Revoluţia din 1989 va fi studiată în cadrul unui curs dedicat

Ziarul BURSA #Cultură /

Fotografii filaj realizate de Securitate în Timişoara, 17 decembrie 1989

Fotografii filaj realizate de Securitate în Timişoara, 17 decembrie 1989

Evenimentele care au dus la căderea comunismului în ţara noastră vor putea fi studiate de către studenţi. La fel ca în urmă cu 30 de ani, lucrurile pornesc dins­pre Timişoara. Universitatea de Vest Timişoara (UVT) lansează, din luna martie, în premieră academică naţională, un curs dedicat Revoluţiei din 1989 de la Timişoara.

Cursul intitulat "Revoluţia de la Timişoara din 1989" va fi predat de profesorul Lucian Vasile Szabo, care a scris numeroa­se cărţi despre acel moment istoric, şi va avea frecvenţa de două ore săptămânal, informează Agerpres. Rectorul UVT, Marilen Pirtea a susţinut o conferinţă de presă dedicată lansării cursului: "Dacă astăzi suntem liberi, dacă astăzi comunicăm şi ne deplasăm în totală libertate, dacă astăzi putem exprima gânduri şi idei, fără teama de a fi ţinta unor persecuţii, datorăm aceste libertăţi unor semeni ai noştri care s-au jertfit pentru ele, pe care tinerele generaţii le consideră acum, fireşti. Dar tocmai pentru că, aşa cum spunea Einstein, "Lumea nu se va sfârşi din cauza celor care fac rău, ci din cauza celor care se uită la ei şi nu fac nimic', UVT consideră că e important să nu uităm nimic din istoria noas­tră şi din jertfa celor care acum 30 de ani schimbau istoria României".

Cursul va fi facultativ pentru studenţi şi va avea caracter interactiv, la ore fiind aduse personalităţi ale Revoluţiei, care vor spune ce au trăit atunci. Marilen Pirtea a subliniat că era "datoria şi responsabilitatea" UVT să organizeze un astfel de curs.

Profesorul Lucian Vasile Szabo a anunţat că în cadrul cursului se va vorbi despre participanţi, revoluţionari, eroi şi despre forţele de represiune: "Vom avea: Elemente cronologice ale Revoluţiei din Decembrie 1989; Mişcări de protest, rezistenţă şi dizidenţi în România; De la revoltă locală la revoluţie naţională; Figuri importante ale Revoluţiei din 1989; Piramida structurilor de represiune; Morţi, răniţi şi salvatori; Vinovaţi, inculpaţi şi procese; Suferinţă şi speranţă în unităţile sanitare; Anchetarea răniţilor în spitale; Căutarea morţilor şi a celor dispăruţi; Cazuri controversate de morţi în spitale; Sindromul Timişoara: anatomia unei mistificări; Noile structuri ale puterii; De la Revoluţie la Proclamaţia de la Timişoara. Este îmbucurătoare deschiderea UVT către agora, către cetate, pentru a pune în discuţie aceste subiecte delicate".

UVT va deschide astfel seria mai multor evenimente dedicate împlinirii a trei decenii de la Revoluţia din 1989 de la Timişoara, care va cuprinde lansarea unei cărţi, a unui portal web bilingv româno-englez, precum şi des­chiderea unui centru de studii privind respectivele evenimente.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS