Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 26.09.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Tribunalul PSD a decis: Sevil și Rovana, nevinovate
     Liderii PSD au dat deja verdictul în cazul dosarului DNA privind Insula Belina și Brațul Pavel. Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, ambele miniștri în Guvernul Tudose, sunt nevinovate în ochii partidului. Liviu Dragnea a lăsat de înțeles că PSD și ALDE se vor opune solicitării DNA de ridicare a imunității Rovanei Plumb, deci ancheta va fi blocată în cazul acesteia. Conducerea PSD, la care s-a alăturat și Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, ieri, că miniștrii Sevil Shhaideh și Rovana Plumb nu trebuie să-și dea demisia din Guvernul Tudose, chiar dacă prima este, potrivit unui dosar DNA, suspectă de abuz în serviciu, iar cea de-a doua este vizată de posibila infracțiune de complicitate la abuz în serviciu, în același dosar.
     * Inspecția Judiciară cercetează trei procurori din DNA
     Inspecția Judiciară cercetează disciplinar conducerea DNA. Se întâmplă în urma unei plângeri depuse de doi foști procurori ai direcției, Mihaiela Iorga și Doru Țuluș. Anunțul a fost făcut după ce Kovesi a declarat că șeful Inspecției a fost mason. Șefa DNA a declarat că a avut un dosar în care era verificat șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru. Plângerea celor doi procurori, revocați din DNA în această vară, vizează trei persoane din conducerea direcției: Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA, adjunctul său, procurorul Marius Iacob, și procurorul care conduce secția I a DNA, Georghe Popovici. Procurorii din Inspecția Judiciară au decis să înceapă cercetarea disciplinară după ce au făcut cercetări preliminare în privința acestei plângeri, depuse în vară.
     * Cum au ajuns femeile să conducă partide fasciste?
     Alice Weidel (una dintre cele mai vizibile figuri ale partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania - AfD - și cap de listă la alegerile parlamentare din 2017, unde AfD tocmai a devenit al treilea cel mai mare partid din țară), Marine Le Pen (lidera Frontului Național francez) și nepoata ei, Marion Marechal-Le Pen, sînt vîrfuri de lance ale unor formațiuni naționalist-anti-imigraționiste, la limită fasciste. Din 2015 pînă în aprilie 2017, AfD a fost condus de o femeie, Frauke Petry. Tot o femeie, Siv Jensen, conduce Partidul norvegian al Progresului, anti-imigrație și anti-Islam (dar pro-israelian). Alice Weidel e gay, iar AfD a atras mulți membri ai comunității LGBT. Și UKIP are un departament LGBT, condus tot de o femeie.
     * Cresc amenzile, dar și punctul de pensie - efectul de domino al mutării contribuțiilor la angajat
     Guvernul vrea să transfere contribuțiile sociale de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018, măsura ce va necesita o majorare a salariului brut cu 22,75%, cât însumează aceste contribuții. Angajatorii vor fi obligați prin lege să majoreze salariul brut al angajaților, a anunțat ministrul de Finanțe Ionuț Mișa. Dacă ei nu vor face acest lucru, salariile nete ale românilor din privat vor scădea. Însă odată cu creșterea salariului brut, se majorează și salariul minim și salariul mediu. Astfel, și mai multe taxe și venituri calculate în funcție de acestea se vor modifica, observă avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș. Este vorba despre amenzile rutiere, care sunt calculate în funcție salariul minim pe economie. Totodată, vorbim și despre pensii, valoarea anuală a punctului de pensie fiind stabilită în funcție de creșterea salariului brut.
     * Coreea de Nord acuză Statele Unite că i-au declarat război și amenință că îi va doborî bombardierele
     Ministrul nord-coreean de Externe Ri Yong-ho l-a acuzat luni pe președintele american Donald Trump că a declarat război țării sale și că Phenianul își rezervă dreptul de a doborî bombardierele americane, relatează BBC News. "Acest lucru se aplica chiar și când nu erau în spațiul aerian nord-coreean", a adăugat ministrul. Lumea "ar trebui să își amintească în mod clar" că Statele Unite au fost primele care au declarat război, a subliniat Ri. Tensiunile dintre Coreea de Nord și SUA - țări care sunt, teoretic, în război pentru că au semnat doar un armistițiu, nu un acord de pace la finalul războiului din Coreea - au luat amploare în ultimele săptămâni, după cel mai recent test nuclear al Phenianului.
     * China privește cu frustrare cum criza nord-coreeană intră într-o dinamică periculoasă
     Dacă în public, ministerul de externe al Chinei a îndemnat la calm și a avertizat atât Phenianul cât și Washingtonul să nu alimenteze această criză, în spatele ușilor închise, conform mai multor experți citați de cotidianul Washington Post, Beijingul este frustrat, mai mult ca niciodată, de acțiunile Coreei de Nord și de actuala criză. Din poziția de partener comercial principal al Coreei de Nord, China este văzută de cei mai mulți ca fiind cheia detensionării actualei crize, însă experții avertizează că influența Beijingului asupra statului său vecin nu a fost niciodată mai redusă. Chiar dacă nu dorește să rupă complet aceste legături economice, China a aprobat implementarea ultimelor sancțiuni economice impuse Coreei de către ONU cu o determinare fără precedent, consideră mai mulți observatori.
     * Kurzii, poporul aflat în căutarea unui stat
     Kurzii, estimați la 25-35 de milioane, își au leagănul într-un teritoriu împărțit de Irak, Iran, Turcia și Siria și aspiră la crearea unui stat al lor la un secol de la obținerea unei promisiuni în acest sens. Popor de origine indo-europeană, kurzii sunt în mare parte musulmani sunniți cu formațiuni politice laice. Ei ocupă un teritoriu de aproape 500.000 de kilometri pătrați împărțit între sud-estul Turciei (12-15 milioane de kurzi), nord-vestul Iranului (aproximativ 6 milioane de kurzi), nordul Irakului (5-6 milioane de kurzi) și nordul Siriei (peste 2 milioane de kurzi). Deși sunt separați în patru state, și-au păstrat dialectele, tradițiile și organizarea pe bază de clan. Irakul, Iranul, Turcia și Siria consideră ilegitim referendumul lor de autodeterminare și au avertizat asupra riscului izbucnirii unui nou război în Orientul Mijlociu în cazul declarării unui stat kurd.
     * BANCHERUL
     * Băncile au acordat 10 ori mai puține credite firmelor decât populației, in august
     Băncile au continuat sa tureze motorul creditării populației si in august, o tradițională lună de vacantă de vară, majorându-si volumul împrumuturilor de consum si pentru locuințe cu 1,8 miliarde lei, de zece ori mai mult decât finanțările pentru firme. De la începutul acestui an, stocul creditelor bancare in lei pentru companii a crescut cu 3,6 miliarde lei, in timp ce creditele de consum au avansat puțin mai mult, cu 3,7 miliarde lei, iar creditele ipotecare cu 6,7 miliarde lei. Astfel, soldul creditelor in lei acordate de bănci populației a avansat in august cu 1,8 miliarde lei, fata de 1,7 miliarde lei in precedentele trei luni, la un volum total de 119 miliarde lei, arata datele BNR.
     * COTIDIANUL
     * Dragnea, la un pas de gratii - Cornel Nistorescu
     Dragnea, primitiv, arogant, înconjurat de mediocri și de fomiști din PSD, seamănă cu mistrețul vînat de braconieri. Nu poți să ții cu nici o parte. Dar asta nu ne împiedică să ne întrebăm: de ce trebuie Liviu Dragnea vînat neapărat? Mă tem că la baza acestui război nu se află visele de curățenie și anticorupție, ci cu totul altceva. Furia tuturor instituțiilor controlate de Klaus Iohannis și de alții mai tari sau mai slabi decît el ar putea veni de la procentul de 2% din PIB, promis de președintele României în timpul discuțiilor sale de la Casa Albă. Aceleași 4,2 miliarde de dolari par a fi fost subiectul scandalului care a dus la demisia ministrului Apărării, Adrian Țuțuianu, cel care a semnat în mare grabă contractual de achiziție a rachetelor Patriot și care contract ar avea o clauză de extensie pe încă 10 ani și pînă la 50 de miliarde de dolari.
     * Kurdistan: un referendum cât un nou conflict
     Vestul și Rusia privesc cu prudență, iar Iranul si Turcia, vecine, cu teamă către referendumul pentru independență din Kurdistanul irakian, organizat pe 25 septembrie. Nicio publicație occidentală importantă nu contestă dreptul la independență al acestui popor, un act de justiție istorică, însă referendumul este considerat nenecesar, într-un moment nepotrivit sau de-a dreptul o greșeală. Bazele legale ale consultării populare sunt controversate. Guvernul kurd de la Erbil susține că guvernul central de la Bagdad nu respectă prevederea constituțională a împărțirii veniturilor din exportul de petrol, acolo unde Kurdistanul a început să exploateze și să comercializeze independent resursele.
     * Greva a încetat, protestele continuă
     Cu mici excepții, greva difuzorilor de presă din București s-a desfășurat în termenii anunțați. Circa 300 de chioșcuri de ziare au fost închise luni dimineață. Până după-amiază, nici PSD, nici Primăria Capitalei, nici cea a Sectorului 4 nu au reacționat față de nemulțumirile distribuitorilor de presă scrisă. Redacția Cotidianul a luat decizia să distribuie gratuit bucureștenilor ediția de luni, 25 septembrie 2017. Mai mulți redactori și fotoreporteri au ieșit în stradă să le ofere ziare gratuit oamenilor. Ei au fost uimiți să-l vadă pe Cornel Nistorescu însuși împărțind cetățenilor care au trecut prin Piața Charles de Gaulle numărul de luni al Cotidianului.
     * CURENTUL
     * Liviu Dragnea și fiul vor fi audiați săptămâna viitoare la DNA în dosarul Belina
     După punerea sub acuzare a vicepremierului Sevil Shhaideh și cererea avizului de urmărire penală a Rovanei Plumb, Liviu Dragnea și fiul său, Ștefan Valentin Dragnea urmează să fie audiați de procurorii în cazul insulei Belina, susțin surse judiciare. Insula care desparte brațul Pavel de Dunăre împreună cu brațul au fost trecute printr-o hotărâre de guvern din 2013, de la Apele Romane la CJ Teleorman. În ianuarie 2014 Teldrum preia în concesiune insula și brațul de la CJ Teleorman. Teldrum are acțiuni la purtător și este deținută oficial de trei foști colegi de facultate ai lui Dragnea. După două luni, Teldrum cesionează contractul firmei Trident 51 SRL care păstrează insula și lacul până în februarie 2017 când renunță la concesiune. O lună mai târziu, fiul lui Liviu Dragnea preia o parte din părțile sociale ale firmei iar în mai 2017 ajunge să dețină 90% din societate.
     * CURIERUL NATIONAL
     * Politica, o industrie privată care nu mai apără interesele publice
     Deși nu a livrat rezultatele așteptate în ultimele trei decenii, nu există nicio responsabilitate față de rezultate și nici respect față de cetățeni. Duopolul politic actual blochează competiția reală, independenții nu au șanse reale în politică. Resetarea integrală și completă a sistemului politic actual se impune pornind de la reforma procesului electoral, reforma guvernării, a finanțării politicii și prin reinventarea filantropiei politice, nu prin pași individuali sau prin pansamente pe ici-acolo.
     * Merkel va guverna fără social-democrați. O victorie "amară", UCD-UCS obținând cel mai scăzut scor în istoria alegerilor de după 1949
     Angela Merkel, așa cum se aștepta, a câștigat pentru a patra oară alegerile legislative federale. Este însă - spun analiști și corespondenți de presă acreditați la Berlin - o victorie "amară". Scorul înregistrat de formațiunea sa politică (UCD) aliată cu bavarezul UCS - de doar 32,7% din voturile exprimate - i-a dezamăgit pe mulți dintre conservatorii germani, fiind cel mai scăzut din câte a obținut vreodată Dreapta germană din 1949 până în prezent. Dar "lovitura" cea mai puternică dată duminică configurației politice germane a fost intrarea în Bundestag, cu un scor mai mare decât se aștepta (peste 13% din sufragii), a partidului populist și eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD).
     * La o zi după ce a provocat un seism în viața politică a Germaniei, în AfD încep lupte interne între diferite orientări strategice
     Luni, la doar 15 ore de la scrutinul legislativ de duminică, o conferință de presă a Partidului populist Alternativa pentru Germania, organizată pentru a sărbători rezultatele surprinzător de bune obținute de candidații AfD, s-a transformat într-un conflict direct între reprezentanții diverselor opțiuni strategice în acțiunea viitoare a partidului și a deputaților săi în Bundestag. Spre surprinderea tuturor, Frauke Petry, copreședintă AfD, a anunțat că se distanțează de restul partidului, căruia îi reproșează o "derivă spre Dreapta". Surse din interiorul partidului cred că decizia dnei Petry ar putea antrena scindarea partidului între partea de Est, unde AfD s-a impus ca a doua forță politică în confruntarea cu partidul Angelei Merkel, UCD, și partea de Vest.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Kövesi l-a lovit năprasnic pe Ponta! Declarații explozive despre un dosar-enigmatic pentru care fostul premier a fost chemat la DNA
     Vin vremuri din ce în ce mai grele pentru fostul prim-ministru al României, Victor Ponta. Ultima veste care confirmă acest aspect a fost dată de șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, într-un interviu acordat postului de radio Europa FM. În interviul acordat jurnalistului Moise Guran, Kövesi a declarat că Victor Ponta nu a fost audiat zilele trecute doar într-un singur dosar, așa cum declarase acesta inițial, ci în două. "Dosarul (n.r. Belina) nu este din 2014. Acest dosar a fost deschis in luna mai 2017. In 4-5 luni am făcut primele acte si verificări. Nu urmărim hotărârile de guvern, nu stăm in fiecare zi sa vedem. Când au apărut primele informații ca s-au comis fapte de competenta DNA, ne-am sesizat. Au apărut in mai 2017. Victor Ponta a dat declarații procurorilor in doua dosare, de aceea, a stat ore întregi săptămâna trecuta la DNA", a precizat Kövesi
     * Dezvăluiri bombă! Când s-a întâlnit Mircea Badea cu Kövesi și ce au discutat
     Mircea Badea a dezvăluit în emisiunea lui Mihai Gâdea că s-a întâlnit cu Laura Codruța Kövesi, în anul 2007-2008, la un restaurant din București. Kövesi, însoțită de Cazanciuc i-ar fi propus acestuia un post la Parchetul General.Mircea Badea a declarat în emisiunea lui Mihai Gâdea că a fost sunat pentru a avea o întâlnire cu Laura Codruța Kövesi, devenită șefă a DNA. Prezentatorul TV a declarat că după o discuție de aproximativ două ore, a refuzat propunerea acesteia.
     * Băsescu aruncă bomba! Ce gafă a făcut Kövesi și care a fost PLANUL SECRET a lui Liviu Dragnea în cazul lacului Belina
     Băsescu susține că procurorii DNA au greșit în cazul punerii sub acuzare a lui Sevil Shhaideh, secretar de stat în 2013 în guvernul Ponta, și a Roanei Plumb, ministrul al Mediului la acea vreme. Fostul președinte a dezvăluit, într-un interviu la B1 Tv că Liviu Dragnea avea un plan secret cu lacul Belina, acela de a-l transforma într-o zonă destinată jocurilor de noroc. "Au făcut încadrare proastă. A fost trafic de influență. Dragnea și-a pus lacheii să-i satisfacă dorințele. Să scoată dintr-o arie protejată un braț pe care-i place să pescuiască. Lacheii lui Dragnea, fie că e Shhaideh, fie că e ministrul Mediului, fie că a fost doamna Plumb, l-au servit pe Dragnea să-și mărească averea", a declarat Băsescu la B1 TV.
     * Prețul petrolului atinge cel mai înalt nivel din ultimele șapte luni
     Prețurile petrolului au crescut, luni, la cel mai înalt nivel din ultimele șapte luni. Astfel, marii producători din domeniu au declarat, în cadrul unei întâlniri de la Viena, că piața mondială merge într-o direcție bună, reechilibrându-se. Brent Crude Futures (clasificare comercială pentru petrol) stabilit pentru noiembrie 2017 a crescut cu 35 de cenți, ajungând la 57,21 dolari pe baril, fiind cea mai mare cotație din 23 februarie încoace. Cotația în Statele Unite, pentru petrol nerafinat de livrat în noiembrie a scăzut cu 8 cenți, la 50,58 dolari, dar nu este departe de maximele din ultimele patru luni. Organizația țărilor exportatoare de petrol, Rusia și alți producători, au redus producția cu aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) de la începutul anului 2017, ducând la creșterea prețurilor petrolului cu aproximativ 15%, în ultimele trei luni.
     * JURNALUL NATIONAL
     * Inspecția Judiciară o cercetează disciplinar pe Laura Codruța Kovesi
     Inspecția Judiciară a decis cercetarea disciplinară a Laurei Codruța Koveși după plângerile făcute de procurorii Doru Țuluș și Mihaela Moraru. La finalul cercetării disciplinare, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitatea acțiuni disciplinare și sesizarea Secției pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie prin respingearea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiuni disciplinare.
     * Afacerea care cutremură PSD. Brațul Pavel și Insula Belina, date spre închiriere la Tel Drum de Guvernul Boc
     Ancheta declanșată de DNA în privința modului în care Insula Belina și Brațul Pavel, situate în albia minoră a fluviului Dunărea, au ajuns să fie închiriate de Tel Drum SA, ocolește originile acestei afaceri, pe care procurorii o consideră penală. Tel Drum SA a putut închiria aceste proprietăți, de la stat, grație faptului că în timpul Guvernului Boc a fost emis un Ordin al Ministrului Mediului prin care s-a aprobat ca aceste bunuri ale statului să fie scoase la licitație, spre închiriere, pentru o perioadă de zece ani. În 2011, SC Tel Drum SA a încheiat contractul de închiriere cu "Apele Române", într-un moment în care valoarea de inventar a acestora, stabilită printr-o hotărâre de Guvern din 2006, era de un leu.
     * NATIONAL
     * Șoc in dosarul lui Puiu Popoviciu!
     Omul de afaceri Puiu Popoviciu este unul dintre putinii "clienți ai DNA" care au preferat, in locul luării unor poziții subiective extreme, să apeleze la calea juridică si, prin intermediul avocaților, să continue să-si caute dreptatea, in ciuda faptului că a primit deja o condamnare definitivă la închisoare. Iar noi amănunte de-a dreptul halucinante ies deja la iveală despre anchetă si procesul care au dus la condamnarea lui Popoviciu la șapte ani de închisoare, dar si a altor persoane in "Dosarul Băneasa". Însă cea mai șocantă răsturnare de situație este reprezentată de faptul că, pur si simplu, aceasta condamnare a fost pronunțată fără ca instanțele care au judecat speța "să-si dea seama" că la dosar nu a fost stabilită existenta vreunui prejudiciu!
     * PSD iese la război
     Atacat cu șah la doi miniștri, Sevil Shhaideh si Rovana Plumb, PSD a atacat la baioneta. Nu se pune vorba de vreo demisie, nu lăsăm procurorii să destabilizeze guvernul, Justiția să renunțe la practicile abuzive si să intre pe făgașul normal - sunt mesajele mitraliate, ieri, de social-democrați către DNA. Conducerea PSD a decis, in unanimitate, sa acorde "susținere totală" miniștrilor Rovana Plumb si Sevil Shhaideh - declarate amândouă suspecte in dosarul "Belina". Ieșit la rampa după ședința BPN, Liviu Dragnea a atacat frontal făcând o paralelă intre ancheta Belina si cea declanșată in cazul adoptării OUG 13 - demers deja desființat de CCR.
     * Firea lichidează transportul in București
     Așa de importantă este fluidizarea traficului in București pentru Gabi Firea încât se pregătește tăierea cu 16% a bugetului alocat proiectelor de transport in Capitala. Furtuna mintala a doamnei primar nu-i mișcă un fir de par din freza înecată in fixativul de firma. Astfel, 174,79 milioane de lei se taie de la poziția "străzi" din bugetul menționat mai sus. Pe cale de consecința, ne putem lua adio de la "spațiul public cu parcaj subteran Piața Constituției" (scădere de la 3 milioane la 100.000 de lei), de la "modernizare spațiu public Sala Palatului cu parcaj subteran (Nord") (scădere de la 1,8 milioane la 100.000 de lei), sau de la pasajul subteran Uranus - Piața Rahova (scădere de la 1,6 milioane la 100.000 de lei).
     * PUTEREA
     * Turcescu vine cu PROBE: Dragnea voia să facă un PARADIS fiscal la Lacul Belina
     Informații surprinzătoare furnizate de Robert Turcescu. Grupul din jurul lui Liviu Dragnea voia să transforme zona Belina într-un soi de paradis fiscal, cu scutiri de taxe. Senatorul Turcescu prezintă și proiectul de lege prin care urmează să aibă loc transformarea. Proiectul legislativ prezentat luni de către senatorul Turcescu pe pagina sa de Facebook prevede un regim fiscal derogatoriu pentru terenuri precum insulele, grindurile, suprafețe de uscat rezultate din acțiuni de amenajare hidrotehnică și care au potențial de exploatare economică. Sunt excluse terenurile din Delta Dunării, cele din arii protejate, exploatațiile agricole și piscicole, zonele de agrement urban. Terenurile ce fac obiectul proiectului sunt scutite de taxe și impozite pe teren și fac excepție de la prevederile privind taxarea cazinourilor, barurilor din Codul Fiscal.
     * ROMANIA LIBERA
     * PSD blochează oficial o anchetă DNA. Dragnea a judecat și a decis că Shhaideh și Plumb sunt nevinovate
     Pentru prima oară, liderii social-democrați anunță public că se vor opune urmăririi penale a unui ministru. În plus, Dragnea și Tăriceanu vor ca guvernul să sesizeze CCR în legătură cu un conflict între DNA și Executiv. Până acum, declarativ, liderii PSD nu se opuneau solicitărilor transmise de DNA către Parlament, chiar dacă, adesea, prin vot secret, le respingeau ulterior. Dragnea și-a început mandatul de președinte al PSD promițând că partidul său nu se va mai opune solicitărilor procurorilor de ridicare a imunității unor parlamentari.
     * Politologul american George Friedman: NATO nu mai are resurse. Pentru a se apăra de Rusia, România ar trebui să se alieze cu celelalte state est-europene
     Cunoscutul expert în geopolitică spune pentru "România liberă" că trebuie să privim spre Rusia ca spre "o potențială amenințare", care deocamdată "nu este nici atât de periculoasă ca în trecut și nici cât ar putea fi în viitor". Pentru România, în acest moment, cea mai mare amenințare "nu este nici politică, nici militară" - explică George Friedman, ci economică. Urmează o nouă criză care se va suprapune recesiunii ce va lovi Statele Unite în perioada următoare. Când a enumerat prioritățile asupra cărora ar trebui să se concentreze Bucureștiul, analistul american a avertizat România că NATO nu mai are suficiente resurse, iar angajamentul militar al membrilor Alianței nu mai e ca altădată. Astfel, pentru a-și asigura viitorul, țara ar trebui să se gândească la o alianță cuprinzătoare cu statele din Europa de Est.
     * Ministrul Turismului crede că Ion Creangă are casa în Botoșani
     Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, crede că Ion Creangă are casa memorială în Botoșani. Aflat într-o vizită în Neamț, Dobre ar fi purtat un dialog cu o femeie din Botoșani. Potrivit Știri Neamț.ro, Mministrul și-a amintit că un mare scriitor are o casă memorială acolo: "Aveți casa lui Ion Creangă pe acolo, nu?". Mai mult, când a venit vorba de personalitățile născute în județul Botoșani, Dobre a avut o singură reacție: "Adică?". Noroc că i-au amintit cei din sală de Mihai Eminescu, George Enescu și Ștefan Luchian. Și-i mai amintim și noi de Nicolae Iorga sau Grigore Antipa. Ministrul Turismului ar fi făcut această declarație vineri, 22 septembrie, la Piatra-Neamț, la dezbaterea publică regională pe Legea Turismului.
     * ZIARUL FINANCIAR
     * Revolta angajatorilor: Prin modificările la Codul Muncii, statul ne cere prea multe hârtii, iar noi nu găsim angajați
     Prin noile modificări ale Codului muncii se complică foarte mult evidența contractelor de muncă și a prezenței salariaților la serviciu, în condițiile în care problema principală a pieței muncii este criza de personal. Companiile sunt îngrijorate de noile modificări ale Codului muncii, pentru că nu știu cum să aplice legea astfel încât să nu riște amenzi de la inspectorii de muncă. În același timp, au dificultăți în recrutare din cauza deficitului de personal și sunt nevoite să aducă muncitori asiatici la costuri mai mari, dar și cu retenția angajaților din Generația Z, mai puțin stabilă, arată concluziile conferinței "Piața muncii - de la realitățile de astăzi, la predicțiile de mâine", organizată ieri de firma de audit și consultanță fiscală KPMG în parteneriat cu ZF.
     * În România sunt 140 de companii cu vânzări între 100 și 200 mil. euro. "De aici vor veni cele mai multe listări la Bursă."
     Pe listă sunt prezente și Bitdefender, despre care ZF a scris că există o intenție de listare, dacă nu găsește un investitor financiar, dar și companii care au mai fost în ringul de tranzacționare al BVB, Flanco sau Terapia. Circa 140 de companii românești au afaceri cuprinse între 100 și 200 de milioane de euro, bazinul principal din care ar putea să provină următoarele listări la Bursa de Valori București, consideră bancherul de investiții Laurențiu Ciocîrlan, șeful diviziei de investiții a Raiffeisen Bank, intermediar care a bifat cele mai mari listări la BVB. "Cred că cel mai numeros segment de candidați la listare este cel al companiilor care au vânzări între 100 și 200 milioane euro. De acolo vor veni cele mai multe listări", spune Ciocîrlan într-un interviu pentru ZF.
     * Lenovo: România este cea mai mare piață din regiune
     Piața de PC-uri s-a stabilizat anul acesta, mai ales pe segmentul de business, ca urmare a ciclului firesc de înlocuire a dispozitivelor achiziționate în urmă cu mai mulți ani.Stabilizarea vine după ce în ultimii ani a scăzut la nivel global, fiind afectată de apariția și dezvoltarea rapidă a dizpozitivelor mobile, potrivit lui Ivan Bozev, directorul general pentru Europa de Sud-Est al companiei chineze Lenovo, liderul pieței locale de PC-uri. "La nivel global, și implicit al regiunii, piața de PC-uri a înregistrat scăderi în ultimii ani, însă anul acesta s-a stabilizat, în special pe segmentul comercial. Reînnoirea PC-urilor are loc întâi în segmentul comercial, iar apoi și în zona consumatorilor", a declarat pentru ZF Ivan Bozev, adăugând că segmentul de business este cel care generează în prezent creștere. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima ședință de tranzacționare, lichiditatea totală fiind de 33,45 milioane de lei (7,19 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,83 milioane lei (2,11 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 0,29 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,1141 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut astăzi la 3,10% de la 3,09%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
18.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt ieri după-amiază, pe fondul revenirii temerilor legate de escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii: SUA și China.  click să citești tot articolul
17.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, un rulaj în creștere de 61,09 milioane...  click să citești tot articolul
14.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de ieri, un rulaj în creștere de 43,41 milioane de lei, aproape dublu față de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8832
2.3788
3.0701
4.1141
0.1830
0.6237
0.2216
4.6524
5.2395
1.4389
3.5396
0.2372
0.4873
1.0836
0.0593
0.4477
0.6305
3.9764
0.2698
0.9558
0.5802
0.0546
0.3545
0.2120
2.6285
0.0393
0.1415
1.0826
0.6262
0.1225
153.8126
5.5773
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.