Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 06.02.2018
S&P: "O ieșire dezordonată a Marii Britanii din UE ar pune presiune pe ratingul țării"
     O ieșire dezordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană, ca urmare a unor aprecieri greșite făcute de autorități cu privire la instinctul de conservare al blocului comunitar, ar putea duce la o nouă retrogradare a ratingului țării, avertizează agenția de evaluare financiară S&P Global.

     Moritz Kraemer, analist-șef la S&P, declară, citat de Bloomberg: "Marea Britanie riscă noi consecințe negative economice, financiare și de rating dacă ignoră instinctul de conservare al UE". Analistul face referire la faptul că UE trebuie să evite un efect de domino provocat de posibilitatea ca și alte state membre să iasă din blocul comunitar, dacă vor ajunge la concluzia că Marea Britanie a reușit să ajungă la un acord comercial avantajos post-Brexit.

     S&P a retrogradat ratingul Marii Britanii cu două trepte, după referendumul din iunie 2016, când britanicii au decis să iasă din UE. S&P atribuie în prezent Marii Britanii un rating "AA", cu perspectivă negativă. Agenția de evaluare urmează să publice o actualizare a ratingului Regatului Unit în luna aprilie. 
V.R.
 

 

.