Ridzibilia

     Cheltuielile totale pentru promovare în mass-media, în campania electorală pentru Parlamentul european, se ridică la 1,8 milioane de euro, conform Monitorului Oficial.
     Această "cotizaţie" plătită presei de către politicieni (toate partidele, plus EBA, plus independentul Pavel Abraham) totalizează sumele recunoscute de ei, oficial, în condiţiile în care două televiziuni importante (în politică), susţin că au difuzat gratuit clipurile electorale.
     Ar rezulta că, măcar vreun milion de euro s-ar fi îngrămădit la presa scrisă şi radio.
     Nu.
     Nu poate fi vorba.
     Cine se pricepe, râde.
     Proporţiile clasice ale distribuirii bugetelor de promovare, prevăd circa 60% pentru televiziuni, 30% pentru presa scrisă şi 10% pentru radio.
     Realitatea este, însă, chiar mai groasă: cifrele din Monitorul Oficial se referă doar la mass-media centrală. Presa locală dublează suma.
     Deci, suma cheltuită pentru promovarea prin presă, în toată ţara, aproximează 3,6 milioane de euro.
     Dar aceştia sunt doar "banii albi".
     Cheltuielile "la negru" dublează această din urmă sumă (de altfel, preşedintele Băsescu a menţionat această practică).
     O imagine realistă asupra acestor cheltuieli ridică suma la peste 7 milioane de euro.
     Criză mare...
     Cine se pricepe, râde.
     Într-o comună sărăcuţă, candidaţii la primărie cheltuiesc, în campania electorală, în jur de 100.000 de euro, fiecare.
     În termeni de business, se pune întrebarea: merită investiţia?
     Sunt zeci de milioane de euro investiţi în campaniile electorale; banii trebuie recuperaţi şi mai trebuie să aducă şi profit.
     Cum?!
     Habar n-am, la europene. Asta-i o chestie suprastructurală, se află la început şi o vom descoperi împreună cu politicienii.
     Dar, la locale şi generale, e mai limpede.
     Ştiţi câţi kilometri de stradă are Bucureştiul?
     Trei sute zece.
     Adică 720 de kilometri de borduri.
     Adică 34.000.000 de tone.
     Le importăm din China.
     Preţul lor este de 1.000 $/tonă.
     Asta face 3,2 milioane de dolari.
     Ştiţi cât am plătit pe ele?
     Cam 68 de milioane de euro.
     Sau.
     Ştiţi câte becuri pentru iluminatul public există-n Capitală?
     O sută optzeci de mii.
     Ştiţi câte becuri au fost schimbate anul trecut?
     Un milion opt sute de mii.
     La fiecare stâlp, s-a schimbat becul aproape o dată pe lună.
     Deci, investiţia electorală merită.
     Cine se pricepe, râde.
     La acest concurs "cine ştie, râde", am să mai pun o ultimă întrebare.
     Ştiţi de ce a căzut în dizgraţie Ridzi?
     Pentru că a stricat piaţa.
     Ce-s ăia 75.000 de euro?
     O prostie.
     Dacă suma s-ar fi ridicat la 75 de milioane de euro, atunci ar mai fi fost ministru şi astăzi.
     Ridzeţi, nu-i aşa?