ŞEFUL COMISIEI EUROPENE:"Guvernul român este pregătit pentru preluarea preşedinţiei UE"

V.R.
Ziarul BURSA #Politică /

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker

Guvernul României este pregătit pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene anul viitor, conform afirmaţiilor făcute ieri de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, după o întâlnire cu premierul român Viorica Dăncilă şi ceilalţi membri ai Guvernului nostru.

Juncker a declarat, potrivit news.ro: "Ro­mânia are în faţă atribuţii extraodinar de dificile, trebuie să cădem de acord pe calea spre summit-ul de la Sibiu supra liniilor de bază ale viitorului acord financiar, al cadrului financiar multianual. Avem încă 257 de propuneri legis­lative care sunt pe masă. Preşedinţia austriacă va finaliza mai multe dosare, dar o să rămână mult de lucru preşedinţiei române într-o perioadă foarte scurtă, pentru că Parlamentul European va finaliza activităţile în aprilie. Am văzut astăzi cât de bine sunt pregătiţi miniştrii în domeniile lor şi sunt convins că România va reuşi să finalizeze un număr mare de proiecte care sunt pe masa Parlamentului şi a Consiliului. Cred că se întâlnesc în foarte multe puncte programele Comisiei Europene cu cele ale Guvernului Ro­mâ­niei. Mai sunt divergenţe în ceea ce priveşte statul de drept, am discutat des­pre acest lucru, dar asta nu priveşte pre­şedinţia Consiliului UE, ci ţine de relaţia bilaterală cu Comisia Europeană".

Şeful Comisiei Europene şi-a exprimat convingerea că Ro­mânia va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii: "Sunt convins că până la finalul mandatului actualei Comisii vom primi România în spaţiul Schengen, dar mai sunt eforturi de făcut".

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a declarat: "Am reiterat faptul că România îşi doreşte o preşedinţie ambiţioasă, dar şi realistă. Ambiţioasă, în sensul de a duce la bun sfârşit cât mai multe dosare aflate pe masa de lucru, de a avea măcar acord politic pe cadrul financiar multianual, de a putea soluţiona cât mai multe din cele 257 de dosare. (...) Realistă, pentru că ştim că România va avea rolul de mediator imparţial, facilitator de echilibru şi consens şi cred că trebuie să obţinem un consens în rândul statelor membre. Europa este divizată din acest punct de vedere şi nu va fi uşor să obţinem acest lucru".

Amintim că premierul Viorica Dăncilă şi membrii Executivului au participat, marţi şi miercuri, la Bruxelles, la reuniunea comună a Guvernului Româ­niei şi a Colegiului Comisarilor Uniunii Europene, organizată în mod tradiţional înaintea începerii mandatului la Preşedinţia Consiliului UE.

În urma acestei întrevederi, comisarul european pentru politica regională Corina Creţu a declarat: "România va deţine Preşedinţia UE într-un moment plin de provocări. Este crucial ca în următoarele şase luni să folosim toate oportunităţile pentru a avansa în negocierea dosarelor prioritare, inclusiv în ceea ce priveşte politica de coeziune pentru perioada 2021-2027. Mă bucur să constat că politica de coeziune reprezintă o prioritate pentru Preşedinţia română. Acest lucru oglindeşte impactul pe care această politică a solidarităţii l-a avut în ultimii ani în România".

Domnia sa a mai spus, într-un comunicat: "Încheiem acum perioada financiară 2007-2013 cu o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene alocate, creându-se astfel peste 51.000 de locuri de muncă, sprijin pentru mii de IMM-uri, modernizări de şcoli, spitale, instituţii sociale şi investiţii în domeniul transporturilor, acestea din urmă nefiind, din păcate, pe măsura aşteptărilor.

Sprijinul puternic al Comisiei Europene continuă şi pentru actuala perioadă de programare, 2014-2020. Lucrăm în continuare cu autorităţile române pentru accelerarea implementării proiectelor şi pentru pregătirea unui portofoliu solid de proiecte care să îmbunătăţească viaţa oamenilor.

Sprijinul financiar a fost dublat de măsuri adaptate condiţiilor specifice ale unor ţări, printre care şi România, pentru a maximiza impactul politicii de coeziune". (...)

Conform doamnei Creţu, în cadrul lucrărilor comune, este important să existe o tranziţie uşoară între Preşedinţia austriacă şi cea română, pentru a putea începe cât mai curând negocierile inter-instituţionale pe toate dosarele prioritare, inclusiv pe cel privind propunerea Comisiei pentru politica de coeziune de după 2020".

Ieri, premierul Viorica Dăncilă a evidenţiat principalele provocări pe care preşedinţia română va trebui să le gestioneze, precum ieşirea Marii Britanii din UE, negocierea cadrului financiar multianual şi subiectul migraţiei. În acest context, premierul a întărit importanţa cooperării strânse cu ins­tituţiile europene, în special cu Comisia Europeană, pentru obţinerea de rezultate şi asigurarea unui mandat de succes, conform Agerpres.

Viorica Dăncilă: "Ne bucură foarte mult faptul că Comisia Europeană este convinsă că suntem bine pregătiţi, că putem prelua şi exercita cu succes Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019". 

Corina Creţu: "Comisia Europeană va fi alături de România şi după 2020. În propunerea noastră pentru bugetul 2021-2027, România are alocate 27 miliarde de euro prin politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% în plus faţă de actuala perioadă; iar la nivel naţional, aceasta reprezintă o creştere cu 13% a ajutorului financiar pentru fiecare cetăţean român".

Jean Claude Juncke: "Aş vrea ca România să aducă bunul simţ româ­nesc în procesul european".

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Unde? Ce firme? Sunt mai încet la minte? Am rămas în urmă?

    91% absorbit ?

    Școala românească din Bălți e bună? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită