Gala BURSA 2018

Safe Haven

Avocat GHEORGHE PIPEREA
Ziarul BURSA #Editorial /

Avocat GHEORGHE PIPEREA

Pe la sfârşitul lui ianuarie 2005, primeam acasă un plic de la o firmă de rent-a-car care mă înştiinţa că Poliţia rutieră din Zürich m-ar fi amendat cu suma de 270 franci elveţieni întrucât fusesem înregistrat de aparatele elveţiene hi-tech de scanare circulând prin oraş cu 65 de km/oră cu o maşină închiriată de la aşa zisa firmă de rent-a-car. Evident, am cerut explicaţii şi, fiind obişnuit cu regula legală din România, care îţi permite să conteşti un proces-verbal de contravenţie, efectul automat fiind acela de suspendare a executării amenzii, am încercat să contest enorma amendă, numai că un astfel de demers ar fi fost inutil. Regulile stabilite de elveţienii din Zürich stabileau că orice contestaţie se poate face în 3 zile de la emiterea amenzii, iar eu mă plimbasem prin Zürich cu 65 km/oră cam pe la Craciunul lui 2004. Am renunţat să contest şi, într-o primă fază, mi-am zis că o amendă contravenţională neplătită se prescrie în decurs de un an, aceasta fiind regula din legea noastră contravenţională la acea dată. Numai că, atât cei de la firma de rent-a-car, cât şi numeroşi cunoscuţi sau clienţi care cunoşteau Elveţia, mi-au atras atenţia că, în Cantonul Zürich, neplata unei amenzi se sancţionează de către autorităţile elveţiene cu interdicţia de a mai călători în Elveţia, ca turist sau ca om de afaceri. Din câte am înţeles, elveţienii înscriu astfel de persoane care nu îşi plătesc amenzile de circulaţie pe lista de "recalcitrant persons" şi, din acel moment, contravenientul nu mai poate intra în Elveţia. Deşi mi s-a părut de două ori excesiv (viteza maximă în Zürich era de 60 de km/oră şi nu de 50 km/oră, ca la noi; o amendă de circulaţie nu poate fi pusă în aceeaşi oală cu infracţiuni de trecere frauduloasă a frontierei pentru a justifica trecerea contravenientului în lista de persoane non grata), am achitat enorma amendă în ideea că voi mai vrea, cândva, să merg în Elveţia. În plus, am spus că această duritate excesivă este, probabil, un bun exemplu pentru seriozitatea şi precizia elveţiene, un exemplu pe care am putea să îl importăm şi în România.

Nu am mai fost în Elveţia de atunci. Nu că nu mi-ar fi placut să revăd Elveţia, o ţară chiar frumoasă, unde, pe câmpiile verzi ca pe wall-paper-ul de calculator, cresc vaci mov de la care se mulge o ciocolată foarte bună şi unde se fac cele mai cool ceasuri (nu şi cele mai precise...). Motivul real este că, până în 2013, nu mi-a mai apărut nicio oportunitate de a călători în Elveţia. Retrospectiv, văd că "investiţia" de 270 de CHF amendă nu a fost una eficientă. De altfel, mai către zilele noastre, am început să învăţ chestii interesante despre Elveţia şi despre elveţieni, mai ales despre sistemul lor legal şi bancar. Am înţeles, după 2013, când în România a fost pe deplin percepută criza creditelor în franci elveţieni, că cel puţin la nivel de autorităţi cantonale şi de management al marilor bănci elveţiene, seriozitatea şi responsabilitatea elveţiene au devenit mituri tot mai îndepărtate de realitate şi tot mai istorice. Recunosc că, deşi Crăciunul şi Anul nou pe care le-am petrecut în Elveţia, în 2004, au fost reci şi insipide, mi-a plăcut Elveţia pentru seriozitate, precizie, curăţenie şi pentru cultul pentru un mediu înconjurător sănătos. Criza instalată în 2008-2009, pentru care sunt responsabile inclusiv marile bănci elveţiene, a afectat grav această aură, una pe care sper, ca viitor turist în Elveţia, aceasta să şi-o recapete cât mai curând.

Elveţia este o ţară mică, dar cu economie încă înfloritoare, mai ales pentru că se bazează pe resurse naturale inepuizabile (turism), pe un grad înalt de manufacturare a mărfurilor (ceasurile elveţiene care, deşi nu mai sunt chiar atât de precise, sunt încă râvnite de toată lumea, mai ales pentru aspectul lor de obiecte de lux, rare şi elitiste), pe informaţie, siguranţă şi confidenţialitate (sistemul bancar elveţian este dintre cele mai dezvoltate din lume) şi pe un grad înalt de prelucrare: în Elveţia se produc medicamente şi se practică o industrie alimentară bazată pe înalta prelucrare a materiilor prime. Roche, firma de medicamente implicată în mega-ancheta DNA derulată zilele acestea, este originară din Elveţia. Nestle, mega-corporaţia de alimente, apă îmbuteliată şi cafea, care spunea prin 2013, prin preşedintele CA, că apa nu este un drept al omului şi că, de aceea, ar trebui să fie privatizată, este o firmă orginară tot din Elveţia. Infrastructura de transport este, de asemenea, foarte dezvoltată, ceea ce îi permite Elveţiei un câştig net din tranzitul de materii prime şi de pasageri.

Din punct de vedere militar şi politic, Elveţia este o ţară neutră, care nu face parte nici din UE, nici din NATO, ceea ce i-a permis, încă de pe vremea lui Hitler şi a lui Stalin, să adune în sistemul său bancar toate economiile esenţiale, mai mult sau mai puţin legale, ale puternicilor lumii de atunci şi de acum.

De fapt, acesta a fost, până în 2011, cel mai important atu al Elveţiei: o ţară şi un sistem bancar ca un safe haven, unul util şi necesar atât pentru cei care îşi doresc confidenţialitate pentru averea pe care o deţin, cât şi pentru cei care îşi doresc să îşi ascundă averea de autorităţile fiscale şi penale din ţara lor de origine, dar cât şi pentru cei care îşi doresc să îşi păstreze nealterată valoarea acestor averi, mai mult sau mai puţin legitime.

Adevărul este că, bazându-se pe confidenţialitatea strictă afişată şi păstrată până în 2011 de băncile elveţiene, foarte mulţi interlopi, corupţi, infractori internaţionali care spală bani, traficanţi de droguri şi de persoane, finanţatori ai terorismului, vedete politice sau din show-biz cu bani nu prea curaţi, şi-au ţinut banii, aurul şi averile mobile în conturi sau în casete de valori ale băncilor elveţiene (sau în filialele elveţiene ale unor bănci globale, cum este, de exemplu, HSBC Elveţia, cea care, de curând, şi-a recunoscut vina într-o operaţiune uriaşă de ascundere a averii unor persoane fizice care fugeau de fiscul din ţara lor).

Fonduri de pensii, investitori, rechini ai pieţelor de capital, state şi autorităţi publice locale, alături de "investitori" mai puţin frecventabili, din categoria celor exemplificaţi mai sus, îşi efectuează pe timp de criză plasamente în franci elveţieni (CHF), pentru a-şi feri activele de deprecieri masive consecutive crizelor. Acest gen de reacţie este, după 2009, din ce în ce mai des şi insistent, întrucât autorităţi bancare centrale, ca Federal Reserve din SUA sau Banca Centrală Europeană, lansează din când în când programe de printare de monedă (quantitative easing) în ideea de a ieftini acea monedă şi în speranţa - cam idioată - că în acest fel îşi vor stimula economiile să crească. Cei care, în preajma acestor programe de printare de monedă, deţin lichidităţi în dolari sau euro migrează aproape spontan către aur-lingouri şi franci elveţieni (CHF), mărfuri fatalmente rare pe piaţă şi în cantităţi limitate. Dacă din ce în ce mai mulţi cumpărători se orientează către o marfă, iar aceasta este rară şi limitată ca volum pe piaţă în mod natural apare o hiper-valorizare a acelei mărfi. De aici consecinţa că, după 2009, principala cauză a declinului economic elveţian a fost hiper-valorizarea francului, care a dus la scumpirea mărfurilor elveţiene şi, în consecinţă, la contractarea consumului. Au mai fost şi decizii neinspirate ale băncii centrale elveţiene. Spre exemplu, episodul din noiembrie 2011, când s-a stabilit un curs fix euro - CHF de 1/1,2, ceea ce a dus la pierderi de zeci de miliarde de euro anual pentru banca centrală elveţiană, şi episodul din ianuarie 2015, când aceeaşi bancă centrală a renunţat la paritatea fixă euro - CHF, lăsând moneda elveţiană să evolueze "liber" faţă de euro. Pentru cei care se împrumutaseră în CHF, persoane fizice, simpli particulari, sau autorităţi publice locale, această monedă exotică a făcut ca acele împrumuturi să îmbrace un caracter de-a dreptul toxic. O monedă văzută, la origine, ca fiind stabilă şi ieftină pentru împrumutaţi, a devenit una excesiv de scumpă în timp de criză, transformând contractele de credit în această monedă în pariuri financiare din care debitorul se ruinează, în timp ce creditorul este scutit de pierderi şi, şi mai cinic, se îmbogăţeşte fără just temei. Paradoxal este că, deşi elveţienii îşi primesc veniturile în moneda lor naţională, fiind natural apăraţi (hedged) împotriva riscului de hiper-valorizare, plăţile lor, mai ales în zonele de graniţă, se fac în euro, de unde certitudinea fricii endemice a elveţienilor faţă de propria monedă. Elveţienii fug de propria monedă; atunci când o folosesc, ei îşi fac depozite în bănci. Deşi dobânzile la depozite au ajuns, în acest moment, la niveluri real - negative (consecinţa paradoxală a programului de quantitative easing a BCE), totuşi depozitul în CHF este un "produs" vandabil, întrucât valoarea CHF în raport cu alte monede se menţine stabilă sau creşte, iar pentru deponenţi acest lucru echivalează cu un safe haven care poate să îi ajute să treacă neatinşi prin criză. Cei care pierd sunt împrumutaţii şi economia reală. Plus, în caz de decizie de salvare a băncii de la faliment cu banii deponenţilor (bail-in) sau cu banii statului (bail-out), deponenţii înşişi şi contribuabilii.

Despre "onestele" bănci elveţiene se mai poate spune că nu au ratat nicio investigaţie a organelor de anchetă penală sau anti-concurenţială, fiind prezente la apel atât în investigaţiile americane referitoare la manipularea LIBOR (London Interbank Offered Rate, nivelul dobânzii la care băncile se împrumută între ele şi după care se stabilesc toate dobânzile la nivel global), cât şi în investigaţiile europene referitoare la manipularea LIBOR şi Euribor (acesta din urmă este echivalentul european al LIBOR). În SUA, o bancă de prim rang elveţiană, Union de Banques Suisses (UBS) şi-a recunoscut vinovăţia penală în aceste manipulări, fiind de acord să achite amenzi penale de multe miliarde de dolari pentru a se salva de la pieire. Iritant este că aceste amenzi, deşi ar fi trebuit să fie suportate de managerii penali ai acestor bănci, au ajuns, ca peste tot în lume de altfel (şi, evident, "soluţia" se clonează la noi), să fie suportate de clienţii băncii, prin multiplele comisioane şi mecanisme de ajustare a dobânzilor care permit băncii să camufleze aceste sume sub oceanul de active pe care le deţine. Despre secretoasele bănci elveţiene se mai poate spune că sunt destul de prezente în anchetele derulate de organisme naţionale sau internaţionale pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. La adăpostul secretului bancar (care pare a fi inventat în Elveţia, şi nu în Cipru sau în Insulele Virgine, Barbados etc.), băncile elveţiene nu prea au fost atinse, până când au început să "vorbească" foşti bancheri concediaţi de şefii lor şi până când Germania a impus Elveţiei să devoaleze secretul bancar în ce-i priveşte pe 1500 de bogătaşi germani suspectaţi că îşi ţin banii în conturi în Elveţia, la adăpost de urmărirea fiscului. Au urmat Franţa, Italia şi chiar România. La ora actuală, cel mai important asset al băncilor elveţiene, secretul, este pe cale de extincţie, de unde concluzia că aceste bănci şi, mai general, economia de tip elveţian, trebuie să se reinventeze. Primul pas ar fi să renunţe la sloganul importat de pe Wall Street şi aplicat băncilor zombies: too big to let fail. Falimentul poate însemna un nou început, chiar şi pentru bănci.

Elveţia nu merită contaminarea cu neîncrederea oamenilor în bănci. Elveţia este nu doar un mit, este un adevărat paradis turistic şi un exemplu de democraţie directă (unic în lume, de altfel) care merită toată stima şi admiraţia.

La mulţi ani, Elveţia!

Text preluat de la casa de avocatură Piperea şi Asociaţii

Text preluat de pe site-ul Bucarest Hebdo

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. cu opinia mea, draga domnule Piperea.

    Exista insa in pledoayeul Dumneavoastra o fraza pentru care daca inca nu ati pierdut, veti simti insa in viitor lipsa increderii pe care partenerii de afaceri o va vor acorda.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Piperea e un jurist [...]punct com.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Ubs era corect sa dispara.

    Ciudat este ca piratii nu ai descoperit Elvetia. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. am auzit ca dl prof piperea si dl borza vor sa i ia locul lui arin stanescu.

      si inventeaza tot felul de regulamente pt a si inlatura candidatii.

      ii rugam sa nu uite declaratia in fata unui notar ca nu au fost si nu sunt agenti acoperiti ai unui serviciu secret, roman sau strain.de nu, o sa le o aducem noiproba pe 15 sept,viorel ponta. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită