Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 02.04.2018
Roșiile românești și verdețurile de sezon, sigure pentru consum
click aici
     Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează permanent controale in piețe, supermarket-uri si la producători, în vederea prelevării de probe din legume precum ceapa verde și salata, se arată într-un comunicat al ministerului de resort, dat astăzi publicității.

     Potrivit documentului, primele roșii românești din acest an, din cadrul Programului de sprijin pentru tomate, au fost de asemenea analizate, în scopul determinării reziduurilor de pesticide.

     Reprezentanții MADR precizează că pentru cele 125 probe prelevate și transmise pentru analize, au fost eliberate buletine pentru 86 probe, acestea fiind lipsite de reziduuri de pesticide, restul probelor aflându-se în curs de finalizare a determinărilor de reziduuri.

     Conform aceleiași surse, prelevarea probelor pentru controlul reziduurilor de pesticide se face "conform Ordinului MAPDR nr.1256/2005 pentru aprobarea Metodelor de prelevare a probelor de plante și produse vegetale în vederea efectuării analizelor de laborator, pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide". Analizele de laborator sunt realizate "în concordanță cu sistemul de asigurare al calității ISO 17025/2005 prin metode acreditate RENAR", mai precizează ministerul.

     Totodată, Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că produsele agroalimentare existente pe piață la această oră "sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor sunt folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor".

     Potrivit sursei citate, MADR, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, "manifestă un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă produse sigure consumului". 
D.I.
 

 

.