SAL-Fin: Peste jumătate dintre cererile de soluţionare a litigiilor au fost rezolvate

Andrei Stan
Bănci-Asigurări /

SAL-Fin: Peste jumătate dintre cererile de soluţionare a litigiilor au fost rezolvate

Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin), lansată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în iulie anul trecut, a anunţat ieri că a soluţionat până în prezent un număr de 66 de cereri de soluţionare a unor litigii apărute între consumatori şi entităţile de pe piaţa financiară nonbancară, din totalul de 112 primite.

ASF a precizat, într-un comunicat de presă: "Din totalul litigiilor, 66 de cereri au fost soluţionate, suma obţinută prin conciliere în favoarea consumatorilor fiind de peste 500.000 de lei. Conform statisticilor SAL-Fin, 25 de cereri se află în stadiul de conciliere, dintre care 11 sunt transmise la comerciant/conciliator, pentru 2 cereri s-au înregistrat renunţări, iar 19 au fost respinse. Cea mai mare parte a litigiilor înregistrate de SAL-Fin, respectiv 68,75% din total, sunt aferente pieţei RCA".

De asemenea, 11,60% din litigii sunt în domeniul asigurărilor generale, 11,60% se referă la asigurările facultative CASCO, 2,67% la asigurările obligatorii de locuinţe, 2,67% la pensiile Pilonul II şi III, 1,78% la asigurările de viaţă, iar 0,93% din litigii la piaţa de capital.

Cele mai frecvente litigii apar ca urmare a diferenţei mari dintre sumele propuse de către asigurători în dosarele de daună şi calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unităţile de service sau, în cazul celorlalte asigurări, prin raportare la sumele maximale prevăzute în contractele de asigurare.

"De asemenea, un număr mare de litigii au la bază lipsa de comunicare transparentă a calculelor pe care asigurătorii le fac în stabilirea cuantumului daunelor, dar şi ca urmare a lipsei de comunicare cu consumatorii", se arată în comunicat.

ASF precizează că cele două proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor sunt: procedura de soluţionare prin propunerea unei soluţii - soluţionarea unui litigiu sub supravegherea şi îndrumarea unui conciliator din cadrul SAL-Fin, ce survine ca urmare a propunerilor făcute de acesta, a sugestiilor şi concesiilor la care părţile se înţeleg în vederea soluţionării litigiului în cadrul SAL-Fin. Un număr de 24 de litigii au fost soluţionate cu acest tip de procedură.

A doua este procedura soluţionării alternative a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul SAL-Fin ia sfârşit prin pronunţarea unei hotărâri de impunere. Hotărârile care nu sunt atacate în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.

Un număr de 42 de litigii au fost soluţionate cu acest tip de procedură.

SAL-Fin a devenit operaţională începând cu data de 19 iulie 2016 şi este o structură creată în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară cu scopul de a permite consumatorilor să apeleze gratuit la un mecanism de soluţionare alternativă a litigiilor din domeniul financiar nonbancar.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS