Senatorul Zamfir, lovit de trei ori de Curtea Constituţională

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Daniel Cătălin Zamfir

Daniel Cătălin Zamfir

CCR a decis: legile lui Zamfir "împotriva cămătăriei" - neconstituţuionale  

Piperea: "Să spui că este neconstituţional retractul litigios, care a fost în vigoare între 1864 şi 2011, este foarte, foarte ciudat"

Cele trei legi promovate de senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir "împotriva cămătăriei" au fost declarate, ieri, neconstituţionale.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis cu unanimitate de voturi sesizările de neconstituţionalitate formulate de opoziţie asupra legilor care privesc plafonarea dobânzii, retractul litigios şi darea în plată în contractele de leasing.

Acest pachet de legi a fost votat de plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional, la finalul anului trecut. Înainte ca textele de lege să meargă spre promulgare la preşedintele ţării, acestea au fost trimise către CCR.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a lucrat la întocmirea proiectelor de lege, s-a declarat total dezamăgit. Domnia sa ne-a declarat: "Dacă motivele sunt formale (lipseşte un aviz de la CES, de exemplu), ne întoarcem la povestea cu conversia, care nu s-a putut concretiza pentru că s-ar fi încălcat bicameralismul.

Dacă motivele sunt pe fond, adică legile sunt contrare Constituţiei, înseamnă că ori Constituţia este greşită, de vreme ce nu permite o plafonare, un retract litigios, o eliminare a caracterului executoriu al contractelor de credit, permise în alte ţări sau impuse de CJUE, ori regulamentele BNR care prevăd plafonari de dobânzi încalcă şi ele Constituţia.

Oricum, să spui că este neconstituţional retractul litigios, care a fost în vigoare între 1864 şi 2011, este foarte, foarte ciudat. Dar cine sunt eu să contrazic CCR?"

La rândul său, Daniel Zamfir ne-a precizat: "Cred că este mai degrabă o chestiune de procedură decât de fond. Aştept motivaţia Curţii să văd unde a fost problema, pentru că o decizie în unanimitate pentru toate trei legile îmi ridică semne de întrebare".

Pe legea privind plafonarea dobânzilor, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că aceasta este neconstituţională în ansamblul său.

"Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului", conform comunicatului CCR.

Această iniţiativă legislativă privind dobânda remuneratorie şi penalizatoare prevede că, pentru creditele ipotecare, dobânda nu va depăşi 3% + rata dobânzii de referinţă, care este, în prezent, 2,5%. Pentru creditele de consum mai mici de 3000 de euro, dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate depăşi 50%, în timp ce, în cazul creditelor de consum de peste 3000 de euro, DAE nu poate fi mai mare de 18%.

Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, obiecţie formulată de un număr de 83 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal (PNL) şi Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România (USR), a fost şi ea admisă, tot cu unanimitate de voturi.

Iniţiativa legislativă privind retractul litigios prevede că, în timpul desfăşurării unui proces în instanţă, debitorul va putea răscumpăra creanţa de la firma de recuperare la cel mult dublul preţului cu discount la care creditul a fost achiziţionat de recuperator, moment în care litigiul va fi stins.

De asemenea, CCR a decis că este neconstituţională şi legea privind completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi pentru completarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Obiecţia a fost formulată de un număr de 84 de deputaţi din cadrul PNL şi USR. Iniţiativa are în vedere aplicarea legii dării în plată şi în cazul contractelor de leasing.

În ceea ce priveşte eliminarea caracterului de titlu executoriu a unui contract de leasing, senatorul Zamfir consideră că această măsură va forţa instituţiile de credit să apeleze la instanţă, care va verifica, astfel, dacă există clauze abuzive, înainte ca băncile să poată începe executarea silită.

Anul trecut, senatorul Daniel Cătălin Zamfir ne-a explicat că acest proiect de lege prevede "reglementarea pieţei de leasing, prin reechilibrarea contractelor din aceste domenii". Domnul Zamfir ne-a precizat: "Contractele de leasing trebuie şi ele reechilibrate, aşa cum Curtea Constituţională a hotărât că trebuie să se întâmple cu cele de credit. Trebuie reglementate toate domeniile astfel încât să nu existe o poziţie dominantă, ci una de echilibru între părţi".

Parlamentarul a iniţiat şi promovat şi Legea dării în plată, care prevede stingerea datoriei odată cu cedarea către bancă a imobilelor puse garanţie în contractele de credit.

Amintim că CCR s-a pronunţat în cazul Legii dării în plată, hotărând că aceste contracte trebuie reechilibrate în acord cu realitatea actuală. În cazul în care instituţiile de credit refuză renegocierea, contractele de credit vor merge în instanţă, unde vor fi reconstruite de către judecător, după ce va fi probată impreviziunea, după cum a decis Curtea Constituţională. În schimb, Curtea a declarat neconstituţională Legea conversiei creditelor contractate în franci elveţieni.

Opinia Cititorului ( 16 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Daca l a aruncat masa de masa s ar putea sa fi stricat jumatate de mobila cat e domnia sa de incapatanat. Daca nu s a invatat si el de mic sa trimita corpul judecatoresc sa se perfectioneze la Sinaia cum vrea sa l faca sa inteleaga completul CCR ca nu e nicio problema de constitutionalitate cat timp Banca are sediul la ÇHISINAU, pe deasupra actionarul majoritar e lichidat din 2015 si directorul de risc va deveni la sfarsitul anului in fel de Frantz Josef. Al imperiului Austro Ungar. E posibil si Austrotherme, depinde ce va zice Banca Centrala -:)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Frate, ce faci tu in fiecare zi, cu postarile despre sediul BCR din Chisinau, se numeste obsesie. Arata un comportament obsesiv-compulsiv. Daca nu stii ce inseamna, citeste si tu niste carti de specialitate, ca sa afli. Sau da o cautare pe sfantul google.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      troll

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      da matale stii care e diferenta la evaluarea riscului de credit in situatia in care sediul e la Bucuresti si in cazul in care e la Chisinau atunci cand se aplica abordarea standard in defavoarea celei bazate pe modele interne? Daca nu stii intreaba BNR si apoi vino sa discutam la un pahar de bere. La umbra anonimatului e lejer sa ai un frate obsesiv compulsiv;-)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Dacă e ceva în neregulă, de ce nu faci o plângere penală la un Parchet competent?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Asa se intampla cand amatorii fac legi in domenii la care nu se pricep.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Oricum era saracul lovit in cap, probabil de cand era mic....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    senatorul zamfir n-are nici o treaba cu economia si mai e si conspirationist.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. A facut cineva o lege ca sa te apere de abuzurile bancilor. Dar tu vrei in continuare sa fi inselat!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Adica CCR e bun cand hotararile convin Psd Alde si rau cand nu convin ?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Zamfir & Pipernea - amatorii ce nu au nici o legatura cu economia dar au priza la publicul interesat.

    Cred ca e prea mult din partea acestoi doi "cunoscatori" ai sistemului financiar bancar si dupa trei initiative legislative neconstitutionale ar fi timpul sa se opreasca.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Deci, daca cineva incearca sa limiteze furtul si jecmaneala, inseamna ca e amator? Pacat, puteau beneficia si romanii de protectie

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      tu esti chiparosule cu furtul sau ceva troll? jeguri psdiste irecuperabile

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      iin afara de Ziarul Financiar, Arici Pogonici si Cutezatorii. Daca citeste rapoartele financiare precis e troleu

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Are Valcov treaba sa fim seriosi????

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS