Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
PLASAMENTE ALTERNATIVE
BURSA 21.04.2017

 

 

MARIUS TIȚA
 
mărește imaginea
Pașaportul lui Cioran.
     O societate civilizată apreciază, inclusiv pecuniar, înscrisurile și scrisorile celebrităților ei, fie ele de meserie scriitor sau cu totul altceva, inclusiv dintre cele cu probleme în ale scrisului. În linii mari, este vorba de manuscrise realizate cu diferite ocazii sau de autografe și dedicații. Manuscrisul unui volum este esențial pentru a-l înțelege pe autor în profunzime, poate și pentru a-l cunoaște. De când a apărut mașina de scris, manuscrisul a luat forma unui teanc de coli înscrise mecanic, dar pline de corecturi și adăugiri de mână. Francezii au un nume pentru acest material, este tapuscrit, melanj din verbul taper, a bate la mașină, și manuscris. Dacă românizarea în tapuscript sau tapuscris este forțată, bătuscrisul nu este nici el mai breaz. Atunci rămânem la varianta dactylo. Un lucru este cert, de când cu posibilitățile tehnice de astăzi, nu se mai nasc manuscrise și nici texte dactilografiate. Totul se face pe programe de calculator care, deja, scriu singure cărțile, ba chiar și tezele de doctorat. Mai mici, dar tot manuscris, sunt scrisorile, crâmpeie de actualitate fierbinte, care ocupă un loc aparte în explicarea istoriei și devenirii umanității. Din aceste mici petece de hârtie ni se relevă oameni și vremuri cu totul altfel decât ne așteptam. Scrisorile sunt mai sincere decât jurnalele, volumele de amintiri sau chiar rapoartele Securității. În scrisori, autorul spune ce vrea, fără perdea, cu oarecare disperare, dar și cu curajul de a nu se afla în fața interlocutorului. Cu totul altul este tonul în mesajele deschise, vederi mai ales. Putem vorbi chiar de un mod aparte, sec și scorțos, în aceste trimiteri poștale care au două valori, câte una pentru fiecare față. Pe de o parte, este valoarea ilustrației, pe de alta, este textul manuscris și timbrele sau ștampilele care au mișcat cartea poștală ilustrată prin lume și prin timp. Scrisorile și vederile sunt în mod grav pe cale de dispariție, utilizatorii de mobile sau de deja obsoletul e-mail uitând chiar de existența acestui mod de comunicare și informare. Astfel de lucruri se constituie în frumoase obiecte de colecție și de comerț.
     Artmark a ținut, recent, o licitație a hârtiilor rare, printre care găsim și manuscrise și autografe. Trei loturi de manuscrise ale lui Nicolae Iorga s-au vândut cu 125, 175 și, respectiv, 200 de euro. Ceea ce, să recunoaștem, este foarte puțin, fiind vorba de marele nostru istoric și om politic, o personalitate complexă, o adevărată instituție a istoriei românilor, care a fost ucis de legionari, în 1940. Mai mult decât aceste manuscrise, adică 300 de euro, a primit un autograf, cam lung, al originalului poet Alexandru Macedonski, așternut pe volumul său de poezii, din 1912.
     Cu câte 120 de euro s-au dat două manuscrise din colecția lui Sașa Pană, care ne trimit direct în lumea avangardei artistice, unde se vorbea curent românește. Unul se numește "Tăcerea dezlănțuită" și este semnat Geo Bogza, altul este un "Discurs pentru comemorarea câinelui Serafina", de Ilarie Voronca. Dar Ilarie Voronca avem și la Paris, locul unde a murit, la numai 43 de ani, și își doarme somnul de veci, fără prea multă odihnă nici acolo. La licitația de avangardă și suprarealism, artă și literatură din secolul XX, ținută de celebrii Binoche et Giquello din Orașul-lumină, a fost vândut, cu 1.237 de euro, preț final, un volum de artă de Ilarie Voronca, postum, desigur, numit "PoPme pour glorifier les pieds". Dacă la Artmark se scrie, în catalog, "câne" în loc de "câine", cum bine apare pe manuscrisul lui Voronca, la Paris se înmulțesc picioarele, pentru că pe coperta din poză scrie doar "le pied", un singur astfel de membru făcând obiectul scrierilor avangardistului român. Cartea a apărut în 1971, în numai 59 de exemplare ilustrate cu 17 gravuri de Madeleine Follain- DinPs, fiica artistului Maurice Denis și soția poetului Jean Follain. Este vorba de primul exemplar, semnat de artistă, la care se adaugă un manuscris de Ilarie Voronca. Cu două loturi mai devreme se vânduse, cu 742 de euro, un exemplar total lipsit de pretenții din ediția originară a volumului "Le poids du monde" de Tristan Tzara, celebrul nostru părinte al Dadaismului. Pe prima pagină strălucește un autograf cu inima străpunsă de săgeată adresat lui Man Ray despre care putem spune că i-a relevat lui Brâncuși minunea fotografiei. Rămăseseră nevândute, însă, un volum Tzara ilustrat de Jean Arp, evaluat la 5-600 de euro, și un altul, ilustrat de Matisse, dar cu dedicație pentru Max Ernst, apreciat la cel puțin 2 mii de euro. 6-800 de euro se spera că se vor lua pe ediția germană din 1960 a volumului lui Jacques Herold "Maltraite de peinture", care a rămas, însă, nevândut.
     La aceeași licitație Binoche et Giquello, Victor Brauner a avut mai mult succes. Cu fix 953 de euro s-a dat o scrisoare autografă a lui Victor Brauner, adresată lui Christian Zervos, însoțită de o fotografie originală din 1947, în care îi recunoaștem pe Victor Brauner și soția sa, pe Jacques Herold și Gregoire Michonze, cel născut la Chișinău, acum 115 ani. Emoționant este faptul că și în scrisoare, Victor Brauner amintește de Jacques Herold. Tocmai se vânduse, cu 826 de euro, o invitație pentru o expoziție cu un desen și text de Brauner. De asemenea, cu 619 euro se dăduse un lot format din 4 cataloage și 2 fotografii originale care reprezintă două picturi ale lui Victor Brauner.
     Până acum am vorbit de licitația de avangardism și suprarealism, dar Binoche et Giquello a organizat, în februarie, și o licitație de manuscrise. Acolo, un manuscris Tzara s-a dat cu fix 699 de euro. "Poetul și scriitorul român", după cum scrie chiar celebra casă pariziană de licitații de artă, îi scrie lui Philippe Soupault pentru a-i recomanda un poet maghiar, Tibor Dery. Licitația de manuscrise a avut și două piese de excepție, pentru români. O bagatelă de 762 de euro a fost licitată pentru un lot de nu mai puțin de 15 scrisori, un manuscris semnat, un poem autograf și 7 cărți de vizită, plus plicurile, toate ale Annei de Noailles. "Jolie correspondance litteraire et amicale", scriu francezii în catalog despre acest capitol din istoria româ¬nilor.
     Și a mai fost un lot de 12 documente ce au aparținut lui George Enescu și au fost vândute cu 1016 euro. Sunt partituri, dar și texte diverse, inclusiv unul din 1952 în care marele Enescu scrie, în franceză: "Am venit la Paris în ianuarie 1895. Sunt născut în 1888. De atunci, am iubit Parisul ca pe a doua mea patrie. Punctele culminante ale vieții mele artistice sunt "Poema română", simfonia mea în mi b major, și "Èdipe", opera mea de la Paris, din 13 martie 1936."
     Doar o mie de euro! Aș fi vrut și eu, trebuie să fi vrut și noi! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
PLASAMENTE ALTERNATIVE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 OCTOMBRIE - 18 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 -16 OCTOMBRIE
DUPĂ CE ÎN CEA DE-A DOUA PARTE A VERII ȘI-A RELUAT TRENDUL ASCENDENT,
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 OCTOMBRIE - 12 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 OCTOMBRIE - 11 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 OCTOMBRIE - 10 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 SEPTEMBRIE-5 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 SEPTEMBRIE - 4 OCTOMBRIE
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.10.2017
BVB
     Ședința din penultima zi de tranzacționare a săptămânii a înregistrat o lichiditate de 32,82 milioane de lei, mai mare decât cea înregistrată miercuri, de 31 milioane de lei, dar sub media zilnică...  detalii
20.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza escaladării tensiunilor politice din Spania.  detalii
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0552
2,3507
3,1140
3,9646
0,1788
0,6176
0,2207
4,5975
5,1203
1,4922
3,4365
0,2242
0,4883
1,0831
0,0676
0,4769
1,0615
3,8945
0,2846
1,2299
0,5882
0,0599
0,3443
0,2062
2,7187
0,0386
0,1467
1,0603
0,6125
0,1174
160,3963
5,4940
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.10.2017
AFTER FINDING THAT THE STRATEGY OF RAIFFEISEN BANK WAS DISHONEST
     * Daniel Zamfir: "It has been proven that Raiffeisen has cheated people. There is nothing left to debate"
     * Bogdan Pandelică: "The order for the cessation of the unfair practice of Raiffeisen Bank has been issued, I will sign it in a few days"
       All the banks that have granted CHF loans will be audited by the National Consumer Protection Authority (ANPC), its chairman Bogdan Pandelică, announced yesterday in the Economic Commission of the Senate.  details
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
.