgență numărul 13 pe motiv că, între timp, Guvernul a abrogat-o, "deci nu mai există", după cum a spus președintele CCR, Valer Dorneanu. În cazul în care Parlamentul va respinge prin lege OUG nr. 14 - care a aborgat OUG nr. 13- va intra automat în vigoare vechea și scandaloasa OUG nr. 13, care a scos lumea în stradă.
     * Dan Dungaciu. Protestele din Piața Victoriei și proiectul de țară
     S-a scris mult despre protestele din Piața Victoriei și din diverse perspective. S-a vorbit despre o Românie care se mobilizează - rara avis! - în numele Europei, s-a invocat inclusiv o "cultură românească a protestului", iar acțiunea protestatarilor a fost considerată "apariția unei noi concepții politice". România, incontestabil, a ieșit foarte bine la nivel de imagine. Cel mai semnificativ material dedicat protestelor din România este cel al filosofului și scriitorului francez Gaspard Koenig publicat în Les Echos. Gaspard Koenig, este fondatorul în 2013 a unui think tank numit GenerationLibre, de tradiție "iacobinist liberală", ceea ce înseamnă că militează pentru ideea că "statul trebuie, înainte de orice, să emancipeze individul de sub tutela lui". Într-o epocă a maselor, a "revoluției numerice". "noi trebuie să pregătim lumea, o lume deschisă unde autonomia individului și cooperarea spontană înlocuiesc structurile centralizate".
     * Mircea Radulian, directorul științific al INFP: "E o activitate seismică mai intensă decât de obicei"
     Cele trei seisme de peste 5 pe Richter care s-au produs în zona Vrancea în ultimele șapte luni depășesc statistica obișnuită, apreciază Mircea Radulian, seismolog și director științific al INFP. Totuși, expertul spune că sunt șanse mici ca un cutremur mare să lovească România în următoarele luni. Trei cutremure cu magnitudine de peste 5 pe Richter s-au produs în ultimele șapte luni în zona seimică Vrancea, cel mai recent fiind resimțit și în Capitală în după amiaza zilei de 8 februarie, lipsit însă de pagube materiale, după cum a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență. "Sunt mai multe decât statistica, e o activitate mai intensă decât de obicei, dar nu sunt motive să ne alarmăm", a explicat Mircea Radulian.
     * Ana Birchall, interimar la Ministerul Justiției
     Florin Iordache și-a anunțat, joi, demisia din funcția de ministru al Justiției, după 36 de zile de mandat. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, îl va înlocui, interimar, Iordache. Aceasta a precizat, într-un prim mesaj public, faptul că vrea să asigure "bunul mers al Justiției, alături de instituții, societatea civilă și de mass media". Ana Birchall este ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
     * Șeful SRI a dat raport degeaba în Parlament
     Audierea șefului SRI, Eduard Hellvig, și a ministrului de Interne, Carmen Dan, de către comisia de specialitate din Parlament nu a adus nimic nou în ceea ce privește tema colaborării între cele două instituții în perioada protestelor. Comunicarea între SRI și MAI a existat, însă a fost "insuficientă", iar Carmen Dan a fost avertizată de escaladarea situației din Piața Victoriei și pe 1 februarie, cu câteva ore înainte de incidentele violente.
     * Sinodul Bisericii Ortodoxe a aprobat organizarea unui "marș pentru viață", în sprijinul valorilor familiei creștine tradiționale
     Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit joi, a aprobat organizarea, în 25 martie, a Marșului pentru viață 2017, în sprijinul valorilor familiei creștine tradiționale și a lansat un îndemn la rugăciune, dialog și coresponsabilitate socială pentru a fi depășite stările conflictuale din societatea de azi, dar și un îndemn pentru părinții plecați la muncă în străinătate și care și-au lăsat copiii în țară. În cadrul aceleiași ședințe, Sfântul Sinod a aprobat organizarea, la nivel național, a Marșului pentru viață 2017 - "Ajută mama și copilul. Ei depind de tine". Marșul va avea loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri).
     * Ungaria, hotărâtă să mai pună un gard în calea migranților
     Ungaria este pregătită să construiască o a doua linie de gard la granița de sud a țării, pentru a ține migranții la distanță, dacă situația se va deteriora anul acesta sau anul viitor, a declarat joi șeful Cancelariei premierului Viktor Orban, Janos Lazar, citat de Reuters. Lazar a mai precizat într-o conferință de presă că Guvernul intenționează să construiască tabere pentru refugiați la granița de sud, unde migranții vor fi cazați în containere, până când cererile lor de azil vor fi procesate. Oficialul de la Budapesta a afirmat că, în prezent, sunt aproape 600 de migranți în Ungaria, care așteaptă ca cererile lor de azil să fie procesate. Majoritatea stau în tabere deschise, ceea ce reprezintă un risc pentru securitate. În aceste condiții, obiectivul Guvernului este să restricționeze sosirea migranților, fără a închide complet granițele.
     * Reuters: Trump a denunțat, într-o convorbire cu Putin, un tratat nuclear semnat în timpul administrației Obama
     Donald Trump a denunțat, în prima sa convorbire la telefon în calitate de președinte cu omologul său rus Vladimir Putin un tratat care limitează desfășurarea de focoase nucleare americane și ruse drept un acord prost pentru Statele Unite, declară doi actuali oficiali și un fost oficial american la crent cu această conversație, relatează Reuters. Atunci când Putin a evocat posibilitatea extinderii tratatului New START, din 2010, Trump a făcut o pauză, pentru a-i întreba pe consilierii săi despre ce tratat este vorba, afirmă aceste surse. Trump i-a spus după aceea lui Putin că tratatul este unul dintr-o serie de acorduri proaste negociate de administrația Obama și că New START favorizează Rusia.
     * Congresul vrea să-i limiteze atribuțiile lui Trump în privința sancțiunilor impuse Rusiei
     Șase senatori influenți americani, atât republicani, cât și democrați, au depus miercuri un proiect de lege care ar obliga ca orice decizie a Casei Albe ce ar presupune o relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei să fie supervizată de Congres. Senatorii republicani Lindsey Graham, John McCain și Marco Rubio, alături de democrații Ben Cardin, Sherrod Brown și Claire McCaskill, au inițiat Legea de Revizuire a Sancțiunilor contra Rusiei, cu obiectivul de a controla măsurile coercitive ale Washingtonului împotriva Kremlinului, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres. "Rusia nu a făcut nimic pentru a fi recompensată cu relaxarea sancțiunilor. A oferi o relaxare în acest moment ar da un semnal greșit Rusiei și aliaților noștri care se confruntă cu opresiunea rusă", a declarat Graham.
     * Tsipras cere eliminarea sancțiunilor impuse Rusiei chiar într-o conferință de presă comună cu Poroșenko
     "Sancțiunile împotriva Rusiei au afectat economia greacă", a afirmat Tsipras în cadrul conferinței de presă comune cu președintele ucrainean Petro Poroșenko. Aceste sancțiuni au fost adoptate în 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, și au fost prelungite la fiecare șase luni, ultima dată în decembrie 2016. Rusia a răspuns printr-un embargou asupra produselor agroalimentare provenite din statele ce aplică sancțiunile împotriva ei. "Pe de o parte, înțelegem nevoia unui răspuns adecvat evenimentelor. Dar, pe de altă parte, considerăm că sancțiunile trebuie înlocuite cu alte măsuri", a declarat Tsipras, fără să menționeze care ar fi aceste măsuri.
     * Rusia a pus tunurile pe Emmanuel Macron
     Fostul ministru francez al Economiei, unul dintre favoriții alegerilor prezidențiale din Franța, a devenit ținta unei campanii de dezinformare coordonate din Rusia. După conservatorul François Fillon, 62 de ani, a cărui candidatură la președinția Franței este pusă la grea încercare din cauza dezvăluirilor legate de angajarea fictivă a soției sale, liderul "En Marche!" ("Înainte!"), fostul ministru francez al Economiei Emmanuel Macron, 39 de ani, ar putea fi următoarea victimă a unor scurgeri de informații. Macron nu va fi atacat din interior, ca în cazul lui Fillon, ci din exterior. Potrivit presei franceze, posturile ruse fidele Kremlinului, precum canalul internațional RT și portalul Sputnik, au pus deja tunurile pe tânărul candidat la Palatul Élysee, promițând dezvăluiri de senzație.
     * BANCHERUL
     * Profitul UniCredit a crescut cu 31%, la 74 milioane euro
     Grupul UniCredit din Romania, compus din bancă, firma de leasing si firma de credite de consum, si-a majorat anul trecut profitul cu 31%, la 74 milioane de euro, conform raportului financiar prezentat de banca-mamă din Italia. Banca si-a majorat ușor, cu 4%, veniturile nete din dobânzi.
     * BRD si-a majorat profitul cu 63%, la 763 milioane lei
     BRD a anunțat obținerea unui profit net de 763 milioane lei, la nivel de grup, in 2016, in creștere cu 63% fată de anul precedent, 70% din acesta urmând a fi repartizat acționarilor, sub forma de dividende. Creșterea profitului s-a datorat in principal scăderii provizioanelor pentru creditele neperformante (costul riscului), precum si vânzării acțiunilor la firma de carduri Visa. Totalul activelor băncii a crescut, la nivel de grup, cu 1,7 miliarde lei (3,4%), la 51,881 miliarde lei, in timp ce la nivel de bancă volumul activelor a urcat cu 1,4 miliarde lei, la 50,658 miliarde lei.
     * COTIDIANUL
     * Reacția surprinzătoare a profesorului Mircea Dumitru la mesajul Academiei Române
     Fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, rector al Universității din București, a transmis joi, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că se disociază de mesajul prin care mai mulți membri ai Academiei Române au lansat un apel cu puternic accent naționalist către poporul român și instituțiile statului în care se pronunță "cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale". "Mai mult, în apelul public de acum câteva zile, pe care l-am semnat împreună cu mai mulți colegi din Universitatea din București, și pe care eu l-am inițiat, denunț derapajele grave de la respectarea normelor și a regulilor statului de drept și mă exprim fără echivoc împotriva corupției și a tuturor politicienilor și persoanelor publice care pun în pericol ordinea de drept. Regret situația creată și cred că mediul academic trebuie să rămână un apărător al mecanismelor statului de drept și ale democrației", a scris Mircea Dumitru pe Facebook.
     * Compromiterea agendei publice prin referendum
     Există o listă de urgențe în societatea românească pentru care nu s-a decis niciun referendum. Eliminarea imunității parlamentare se află pe primul loc al acestei liste generate de o justiție lipsită, la rândul ei, de responsabilitate punctuală. Politicienii și justiția se află deasupra legii, dozajul acestei pre-infracționalități sistemice regăsindu-se în derapajul instituțional și în societate. Clasa politică nu este dispusă la o reformă structurală, chiar în urma unui referendum, imunitatea producând mutații psihologice și în ordinea degradării morale imense. Imunitatea face din această clasă politică o structură realmente de neatins, cu toate succesele ridicării acesteia. Oricare inițiative pentru referendum, orice ar viza acestea, sunt aproape infime raportate la cele două imunități, prin ridicarea cărora s-ar degaja întregul comportament public.
     * CURENTUL
     * Cum a "operat" firma socrului lui Predoiu insolvențele de la Dinamo și K&S Electric
     Ieri de dimineață, procurorii și polițiștii au luat cu asalt firma de avocatură "Zamfirescu, Racoți& Partners", fostă "Zamfirescu, Racoți, Predoiu", pe scurt ZRP. Cazul, insolvența clubului Dinamo, prejudiciul, peste 18 milioane de lei. Procurorii susțin că "în perioada 2014 - 2016, cu ocazia deschiderii și derulării procedurii de insolvență și reorganizare judiciară ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciați creditorii societății". Clubul Dinamo și-a cerut insolvența în 13 mai 2014. Planul de reorganizare, întocmit de club sub supervizarea ZRP prevedea plata a doar 4,5% din datoriile de la momentul intrării în insolvență adică 77.826.649 lei. Instanța a aprobat planul așa că societatea lui Ionuț Negoiță a achitat până în martie 2015 suma de 3.486.133 lei.
     CURIERUL NATIONAL
     * OTP Bank, obligată să înghețe CHF la 2,3 lei
     Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus înghețarea cursului CHF dintr-un împrumut la acest nivel și au obligat OTP Bank România și OTP Faktoring ZRT să restituie toate sumele încasate peste cursul de 2,2 lei pentru un franc elvețian. Avocat: Decizia este o premieră în materia executării silite. Pe înghețarea cursului valutar în cadrul executării silite mizează zeci de mii de debitori în franci elvețieni, fiindcă asta ar presupune să scape definitiv de orice datorie și executare silită. Banca poate face contestație în 10 zile de la comunicare.
     * Germania: Excedent comercial record în 2016
     În 2016, prima economie europeană a exportat produse în valoare de 1.207,5 miliarde de euro, dar a importat doar de 954,6 miliarde de euro, înregistrând astfel un excedent de... 252,6 miliarde de euro. Este vorba de o creștere însemnată față de 2015, când excedentul comercial german, oricum important, era de doar 244,3 miliarde de euro. Astfel de informații, atrag, ca de obicei, critici în Europa - și nu numai - la adresa Germaniei. Ultimele critici au venit la sfârșitul lunii ianuarie din partea unor consilieri ai lui Donald Trump care au acuzat Berlinul că "exploatează" alte țări membre ale Uniunii Europene, dar și Statele Unite, utilizând o monedă euro care este "în mod grosolan subevaluată", făcând astfel produsele germane mai competitive. Statisticile germane arată însă că, în 2016, cele mai ample exporturi germane s-au derulat în spațiul european, ele progresând până la 707,9 miliarde euro.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * GRIPĂ AVIARĂ la București. Boala a fost depistată la pescăruși MORȚI pe malul Lacului Grivița
     Conform unui comunicat al Primăriei Sector 1, citat de News.ro, în urma analizelor făcute la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a fost confirmată "influența aviară" la cinci pescăruși găsiți morți pe malul lacului Grivița, în aval de barajul Străulești, iar Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, care conduce celula de criză de la nivelul Capitalei, a stabilit o zonă de supraveghere sau monitorizare de 10 kilometri în jurul zonei unde au fost descoperite cazurile de gripă aviară. Această zonă de supraveghere cuprinde sectoarele 1, 2, 5 și 6 din București, precum și localitățile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoșoaia, Chitila, Dragomirești Vale și Chiajna din județul Ilfov, precizează sursa citată.
     * Un gigant imobiliar iese din România. Vinde un mall și o clădire de birouri
     Investitorul imobiliar instituțional AEW Europe, deținut de Natixis și La Banque Postale, va ieși anul acesta de pe piața imobiliară românească prin vânzarea mallului Promenada din Tîrgu Mureș și a clădirii de birouri America House din centrul Bucureștiului, potrivit unor surse din piața imobiliară. Investițiile din România au fost realizate prin intermediul fondului PBW II, lansat de AEW Europe în 2006. Fondul a ajuns la maturitate și trebuie să restituie banii investitorilor, spun sursele Capital. Procesul de vânzare este mai avansat în cazul mallului Promenada, pe când în cazul America House de abia s-a stabilit brokerul care se ocupă exclusiv de vânzare.
     * Demisie șoc în CSM, după protestele din Piața Victoriei
     Judecătoarea Daniela Leca și-a înaintat demisia din Consiliul Superior al Magistraturii după ce colegii săi magistrați au considerat că o fotografie postată de aceasta, pe Facebook, de la protestele din Piața Victoriei, poate aduce atingere imaginii instituției. Daniel Leca a declarat pentru Evenimentul Zilei că se va întoarce la Judecătoria sectorului 4. Fotografia cu pricina a fost între timp înlăturată de pe profilul de Facebook al judecătoarei.
     * JURNALUL NATIONAL
     * Bogdan Hosu. Sindicatele vor să facă turism. Condiția: guvernul să retrocedeze active de 500 de milioane de euro
     Bogdan Hosu, liderul confederației sindicale Cartel Alfa, spune că marile confederații așteaptă o lege blocată de opt ani în Parlament și o Hotărâre de Guvern care ar trebui să le retrocedeze activele, în valoarea de circa 500 de milioane de euro, constând în case de cultură din toată țara. După ce ar intra în posesie, confederațiile ar urma să negocieze cu executivul un schimb, case de cultură contra hoteluri, în toată țara. Sindicatele sunt nemulțumite de actualul executiv pentru că nu a respectat dialogul social, dar speră ca în cel mai scurt timp să se găsească rezolvări pentru toate problemele. Se cere schimbarea de urgență a mai multor legi, astfel încât România să poată avea garantată creșterea economică pe termen lung.
     * Străinii investesc în punctele de despăgubire ANRP
     Afacerile dezvoltate în jurul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) rămân în continuare profitabile și atrag acum chiar și investitori străini. Alpha Quest, un fond de investiții maltez ce cuprinde investitori din Europa Centrală și de Est, a lansat ieri o ofertă publică de cumpărare de până la 400 de milioane de puncte de despăgubire emise de ANRP, la prețul de 0,5 lei/punct. Oferta fondului maltez se derulează în perioada 8 februarie - 30 aprilie 2017 și se adresează exclusiv deținătorilor de puncte. Investiția de 200 de milioane de lei ar trebui să aducă fondului un profit dublu, în condițiile în care, de la 1 ianuarie 2017, statul român achiziționează punctul de despăgubire cu un leu. Plățile se fac însă eșalonat, în cinci ani, în funcție de fondurile alocate de la buget în acest scop.
     * Managerii privați de la stat își dau bonusuri pentru orice
     Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind implementarea guvernanței corporatiste, 180 de societăți unde statul român deține calitatea de acționar majoritar intrau sub incidența noii legislații. Deși până la sfârșitul anului trecut doar 35 de societăți se încadraseră în aceasta, procesul de recrutare a managerilor costase statul român, începând cu 2012, peste un milion de euro, iar prestația acestora, analizată prin prisma performanțelor companiilor pe care le conduc, este departe de cea estimată inițial. La începutul anului trecut, Ministerul Economiei pregătise o nouă listă de societăți care să fie incluse în programul manager privat la stat, iar pentru recrutarea noilor manageri era pregătit să cheltuiască 4,2 milioane de euro.
     * Reciclăm și compostăm doar 16% din ce aruncăm
     Eficiența resurselor din România este scăzută, economia circulară subdezvoltată, în timp ce nivelurile de reciclare și compostare se află mult sub media europeană, se arată într-un raport al Comisiei Europene de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii Europene de mediu în statele membre. Potrivit raportului, România are niveluri de reciclare și compostare foarte scăzute, respectiv 16%, față de media europeană de 44%, precum și rate ridicate de depozitare a deșeurilor. România are o problemă foarte gravă în domeniul deșeurilor, mai având de închis 20 de depozite în condițiile în care termenele au fost depășite. Pentru această întârziere, Comisia Europeană ne-ar putea aduce în fața Curții Europene de Justiție în februarie-martie.
     * Guvernul a alocat 50 milioane lei pentru continuarea programului 'Prima Mașină'
     Guvernul a adoptat, joi, în ședință, o hotărâre prin care alocă pentru anul 2017 o sumă de 50 milioane lei pentru continuarea programului "Prima Mașină", din banii acordați în 2016 și rămași neutilizați. "Prin acest program se încurajează achiziția de autovehicule situate în palierele joase de preț sau mașinile puțin poluante cu litraj mic și consum redus de combustibil. De asemenea, se dorește continuarea mecanismului care să conducă la diversificarea paletei de produse de credite auto la costuri mai mici decât cele practicate la momentul actual, având în vedere faptul că lipsa garanțiilor conduce la costuri mai mari ale contractării unui credit", precizează Executivul.
     * NATIONAL
     * Al doilea puci la vârful PSD!
     Dopa primul puci eșuat, adevăratul pericol pare sa vina din partea puținilor, dar cu atât mai influenților "baroni roșii" care au rămas in teritoriu. Este vorba despre un grup "radicalizat", in fruntea căruia s-a așezat fostul președinte al Consiliului Județean Olt, actualul senator Paul Stănescu. Paul Stănescu a lucrat la doua capete, mizând atât pe "reformistul" Jianu, cat si pe "reacționarul" Iordache. Si, dacă ne gândim ca exista informații că până si partea economică a programului de guvernare ar fi fost creionat, in secret, de către slătineanul Darius Vâlcov, un alt membru de frunte al "clanului oltenilor", chiar că lucrurile se complicaseră serios pentru Dragnea. Cel care, iată, a rezistat, totuși, unui al doilea puci, tocmai când se pregătește un al treilea, cel al pont iștilor...
     * Plan de anihilare a rețelei sorosiste
     In timp ce noile autoritățile de la București de-abia îndrăznesc să bâiguie câte un apropo subtil despre implicarea zecilor de fundații si ONG-uri din rețeaua societății civile sorosiste in încercările de destabilizare a societății românești, guvernanții Ungariei si-au luat deja viteză si au definitivat un plan legal de eradicare a influentei "subversive" a miliardarului american. Este vorba despre un proiect de lege prin care cabinetul condus cu mână de fier de către premierul Viktor Orban obliga ONG-urile care acționează in Ungaria să declare valoarea finanțărilor provenite din străinătate, sub amenințarea că si-ar putea pierde altfel autorizația de a-si desfășura activitățile curente. Aceasta este, de altfel, principala miza a proiectului de lege prin care Orban își propune sa scape, odată pentru totdeauna, de puzderia de ONG-uri care ii ataca virulent, de ceva vreme.
     * PUTEREA
     * Brokerul SIMA, dezvăluiri din tinerețea Anei BIRCHALL: "Voia să se sinucidă!"
     Brokerul fugar Cristian Sima pretinde că ar fi cunoscut-o personal pe actualul ministru Ana Birchall, în 1997, pentru că aceasta era prietenă cu fosta lui soție. "Pe Ana Birchall am cunoscut-o când se numea Ana Calin si era doar amanta prietenului lui Tăriceanu, Vasi Paraschiv. M-am dus la ea pentru că era prietenă cu fosta mea soție si voia să se sinucidă pentru ca amantul nu voia să divorțeze. Era o femeie la 20 de ani cu o singura idee in cap, sa parvină, nu iubea pe nimeni si nici să se sinucidă nu avea de gând. Intre timp a parvenit, s-a căsătorit cu un milionar si astăzi e dispusă să facă orice ca să parvină si mai mult. E foarte periculoasa pentru că nu e proastă deloc." scrie Cristian Sima pe pagina sa de Facebook.
     * ROMANIA LIBERA
     * Cel mai mare câștig al străzii
     Dincolo de uriașul câștig de a afla că sunt mulți care împărtășesc idealuri care depășesc suta de lei și ziua de mâine, că legea morală se mai regăsește în fiecare și că se poate acționa și dezinteresat, strada a înregistrat o victorie concretă împotriva politicienilor care legiferează în interes propriu. Ca mulți alți oameni mi-am spus la început: "Degeaba protestăm, ei vor trece ordonanța de urgență pentru că au toată puterea". Prin retragerea ordonanțelor, precedentul a fost creat. Ori de câte ori se va ieși în stradă, nu mai e loc de deznădejde.
     * Laura Codruța Kovesi, este subiectul unui amplu material al jurnaliștilor BBC
     Jurnaliștii publicației BBC i-au dedicat procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, un material intitulat "Laura Codruța Kovesi, controversatul star român al luptei anticorupție". Textul scoate în evidență susținerea populară, dar și acuzațiile la adresa șefei DNA potrivit cărora folosește metode de pe vremea regimului comunist, citează Mediafax. "Laura Codruța Kovesi a generat clivaje în România. Susținătorii ei afirmă că este un cruciat împotriva corupției, trăgând, în sfârșit, la răspundere oameni care mai demult păreau intangibili. Totuși, criticii argumentează că agenția pe care o conduce a încălcat libertățile civice într-un mod nemaiîntâlnit din perioada comunistă", comentează BBC.
     * Rusia avertizează că retragerea trupelor străine din Afganistan ar putea avea consecințe imprevizibile
     Retragerea trupelor străine din Afganistan ar avea "consecințe imprevizibile" asupra situației militare din țară, a avertizat joi reprezentantul special al Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov, citează Agerpres. "Nu este momentul ideal pentru retragerea din Afganistan a soldaților străini, inclusiv a soldaților americani. Situația de securitate în țară se deteriorează, iar forțele afgane nu sunt în măsură să reziste singure opoziției armate. Ținând cont de situația actuală, o plecare grăbită a militarilor străini ar avea consecințe imprevizibile și ar anula complet puținele progrese realizate în ultimii ani", a declarat Kabulov agenției TASS, preluate de AFP. Reprezentantul Rusiei a reafirmat joi că țara sa este gata să coopereze în privința Afganistanului cu Statele Unite și cu NATO.
     * ZIARUL FINANCIAR
     * Emil Ionescu, decanul Facultății de Litere a Universității din București: "Universitatea nu este o școală superioară de meserii, astfel încât să stea în genunchi în fața angajatorilor"
     Tinerii nu trebuie să lucreze cu normă întreagă din timpul facultății, pentru că nu mai au timp suficient pe care să îl acorde studiului, iar acest obicei afectează semnificativ calitatea pregătirii lor, a precizat Emil Ionescu, profesor de lingvistică generală și decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din București. În opinia sa, slaba pregătire a tinerilor de care adesea se plâng angajatorii vine din faptul că studenții se angajează din timpul facultății. Angajarea tinerilor este dictată de condițiile generale ale acestei societăți, a explicat decanul.
     * Deficitul comercial s-a apropiat de 10 mld. euro în 2016
     Exporturile de bunuri au stabilit în 2016 un nou record, la fel ca importurile, deficitul comercial accentuându-se până spre 10 mld. euro, departe însă de deficitele înregistrate înainte de criză, cu vârful din 2008, când importurile au depășit exporturile cu 23 mld. euro. Creșterea economică puternică, determinată de majorarea consumului, are un revers în majorarea puternică a deficitului comercial, care anul trecut a atins 9,9 miliarde de euro, cu importuri de 67,3 miliarde de euro și exporturi de 57,3 miliarde de euro. Creșterile salariale și reducerile de taxe, dar și nivelul redus al dobânzilor bancare care a încurajat creditarea, se văd de doi ani în evoluția puternică a consumului. În 2016, vânzările din comerțul cu amănuntul (care reflectă cel mai bine evoluția consumului privat) au crescut cu 13,5%, an la an, față de 8,9%, an la an, în 2015.
     * Guvernul Dragnea/Grindeanu a făcut primul pas spre crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții în valoare de 10 mld. euro
     Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care are scopul de a finanța proiectele de investiții, a fost ieri pe agenda ședinței guvernului, care a adoptat un memorandum pentru crearea acestui organism, la propunerea Ministerului Economiei. "Crearea acestui fond face parte din materializarea Programului de Guvernare 2017-2020 și reprezintă o abordare mana­gerială a guvernului orientată spre creșterea performanței și utilizarea eficientă a activelor deținute de companiile statului, (...) aducând un efect de multiplicare în economie, prin atragerea de capital din diverse surse publice și private. Fondul Suveran va fi un partener atât pentru investitori instituționali precum BERD, BEI, Banca Mondială, cât și pentru fonduri de investiții sau alți investitori privați", a spus Alexandru Petrescu, ministrul economiei. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 15:52
     * ACTUALIZARE 19:13 Premierul Tudose: "Patrulelele de poliție nu vor mai fi niciodată dintr-un singur om"
     Premierul Mihai Tudose a anunțat astăzi, după moartea polițistului înjunghiat într-o gară din județul Suceava, că polițiștii nu vor mai patrula niciodată singuri, precizând că gradul de periculozitate al acestei meserii este "înfiorător".
     -----------
     Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliție Sorin Vezeteu, informează un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 12:09
     * În dosarul grupării bănuite de evaziune fiscală cu articole textile, au mai fost reținuți un director RATB și o călugăriță
     * Potrivit anchetatorilor, prejudiciul se ridică la 3,7 milioane de lei
     ------------
       * ACTUALIZARE 17:57 Arhiepiscopia Tomisului: Preotul Gabriel Popa, o persoană cu o conduită morală corectă
     Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului spun că preotul Gabriel Popa, angajat al instituției și manager al unei mănăstiri din județul Constanța, și călugărița Anișoara Duna, reținuți într-un dosar de evaziune fiscală și contrabandă cu îmbrăcăminte, sunt "persoane cu o conduită morală corectă", adăugând că așteaptă cu nerăbdare finalizarea dosarului respectiv.
     * ACTUALIZARE 16:32
     Liderul grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerțului cu articole textile, reținut în urma unor percheziții, este managerul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Popa Gabriel, potrivit unor surse citate de News.ro.  detalii
Miscellanea, 16:53
IGSU:
     Incendiul de pădure izbuncit în Parcul Național Domogled, județul Mehedinți, a fost stins astăzi, în jurul orei 14.40, după trei zile de intervenție, informează un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).  detalii
Miscellanea, 16:12
PATRIARHIA:
     Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat astăzi, pentru News.ro, că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) "va analiza și sancționa ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt", adăugând că preoții implicați în scandalurile publice din ultima perioadă, "de crasă imoralitate", trebuie "să-și asume situațiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcțiile pe care le au, dacă știu ca sunt cu adevărat vinovați, și să nu facă un și mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea și o misiune la înălțimea căreia nu s-au putut ridica".  detalii
Politică, 15:17
SIEGFRIED MUREȘAN:
     Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că premierul Mihai Tudose a semnat ieri la Chișinău, cu omologul său moldovean, Pavel Filip, "frăția intereselor PSD - PD ", ignorând recomandările Comisiei de la Veneția privind noile prevederi ale legislației electorale și sfidând oamenii care au protestat pe străzile Chișinăului față de aceste modificări.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.07.2017
BVB
     * Creștere de 14,84% pentru "Armătura"
       Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creștere la rând, cotația acestuia apreciindu-se cu 1,21%, față de cea de închidere din ședința de miercuri.  detalii
21.07.2017
BURSELE DIN LUME / BCE SUGEREAZĂ O EVENTUALĂ MODIFICARE A POLITICII MONETARE ÎN TOAMNĂ
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că va lua în toamnă o decizie privind o eventuală...  detalii
20.07.2017
     * Călina Mihali, "Tradeville": "Indicii BVB, în creștere pe fondul unei evoluții pozitive la nivelul burselor vestice"
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, în contextul unui volum de 35,92 milioane lei (7,73 milioane euro), superior celui din ziua precedentă, de...  detalii
20.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în baza raportărilor financiare pozitive.  detalii
19.07.2017
BVB
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Intrarea dividendelor de la Transgaz a mișcat puțin piața"
       Piața a încheiat a doua zi de tranzacționare a săptămânii în urcare, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de indicele BET-Plus, care a crescut cu 0,75%.  detalii
19.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate în Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii considerând că aprecierea euro va afecta veniturile exportatorilor din regiune.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1134
2,3385
3,1229
4,1326
0,1757
0,6150
0,2198
4,5737
5,1086
1,4988
3,5158
0,2192
0,4889
1,0809
0,0667
0,4760
1,1111
3,9269
0,3034
1,2582
0,5800
0,0610
0,3511
0,2246
2,9216
0,0380
0,1514
1,0691
0,6170
0,1174
157,4632
5,5038
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
28.06.2017
     * The BSE CEO is bragging about something that he didn't do and wants to do something that partially exists
       Nearing the end of his term, Ludwik Sobolewski, the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BSE), is bragging about things that he didn't do, perhaps in an attempt to persuade he deserves to stay...  details
27.06.2017
ALMOST THREE MONTHS AFTER THE ELECTION OF NEW MANAGEMENT
     * Leonardo Badea, validated by the parliamentary commissions as president of the ASF
       Two SIFs are in complete deadlock and one more is getting close to a similar situation, as the Financial Oversight Authority (ASF) has not approved the new board members elected in the General...  details
.