Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 26.01.2018
SINDICATELE DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ:
"Autoritățile statului să se implice în cazul închiderii fabricii de zahăr de la Oradea"
click aici
     Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară solicită autorităților statului să se implice în cazul închiderii fabricii de zahăr de la Oradea, decizie care ar putea lăsa fără loc de muncă aproximativ 200 de persoane, a declarat ieri, președintele FNSIA, Dragoș Frumosu, în cadrul unei con­ferințe de presă.

     Potrivit acestuia, citat de Agerpres, sindicatul solicită Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Mediului să verifice situația financiară și de mediu, precum și contractul de vânzare - cumpărare a fabricii, pentru a vedea dacă au fost respectate toate clauzele, pentru că, în cazul în care una din clauze nu a fost res­pectată, atunci statul poate interveni în acest contract.

     Dragoș Frumosu a declarat: "Pierderea, din punctul nostru de vedere, a fost planificată, a fost o jonglerie financiară, pentru că la un moment dat domnii de la Oradea s-au scăpat și au spus că au făcut un împrumut de 200 de milioane de euro de la firma mamă, necesar activității în România. Dobânzile cu care au dat înapoi acești bani au fost mult mai mari decât dobânzile plătite în situația în care ar fi făcut un împrumut bancar. Firma mamă din Germania și-a luat banii înapoi, cu dobânzi mai mari, motiv pentru care au fost realizate aceste pierderi. Este greu să impui acționariatului companiei să nu închidă fabrica, sunt banii lor, dar în același timp, noi cerem în mod evident instituțiilor statului să se implice. Cerem Ministerului Finanțelor, cerem Ministerului Mediului, cerem și altor instituții și organis­me să verifice situația financiară și de mediu și contractul de vânzare-cumpărare, astfel încât să vedem dacă toate clauzele contractuale au fost respectate. Dacă una din clauze nu a fost respectată, statul poate interveni în acest contract".

     Totodată, acesta a mai spus că, în urma închiderii fabricii de zahăr de la Oradea, circa 200 de persoane își vor pierde locul de muncă:

     "Să vorbim despre consecințe, mai exact circa 200 de angajați care rămân fără locuri de muncă, majoritatea angajaților având o vechime de peste 15-20 de ani în cadrul fabricii. Cerem statului român o lege specială, prin care situații de genul acesta să fie evitate, sau angajatorul, patronul, să fie obligat să plă­tească niște daune angajaților dacă fabrica se închide în anumite condiții și închiderea fabricii nu reprezintă un lucru real, deci un faliment la modul cel mai real, nu provocat".

     Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că Primăria Oradea este interesată de cumpărarea terenului fabricii de zahăr.

     "Sigur, Primăria încearcă să cumpere terenul, să dezvolte anumite afaceri care să aducă venituri la primărie, dar eu mă așteptam ca primarul municipiului Oradea, mă așteptam ca președintele Consiliului Județean, ca prefectul județului să se implice în apărarea locurilor de muncă ale amărâților, nu să meargă imediat să trateze cu nemții cumpărarea terenului, pe care fabrica există în momentul de față, pentru că este cert că vor să o închidă, iar o mare parte din utilaje să le vândă", a mai spus Dragoș Frumosu.

     Investitorii germani au decis să închidă fabrica de zahăr de la Oradea care producea zahărul "Diamant" pentru că nu au reușit să o facă profitabilă, urmând să producă zahăr sub aceeași marcă în Polonia și Ucraina, potrivit Digi 24.

     Închiderea fabricii de zahăr de la Oradea îi va afecta nu doar pe cei 200 de angajați, ci și pe cei peste 90 de fermieri din județele Bihor, Arad, Satu Mare și Timiș, care aveau contracte cu firma.

     La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că se află în contact cu managerul fabricii și caută soluții împreună cu fermierii pentru salvarea acesteia: "Din nefericire, din 33 de fabrici (de zahăr n.r.) câte am avut înainte de 1989, mai avem patru. Una este în situația aceasta complicată. Am vorbit zilele acestea, mă preocupă direct situația. Este vorba de fabrica Diamant de la Oradea. Este o fabrică într-o zonă unde se cultivă sfecla de zahăr, unde producătorii au condiții, sunt și pregătiți, sunt și dotați pentru a cultiva sfeclă de zahăr. Dacă se întrerupe acolo și această activitate este o mare problemă atât pentru muncitorii de acolo, care sunt în jur de 200, dar și cu fermierii, având în vedere perspectiva acestei culturi. Motiv pentru care am discutat ieri, am discutat și astăzi, vreau să vedem dacă reușim să aducem, să angrenăm, să construim un interes între fermierii respectivi, pentru că nu toți au cuplat la această situație, să îi adunăm să vedem dacă găsim o soluție, în așa fel încât fabrica aceea să nu se desființeze". 
.
 

 

.