PREȘEDINTELE CEC BANK REACȚIONEAZĂ LA AFIRMAȚIILE LUI LUCIAN ISAR:
BURSA 18.07.2017

Au consemnat Emilia Olescu și Ancuța Stanciu
 
mărește imaginea
     * (Interviu cu domnul Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank)
     * CEC Bank intenționează să încheie acest an cu un profit de trei cifre
     * Președintele CEC Bank: "Când EBA va face mișcări și va constata că este posibilă o relaxare a dobânzilor, atunci acest lucru se va întâmpla și la noi"
     * Radu Ghețea: "La Romcab, am început executarea silită, am executat o serie dintre garanții și continuăm să executăm alte garanții"
         CEC Bank intenționează să încheie acest an cu un profit de trei cifre, ne-a spus, într-un amplu interviu pe care ni l-a oferit cu amabilitate, domnul Radu Grațian Ghețea, Președintele Băncii. Printre altele, domnia sa ne-a precizat: "Pentru anul în curs, avem două ținte principale și o a treia secundară. Țintele principale se referă la un profit care să fie de trei cifre și la creșterea volumului creditelor nou acordate. În subsidiar, ne dorim să ne menținem în top șase bănci din România".

 
     Reporter: Cum a încheiat CEC Bank primul semestru al anului în curs, din punct de vedere financiar?
     Radu Grațian Ghețea: La acest moment, nu avem cifre auditate, dar situațiile financiare au fost finalizate și, până la sfârșitul lunii august, când vom avea și opinia auditorului, pot să vă spun că rezultatele sunt mulțumitoare și ne dau certitudinea că ne vom atinge țintele pe care ni le-am stabilit pentru 31 decembrie. La 30 iunie avem un profit brut de 109,6 milioane lei. Solvabilitatea se menține pe palierul pe care noi îl considerăm de utilizare eficientă a capitalului, și anume la 15,24%. Suntem peste nivelul reglementat, menținându-ne într-o zonă care reflectă eficiență, pentru că dacă ai o solvabilitate de 30%, atunci înseamnă, în termeni vulgari, că "dormi" pe capital. Așa se întâmplă la băncile care sunt la început de activitate - au o solvabilitate foarte mare -, sau la bănci care își schimbă strategia de pe un segment de piață pe altul și stagnează, la un moment dat.
     Dar când ești în activitate, cu motoarele turate, solvabilitatea, în opinia mea, nu trebuie să depășească 17-18%. Dacă ne uităm la soldul depozitelor, acesta arată din nou că suntem o bancă percepută foarte bine de către clienți. Avem o creștere de 3,6% față de sfârșitul anului 2016, în condițiile în care dobânzile sunt la un nivel foarte mic, iar noi nu suntem în topul băncilor care oferă dobânzi mari. Acest lucru înseamnă că suntem percepuți ca bancă sigură.
     Activitatea de bază pe care o avem, și anume acordarea de credite, s-a menținut în prima jumătate a anului 2017 la același nivel avut în aceeași perioadă a anului precedent. În semestrul întâi am acordat credite noi în valoare de 2,2 miliarde lei.
     Reporter: Ce produse au fost cel mai solicitate?
     Radu Grațian Ghețea: Fiind bancă comercială universală, suntem deschiși la toate solicitările pe care le primim din partea clienților, persoane fizice sau juridice. Au mers la fel de bine ca în anul trecut acordarea de credite pentru IMM-uri, agricultură sau pentru administrații publice locale. În legătură cu fondurile europene putem să ne mândrim și să spunem că, până la sfârșitul lunii iunie 2017, am acordat un număr de 37.444 de credite pentru co-finanțarea proiectelor dezvoltate din fonduri europene. Includ aici și creditele punte pe care noi le-am acordat pentru subvențiile care veneau la un moment dat cu mare întârziere. Pot să spun că, prin aceste co-finanțări sau credite punte, banca a adus fonduri nerambursabile în țară de 12,25 miliarde lei. Suntem în continuare implicați în toate programele și proiectele europene și guvernametale care susțin proiecte ce atrag fonduri europene. Bilanțul Băncii la jumătatea anului arată o creștere față de sfârșitul anului trecut de 2,2%, ajungând la circa 28,8 miliarde lei. Banca a fost preocupată în această perioadă și de curățarea bilanțului, lucru pe care l-au făcut și continuă să-l facă majoritatea băncilor din sistem și putem spune că, în acest fel, ne apropiem de obiectivele sau recomandările BNR cu privire la reducerea nivelului creditelor neperformante.
     Reporter: Care cât este acum?
     Radu Grațian Ghețea: Este o întrebare foarte interesantă pe care eu v-aș sugera să o calificați de fiecare dată. Mă întrebați cât sunt creditele neperformante. Dar depinde de definiție. Sunt definiții ale EBA (n.r. Autoritatea Bancară Europeană) care vorbesc despre expunerile neperformante și, conform acestor definiții, rata expunerilor neperformante calculată la 30 iunie se ridică la 7,51%, față de 8,40%, cât aveam la sfârșitul anului 2016. Există și alte definiții care includ sau nu includ expunerile . O să fac aici o paranteză - înainte de criză, când spuneai "expuneri", când spuneai "credite neperformante" te raportai doar la creditele acordate clientelei nebancare și bancare și nu includeai absolut deloc expunerile suverane, adică cele pe state. După criza din Cipru, după cea din Grecia, când titlurile emise de state nu au mai fost considerate cu risc zero, au început să se contopească expunerile pe state, pe bănci, pe clienții nebancari, inclusiv pe entitățile guvernamentale și să se facă o medie pe bucăți, dar și per-total. După cum bine știm, au fost discuții despre ce se întâmplă cu cei care au expuneri pe Ucraina, pe Cipru... Eu am ieșit și am spus - faptul că România nu a reușit în ultimii ani decât să creeze un sistem bancar "basic", nu unul sofisticat, și nu a reușit să intre foarte adânc în operațiunile toxice (iar acest lucru îl spun în sens pozitiv), a făcut ca, deși în România aveam bănci cu capital din Cipru și Grecia, când a apărut problema în Grecia și Cipru, în bilanțurile băncilor din România nu erau operațiuni așa numite toxice și cu expuneri pe aceste state.
     Încheind paranteza și revenind la creditele neperformante, există și o altă rată a acestor tipuri de expuneri raportată numai la expuneri credite și din avansuri acordate clientelei nebancare și, aici, suntem la un nivel de 11,35%, într-o scădere foarte abruptă dacă ne uităm la ce era în sistem la un moment dat - 28%, 24% etc.
     Reporter: Acest indicator care face referire doar la clientelă este cel utilizat de BNR când anunță rata de NPL pe sistem?
     Radu Grațian Ghețea: Da, BNR se referă la această expunere neperformantă din credite și avansuri acordate clientelei nebancare.
     Referitor la CEC Bank, în cadrul celor circa 11%, segmentul de persoane fizice înregistrează o rată a creditelor neperformante de circa 4%. Altfel spus, la persoanele juridice nu am terminat curățirea bilanțului. Țin să subliniez că procesul de curățire a bilanțurilor poate fi făcut sub presiune sau lejer. Dacă îl faci sub presiune, atunci când indicatorii sunt proști - și mă refer la solvabilitate, în special - în loc să te duci să ceri capital de la acționari, preferi să scapi din bilanț de niște credite neperformante. La noi nu a fost o asemenea presiune, pentru că indicatorii noștri au fost buni și nu ne-am grăbit să vindem. Vreau să menționez că, în timp ce, acum câțiva ani, se vindeau credite neperformante, în România, cu discount de 95-97%, ultima noastră vânzare a fost făcută cu un discount de 83%, ceea ce înseamnă că am încasat mai mult, pentru că prețurile s-au schimbat în piață.
     Reporter: Când ați anunțat rezultatele la patru luni, ați spus că acestea sunt mult mai bune decât anul trecut pentru că în 2016 au fost făcute curățiri de bilanțuri. Dacă veți continua și anul acesta să vindeți neperformante, cum veți reuși să vă atingeți țintele financiare?
     Radu Grațian Ghețea: Anul trecut am avut o viteză mai mare de curățire a bilanțului și ca urmare a recomandărilor făcute de BNR de a reduce nivelul NPL. Dacă era numai după mine sau numai după bancă și nu ne recomanda nimeni nimic, încă mai păstram portofolii de NPL pentru momente optime. Sunt anumite garanții care nu cer "de mâncare", și aici mă refer la terenuri, în special. În schimb, o fabrică, o fermă, un complex industrial sau rezidențial "cer de mâncare", adică au nevoie de asigurări, de plătit taxe și impozite, trebuie să fie asigurate împotriva incediilor, necesită igienizări etc., iar toate aceste aspecte intră în sarcina băncii și atunci este de preferat să le dai. Dar cele care nu "cer de mâncare", este preferabil să fie vândute când prețul este mai sus. În orice caz, este îmbucurător pentru mine faptul că, la nivelul sistemului bancar, nu mai există o presiune așa de mare, pentru că țara noastră este un exemplu pentru modul în care și-a curățat bilanțurile. Sunt bănci care au făcut acest lucru mai repede - unele au făcut-o sub presiunea unor cerințe prudențiale -, altele care și-au permis să meargă mai încet. La noi a mers puțin mai încet și datorită faptului că nu am avut instrumentele pe care le-au avut alte bănci, cum ar fi SPV-uri prin care să putem face foarte rapid astfel de tranzacții.
     Reporter: Ați menționat, la început, că vă veți atinge țintele stabilite pentru 31 decembrie. Puteți să ne spuneți care sunt acelea?
     Radu Grațian Ghețea: Țintele sunt obiective interne și nu le putem face publice. Ceea ce vreau să spun, însă, este că avem două ținte principale și o a treia secundară. Țintele principale se referă la un profit care să fie de trei cifre și la creșterea volumului creditelor nou acordate. În subsidiar, ne dorim să ne menținem în top șase bănci din România.
     Reporter: Ce cotă de piață are CEC Bank?
     Radu Grațian Ghețea: CEC Bank deține o cotă de 7,16% din piață, însă foarte important este că depozitele reprezintă pârghia de creștere a totalului activelor.
     Reporter: În contextul în care, după cum ne-ați spus, ponderea cea mai mare a neperformantelor este ocupată de cele ale persoanelor juridice, ne explicați care este situația creanței pe care o aveți la Romcab?
     Radu Grațian Ghețea: În primul rând, creanța la Romcab nu este foarte importantă, pentru că banca a avut niște garanții solide și a rămas cu o expunere care este acoperită cu un gaj pe stocuri și ipoteci.
     Reporter: Dar înțelegem că stocurile nu mai există...
     Radu Grațian Ghețea: Acestea sunt lucruri pe care fiecare poate să le comenteze, poate să le inventarieze, dar o bancă nu poate vorbi despre clienți în ziar. Deocamdată, chiar dacă este în insolvență, Romcab este clientul nostru și noi suntem în contract cu acest client. Sigur, el nu și-a îndeplinit niște obligațiuni și este cunoscut că au fost executate unele garanții.
     Reporter: Spuneți că CEC Bank este în contract cu Romcab, dar a fost anunțat că banca a reziliat acest contract de credit. Ce presupune această reziliere?
     Radu Grațian Ghețea: Poate că exprimarea "a fost reziliat" nu este cea mai fericită și poate lăsa loc de interpretări. Mai corect ar fi "creanța a fost declarată exigibilă anticipat" sau creditul a fost accelerat. Noi am început executarea silită, am executat o serie dintre garanții, continuăm să executăm garanții, suntem înscriși la masa credală în procedura de insolvență iar mai multe elemente nu vă pot oferi. Sunt alte exprimări decât rezilierea. Probabil cineva a încercat să fie cât mai pe înțelesul tuturor și să exprime că nu mai există o relație contractuală între CEC Bank și Romcab în sensul în care noi îi dăm bani și el se obligă să dea banii înapoi. Accelerarea creditului înseamnă că toată suma a devenit scadentă. Romcab avea un credit pe un număr de ani, iar banca îi cere toți banii acum, pentru că nu și-ai îndeplinit obligațiile.
     Reporter: Este știut că Eximbank este principalul creditor al Romcab. Va mai avea CEC Bank ce să execute după ce compania va fi executată de Eximbank?
     Radu Grațian Ghețea: Nu pot să vă dau, așa cum am mai spus, relații referitoare la acest credit. Teoretic, însă, pot să vă spun următorul lucru - în general, când un client nu mai plătește, se stabilește ceea ce se numește masa credală și începe procedura de insolvență, el trebuie să prezinte un plan de reorganizare judiciară, etc. Se face un calcul și fiecare spune: "Ce bani mai are să îmi dea mie Romcab? Mai are să îmi dea 100 de lei, dar am garanție pe cutare stoc. Pe celălalt are gaj altă bancă". Toate băncile care sunt creditoare la Romcab au garanții la această companie, după ce deja au executat alte garanții. Dar nu vă pot da detalii, pentru că intrăm în ceea ce se numește respectarea deontologiei profesionale și nu numai.
     Reporter: Referitor la procedura de nominalizare a unor noi membri în conducerea CEC Bank, după ce aceasta a fost derulată până la pasul în care s-a ajuns la lista scurtă în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă, CEC Bank și Eximbank au fost eliminate de sub auspiciile respectivei ordonanțe, după care Ministerul Finanțelor ne-a spus că urmează să demareze o nouă procedură în acest sens. Aveți informații noi legate de acest subiect?
     Radu Grațian Ghețea: Nu am, dar la noi au fost două locuri vacante în Consiliul de Administrație care au fost ocupate recent - în sensul că au fost nominalizați domnul Ștefan Nanu și domnul Doru Dudaș de la Ministerul Finanțelor, care urmează să fie aprobați de BNR -, ceea ce înseamnă că suntem într-un proces de completare a Consiliului.
     Au fost o serie de declarații pe care eu le consider iresponsabile, de genul "schimbăm tot consiliul". Nicăieri în lume nu se schimbă tot Consiliul de Administrație. Eu cred că se știa de la început că ordonanța 109 nu este aplicabilă unei instituții care este specific reglementată și, pentru remedierea situației, au fost făcute scrisori de diverse instituții - și noi am făcut, și Asociația Română a Băncilor -, în care s-a explicat că nu este posibil să fie aplicată ordonanța în cazul băncilor.
     Reporter: Mai are populația încredere în bănci?
     Radu Grațian Ghețea: Încep cu CEC Bank și spun că, deși au fost atâtea discuții și dezbateri și exprimări de calificări asupra activității și conducerii Băncii, iată că încrederea este în continuare foarte mare. Da, mai are încredere lumea în bănci, pentru că ceea ce v-am spus că se întâmplă la CEC Bank se întâmplă și în întreg sistemul bancar. Și când spun acest lucru mă refer la creșterea soldului de economii, la depozite, dar și la faptul că populația și companiile își dau din ce în ce mai mult seama că este nevoie de bănci pentru a-și completa necesarul de resurse în vederea atingerii unor obiective, fie că este vorba de persoane fizice sau de persoane juridice. Când vorbesc de persoane juridice, mă refer în special la întreprinderile mici, la microîntreprinderi, la acei anteprenori mici care au fost întotdeauna reticenți în a lucra cu banii altora și au zis că se descurcă singuri.
     Părerea mea este că intrăm într-o zonă în care încep să se schimbe lucrurile și oamenii sunt din ce în ce mai interesați să găseacă resurse. S-a cam lămurit lumea și cum e cu împrumuturile de la cămătari, s-a lămurit cum e cu jocurile piramidale. Sigur, a fost destul de mult dezbătută problema creditelor luate de la bănci și acum mai toată lumea știe ce să ceară, cum să ceară, la ce să se aștepte și cred că suntem într-o direcție bună. Eu văd acest aspect și la noi la CEC Bank. Noi avem circa 500 de unități în mediul rural. În general, este foarte greu pentru funcționarii bancari de la sate să găseacă clienți care să acceseze credite, dar au început să apară astfel de persoane, care să dorească să contracteze un credit, odată cu ajutoarele de minimis, cu toate facilitățile europene etc. În același timp, m-aș bucura ca sistemul de plată cu cardul să fie cât mai utilizat. Noi avem un produs care este foarte bine primit - card de credit pentru persoanele juridice, cu limită de sumă - foarte apreciat și care asigură flexibilitate.
     Reporter: Cum estimați că vor evolua dobânzile?
     Radu Grațian Ghețea: Fiind bancher în activitate m-am abținut întotdeauna să fac previziuni și comentarii pe posibile evoluții. Ceea ce pot să vă spun este că, în mod clar, procesele financiare și economice sunt ciclice și, la un moment dat, lucrurile revin. Nu doresc să ne referim la dobânzile și la evoluțiile din România, pentru că noi ne-am dezvoltat atipic în ceea ce privește dobânzile și inflația, după 1989. Dar am intrat și noi în rândul lumii și, spre exemplu, s-au apropiat dobânzile la lei de cele la euro. Și atunci, în condițiile în care dobânzile la euro sunt la un minim istoric, în condițiile în care Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a dat multe semnale și a explicat că e vorba de o menținere artificială a acestor dobânzi la un nivel foarte jos pentru a încuraja investițiile, nu pot să nu mă gândesc că în momentul în care ABE va lăsa puțin frâiele, să nu se întâmple similar și la noi. Acesta este comentariul meu - când ABE va face mișcări și va constata că este posibilă o relaxare a dobânzilor, atunci acest lucru se va întâmpla și la noi. Sigur, dobânzile sunt legate și de evoluția inflației și a altor indicatori, dar declicul principal va pleca de acolo. Nu cred, însă, că aceste măsuri administrative vor fi bruște.
     Reporter: Ne puteți spune cu ce rezultate a încheiat prima jumătate a anului sistemul nostru bancar?
     Radu Grațian Ghețea: Nu vă pot da astfel de cifre, pentru că fiecare bancă are calculele ei, dar vă pot spune că trebuie să ne gândim la faptul că, de la 1 ianuarie 2018, vor fi introduse în mod obligatoriu prevederile la IFRS 9. Ce înseamnă acest lucru? IFRS 9 înseamnă că atunci când evaluezi un credit trebuie să îl evaluezi în viitor și se presupune că vei avea de făcut mai multe provizioane. Fiecare bancă și-a făcut calcule. Și noi ne-am făcut calculele noastre și sunt convins că vom atinge ținta de a avea un profit de trei cifre. Deja am făcut unele calcule. Desigur perspectiva este că trebuie să facem mai multe provizioane. Mai există o evaluare importantă pe care a solicitat-o BNR. Banca Centrală a cerut ca toate băncile să facă o evaluare cu ajutorul auditorilor. Probabil că aceasta va fi gata în septembrie-octombrie.
     Reporter: A început deja acest proces?
     Radu Grațian Ghețea: Au fost încheiate contractele cu auditorii.
     Reporter: Cu ce auditori vor fi efectuate aceste evaluări?
     Radu Grațian Ghețea: Fiecare bacă, cu auditorul pe care îl are. Noi avem pe KPMG și cu această companie ne vom face evaluarea.
     Reporter: Recent, a fost făcut public că PwC a ascuns o fraudă a unei bănci străine, de 5,5 miliarde dolari. Ce părere aveți despre acest fapt?
     Radu Grațian Ghețea: Au fost multe situații în care au fost aduse reproșuri auditorilor pentru că o bancă sau o companie auditată s-a prăbușit. Nu știu cât de reale sunt aceste acuzații, dar auditorii lucrează cu marfa care li se prezintă.
     Reporter: Dacă tot a venit vorba de auditori, puteți să comentați afirmațiile făcute, recent, de fostul bancher Lucian Isar, în cadrul unui interviu publicat în ziarul BURSA, potrivit cărora, la CEC Bank, ar trebui să vină un alt auditor care să facă o nouă verificare? Domnul Isar a spus că CEC Bank ar avea pierderi foarte mari dacă ar fi făcute toate provizioanele necesare... Cum vedeți aceste afirmații?
     Radu Grațian Ghețea: Este bine că ați spus "fostul bancher", pentru că un bancher, un doctor sau orice profesionist respectă principiile deontologiei profesionale și pe cele ale secretului profesional toată viața. Aici eu nu am decât un singur comentariu despre această persoană: am văzut că și-a dorit foarte mult și că își dorește foarte mult să ajungă ori la BNR, ori la CEC Bank... A fost discutat foarte mult și faptul că ar fi fost selectat printre cei 80 de candidați la conducerea CEC Bank... Este un dicton românesc care spune așa: "Vulpea care nu ajunge la struguri zice că sunt acri". Așa se pare că se întâmplă și în cazul aceastei persoane, care denigrează instituțiile pe care dorește să le conducă. Altfel, nu îmi explic cum s-a înscris la acest concurs și dorea să fie într-o poziție importantă la o instituție care, după opinia dânsului, este în pragul falimentului. În plus, să vorbești așa ceva în public mi se pare cu totul și cu totul lipsit de orice deontologie profesională și de bun simț, din partea unui bancher. Toate afirmațiile făcute de dânsul pot crea anumite suspiciuni, nu atât în țară, pentru că în țară oamenii știu despre ce este vorba, cât în străinătate. Pot să vă spun că, atunci când s-a vorbit despre schimbarea întregului Consiliu de Administrație la CEC Bank, dacă a fost creat un prejudiciu de imagine, atunci el a fost creat în străinătate mai mult decât în țară.
     Reporter: CEC Bank este o bancă de stat și toată lumea spune că trebuie să avem produse românești, trebuie să avem o bancă românească, pe care să o dezvoltăm. V-ați gândit să cumpărați o altă bancă mai mică?
     Radu Grațian Ghețea: Acum, când mă întrebați dacă m-am gândit, eu, Radu Ghețea, care lucrez în sistemul bancar de atâția ani și care conduc o bancă comercială, bineînțeles că, atunci când sunt discuții, mă gândesc dacă banca noastră ar fi sau nu interesată. Astfel de oportunități pot apărea oricând.
     Reporter: Dar cine hotărăște acest lucru? Nu Ministerul Finanțelor?
     Radu Grațian Ghețea: Ba da, aceasta este o hotărâre pe care poate să o ia Ministerul Finanțelor într-un anumit context și bineînțeles că despre o astfel de afacere o bancă nu discută. Dacă acționarul va dori acest lucru, noi, ca executiv, trebuie să analizăm cu atenție o astfel de decizie strategică a acționarilor.
     Reporter: CEC Bank a fost mereu în urma celorlalte bănci în ceea ce privește capitalizarea...
     Radu Grațian Ghețea: Mă bucur că ați ridicat această problemă, pentru că și acest lucru trebuie lămurit. CEC Bank, în evoluția sa din ultimii zece ani, nu a avut niciodată ceea ce se numește lipsă de capital și nu s-a apropiat de nivelurile periculoase - de "gardul electric" al indicatorilor de prudențialitate care cer capital mai mult. Dorința noastră a fost întotdeauna să facem mai mult. Pentru a putea intensifica activitatea de creditare, avem nevoie de o bază de capital mai mare. Noi nu ne-am plâns niciodată că nu avem capital, în sensul că indicatorii de prudențialitate erau într-o zonă periculoasă, ci am cerut întotdeauna capital pentru dezvoltare. Au tot fost discuții că CEC Bank ar trebui să se implice mai mult în diverse activități, că banca ar trebui să deschidă sucursale în străinătate. Le-am spus că facem, dar că ne trebuie capital pentru toate aceste lucruri.
     Reporter: Pentru anul acesta ce investiții aveți în plan?
     Radu Grațian Ghețea: Era digitală ne preocupă în egală măsură ca pe toate celelalte bănci. Noi am finalizat investițiile masive care au fost făcute în schimbarea imaginii, iar acum ne vom ocupa de menținerea sistemului informatic la cerințele actuale de comunicații, de securitate, etc.
     Reporter: Mai ales în contextul atâtor atacuri cibernetice care au avut loc în ultima perioadă...
     Radu Grațian Ghețea: Până acum nu am avut probleme, sistemul nostru este bine conectat la centre de recuperare și, în cazul unui dezastru, avem tot ceea ce solicită normele și reglementările internaționale. Sigur, viteza cu care noi operăm intern este mai redusă, iar sistemul ar putea să fie mai performant. Dar acest lucru nu înseamnă că nu este sigur.
     Reporter: Considerați că activitatea sistemului bancar este influențată și de schimbările succesive în plan politic, de modificările programului de guvernare?
     Radu Grațian Ghețea: De mai mult de zece ani lucrez în această instituție, în tot acest timp au fost foarte multe programe guvernamentale, dar niciodată nu mi-am permis să le comentez public.
     Reporter: Mulțumesc! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 18.07.2017, ora 08:52)  
  Nimeni nu mai are incredere in banci,,,,bancile cu ajutorul BNR au facut ce au vrut in aceasta tara,,,,cat despre dl. Ghetea imi este rusine sa fiu in locul dansului,,,,,nu este roman.


 
2.  indignatul
    (mesaj trimis de costelus în data de 18.07.2017, ora 09:46)  
 Sa ii explice cineva pa prostanac ca un profit de trei cifre inseamna 109 lei sau (987 lei).
 Si asta conduce o banca?


 
  2.1.   erata  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de costelus , in data de 18.07.2017, ora 09:48)
 
 pa=la


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.07.2017, ora 14:40)
 
 Probabil se referă la sute de milioane. Omul e atât de precis că face zoom-out din cap, deci trei cifre.
 Mi-a plăcut retorica strugurilor ieftini. Din 2007 o tot aud în contextul prăbușirii imobiliarelor. Și ce acri sunt, și cum au ajuns neperformantele la cer, și ce acri sunt, și cum acorda CEC refinanțări pentru investițiil imobiliare ale altor bănci.
 Și lipsa de respect a lui Isar îi blochează drumul acestuia. Trebuie neapărat să fie un lingău, altfel nu poate ajunge ca Ghețea.


 
  2.3.   si iese vinul acru?  (răspuns la opinia nr. 2.2 )
    (mesaj trimis de costelus , in data de 18.07.2017, ora 15:44)
 
 Daca strugurii sunt acrii iese vinul acru?
 CEC Bank intenționează să încheie acest an cu un profit de trei cifre, ne-a spus, într-un amplu interviu pe care ni l-a oferit cu amabilitate, domnul Radu Grațian Ghețea, Președintele Băncii.
 Vorbeste corect:
 Profit din 8 zerouri(100 mil.sau 200
 mil.etc.)
 Profit de ordinul sutelor de milioane(109 mil. sau 209 mil.)
 Profit de 109,6 mil.lei cel mai simplu si corect.
 Era reclama aia la tv.(ce e corect,e corect si restul impartim)


 
3.  abordare standard sau IRB
    (mesaj trimis de The Brute în data de 18.07.2017, ora 11:32)  
 draga domnule Gratian, la calculul activelor ponderate ce metoda folositi? Cea Standard sau IRB , care in acceptiunea apecialistilor micsoreaza pana la 10 ori valoarea acestora?


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de bravo , in data de 18.07.2017, ora 17:43)
 
 cata m..e i a dat linagului de isar!


 
  3.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.07.2017, ora 20:05)
 
 Dl. ofițer este lingău. Băiatul ăla absolvent de aeronave, pe care l-a lăsat la cârma privății de pe care a preluat CEC-ul multe neperformante, este lingău.
 Ghețea spune clar că Isar n-a respectat meseria de bancher ceea ce presupune că n-a fost lingău ca cei care sunt acum bancheri.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 18.07.2017, ora 21:43)  
 Foarte interesante intrebarile, doamnelor. V ati chinuit mult? Ati fost la o lectie de pr sau sa luati un interviu?ati dedicat intrebarilor mai mult decat machiajului?


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de diogene în data de 26.07.2017, ora 15:18)  
 In fine un articol cu informatii concise, profesioniste, pe intelesul tuturor. Din pacate romanii denigreaza in general cam tot, cu atat mai mult cu cat este vorba de un bancher cu state vechi si cea mai veche banca din Romania, desi uitam ca sunt destui functionari bancari, mai tineri sau mai putin tineri care fie nu stiu sa citeasca un bilant macar, fie au iesit cu coada intre picioare din sistem. La un simplu exercitiu de imaginatie, sa ne gandim ce s-ar fi ales de aceasta banca in acesti zece ani in care la MFP s-au plimbat ministri aserviti politic, ca pogea, chitoiu, maria petrescu, valcov!?


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
27.07.2017
BVB
     * Lichiditate de doar trei milioane de euro
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost marcată de o lichiditate redusă, de numai 13,85 mi¬lioa¬ne de lei (3,03 milioane euro), de peste trei ori mai mică față...  detalii
27.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la piețele din Europa au cres¬cut ieri, pentru a doua zi la rând, datorită rezultatelor pozitive anunțate de companii.  detalii
26.07.2017
BVB / LICHIDITATE DE PESTE 140 MILIOANE DE EURO
     * 95% din rulajul total, realizat prin finalizarea ofertei derulate de instituția bancară
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de ieri, de raportarea încheierii ofertei publice derulate cu obligațiuni lansate de "Unicredit Bank".  detalii
26.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urcat ieri, pentru prima oară în ultimele patru zile, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.  detalii
25.07.2017
BVB
     * Săptămâna a debutat cu scăderi, pe o lichiditate de doar 6 milioane de euro
      * Titlurile "SIF Banat-Crișana", cele mai lichide
       Opt din indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămâ¬nii în teriroriul negativ, în contextul în care a fost înregistrat un volum de...  detalii
25.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, sectorul auto consemnând cele mai mari pierderi, după ce Guvernul de la Berlin a confirmat că autoritățile de concurență...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 26 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1028
2,3330
3,1381
4,1008
0,1753
0,6136
0,2188
4,5628
5,1101
1,4902
3,5086
0,2160
0,4909
1,0709
0,0655
0,4768
1,1015
3,9248
0,3008
1,2370
0,5811
0,0610
0,3506
0,2211
2,9140
0,0378
0,1522
1,0685
0,6156
0,1172
157,2684
5,4986
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
26.07.2017
SOURCES CLOSE TO THE SITUATION:
     * Sources: "A large segment of the price asked for the Mariott building represents the loan contracted by Grand SRL and guaranteed by the state"
     * Dedeman wants to buy the Marriott complex, according to our sources
     * AFI Europe has announced that Dedeman is scrapping plans to buy AFI 4 and 5
       The Austrians of Strabag are asking for 140 million Euros for the building the Marriott hotel of Bucharest is operating in, according to sources close to the deal.  details
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
.