Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 08.08.2018
Somnul rațiunii
click aici
"Somnul rațiunii naște monștri" (Detaliu) - Gravură (1797 - 1799), Francisco de Goya
     Știe oricine, nu se mai îndoiește nimeni... naște monștri! Ei, și? După asta, ce urmează? Pare simplu: zgîlțîim bine rațiunea pînă se trezește din toropeala ei cea rea și... gata! Konec filmu: Harap Alb a salvat-o pe fata Împăratului Roș și acum nu mai are alta de făcut, decît să contemple avantajele căsătoriei din "dragoste"! Toate bune și frumoase, doar că, spre deosebire de ficțiune, pîrdalnica de realitate nu vrea cu nici un chip să stea în formule simple. Bunăoară, "rațiunea" asta, cine e ea? Că doar nu-i, așa... o bătrînică ațipită lîngă cuptior pe care să o bați ușor pe umăr și ea să tresară imediat rușinată că, după o zi întreagă de roboteală, în loc să mai urce cîteva tîrnuri de lut în pod, s-a îngăduit să-și odihnească oleacă oasele și să pună geană peste geană! Să zicem că, după ce tragi plapuma jos de pe ea, îi dai un țignal în ureche și îi arunci vreo două-trei găleți de apă rece în cap, ea, Rațiunea, tot nu se trezește... atunci, ce te faci? În sfîrșit, punem la lucru știința modernă, îi facem o intravenoasă cu adrenalină și madam Rațiune sare în picioare, vioaie și trează, de parcă n-ar fi dormit niciodată și nici n-ar fi fost deja dusă mai bine de jumătate către lumea cealaltă! OK, cu ea rezolvăm noi, cum rezolvăm, dar cu monștri deja născuți, pînă să se trezească dumneaei, de ei cine se ocupă, cînd, cum, cu ce costuri și cu ce consecințe, cît durează "deparazitarea realității" de odraslele Întunericului, lăsate să hălăduiască libere prin ograda noastră? Și, mai la urmă, cine plătește oalele sparte?

     Iac-așa mă perpelesc, oameni buni, de cînd aflai că binomul eminescian al cetelor de "nebuni" și de "mișei" a fost transformat de harnica noastră "clasă politică" într-un perfect triunghi echilateral; în cel de-al treilea punct al construcției geometrice îngrămădindu-se ceata "proștilor". Sigur, dacă mă uit bine la realitate o să bag de seamă că cele trei mulțimi nu sunt deloc exclusive, ci se suprapun într-o foarte mare măsură, adică o groază de elemente aparțin simultan tuturor celor trei mulțimi, fără să li se pară cîtuși de puțin că ar exagera cumva prin cumulul de calități. Probabil că și Eminescu a avut intuiția acestei suprapuneri, gîndindu-se că numai Dumnezeu ar fi în stare să îi deosebească pe unii de ceilalți și să îi împartă în cetele respective! Dar... mă rog... să lăsăm teoria mulțimilor și geometria și să venim la oile noastre, la nebunii, mișeii și proștii care s-au pus să ducă România, de căpăstru, nu la pășune la iarbă verde și nici la undă de izvor să se adape, cum ar face orice gospodar cu scaun la cap, ci direct la abator, sau, mă rog, undeva prin desișurile Pădurii Fără Rost, hotărîți să o lase pradă fiarelor sălbatice, să o piardă odată pentru totdeauna, să nu mai găsească niciodată drumul către casă și nici noi drumul către ea.

     Va să zică, cetățeanul X... mă rog... unul care se întîmplă... chiar acesta este cuvîntul potrivit, "se întîmplă", să fie "capul" partidului liberalilor (vopsiți) din România, scuturat de un fior patriotic, civic și cetățenesc și indignat pînă în vîrful unghiilor de comportamentul fără de lege al Primului Ministru al României, respectiv al șefului Camerei Deputaților din România, aflați în treabă și de capul lor într-o vizită oficială în Israel, unde au dat asigurări oficialilor locali că România e pornită și ea să își mute ambasada la Ierusalim, le dresează, în nume propriu, o sesizare penală sub incidența articolului 394 (CP): trădarea!!!

      "Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai aces­tora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului..." etc.! Nu este cazul să rememorez datele episodului; unii s-au crucit, alții, chiar de prin partidul lui, l-au rugat pe X să ia un rudotel, sau măcar o aspirină, alții au rîs de s-au tăvălit, alții au ridicat din sprînceană, alții și-au rîs în barbă... mă rog, fiecare după cum s-a socotit. Nu trecu nici o lună și aflăm că, de data aceasta, nu un cetățean oarecare, ci ditai partidul de guvernămînt are deja tic­luit un plan să îl acuze public pe Președintele României de înaltă trădare (398 CP) și pe această bază să îl sus­pende din funcție, urmînd ca pînă la pronunțarea definitivă a unei sentințe acesta să redevină și el un cetățean oarecare! Acum, spuneți și domniile voastre, oameni buni, ce să "admirăm" mai întîi, nebunia, mișelia sau prostia în care se scufundă vîrfurile instituționale ale guvernării din România?

     Unde sălășluiește "Rațiunea" pe care, dacă nu e deja prea tîrziu, ar trebui să o trezim cît mai degrabă, din somnul ei de moarte și distrugere? Mai poate fi ea căutată prin vreunul dintre palatele și instituțiile puterii? Dacă mai era nevoie de vreo probă, atunci o avem: nu mai este cazul; nu mai este nicio speranță să o găsim rătăcită prin cotloanele lor!

     Atunci, ar trebui, poate, să încercăm să trezim rațiunea alegătorilor, a cetățenilor, a supușilor puterii, a milioa­nelor de oameni care preferă comoditatea "realității pseudo-consensuale" pe care și-o construiesc singuri sau care le este oferită de-a gata, dincolo de sticla colorată a televizoarelor și a agitației mediatice. Cine, însă, își lasă de bună voie și cu ușurință comoditatea și siguranța micului său pătrățel de confort, pentru a da piept cu o lume care stă gata să i se prăbușească în cap și care aruncă către dînsul foc și pucioasă de unde nu te aștepți, mai tot timpul?

     Povestea vorbii: "Ei, apoi... zi că nu-i lumea de-apoi! Să te ferească Dumnezeu cînd prinde mămăliga coajă. Vorba aceea:

     Dă-mi, Doamne, ce n-am avut,

     Să mă mier ce m-a găsit." 
Cornel Codiță
 

 

.