GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

ŞEFUL AFIR:"România a atras 4,4 miliarde euro prin PNDR 2020"

T.I.
Fonduri Europene /

"România a atras 4,4 miliarde euro prin PNDR 2020"

România a atras fonduri europene de 4,4 miliarde de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de peste 50% pe întreg programul, iar dacă vom continua în acest ritm nu vom avea probleme de dezangajare, a declarat pentru Agerpres directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.

"Din 2017 şi până în prezent sunt peste 4,4 miliarde de euro plătiţi deja şi rambursaţi de Comisia Europeană, iar aceasta înseamnă o rată de absorbţie de peste 50% din întreg programul. Ne dă speranţe şi continuând în acest ritm nu vom avea probleme de dezangajare. Pentru mine este extrem de important, pe lângă faptul că nu vreau să dezangajăm bani, vrem să finalizăm toate proiectele tranzitate din exerciţiul anterior şi noi să fim în măsura să nu tranzităm proiecte pe exerciţiul viitor decât dacă apar anumite situaţii excepţionale pe care nu le putem prevedea", a spus Chesnoiu.

El a subliniat că pentru 2019 ţinta de absorbţie a fondurilor europene este de un miliard de euro.

PNDR 2020 a avut alocată o sumă de 8,13 miliarde de euro din partea UE, iar ţara noastră a mai contribuit cu 1,3 miliarde de euro, ceea ce a întregit anvelopa financiară la 9,4 miliarde de euro.

Potrivit sursei citate, România a semnat acordul de finanţare cu CE pe actualul exerciţiu financiar în anul 2015, iar 2016 a fost un an de stagnare pe PNDR 2020, România nereuşind să atragă decât 363 milioane de euro, respectiv cofinanţarea ţării.

"În 2017 am lansat foarte multe sesiuni de depunere a proiectelor, iar astăzi suntem aproape de finalizarea tuturor alocărilor financiare", a adăugat şeful AFIR, relatează sursa citată.

De la demararea PNDR 2020 şi până în prezent, AFIR a primit 57.649 solicitări de finanţare în valoare totală nerambursabilă de aproape 9 miliarde de euro, din care au fost selectate pentru finanţare 34.804 cereri, cu o valoare de 4,62 miliarde de euro.

Cele mai multe au fost depuse pe măsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici DI-2A - 16.982 de cereri, în valoare de 254,7 milioane de euro, şi pe 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, în jur de 14.155 de cereri, în valoare de 582,1 milioane de euro.

AFIR a încheiat contracte de finanţare cu 51.519 de beneficiari ai Programului, în valoare de peste 4,5 miliarde de euro, iar valoarea plăţilor efectuate beneficiarilor depăşeşte 4,434 miliarde de euro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS