BURSA 06.07.2017

D.N.
 
mărește imaginea
     Euro 2020 se transformă dintr-o bucurie a iubitorilor fotbalului într-un coșmar al administrațiilor centrale și locale. După aproape trei ani de la primirea dreptului de organizare nu s-a mutat nicio cărămidă la arenele "prinse" în dosar, dar au fost plimbate tone de hârtii, în condițiile în care la vecinii din Ungaria lucrările se apropie de final. La noi, în tot acest timp, încă nu s-a reușit deslușirea ghemului de interese din jurul stadionului Dinamo cu toate că în problemă a intervenit inclusiv ministrul de interne, iar Arena Națională s-a degradat puțin câte puțin.
     Situația este dramatică având în vedere că nici stadionul pe care ar urma să se dispute meciurile nu "se simte prea bine", astfel că săptămâna trecută s-a decis în Consiliul General al Municipiului București ca Arena Națională să treacă de la Adminsitrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB) în administrarea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru a fi reparat și modernizat "în regim de urgență": "Municipiul București, împreună cu alte 12 orașe din 12 țări europene, are ocazia de a găzdui pentru prima dată, competiția fotbalistică între echipele naționale europene, Campionatul European de Fotbal 2020. Astfel, Municipiul București s-a angajat să dezvolte, să întocmească și să implementeze o strategie de dezvoltare durabilă pentru UEFA EURO 2020, în colaborare cu asociația membră a UEFA de pe teritoriul României și în conformitate cu cerințele UEFA și va lua măsuri pentru protecția mediului și pentru responsabilitate socială la nivelul orașului gazdă și locației de desfășurare a competiției. Față de acest angajament a fost semnată o convenție pentru turneul final UEFA Campionatul European de Fotbal 2020. În prezent, Arenă Națională necesită o serie de reparații atât la nivelul infiltrațiilor și finisajelor, cât și la nivelul echipamentelor și instalațiilor care au ieșit din perioada de garanție și la care au fost identificate o serie de disfuncționalități majore și care trebuie aduse la nivelul solicitărilor UEFA. Aceste reparații trebuie realizate în regim de urgență, în cursul anului 2017, întrucât este pusă în pericol funcționalitatea arenei. Cheltuielile cu exploatarea (curățenie, organizare evenimente, relația cu instituțiile abilitate privind buna funcționare a bazei sportive) rămân în sarcina Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București".
     Renovarea stadioanelor din București pentru turneul final al Campionatului European din 2020 se dovedește a fi o acțiune mai greu de realizat decât își închipuiau autoritățile atunci când au realizat dosarul pentru depunerea candidaturii. Pentru construirea celor patru stadioane de antrenament vor fi cheltuiți peste 100.000.000 de euro (70000 de locuri la un cost de 1500 de euro per loc). Național Arena (va găzdui patru meciuri, trei din faza grupelor și unul din optimile de finală) și stadioanele Arcul de Triumf, Rapid, Steaua plus un altul (încă nu s-a decis din cauza problemelor de la Dinamo), destinate pregătirii echipelor, sunt cele cinci obiective principale. Compania Națională de Investiții a finalizat abia în această primăvară expertizele tehnice, avizele, studiile de teren și studiile de prefezabilitate pentru stadioanele Arcul de Triumf, Giulești și Steaua, studii care au fost supuse avizarii în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Adminstrației Publice și Fondurilor Europene și depuse pentru obținerea avizului Ministerului Finanțelor Publice (conform 88/2013).
     Prăpastia dintre angajamentele cuprinse în dosarul de candidatură și realitatea din teren este ilustrată cel mai bine de promisiunea conform căreia FRF, în urma unor consultări cu Guvernul, anunța că țara noastră va avea în 2020 nu mai puțin de 2300 de kilometri de autostradă.
     Euro 2020 va fi găzduit de 13 orașe: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bruxelles, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma și Sankt Petersburg. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9463
2.3807
3.0169
4.0019
0.1800
0.6248
0.2232
4.6562
5.2019
1.4298
3.5534
0.2409
0.4865
1.0765
0.0630
0.4491
0.8319
3.9954
0.2967
1.0432
0.5894
0.0580
0.3522
0.2098
2.7025
0.0395
0.1511
1.0877
0.6297
0.1195
157.3290
5.5975
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.