Salariul mediu brut pe economie a scăzut în prima lună a acestui an

D.I.
Miscellanea /

Salariul mediu brut pe economie a scăzut în prima lună a acestui an

Câştigul salarial mediu brut a fostm în ianuarie 2018, de 4.143 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 145 lei (-5,5%), arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit documentului, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6.120 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.494 lei).

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,0%. Indicele câştigului salarial real1 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,5%.

Totodată, indicele câştigului salarial real a fost de 93,8% pentru luna ianuarie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 180,9%, cu 12 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2017.

Comparativ cu luna decembrie a anului 2017, în luna ianuarie a acestui an, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2017 a primelor ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel:

- cu 51,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 36,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;

- între 22,0% şi 31,0% în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);

- între 15,0% şi 18,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tranzacţii imobiliare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor mijloace de transport;

- între 10,5% şi 14,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

Potrivit sursei citate, în ianuarie, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale şi pentru performanţe), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi de aplicarea prevederilor legale, de realizările de producţie ori de încasările mai mari (funcţie de contracte). În acest sens, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (+10,2%), fabricarea băuturilor (+4,2%), construcţii (+1,3%).

În cele din urmă, în sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: administraţie publică (+3,2%), sănătate şi asistenţă socială (+2,6%), respectiv învăţământ (+0,9%).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită