Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz, simbol bursier (SNG) a înregistrat în primul trimestru al anului 2019 un profit net în creştere cu 16,26% sau 75,8 milioane de lei.
Romgaz a raportat o cifră de afaceri de 1,71 miliarde lei, în creştere cu 15,57%, comparativ cu cea realizată în primul trimestru al anului 2018. Societatea sugerând că rezultatele bune s-au fundamentat pe o creştere cu 4,8% a producţiei, care a ajuns în trimestrul întâi la 1,43 miliarde metri cubi.
Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru primele trei luni ale anului a fost de 48,5 TWh, cu aproximativ 3% mai mic decât cel înregistrat în trimestrul 1 2018.
"Nivelul ridicat de producţie înregistrat în trimestrul 1 2019 a fost susţinut de: valorificarea la maxim a potentialului zăcământului Caragele prin finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea sondelor la această infrastructură; continuarea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze care a dus la anularea declinului de producţie pe aceste zăcăminte; efectuarea de operaţii de reparaţie şi intervenţie în sonde în urma cărora s-au reactivat o serie de sonde cu debite importante; relocarea de capacităţi de comprimare pentru optimizarea procesului de exploatare a unor zăcăminte de gaze naturale", se arată în raport.
Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru T1 2019 a fost de 48,5 TWh, cu aproximativ 3% mai mic decât cel înregistrat în T1 2018, din care aproximativ 9,33 TWh a fost acoperit cu gaze din import iar diferenţa de 39,2 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 17,63 TWh, ceea ce reprezintă 36,36% din consumul naţional şi 43,48% din consumul acoperit cu gaze din intern.
Cota de piaţă a Romgaz a scăzut cu 2,7% faţă de cota de piaţă înregistrată în primul trimestru din 2018.