Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 28.08.2018
ROMANIA CONNECTED
Transportul multimodal conectează afacerile din România cu piețele internaționale
click aici
     Revista "Intermodal&Logistics" organizează pe 20 septembrie 2018, la Hotel Caro, București, cea de-a doua ediție a ROMANIA CONNECTED - eveniment B2B dedicat promovării soluțiilor de transport multimodal în România, se arată într-un comunicat de presă remis Redacției noastre.

     Panelul dedicat exporturilor aduce în discuție o serie de strategii de creștere a exporturilor companiilor din România și a rolului pe care îl joacă partenerii logistici în facilitarea schimburilor comerciale pe diferite piețe. ROMANIA CONNECTED reprezintă pentru companiile producătoare, exportatoare și importatoare o oportunitate de a interacționa cu parteneri actuali și potențiali, de a analiza care sunt cele mai noi conexiuni maritime, feroviare, rutiere sau aeriene disponibile pe piață și care este cea mai bună modalitate de a-și transporta mărfurile către piețele externe în funcție de buget, nevoi și cerințele clienților.

     Evenimentul reunește peste 150 de reprezentanți ai celor mai importante companii din România din industria prelucrării lemnului, cea a hârtiei, chimică, materialelor de construcții, retail&DIY, oil&gas, reprezentanți ai autorităților vamale, Administrației Naționale a Portului Constanța, Ministerului Transporturilor, reprezentanți ai furnizorilor de servicii de transport și servicii conexe și creează un cadru de discuții, schimb de experiențe și identificare de soluții. 
V.D.
 

 

.