Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 21.12.2017

AUTOR: AMBASADELE BELGIEI, DANEMARCEI, FINLANDEI, FRANȚEI, GERMANIEI, OLANDEI ȘI SUEDIEI ÎN ROMÂNIA
 
mărește imaginea
Protest împotriva modificării Legilor Justiției (Sursa foto: "Corupția Ucide"/ Facebook)
     * Comunicat comun contra modificărilor Legilor Justiției
     -----
       * ACTUALIZARE 18:15 Iordache, despre scrisoarea ambasadorilor UE: "Nu este necesar avizul Comisiei de la Veneția, legile justiției întăresc lupta anticorupție"
     Președintele comisiei parlamentare speciale pentru legile justiției, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat că în ceea ce privește modificarea celor trei acte normative care stau la baza sistemului judiciar nu este nevoie de avizul Comisiei de la Veneția, deoarece legile, așa cum au fost ele modificate în Parlament întăresc independența justiției și lupta anticorupție, iar factorul politic este eliminate.
     "Răspund în felul următor: nu există niciun fel de motiv de îngrijorare, cele trei legi au fost adoptate într-o consultare publică care nu cred că a existat până în acest moment și este rezultatul observațiilor primite de la CSM, de la asociațiile profesionale și răspunde corelărilor legilor adoptate acum 13 ani prin asumarea răspunderii Guvernului (...) Noi, prin modificările pe care le-am făcut, am păstrat o justiție independentă, deciziile se vor lua fie la numiri, fie la separarea carierelor de către CSM, de către judecători, de către procurori astfel încât, fie că discutăm de carieră fie că discutăm de înființarea unei secții speciale, fie că discutăm de CSM în ansamblul său, fie că discutăm de CSM în cele două secții, fie că discutăm de Inspecția Judiciară, în toate aceste etape sau în toate aceste aspecte factorul politic este eliminat", a declarat Florin Iordache, întrebat cum răspunde celor șapte ambasadori UE care au solicitat coaliției PSD - ALDE să evite orice acțiune care ar putea slăbi independența justiției și să ceară avizul Comisiei de la Veneția pe legile justiției.
     Iordache a adăugat, citat de News.ro: "Eu rog toți cei care aduc critici la cele trei legi (ale justiției - n. red.) să se uite cu foarte mare obiectivitate pentru că legile sunt niște legi mai bune, niște legi mai coerente, niște legi în concordanță cu normele și cu legislația europeană și nu fac decât să ajute sistemul judiciar din România".
     Întrebat dacă va solicita avizul Comisiei de la Veneția, așa cum recomandă ambasadele Uniunii Europene, Florin Iordache a spus că nu este nevoie de un astfel de aviz.
     Florin Iordache a conchis: "Nu este necesar un aviz al Comisiei de la Veneția pentru că schimbările pe care noi le-am făcut, atât la numirile procurorilor, atât la Inspecția Judiciară, cât și la secțiaile celelalte din cadrul Parchetului general, nu sunt făcute decât eliminând factorul politic și sunt făcute cu reprezentanții CSM. Din punctul meu de vedere acest aviz al Comisiei de la Veneția poate fi cerut, dar înainte de a critica aceste legi, haideți să le citim în integralitatea lor și să vedem că atât independența justiției, dar și lupta anticorupție nu numai că nu este împiedicată, ci este întărită".
     (A.C.)
     -------
     "Noi, reprezentanți ai țărilor partenere din Uniunea Europeană, dorim să ne reafirmăm apartenența la destinul nostru comun împreună cu România, bazat pe valori comune și în special pe statul de drept.
     Recunoaștem că România a făcut, în ultimul deceniu, progrese semnificative în ceea ce privește construirea unui parcurs și aplicarea unor reforme credibile în domeniul justiției. Cu toate acestea, convingerea noastră este că legile adoptate recent privind reforma justiției, în forma lor actuală, precum și recentele amendamente propuse la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, riscă să pună în pericol aceste progrese.
     La reuniunea Consiliului din 12 decembrie, Uniunea Europeană a adoptat concluzii pe tema Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) cu privire la reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției în România. Concluziile subliniază, în special, «necesitatea predictibilității, a transparenței depline și a consultărilor incluzive» în ceea ce privește reforma justiției, în conformitate cu prevederile raportului Comisiei Europene din cadrul MCV. În plus, Consiliul solicită României să evite orice pas înapoi.
     În acest context, facem apel la părțile implicate în proiectul de reformă a justiției să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției și să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneția, pentru a menține astfel independența sistemului judiciar și a păstra intact procesul de reformă în general.
     Avem încredere că toți actorii politici implicați vor acorda atenția cuvenită acestor preocupări legitime, în concordanță cu angajamentul nostru european comun, și vom fi în continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament." 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2017, ora 17:25)  
 Wow! Ce [Fragment eliminat, conform regulamentului] a luat PSD+ALDE!


 
2.  Cantati la alta poarta baieti !
    (mesaj trimis de x în data de 21.12.2017, ora 17:33)  
 Eu, ca cetatean roman, cer si rog clasa politica sa ia in calcul ROexitul. M-am saturat de sfaturile acestor papleci numiti ambasadori. Desi pe fond sunt de acord cu observatia, faptul ca se trezesc vorbind si nu sunt pusi la punct imi repugna. Ferice de polonezi ca au un presedinte demn, ca fac o politica in picioare nu in genunchi pe supt birourile inaltei porti. Ferice de unguri, papleaca al nostru atrage atentia ca vom ajunce ca Polonia. Niciodata bai papleaca, nu vom ajunge dintr-un popandau sa avem un presedinte demn , nu vom ajunge sa avem industria poloniei, agricultura, infrastructura, clasa politica. Si tradatorii lor sunt mai valorosi decat ai nostri !


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de A politic , in data de 21.12.2017, ora 17:46)
 
 Mai ca batem pe aceeasi idee.


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.12.2017, ora 18:44)
 
 Sustin ideea.


 
  2.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.12.2017, ora 18:53)
 
  Daca noi ca popor nicodata nu am fost in picioare decit cu conducatori straini atunci asta meritam. Daca cei care sint in parlament sint niste jmecheri care prostesc jmecheri ca tine sa-i voteze si sa fure mai departe atunci ceilalti merita sa indure tot. Se pare ca nu ai trait sub Ceausescu. Cit de curind va fi la fel.


 
  2.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de marius , in data de 21.12.2017, ora 20:05)
 
 Esti roman ca si mine, te caracterizezi ca popandau si generalizezi la ceilalti conationali. Eu nu te contrazic in ceea ce te priveste, dar nu sunt de acord cu tine in privinta generalizarii.
 Vad ca preferi ca iesim din UE, decat sa dea cei de teapa teldrum inapoi banii furati, iar vinovatii sa fie trasi la raspundere. Compari industria, Romaniei cu cea a Poloniei, dar iti convine ca cei care au distrus-o scapa de raspundere. Ce aplauzi tu nu reprezinta exemple de conducatori cinstiti care apara interesele Romaniei, ci niste vinovati care schimba legile ca sa nu raspunda pentru faptele lor.


 
  2.5.   propaganda ieftina, Marius  (răspuns la opinia nr. 2.4 )
    (mesaj trimis de x , in data de 21.12.2017, ora 20:38)
 
 O aduci din condei ca orice propagandist rezistiv dar popandaul era la cotroceni nu generic orice roman. Pentru voi minciuna si mistificarea sunt a doua natura. Sigur ca prefer sa iesim din UE . De teldrum nu imi pasa pentru ca cei care au stat de sase cat se faceau ilegalitati cu siguranta ca au suficiente dovezi stranse cu care sa il infunde acum pe partenerul lor mustacios. Dragnea am impresia ca este mult mai mult al vostru decat al nostru romanii civili iar ce intelegi tu din industrie in afara unor lozinci scurte nu cred ca are prea multa valoare. Interesant ca de la o vreme ati venit voi propagandistii cu lozincile voastre ieftine si la ziarul Bursa. Stii tu propagandistule ce aplaud stii tu propagandistule ca as fi caracterizat ca popandai romanii in general. Nu respectati nici o lege, traiti doar in minciuna si mistificare si asta veti face daca doamne fereste ajungeti la putere furand alegerile cumva. Sunteti ridicoli vorbind de cinste si respectarea legii. Sunteti o rusine dupa orice standard de civilizatie. Asta este de fapt problema majora.


 
  2.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.12.2017, ora 21:01)
 
 Bine spus.
 2.4. cred ca e latrator din opozitie.


 
3.  Dragnea te rog sa faci comunism !!!!
    (mesaj trimis de A politic în data de 21.12.2017, ora 17:44)  
 Abasadori sunt portavocea multinationalelor.
 Cine are vreme, sa demonstreze ca multinationalele fura lagal, off-shore etc.?
 Comisia Europeana sa o bagam la origini?
 Pentru ca m-am nascut in Romania de ce nu pot sa castig 1500 pentru o munca simpla ca in Vest, adica salar minim ca la ei nu 1500 ron?
 MCV ne spune de coruptie, ok, cine sunt corupti? Ai Cjue trimite-i la Gherla noastra sau a voastra, nu tot bateti din gura.
 Toata adunatura aceasta de Europa nu functioneaza de ex. nu exista un sef al Europei, al armatei UE, cai ferate la fel, 112 European. Tirca-birca cu o capitala s-a pronuntat din UE tarisoare. Atunci de ce ne miram ca Uk a parasit sandramaua iar noua la restul ne-a INTERZIS sa ne exprimam democratic daca mai vrem sau nu sa ramanem in adunatura de UE.
 .
 Dragnea esti unsoare !!!
 Bravooo !!!


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.12.2017, ora 18:55)
 
 Chiar si cei care doresc anarhia ca si tine la un meoment dat isi dau seama ca nu e buna. in orice caz, comunismul nu mai vine stai linistit. Prefer sa mor decit sa-l inlocuiasca Dragnea pe Ceausescu.


 
  3.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.12.2017, ora 18:57)
 
 Pai, Ceausescu era piesa fata de Dragnea!


 
  3.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.12.2017, ora 19:01)
 
 Daca Ceausescu era piesa atunci tu erai un securist bine hranit si platit....te iubesc, oricum asa cum zis-a Hristos.


 
  3.4.   Hmmmm  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de A politic , in data de 21.12.2017, ora 19:36)
 
 E discutabil ceea ce spui.
 Rata de "mor" e undeva la 15-25 la 100 000 de oameni, eu cred ca nu ai muri.
 Gandeste-te ce a construit comunismul si gandeste-te ce a construit democratia, ca durata de timp sunt imediat apropiate, avem Dacia, Ford care inteleg ca ofera 1200 ron net celor din urma. Ii invita sa migreze spre Vest sa culeaga capsuni? Drumurile sunt trasate de pe vremea comunistilor, inclusiv Parlamentul de acum ei l-au ridicat si ne arata "ca" capitalisti nu sunt in stare sa faca un simbol al "libertati" !
 Parlamentul ar trebui sa fie muzeu. Castelul Banfy din centrul Clujului ne arata ca demicratia nu e in stare sa intretina cladirile simbolice ca e saraca.
 Acum cca 15 ani am ajuns la concluzia ca om bogat este pentru ca il exploateaza pe omul sarac. Acum o sustin cu fermitate! Atunci am plecat de la sat la Budapesta 2,5 luni, cu ochi de atunci m-a socat aceasta descoperire. Cartile citite mi-o intaresc. Mijloacele s-au schimbat.
 Stapan-sclav exista si a existat in toata iatoria scrisa din diferite popoare.
 Deci l-au inlaturat pentru bunuri: petrol, aur, gaz, sclavi.
 Daca democratia nu a fost in stare sa construieasca un oras in camp, e degeaba.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2017, ora 17:59)  
 PSD ne izoleaza. O sa le fie scarba de noi chiar si polonezilor.


 
5.  Ambasada Austriei lipseste
    (mesaj trimis de The Brute în data de 21.12.2017, ora 19:08)  
 Draga Redactie,
 va rog sa corectati, ambasada Austriei ati uitat sa mentionati, mai ales ca odata cu Gala ZF a fost creat un nou departement in cadrul ERSTE specializat in politica comunitara. Doar nu doriti sa se creeze impresia ca acest Institut sustinut o legislatie sussceptibila a fi de natura indoielnica


 
Aceeasi sectiune (Politica)
Piaţa de Capital
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 6,74 milioane lei (1,44 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a urcat cu 0,58 bani în fața monedei naționale
     * Francul s-a depreciat la 4,1276 lei
     Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6578 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,19 bani, comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6559 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,14%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 24 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8774
2.3815
3.0579
4.1276
0.1817
0.6244
0.2210
4.6578
5.1941
1.4395
3.5127
0.2353
0.4872
1.0821
0.0600
0.4516
0.6364
3.9575
0.2774
0.9771
0.5771
0.0545
0.3541
0.2100
2.6380
0.0394
0.1409
1.0774
0.6272
0.1220
152.4712
5.5582
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.