Gala BURSA 2018

Sanitas se declară solidară cu protestul biochimiştilor

D.I.
Miscellanea #Sănătate /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Federaţia Sanitas din ţara noastră susţine revendicările biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor din sistemul sanitar, fiind solidară cu acţiunea de pichetare pe care aceştia au organizat-o în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, informează reprezentanţii federaţiei printr-o postare pe pagina de Facebook a organizaţiei sindicale.

Reprezentanţii sindicaliştilor din sănătate precizează: "Aplicarea discriminatorie a Legii cadru nr. 153/2017 şi a noului Regulament de sporuri a dus la un val de nemulţumire şi în rândul acestor colegi, deoarece specializările lor au fost omise de legiuitor atunci când s-au elaborat cele două acte normative. Nemulţumirile biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor din sistemul sanitar românesc pleacă de la faptul că salarizarea nu se face 'urmând principiul importanţei sociale a muncii în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile şi nivelul studiilor' şi nici cu 'principiul ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu'. Semnatari a numeroase memorii şi ai unei scrisori deschise, adresate Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, 890 de biologi, chimişti şi biochimişti din sistemul sanitar public consideră că principiile privind salarizarea profesiilor lor sunt incorecte, arbitrare şi discriminatorii, ele neţinând cont de rolul acestor specialişti în exercitarea unui act medical de calitate".

Membri ai Ordinului Biochimiştilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România au anunţat astăzi pichetarea ministerelor Sănătăţii şi Muncii. Aceştia vor purta echipament complet de lucru în laborator: măşti de protecţie, ochelari de protecţie, mănuşi.

Organizatorii acestui protest afirmă la rândul lor: "Vineri, 13 aprilie, ministerele Sănătăţii şi Muncii au negociat din nou cu sindicatele valoarea sporurilor personalului din sănătate. Ca urmare a acestei întâlniri, doamna ministru a Sănătăţii, Sorina Pintea, a dat o declaraţie în care spune că personalul care a înregistrat scăderi de salarii în urma aplicării Legii salarizării va putea beneficia de sporuri ce nu pot depăşi 30% din bugetul de salarii la ordonatorul principal de credite. Tot în declaraţia doamnei Pintea este menţionat faptul că pot fi acordate sporuri de până la 85% pentru fiecare angajat din sistem (aici fiind incluşi biochimiştii, biologii şi chimiştii ce lucrează în laboratoarele medicale). În vederea susţinerii declaraţiei doamnei ministru Sorina Pintea (cea de rezolvare a inechităţii salarizării prin acordarea unor sporuri maxime de 85% tuturor laboratoarelor din sistemul sanitar în care lucrează chimişti, biochimişti şi biologi), Biroul Executiv Naţional al OBBCSSR a decis pichetarea Ministerului Sănătăţii şi Muncii vineri, între orele 14:00 şi 16:00".

Potrivit acestora, la protest vor fi prezenţi preşedintele OBBCSSR, Constanţa Popa, şi preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită