Sindicalist: în educaţie doar miniştrii se schimbă!

D.N.
Ziarul BURSA #Cultură /

Sindicalist: în educaţie doar miniştrii se schimbă!

Profesorii au decis să iasă în stradă şi să poarte banderole în semn de protest faţă de situaţia gravă în care se află învăţământul. Prea puţini pentru a speria pe cineva, profesorii cer condiţii mai bune de lucru, o strategie de viitor, elaborarea unui pachet legislativ, stoparea violenţei în şcoli şi multe altele. Lista revendicărilor este lungă, răs-punsurile autorităţilor sunt în general scurte şi conţin amânări.

Membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au pichetat, ieri, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale. De asemenea, sindicatele afiliate FSE "Spiru Haret" din mai multe regiuni ale ţării au organizat acţiuni de protest la nivelul judeţelor, după ce cu o zi înainte purtaseră banderole tricolore. Arsenalul clasic al protestatarului modern: vuvuzele, fluiere, bannere, scandări ("N-avem bani de cretă, voi ne daţi tabletă!", "Andronescu, factor de stres neuro-psihic", "E abrambureală, vorbărie goală!") a fost folosit şi de această dată. Revendicările sunt clare, dar şi mai clară este concluzia unui profesor din Iaşi: "Să fim serioşi, noi ţipăm, ei îşi văd de ale lor. În educaţie doar miniştrii se schimbă, des, ca să prindă cât mai mulţi postul".

Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret" a încercat să explice de ce s-a ajuns, din nou, în stradă: "Starea de nemulţumire din sistem a atins cote alarmante. Le cerem politicienilor, indiferent de partid, să înţelea-gă că este nevoie de o schimbare urgentă. Societatea vrea calitate! Şi noi vrem! Nimeni, însă, nu vrea să vadă motivele pentru care nu se obţine calitatea. Legile nu sunt respectate sau sunt schimbate peste noapte, hotărârile judecătoreşti nu se pun în executare, iar drepturile angajaţilor din învăţământ sunt călcate în picioare. Cadrele didactice sunt obligate să lucreze şi cu 38 de elevi la clasă. Contabilii trebuie să transmită situaţiile noaptea, pentru că ziua platformele sunt blocate, iar angajaţii din unităţile de învăţământ sunt puşi să completeze mii de hârtii inutile, de care nimeni nu ţine cont".

O astfel de situaţie tensionată nu putea fi ratată de către opoziţie.

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, afirmă că protestul cadrelor didactice demonstrează că nimic nu s-a schimbat în Educaţie.

"Protestul profesorilor demonstrează că nimic nu s-a schimbat în Educaţie de când doamna ministru Andronescu şi-a câştigat renumele de "Abramburica"! Acelaşi haos, aceeaşi lipsă de viziune şi de coerenţă caracterizează şi astăzi politica PSD în domeniul educaţiei, care abundă în propuneri trăsnite. În loc de o dezbatere aplicată, onestă, pe probleme şi soluţii adecvate, Ecaterina Andrones-cu vine cu idei mâzgălite pe colţul mesei, pe care le retrage sau le modifică a doua zi. Educaţia nu trebuie să mai fie teren de joacă pentru miniştri incompetenţi. Efectele sunt mult prea costisitoare pentru tinerele generaţii! Dacă mai are o urmă de preocupare pentru acest domeniu, PSD ar trebui să găsească urgent un înlocuitor mai competent pentru portofoliul Educaţiei".

Printre revendicările FSE "Spiru Haret" se numără: elaborarea pachetului legislativ pe educaţie - cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federaţiile sindicale din învăţământ şi Guvernul României; majorarea costului standard per preşcolar/elev - faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; res-pectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgenţă, a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţământ de masă cu clase în care sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale; instrumente reale, aplicabile în situaţiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocaţie, perturbă desfăşurarea întregii activităţi a unităţilor de învăţământ; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse şcolii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS