Articole BURSA





Evenimente BURSA












 

 
Organizator: Ziarul BURSA
 

 în parteneriat cu

 și

  Parteneri
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
Parteneri Media
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
Conferința "Dezbaterea noului Cod Fiscal"

 
Darius Vâlcov

Ministru, Ministerul Finanțelor Publice
 
Ministrul Finanțelor Publice, domnul Darius Vâlcov, a explicat mediului de afaceri implicațiile noului Cod Fiscal în cadrul Conferinței "Dezvoltarea României în noul context financiar european", organizată de Grupul de Presă BURSA, în data de 19 februarie 2015.

În contextul în care proiectul noului Cod Fiscal și cel al noului Cod de Procedură Fiscală se află în dezbatere publică, Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Camera Consultanților Fiscali și Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, va organiza o conferință în care vor fi prezentate importanța celor două coduri și implicațiile lor asupra mediului de afaceri.

Evenimentul va avea loc în data de 5 martie 2015, începând cu orele 09.30, la World Trade Center, Sala Beijing & Vienna, bucurându-se, din nou, de prezența domnului Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Publice.

Printre vorbitori se vor afla reprezentanți ai industriilor afectate de noile prevederi și experți fiscali.

Din agenda conferinței:
    Ce impact va avea noul Cod Fiscal asupra mediului de afaceri?
    A fost simplificat noul Cod Fiscal?
    Va fi diminuată evaziunea fiscală în urma acestui cod?
    Modificările aduse Codului de Procedură Fiscală.

Speakeri invitați:
  • *  Darius Vâlcov, Ministrul Finanțelor Publice (confirmat);
  • *  Dan Manolescu, Secretar de Stat, Ministerul Finanțelor Publice (confirmat);
  • *  Florentina Șușnea, Prim-vicepreședinte, Camera Consultanților Fiscali (confirmat);
  • *  Adrian Vascu, Președinte, Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (confirmat);
  • *  Mircea Ursache, Vicepreședinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară (confirmat);
  • *  Emanuel Băncilă, Director Executiv, Radu și Asociații SPARL (confirmat);
  • *  Alin Negrescu, Tax Director, KPMG (confirmat);
  • *  Dan Bădin, Partener coordonator Tax & Legal, Deloitte România (confirmat);
  • *  Mădălina Racovițan, Reprezentant, Consiliul Investitorilor Străini (confirmat);
  • *  Cristian Pârvan, Secretar General, Asociația Oamenilor de Afaceri din România (confirmat);
  • *  Nawaf Salameh, Președinte Fondator, Alexandrion Grup România (confirmat);
  • *  Cristian Agalopol, Vicepreședinte, Citibank (confirmat);
  • *  Dan Schwartz, Managing Partner, RSM Scot (confirmat);
  • *  Alex Jurconi, Președinte, Federația Patronală PRO AGRO (confirmat);

Conferința "Dezbaterea noului cod fiscal"

Locație: World Trade Center, Sala Beijing & Vienna;
Adresa:Piața Montreal nr.10, Sect. 1, București
Data: 5 martie 2015
Ora: 9:30
Durata: 3 ore și 30 de minute

Contactați-ne aici pentru mai multe informații
La conferință vor fi prezenți aproximativ 150 de participanți:
    experți fiscali;
    consultanți fiscali;
    contabili;
    societăți de avocatură;
    bănci;
    Companii mari și IMM-uri din toate domeniile de activitate (agricultură, infrastructură, energie, IT&C, construcții, resurse umane, auto, turism, mediu, transport, telecomunicații, dezvoltarea capacității administrative);
    societăți de asigurare;
    societăți de leasing;
    societăți de brokeraj;
    fonduri de investiții;
    autorități publice centrale și locale;
    mass media (tv, radio, presă).

Preț: 50 de euro (plus TVA) participarea.

Vă rugăm să ne confirmați participarea, prin completarea și remiterea formularului de participare la numărul de fax: 021 312 45 56 sau prin e-mail: marketing@bursa.ro .


.