Români păcăliţi cu sume uriaşe de falşi brokeri

V.D.
Piaţa de Capital /

Români păcăliţi cu sume uriaşe de falşi brokeri

Dacă aveţi bani de investit şi vă încântă tranzacţiile la bursă, aveţi mare grijă cui vă încredinţaţi banii.

Aproximativ 200 de oameni au picat în plasa unor aşa-zişi brokeri din Bucureşti, care i-au minţit în ultimul an pe clienţi că au câştiguri înfloritoare. Tranzacţiile erau, de fapt simulate pe o platformă, ca într-un joc pe calculator, conform stirileprotv.ro.

În acest fel, unele victime au pierdut şi câteva zeci de mii de euro.

Alternativa Finance se prezintă online ca fiind o companie care face tranzacţii sigure pe Wall Street, le asigura clienţilor 100% protecţie şi posibilitatea să îşi retragă oricând banii.

Ca să dea dovadă de încredere, aşa-zişii brokeri transmiteau pe internet că au sediul într-o clădire importantă din Piaţa Victoriei. Adevărul este că aici închiriaseră doar o încăpere. Nici nu le trebuia mai mult deoarece comunicau cu victimele doar la telefon şi online, mai informează stirileprotv.ro.

Prin telefon au şi ajuns la victime, persoane de peste 30 de ani, cu job-uri bine plătite. Cele mai mici investiţii erau de câteva zeci de mii de lei, însă unii clienţi au transferat în conturile companiei şi 30.000 de euro. Au pierdut tot.

De la câteva victime, numărul lor a crescut rapid la 200, după ce infractorii i-au îndemnat pe clienţi să îşi convingă rudele şi prietenii să investească în afacere. Vorbim, aşadar de o schemă piramidală făcută ca la carte. Tot ca la carte a şi picat, iar infractorii au rămas cu 300.000 de euro.

Poliţiştii au date ca în spatele afacerii au stat cinci bărbaţi, care au fost şi reţinuţi.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţia Capitalei: "După ce trimiteau sumele de bani, primeau întotdeauna documente online, în care erau informaţii extrase de pe bursă, ca şi cum ar fi evoluţia tranzacţiilor lor."

Dacă vreţi să investiţi la bursă, primul pas ar fi să alegti un broker real. Puteţi oricând să îl verificaţi pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară sau al Bursei din Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS