Gala BURSA 2018

S&P a menţinut rating-ul datoriei guvernamentale a ţării

E.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Agenţia de rating Standard & Poor's a menţinut atât rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, cât şi perspectiva stabilă. Reconfirmarea rating-ului Româ­niei este susţinută de nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe în comparaţie cu majoritatea statelor din Uniunea Europeană, de perspectivele de creştere economică solidă şi de stabilitatea monedei naţionale în raport cu ţările vecine. Agenţia de rating prognozează pentru acest an o creştere a PIB-ului real cu 4,3%, pe fondul temperării consumului şi al moderării cererii externe şi o creştere medie de 3,5% pentru următorii trei ani.

"Consider de bun augur că o a doua agenţie reconfirmă rating-ul şi pers­pectiva stabilă a economiei României. Este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun cu măsurile adoptate de guvern şi că ţara noastră rămâne atractivă pentru investitorii străini", a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Analiştii de la S&P subliniază: "Până acum considerăm că politicile actualului guvern sunt predominat orientate pe termen scurt, concentrându-se pe spaţiul fiscal disponibil, pentru a majora salariile în sectorul public şi pensiile. Lipsesc iniţiativele de reformă structurală în detrimentul reţelei de infrastructură învechite şi sis­temului educaţional subperformant. Pe termen mediu, lipsa progreselor în aceste domenii ar putea afecta creşterea economică şi ar putea descuraja investitorii străini".

Agenţia atrage atenţia asupra creşterii riscurilor la adresa cadrului instituţional, deoarece se intensifică eforturile politice de a interfera cu independenţa sistemului judiciar, ceea ce ar putea deteriora încrederea inves­titorilor. S&P mai arată: "În plus, deşi estimăm că deficitele României de cont curent şi bugetar vor rămâne ridicate, ca rezultat al politicii fiscale pro-ciclice a Guvernului, ne aşteptăm ca datoria guvernamentală generală şi externă să crească doar gradual în următorii doi ani, împiedicând o încetinire majoră a economiei".

S&P ar putea revizui în creştere ratingurile României dacă mediul instituţional se stabilizează şi Guvernul face progrese mai susţinute în domeniul consolidării bugetare, pune în mod ferm datoria generală guvernamentală netă pe o traiectorie descendentă şi întăreşte cadrul de guvernanţă, ceea ce va avea ca rezultat finanţe guvernamentale şi creştere macroeconomică mai stabile şi mai predictibile, apreciază S&P.

Deşi economia a înregistrat un boom în 2017, iar semnele supraîncălzirii sunt în creştere, responsabilitatea stabilizării macroeconomice a fost lăsată pe seama politicii monetare, în timp ce politica fiscală rămâne pro-ciclică, se arată în comunicatul S&P, citat de Agerpres.

Pentru 2019, S&P estimează un deficit de 3,6% din PIB, în urma unui avans mai redus al economiei. Agenţia crede că nu este sustenabilă tăierea cheltuielilor de investiţii pentru a ţine sub control deficitul, ţinând cont de necesităţile României în domeniul infrastructurii. Recent, agenţia de rating Moody's a anunţat că menţine calificativul BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, reconfirmând astfel ratingul de ţară, cu perspectivă stabilă.

Şi agenţia de evaluare financiară Fitch a confirmat, la începutul lunii iulie, ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus", pers­pectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, dar a avertizat că deficitul bugetar s-ar putea adânci spre 3,4% din PIB în 2018 şi 3,6% în 2019.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită