România, un hub pentru schimburile comerciale dintre UE şi Japonia

A.Z.
Comunicate de presă /

România, un hub pentru schimburile comerciale dintre UE şi Japonia

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat, miercuri 24 octombrie a.c., în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Ambasada Japoniei în România, conferinţa privind Acordul de Parteneriat Economic Uniunea Europeană - Japonia şi impactul acestuia asupra cooperării bilaterale România - Japonia.

Evenimentul are ca scop principal sporirea gradului de înţelegere asupra implicaţiilor Acordului de Parteneriat Economic în România, printr-un dialog deschis cu mediul de afaceri. Totodată, vor fi aduse în discuţie beneficiile extinse ale acestui acord în ceea ce priveşte schimburile comerciale şi investiţiile europene, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Subliniind importanţa relaţiilor comerciale bilaterale dintre România şi Japonia, presedintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a declarat: "Economia Japoniei este un exemplu nu numai pentru România ci şi pentru restul ţărilor din Uniunea Europeană. Trebuie subliniem faptul că Japonia este a treia economie din lume cu un Produs Intern Brut de 4.872 miliarde de dolari, deci mult peste statele cu economii dezvoltate din UE. România poate fi un hub pentru schimburile comerciale dintre Japonia şi UE pentru că întotdeauna un astfel de schimb va avea şi o componentă maritimă. Orice marfă care pleacă sau vine din Japonia va trebui să treacă prin Canalul de Suez. De la Canalul de Suez la portul din Constanţa sunt numai 3-4 zile de navigaţie, în timp ce până la portul din Rotterdam sunt 11 zile şi stim cu toţii ca timpul înseamnă bani. Astfel, este obligatoriu să promovăm România ca un hub comercial între Japonia şi UE", se arată în comunicat.

"Acest acord va schimba, într-un fel, întreaga lume, pentru că nu trebuie privit ca unul eminamente comercial ci şi ca o alianţă strategică între UE şi Japonia. Avem multe în comun cu Japonia, cum ar fi democraţia, statul de drept şi cooperarea internaţională. Acest acord va duce la eliminarea majorităţii taxelor vamale pe care companiile din UE care exportă în Japonia le plătesc anual, în cuantum de 1 miliard de euro. De asemenea, va reprezenta o deschidere a pieţei japoneze, care cuprinde 127 de milioane de consumatori, pentru exporturi agricole esenţiale din UE, ceea ce va genera totodată creşterea oportunităţilor de export şi în alte sectoare", a declarat Angela Cristea, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Prof. Dr. Motoshige Itoh, de la Universitatea Gakushuin, din Tokyo a evidenţiat importanţa schimburilor comerciale dintre UE şi Japonia: "Uniunea Europeană are o populaţie de 500 de milioane, ceea ce reprezintă un aport de 24 % la produsul Intern Brut la nivel mondial. UE este un foarte important partener al Japoniei, cu un procent de 10% din totalul schimburilor comerciale. Acest acord va întări, în viitor, relaţiile strategice bilaterale dintre Japonia şi UE şi va duce la o creştere economică substanţială, precum şi la apariţia de noi locuri de muncă. Pentru România, extinderea activităţilor comerciale ale companiilor japoneze va însemna trecerea la un nivel superior al schimburilor comerciale dintre cele două state".

"Acordul comercial dintre Japonia şi Uninuea Europeană va intra efectiv în vigoare în primăvara anului viitor. Acesta va fi cel mai mare acord commercial bilateral de până acum. În plus, acordul are şi o valoare politică, pentru că transmite un mesaj comun împotriva protecţionismului. Acordul va duce la creşterea nivelului exporturilor în Japonia şi în UE. Acelaşi lucru se va întampla, în mod evident, şi în cazul României, mai ales în ceeea ce priveşte volumul exportului aferent industriei lemnului, precum şi cel al industriei textile", a declarat Yasuo Yamamoto, Şeful Reprezentanţei Mizuho Research Institute Ltd la Londra.

La eveniment au mai participat Takahiko Watabe, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Japoniei în România, Dl. Sorin Valeriu Naş, Secretar de Stat - Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, dl. Radu Şerban, fost Ambasador al României în Japonia, dna. Viorel Isticioaia-Budura, Ambasador Onorific pentru Zona Asiatică, dna. Victoria Câmpeanu, profesor doctor - Universitatea din Bucureşti. Din partea CCIR a participat dl. Virgil Goagă, Director Direcţia de Relaţii Externe.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită