Gala BURSA 2018

Sameday Courier, creştere de aproximativ 50% a afacerilor, în primul trimestru

Elena Deacu
Companii #Servicii Publice /

Sameday Courier, creştere de aproximativ 50% a afacerilor, în primul trimestru

Profit cu 96% mai mare, faţă de primul trimestru din 2014 

Sameday Courier (simbol bursier SDAY) a raportat o cifră de afaceri pe primul trimestru al acestui an de 2,6 milioane lei, mai mare cu 46% faţă de volumul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Potrivit companiei, creşterea survine în contextul în care, la jumătatea lunii februarie a acestui an, Sameday a devenit primul operator românesc de curierat rapid listat la Bursa de Valori Bucureşti şi prima companie românească listată pe platforma AeRO a BVB.

De asemenea, profitul a crescut cu 96% faţă de primul trimestru din 2014. Rata de profit corespunzătoare perioadei ianuarie-martie 2015 a fost de peste 18%.

"Avem o creştere semnificativă a veniturilor şi a profitului. Practic, profitul primului trimestru egalează profitul obţinut în tot anul trecut, fiind în linie cu obiectivele stabilite pentru acest an. Este cel mai bun trimestru al nostru de până acum", a declarat Lucian Baltaru, acţionar şi General Performance Manager la Sameday Courier.

Majorarea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea volumului de trimiteri, în condiţiile în care toate liniile de business au înregistrat evoluţii pozitive. Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de dezvoltarea segmentul de livrări în aceeaşi zi, concomitent cu majorarea volumului proiectelor cu livrare în regim mai puţin accelerat, adresat şi neadresat, arată un comunicat al companiei.

"Rezultatele Sameday Courier pe primul trimestru sunt foarte bune, în linie cu ceea ce ne-am propus. Cresc zona de e-commerce, livrările către persoane fizice, creşte nevoia pentru livrările programate la anumite ore şi este posibil să mai vedem evoluţii care să vină în întâmpinarea nevoilor clientului destinatar, de a controla cât mai bine nu doar la ce oră primeşte ceva, dar şi unde o poate face. Rămân la convingerea că «samedaismul» va fi noua religie în curierat, mai ales în privinţa livrărilor la nivel local ", a afirmat Octavian Bădescu, antreprenor şi fondator al Sameday Courier.

Managementul Sameday Courier estimează, la nivelul întregului an 2015, o creştere a cifrei de afaceri a companiei peste media pieţei din toate punctele de vedere, vizand atingerea unui volum în valoare de aproximativ 10 milioane de lei şi o profitabilitate de două cifre.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită