Organizator: Ziarul BURSA
 

 în parteneriat cu


  Parteneri
 

 
 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 
 
Colaboratori
 

 
 


 


 


 


 


 


 


 
Conferința "Codul Insolvenței" - Ediția a V-a

NICOLETA MUNTEANU, EURO INSOL: "Companii strategice, precum Tarom, Poșta Română și CE Oltenia, aproape de insolvență"

mărește imaginea
    "Dimensiunea managerială a insolvenței devine extrem de importantă atunci când implementăm planuri de reorganizare pentru companii de acest tip"

    Companii foarte mari, de interes strategic, vor intra în insolvență, în perioada următoare, anticipează Nicoleta Munteanu, Partener Euro Insol, menționând că, din declarațiile financiare depuse de societăți la Ministerul Finanțelor, rezultă că într-o astfel de situație se află Tarom, Poșta Română și Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia).

    Domnia sa a declarat ieri: "Cu toate că în ultima perioadă numărul procedurilor de insolvență în rândul companiilor foarte mici a fost în scădere, am observat că la polul opus, a cres­cut numărul insolvențelor companiilor mari, care sunt foarte importante pentru economia națională, unele dintre ele fiind de interes strategic național - Hidroelectrica, Elcen, Radet, CET Govora, Hidroserv. Sunt companii importante din punct de vedere al intereselor de securitate ale unui stat. Astfel de companii mari sunt în insolvență întrucât trăim într-o perioa­dă în care lucrurile se întâmplă cu o repeziciune fantastică și ne confruntăm din ce în ce mai mult cu provocări noi, cu grade de dificultate din ce în ce mai mari. Vrem, nu vrem, în perioada următoare vom vedea și companii foarte mari, de interes strategic chiar, care vor intra în insolvență. Este vorba despre Tarom, Poșta Română și Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), potrivit situațiilor financiare depuse de acestea la Ministerul Finanțelor".

    Doamna Munteanu a atras atenția, în acest context, că practicienii în insolvență ar trebui să fie pregă­tiți să privească insolvența dintr-o altă perspectivă, nu numai din punct de vedere juridic și economic, ci și al intereselor de securitate ale unui stat.

    "Dimensiunea managerială a insolvenței devine extrem de importantă atunci când implementăm planuri de reorganizare pentru companii de acest tip", a menționat Nicoleta Munteanu, adăugând: "Preocupările viitoare ale practicianului în insolvență ar trebui să se axeze mai mult pe dimensiunea managerială a insolvenței, respectiv pe un management al insolvenței care se raliază unui management de criză și al situațiilor de risc, și nu în ultimul rând, pe un profil psihocomportamental al practicianului în insolvență ca manager de criză".

    Nicoleta Munteanu a mai spus: "Activitatea noastră profesională este una de tip managerial și în func­ție de abilitățile pe care le avem, se concretizează în eficiența procedurilor de insolvență.

    Cu toate că dimensiunea managerială a insolvenței se află la început de drum, preocupările sau aspectele legate de această chestiune nu au fost studiate, deși sunt foarte importante. Ar trebui să depunem un efort comun pentru a ne perfecționa aceste calități".

    Doamna Munteanu a adus în atenție faptul că realizează un studiu privind psihocomportamentul practicianului în insolvență, ca manager, care va evidenția trăsăturile și competențele necesare pentru ca practicienii să fie eficienți în implementarea cu succes a unui plan de reorganizare pentru companiile foarte mari.

    Potivit doamnei Munteanu, profilul psihocomportamental al practicianului în insolvență ține foarte mult de maniera în care acesta are capacitatea să acționeze într-un mediu supus riscurilor.

    "Activitatea noastră este eminamente de ordin procedural, juridic, însă nu e suficient de importantă modalitatea prin care noi aplicăm procedura insolvenței, ci mai ales capacitățile noastre manageriale de a analiza riscul și de a formula cel mai eficient răspuns la risc", a subliniat reprezentantul Euro Insol, adăugând: "Atunci când se impune să implementăm normele de reorganizare pentru acele companii foarte mari, importante pentru economia națională, care depășesc zona economicului și interferează cu zona intereselor de securitate ale unui stat, trebuie să fim pregătiți să fim puși în siuația în care trebuie să facem față acestor noi provocări".

    Nicoleta Munteanu consideră că înțelegerea și încrederea pe care ar trebui să o aibă mediul de afaceri față de partenerii aflați în insolvență este o problemă, iar această încredere reprezintă una dintre condițiile principale, atât pentru funcționarea mediului de afaceri, cât și pentru implementarea cu succes a unui plan de reorganizare.



.