BURSA 02.08.2017

OCTAVIAN DAN
 
mărește imaginea
     Manualul pentru orele de Educație Fizică și Sport este o glumă, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose! Miniștrii acționează și vorbesc tot mai serios iar șeful lor încearcă să convingă opinia publică de faptul că aceștia se țin de anecdote. Situația este departe de a fi amuzantă, mai ales că aceste glume sunt destul de scump plătite.
     Ultimul anunț serios al ministrului Educației, Liviu Pop, legat de apariția unor manuale mai puțin obișnuite, dedicate orelor de Educație Fizică și Sport sau Dirigenție, a fost comentat, în direct la TV, de către prim-ministrul Mihai Tudose: "Dacă pe data de 15 septembrie toate manualele sunt pe bancă, cuminți, așteptând elevii la școală, eu cred că domnul ministru Liviu Pop poate să ne prezinte și manualul de colorat pentru ora de sport, e dreptul lui să imagineze așa ceva. La Academia Națională de Educație Fizică și Sport, știți, se fac cursuri pe manuale, dar haideți întâi să învățăm copiii să alerge, să se miște, să se dezvolte corespunzător și mai puțin după manual. Adică dacă la ora de sport stăm tot în clasă cu manuale, e în regulă, nu știu cum arată caietul de teme pentru acasă la sport. O să aprofundăm subiectul cu domnul ministru, eu sunt convins că a fost o glumă". Chiar dacă premierul mixează destul de des glumele cu treburile serioase, obținând un amestec mai greu de caracterizat, trebuie să precizăm că anul acesta școala nu începe pe 15 septembrie, ci pe 11, asta ca să nu mai existe o nouă confuzie alimentată de la cel mai înalt nivel. De neînțeles este însă faptul că astfel de chestiuni nu sunt discutate direct în ședințele de la Palatul Victoria și dialogul se poartă de la distanță, cu admonestări publice, care induc, firesc, neîncredere în actul de guvernare.
     Liviu Pop a declarat că a discutat cu premierul înainte de emisiunea în care acesta a spus că inițiativa legată de mult discutatul manual este o glumă, dar preferă să nu facă public conținutul convorbirii: "Prefer, fiind o discuție privată, să nu vă spun ce am discutat cu premierul și pe acest subiect. Sunt și alte subiecte despre care am discutat cu premierul și ori de câte ori am probleme, probleme de decizie, comunic cu premierul, pentru că mi se pare absolut normal lucrul acesta. Nu văd care e problema apariției unui manual, atât timp cât nu face decât să aducă un element în plus în actul didactic. Nu se vor da lucrări de control la educație fizică. Nu se modifică cu nimic ora de educație fizică în rău, sper să se modifice în bine. Am auzit unele asociații spunând «Domnule, e greutate enormă a ghiozdanului». Greutatea enormă a ghiozdanului nu este dată de manual. Un manual cântărește în medie cam 200 de grame. Un elev are maxim cinci ore, mă refer la clasa a V-a, pe zi la școală. 5 ori 200 de grame înseamnă un kilogram. Auxiliarele au, da, o greutate mai mare. Acele auxiliare pe care editurile le pun la dispoziția unităților școlare pentru a fi comandate de către părinți, profesori sau diriginți, fapt pentru care începutul noului an școlar va trebui să ne găsească cu auxiliare un pic mai ușoare".
     Cu un simț al umorului mai puțin dezvoltat, un grup de părinți a inițiat o campanie de strângere de semnături menită să ducă la demiterea ministrului Educației: "Cerem demisia ministrului Educației pentru afirmațiile mincinoase și deciziile aberante luate fără consultarea principalilor actori în actul educațional - elevii, părinții, profesorii și societatea civilă. Solicităm revocarea urgentă a ordinului trimis de Ministerul Educației la ISJ-uri, respectiv școli gimnaziale din toată țara, pentru achiziționarea manualelor de sport de la cele 3 edituri preferate!".
     Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop susținea săptămâna trecută că noul manual destinat orelor de sport este util atât elevilor cât și profesorilor, dar și părinților: "Nu este influențată ora de sport de apariția acestui manual. În acest manual se arată corect cum se fac anumite exerciții, se explică corect mult mai pe îndelete anumite elemente pe care profesorul de sport le explică foarte, foarte repede. Lucruri pentru unii banale, pentru alții sofisticate, necunoscute, de aceea ora de educație fizică se desfășoară conform programei în sala de sport sau pe teren, dar nu influențează apariția manualului alte forme de evaluare pentru elevi decât cele prevăzute de lege. Prioritatea mea este să avem manuale la toate disciplinele, pentru că toate sunt importante". Liviu Pop nu părea să glumească deloc când făcea aceste declarații, ba chiar promitea să își extindă demersul!
     Elevii și profesorii de sport în special - dar și opinia publică în general- ce trebuie să înțeleagă din acest ping-pong al declarațiilor, va exista sau nu manual și la această materie? Fizic manualul există, trebuie doar să se stabilească dacă este o glumă făcută pe destul de mulți bani sau este un lucru serios, folositor educației în general și celei fizice în special. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  Intreaga guvernare PSD+ALDE e o gluma
    (mesaj trimis de Dan Coe în data de 02.08.2017, ora 07:20)  
 Cel mai bun lucru pe care poate sa-l faca acest guvern e sa nu faca nimic.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 02.08.2017, ora 17:09)  
 Deci pana la urma gluma cu manualul de sport era pe bune?
 Si... manuale la toate disciplinele? Deci va urma manualul de dirigentie probabil.
 Un manual de sport este bun daca este necesar, daca se constata ca elevii nu fac sport cum trebuie din cauza lipsei unui manual. S-a constatat asa ceva? Daca da, in urma carui studiu? Sau doar in urma solicitarii vanzatorilor de manuale de sport?


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 13:13
     * Dolarul a câștigat un ban în fața monedei naționale
     * Francul a urcat la 3,9729 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6346 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 0,14 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,6332 lei.  detalii
Internaţional, 13:53
     Patru indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Piaţa de Capital, 13:52
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 13,53 milioane lei (2,92 milioane euro).  detalii
Miscellanea, 12:48
     Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au stopat activitatea infracțională a 3 bărbați, care sunt bănuiți că ar fi determinat 3 tinere să se prostitueze, în folosul lor doi dintre aceștia au fost arestați preventiv, iar față de al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar.  detalii
Companii-Afaceri, 12:43
     Constructorul auto german BMW a anunțat astăzi că va investi peste 100 de milioane de euro pentru a construi în Cehia un circuit de testare a vehiculelor autonome și a celor electrice, pe măsură ce își extinde operațiunile în domeniul tehnologiilor alternative, informează Reuters.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0007
2,3690
3,0517
4,9642
0,1804
0,6224
0,2191
4,6332
5,2671
1,4746
3,4752
0,2288
0,4753
1,0975
0,0668
0,4670
1,0209
3,9185
0,2908
1,1838
0,5929
0,0609
0,3596
0,2057
2,7403
0,0388
0,1429
1,0668
0,6140
0,1205
158,2582
5,5438
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  details
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
.