SIBEXImplicarea pe piaţă a crescut uşor, dar volumul rămâne modest

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

După ce, în primele două zile ale săptămânii, bursa sibiană a fost practic "imună" la evoluţia de pe pieţele externe, fapt evidenţiat de rezultatele foarte slabe (14 contracte luni şi 18 contracte marţi), şedinţa de la mijlocul săptămânii nu a fost aşteptată cu mari speranţe de actorii pieţei de capital. La jumătatea acesteia se înregistra însă un volum mai bun decât totalul din primele două sesiuni la un loc. Astfel, conform datelor de la ora 17.30, pe piaţa futures se consemnau 37 de contracte, cu o valoare de 559.285 lei.

Şi pe piaţa spot şedinţa se remarca cu un volum mult superior în raport cu ceea ce avem zi de zi, datele de la aceeaşi oră indicând schimburi cu 120.885 de acţiuni (2) ale companiei Selca S.A, simbol SELC. Acestea au fost realizate din două tranzacţii, iar ultimul preţ se cifra la 0,50 lei pentru o acţiune, în urcare cu 8,7%.

Pe segmentul futures, distribuţia contractelor pe produse indica din nou preferinţa pentru derivatul pe indicele Dow Jones, scadenţa martie, acesta totalizând 20 de contracte. Simbolul DEDJIA 15C a început ziua la un preţ de referinţă(1) de 16.214 de puncte şi, până la ora 17.30, înregistrase o scădere de 244 de puncte, la 17.970 de puncte. Comparativ cu închiderea de marţi, cotaţia Dow Jones pierdea 82 de puncte. Şi pe piaţa americană variaţiile indicilor reprezentativi erau negative, după ce petrolul şi-a reluat scăderea, iar rezultatele unor companii de referinţă cum sunt Apple sau Boeing au stârnit îngrijorare cu privire puterea economiei americane, înainte de prima declaraţie de politică monetară a Rezervei Federale Americane de după creşterea dobânzii de referinţă. În acest context s-a observat creşterea cotaţiei dolarului în raport cu euro, fapt reflectat şi de cotaţia futures a monedei unice de la Sibiu, care afişa o scădere de 0,32% faţă de "start of day price" (1.0960 USD), la 1,0925 USD pentru scadenţa iunie, dar în urma unui singur contract realizat. De pe sectorul derivatelor valutare cel mai tranzacţionat produs era însă cursul dintre lira sterlină şi dolar, cu 16 contracte pe scadenţa martie. Moneda britanică se aprecia cu 0,02% în raport cu "start of day price" (1.4286 USD) şi era cotată la 1,4290 dolari.

(1) Pe piaţa spot Sibex închiderea şedinţei are loc la ora 18.00

(2) Preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare

Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS